CELE MAI NOI ARTICOLE

ING: Ţinta de inflaţie nu va fi atinsă nici în 2009

Rata anuală a inflaţiei nu se va încadra nici în acest an în intervalul ţintit de BNR, de 3,5% plus/minus un punct procentual, anticipează analiştii ING Bank, care consideră chiar că preţurile de consum vor urca mai accelerat decât în 2009, pe fondul persistenţei presiunilor inflaţioniste.
ING: Ţinta de inflaţie nu va fi atinsă nici în 2009

„Avatar” – filmul cu cele mai mari încasări pe plan mondial din toate timpurile

Filmul SF 3D "Avatar", regizat de James Cameron şi produs de studiourile 20th Century Fox, a doborât recordul deţinut de "Titanic", semnat de acelaşi regizor, devenind pelicula cu cele mai mari încasări pe plan mondial din toate timpurile, informează variety.com.

Tina Turner, într-un nou turneu mondial?

Cântăreaţa americană Tina Turner a declarat într-un interviu recent că ar putea susţine încă un turneu mondial, chiar dacă pentru moment preferă să stea acasă, să gătească şi să ducă o viaţă lipsită de stres.
Tina Turner, într-un nou turneu mondial?

Conferinţă internaţională pe tema asistenţei pentru Haiti, în martie

O conferinţă internaţională pe tema ajutorului acordat statului Haiti, după cutremur, va avea loc în martie, la sediul Naţiunilor Unite de la New York, la invitaţia Statelor Unite, a anunţat luni, la Montreal, şeful diplomaţiei canadiene, Lawrence Cannon.
Conferinţă internaţională pe tema asistenţei pentru Haiti, în martie

Preda: Discuţia despre modernizarea PDL va modifica profund partidul

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blogul personal, că discuţia despre modernizarea PDL va modifica în mod profund acest partid, menţionând că a ales, împreună cu Monica Macovei, calea confruntării raţionale, a disputei care nu sacrifică vreo convingere, dar păstrează un ton calm.
Preda: Discuţia despre modernizarea PDL va modifica profund partidul

EU Ambassadors Urge Romania To Tackle Abusive Public Auction Proceedings -Sources

Ambassadors to Bucharest of European Union members states told Romanian Prime Minister Emil Boc that foreign companies operating in Romania keep complaining about trials pending in court way too long and about abusive auction proceedings, by cancelling auctions based on no solid grounds.
EU Ambassadors Urge Romania To Tackle Abusive Public Auction Proceedings -Sources

Sean „Diddy” Combs i-a făcut cadou fiului său o limuzină Maybach

Rapperul american Sean "Diddy" Combs i-a făcut cadou fiului său, Justin Dior, cu ocazia împlinirii vârstei de 16 ani, o limuzină Maybach şi suma de 10.000 de dolari, informează accesshollywood.com.
Sean

Franţa nu va trimite trupe combatante suplimentare în Afganistan

Franţa nu va trimite "militari combatanţi" suplimentari în Afganistan, dar este deschisă trimiterii de instructori în vederea formării forţelor afgane, a declarat luni preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, cu trei zile înaintea conferinţei de la Londra pe tema Afganistanului.
Franţa nu va trimite trupe combatante suplimentare în Afganistan

ANI a sesizat Parchetul ICCJ în cazul lui Eugen Nicolăescu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat, marţi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă cercetări în cazul deputatului PNL Eugen Nicolăescu, pentru fals în declaraţiile de avere.
ANI a sesizat Parchetul ICCJ în cazul lui Eugen Nicolăescu

Cererea de rambursare a TVA achitată într-un alt stat UE se depune electronic până la 30 septembrie

Cererea de returnare a TVA achitate într-un alt stat UE de către contribuabilii din România se depune electronic până cel târziu la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare, prin intermediul portalului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Cererea de rambursare a TVA achitată într-un alt stat UE se depune electronic până la 30 septembrie

Avionul prăbuşit în largul Libanului a ignorat ultimele instrucţiuni ale turnului de control

Pilotul avionului Ethiopian Airlines care s-a prăbuşit luni în largul Libanului, având la bord 90 de persoane, a ignorat ultimele instrucţiuni ale turnului de control, care îi indicau direcţia de urmat pantru a evita o furtună, a declarat ministrul libanez al Apărării.
Avionul prăbuşit în largul Libanului a ignorat ultimele instrucţiuni ale turnului de control

Arctic Monkeys, Kasabian şi Muse au primit cele mai multe nominalizări la NME Awards

Trupa Arctic Monkeys a primit cele mai multe nominalizări - şase - la NME Awards, fiind urmată în clasamentul nominalizărilor de Kasabian şi Muse, la cinci, respectiv patru categorii de premii.
Arctic Monkeys, Kasabian şi Muse au primit cele mai multe nominalizări la NME Awards

Obama va cere îngheţarea cheltuielilor publice pentru trei ani în SUA

Preşedintele SUA, Barack Obama, presat de mai mulţi oficiali îngrijoraţi de dezechilibrele bugetare, va recomanda, în proiectul de buget pentru 2011, îngheţarea cheltuielilor publice în următorii trei ani la nivelul din 2010, potrivit unor surse de la Washington.
Obama va cere îngheţarea cheltuielilor publice pentru trei ani în SUA

Arnold Schwarzenegger propune trimiterea deţinuţilor imigranţi din California în Mexic

Guvernatorul statului american California, Arnold Schwarzenegger, a sugerat luni că problema închisorilor suprapopulate din statul său ar putea fi rezolvată prin trimiterea a mii de deţinuţi fără documente în centre construite special în Mexic.
Arnold Schwarzenegger propune trimiterea deţinuţilor imigranţi din California în Mexic

Minus 32 de grade Celsius la Miercurea Ciuc, pentru a doua zi consecutiv

Mercurul termometrelor a coborât, marţi dimineaţă, la ora 6.00, în Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, la minus 32 de grade Celsius, pentru a doua zi consecutiv.
Minus 32 de grade Celsius la Miercurea Ciuc, pentru a doua zi consecutiv

Romanian Govt OKs Pwr Producers To Use Coal, Fuel Oil From State Reserve

The Romanian Government authorized 21 power producers to borrow 1.9 billion tons of coal and 172.9 million tons of fuel oil from the state reserve until October 21.
Romanian Govt OKs Pwr Producers To Use Coal, Fuel Oil From State Reserve

Becali: Nu am vorbit cu Goian despre o trecere a sa la CFR Cluj

Impresarul Victor Becali a declarat, luni, pentru site-ul reterete24.it, că nu a vorbit cu fundaşul Dorin Goian despre o trecere a acestuia de la echipa US Palermo la formaţia CFR Cluj, informează agenţia Sports.
Becali: Nu am vorbit cu Goian despre o trecere a sa la CFR Cluj

Topul ieftinirilor de credite: 1-2% la cele în euro, 2-3% la cele în lei

De la începutul anului, băncile au tăiat serios din dobânzile la creditele în lei şi valută, continuând astfel trendul început către finele anului trecut. Numai clienţii noi însă pot să se împrumute mai ieftin, pentru că reducerile sunt valabile doar în cazul creditelor nou acordate, informează "Gândul".
Topul ieftinirilor de credite: 1-2% la cele în euro, 2-3% la cele în lei

Top 10 cele mai bune produse pentru casă

Din 1.650 de produse necesare în gospodărie, specialiştii Institutului de Cercetare pentru Întreţinerea Lo­cuinţei au ales zece cele mai bune lansate anul trecut, informează "Gândul".
Top 10 cele mai bune produse pentru casă

Romania’s Govt To Eliminate 13th Salary When Current Collective Labor Contracts Expire

Romania’s Labor Minister Mihai Seitan said Monday that employees in the public sector will not be granted a 13th monthly salary after current collective labor contracts expire, as this particular salary right is only stipulated in such contracts.
Romania’s Govt To Eliminate 13th Salary When Current Collective Labor Contracts Expire

Un vagon al unui tren personal a deraiat în gara din Suceava

Ultimul vagon al unui tren Personal care circula pe ruta Paşcani - Suceava a deraiat, marţi dimineaţă, în apropierea gării Burdujeni, din Suceava, din primele informaţii reieşind că nicio persoană nu a fost rănită.
Un vagon al unui tren personal a deraiat în gara din Suceava

Explicaţia gerului din România: aerul polar s-a „suprarăcit“ în Siberia

Valul polar s-a plimbat până în Siberia, s-a suprarăcit, a intrat în Europa. Meteorologii spun că gerul năprasnic din România este cauzat de faptul că iarna aceasta valul de frig venit dinspre cercul polar a făcut un soi de "buclă" peste Siberia şi abia după aceea a intrat în România, "suprarăcit", informează "Gândul".
Explicaţia gerului din România: aerul polar s-a „suprarăcit“ în Siberia

Zece oameni au ajuns la spital după ce au stat blocaţi trei ore într-un tren

Zece pasageri ai unui tren au fost transportaţi de poliţie şi ambulanţă la spital după ce au rămas blocaţi, timp de trei ore, luni noaptea, în trenul Bucureşti-Ploieşti din cauza faptului că locomotiva s-a defectat.
Zece oameni au ajuns la spital după ce au stat blocaţi trei ore într-un tren

Regizorul Tim Burton, preşedintele juriului Festivalului de la Cannes 2010

Regizorul american Tim Burton va fi preşedintele juriului competiţiei oficiale a ediţiei din 2010 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (12 - 23 mai), au anunţat, marţi, organizatorii evenimentului.
Regizorul Tim Burton, preşedintele juriului Festivalului de la Cannes 2010

Raportul privind justiţia din România şi Bulgaria, prezentat după învestirea noii Comisii

Rapoartele Comisiei Europene privind sistemele de justiţie şi afaceri interne din Bulgaria şi România vor fi date publicităţii după 9 februarie, când ar urma să fie învestită noua Comisie condusă de Jose Manuel Barroso, potrivit unor surse citate de site-ul Novinite.com.
Raportul privind justiţia din România şi Bulgaria, prezentat după învestirea noii Comisii

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 ianuarie

1388 - Prima menţionare a oraşului-cetate Suceava drept capitală a Moldovei
Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 ianuarie

Oprişan a cerut demisiile lui Geoană şi Hrebenciuc

Liderul PSD Vrancea Marian Oprişan a cerut, luni, în CEx, ca Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc să demisioneze de la conducerea partidului, respectiv din funcţia de şef al campaniei prezidenţiale şi din cea de lider al deputaţilor social-democraţi, discursul să fiind calificat drept eseu de Geoană.
Oprişan a cerut demisiile lui Geoană şi Hrebenciuc

Hagi şi Popescu au jucat, la Lisabona, într-un meci împotriva sărăciei – GALERI EFOTO

Foştii internaţionali români Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu au evoluat, luni seară, pe stadionul Da Luz din Lisabona, într-un meci împotriva sărăciei, aflat la a şaptea ediţie, câştigurile fiind folosite pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti.
Hagi şi Popescu au jucat, la Lisabona, într-un meci împotriva sărăciei - GALERI EFOTO

Guvernul a autorizat producătorii de energie să scoată cărbune şi păcură din rezerva de stat

Guvernul a autorizat 21 de companii, printre care Termoelectrica, Electrocentrale Bucureşti, RAAN, complexurile energetice Craiova, Turceni şi Rovinari şi numeroase CET–uri să împrumute din rezerva de stat, până la 31 octombrie 2010, 1,9 miliarde tone cărbune energetic şi 172,9 milioane tone păcură.
Guvernul a autorizat producătorii de energie să scoată cărbune şi păcură din rezerva de stat

Lipsa căldurii în unele apartamente din Capitală, cauzată de avarii la CET-uri şi la Electrica

Directorul RADET, Mihai Becheanu, a spus că regia nu are nicio avarie şi că cele provocate, luni, au fost cauzate de avarii de la CET-uri, dar şi de la Electrica, care mai avea de rezolvat situaţia la patru puncte rămase fără curent electric de care depind aproximativ 40 de blocuri.
Lipsa căldurii în unele apartamente din Capitală, cauzată de avarii la CET-uri şi la Electrica

RADET: Facturile pe luna ianuarie nu vor fi mai mari decât cele din ianuarie 2009

Directorul RADET, Mihai Becheanu, a spus că facturile pe ianuarie nu vor fi mai mari decât cele din luna similară din 2009, după ce în timpul zilei a primit peste 40 de sesizări de la asociaţii de locatari unde administratorii au oprit furnizarea căldurii de frica majorării preţului la facturi.
RADET: Facturile pe luna ianuarie nu vor fi mai mari decât cele din ianuarie 2009

Ambasadorii UE reclamă lui Boc licitaţii modificate abuziv pentru anumite firme

Ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti i-au reclamat premierului Emil Boc că firme străine prezente în România acuză tergiversarea deciziilor în justiţie şi schimbarea abuzivă a câştigătorului unei licitaţii, prin anularea nejustificată a procedurii, solicitând rezolvarea problemelor.
Ambasadorii UE reclamă lui Boc licitaţii modificate abuziv pentru anumite firme

Videanu: România dispune de stocuri de gaze, dar sistemul de extracţie asigură cantităţi limitate

România dispune de stocuri suficiente de gaze, dar sistemul tehnic de extracţie din depozite permite obţinerea unor cantităţi limitate, fără însă ca în perioada următoare să fie înregistrate probleme în furnizarea gazelor către populaţie, a declarat, la Guvern, ministrul economiei, Adriean Videanu.
Videanu: România dispune de stocuri de gaze, dar sistemul de extracţie asigură cantităţi limitate

România este pe locul 16 în lume ca atractivitate pentru investiţii străine

România ocupă locul 16 între cele mai atractive 25 de destinaţii pentru investiţii străine din lume, înaintea Cehiei sau Rusiei, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă A.T. Kearney privind percepţia directorilor celor mai mari companii din lume.
România este pe locul 16 în lume ca atractivitate pentru investiţii străine

Guvernul nu mai acordă bugetarilor, pe 2010, al 13-lea salariu

Al 13-lea salariu nu va mai fi acordat bugetarilor după încetarea actualelor contracte colective de muncă, în condiţiile în care acest drept de natură salarială este inclus doar în prevederile acestor contracte, care urmează să îşi înceteze valabilitatea, potrivit ministrului Muncii.
Guvernul nu mai acordă bugetarilor, pe 2010, al 13-lea salariu

Posturile în sectorul bugetar vor fi blocate doar în 2010, nu şi în 2011

Guvernul a decis ca interdicţiile de ocupare a posturilor vacante în sectorul bugetar să fie menţinute doar pentru acest an, nu şi pentru anul viitor, a declarat, luni seara, ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
Posturile în sectorul bugetar vor fi blocate doar în 2010, nu şi în 2011

Năstase despre anunţul că nu va candida la şefia PSD: Am vrut să fac un test

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat, luni, întrebat fiind de ce a spus, iniţial, că nu va candida la şefia PSD, pentru ca ulterior să spună că a glumit, că a vrut să testeze în câte minute ajunge o astfel de informaţie în presă.
Năstase despre anunţul că nu va candida la şefia PSD: Am vrut să fac un test

Romanian Govt To Freeze Vacant Public Sector Positions Only Until End ‘10

The Romanian Government decided that the freezing of vacant positions in the public sector will only be maintained throughout 2010, and not until the end of 2011, as initially established, said Monday evening Labor Minister Mihai Seitan.
Romanian Govt To Freeze Vacant Public Sector Positions Only Until End ‘10

Dan Petrescu: Nu accept oferta de la Livorno

Tehnicianul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a declarat, luni, pentru ProSport, că nu va accepta oferta primită din partea clubului Livorno, rămas fără antrenor după demisia lui Serse Cosmi.
Dan Petrescu: Nu accept oferta de la Livorno

CExN al PSD: Partidul va rămâne unit, indiferent de rezultatul Congresului

PSD va rămâne unit, indiferent de rezultatul Congresului, iar social-democraţii trebuie să respingă ferm orice tentativă de destabilizare a partidului, din exterior sau interior, în condiţiile în care adevăratul inamic este regimul Băsescu-Boc, se arată într-o declaraţie adoptată, luni, de CExN.
CExN al PSD: Partidul va rămâne unit, indiferent de rezultatul Congresului