CELE MAI NOI ARTICOLE

Victor Piţurcă, posibil antrenor al echipei Lokomotiv Moscova

Oficialii clubului Lokomotiv Moscova doresc să-l aducă pe banca tehnică a echipei pe fostul selecţioner al reprezentativei României Victor Piţurcă şi sunt dispuşi să-i ofere acestuia un salariu anual de 1,5 milioane de euro, informează site-ul tuttomercatoweb.com.
Victor Piţurcă, posibil antrenor al echipei Lokomotiv Moscova

Meir îl dă în judecată pe Olteanu pentru calomnie

Candidatul independent la prezidenţiale Nati Meir a anunţat, marţi, că a depus plângere penală pentru calomnie împotriva liberalului Bogdan Olteanu, căruia îi cere despăgubiri de cinci milioane de euro, acesta replicând că insulta şi calomnia nu reprezintă, potrivit legilor în vigoare, infracţiuni.
Meir îl dă în judecată pe Olteanu pentru calomnie

Neimpozitarea profitului reinvestit, din semestrul al doilea

Capitalizarea CEC şi a Eximbank, crearea fondului de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, inclusiv neimpozitarea profitului reinvestit vor fi realizate în a doua parte a anului, deşi au fost anunţate pentru primul semestru, a declarat, marţi, Ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă.
Neimpozitarea profitului reinvestit, din semestrul al doilea

Privatizările şi achiziţiile publice ar trebui făcute pe bursă

Privatizările şi achiziţiile publice ar trebui să fie făcute prin intermediul Bursei de Valori, astfel s-ar elimina orice suspiciune legată de corectitudinea operaţiunilor, a declarat, marţi, ministrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă.
Privatizările şi achiziţiile publice ar trebui făcute pe bursă

Băsescu: Politicienii de la Bucureşti îşi asumă lipsa capacităţii de anticipare a crizei

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit marţi, la Paris, cu reprezentanţi ai unor companii franceze, cărora le-a prezentat situaţia economică a României şi le-a spus că politicienii de la Bucureşti îşi asumă lipsa capacităţii de a anticipa evoluţia economiei pe piaţa românească.
Băsescu: Politicienii de la Bucureşti îşi asumă lipsa capacităţii de anticipare a crizei

Concertul Depeche Mode ar putea fi reprogramat

Concertul pe care Depeche Mode trebuia să îl susţină la Bucureşti pe 16 mai şi care a fost amânat din cauză că solistul trupei, Dave Gahan, s-a îmbolnăvit ar putea fi reprogramat în iulie sau septembrie, organizatorii români, Emagic, aflându-se în negocieri cu reprezentanţii formaţiei.
Concertul Depeche Mode ar putea fi reprogramat

Predoiu: Ministerul Justiţiei este în grafic cu măsuri care ţin exclusiv de el

Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat, marţi, în cadrul audierii la Comisia juridică a Senatului, că Ministerul Justiţiei este în grafic cu măsurile care ţin exclusiv de instituţie în ce priveşte îndeplinirea condiţionalităţilor CE, adăugând însă că aşteaptă schimbarea de mentalitate a magistraţilor.
Predoiu: Ministerul Justiţiei este în grafic cu măsuri care ţin exclusiv de el

Depeche Mode Bucharest Gig Might Be Rescheduled For July Or September

Depeche Mode’s concert in Bucharest could be rescheduled for July or September, after the show set for May 16 was cancelled over the lead singer’s state of health.
Depeche Mode Bucharest Gig Might Be Rescheduled For July Or September

Maria Şarapova a câştigat primul său meci după nouă luni de pauză

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, fostă numărul unu mondial, a câştigat primul său meci după o pauză de nouă luni cauzată de o leziune la umărul drept, impunându-se, luni, în faţa Tathianei Garbin (Italia), scor 6-1, 6-7 (6/8), 6-3, în prima rundă a turneului de la Varşovia, informează AFP.
Maria Şarapova a câştigat primul său meci după nouă luni de pauză

Predoiu: Elaborarea codurilor a devenit o dispută politică

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, la audierea de la Comisia juridică pe marginea reformei în Justiţie, că elaborarea codurilor juridice s-a transormat, după consultările de la Cotroceni, din 26 februarie, dintr-un subiect tehnic într-o dispută politică.
Predoiu: Elaborarea codurilor a devenit o dispută politică

GM se apropie de faliment, după 100 de ani de activitate

General Motors mai are aproape două săptămâni până la termenul limită impus de administraţia Obama pentru prezentarea unui program viabil de restructurare, iar experţii consideră că grupul va declara falimentul, după 100 de ani de activitate şi zece luni de eforturi disperate de relansare.
GM se apropie de faliment, după 100 de ani de activitate

UE vrea un dialog politic între putere şi opoziţie în R.Moldova

Participanţii la Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe au dezbătut luni situaţia politică din Republica Moldova, pledând pentru necesitatea unui dialog între forţele politice interne şi normalizarea rapidă a relaţiilor cu România, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Consiliului UE.
UE vrea un dialog politic între putere şi opoziţie în R.Moldova

BNR va elibera o parte din rezervele băncilor comerciale

Banca Naţională a României (BNR) va elibera o parte din rezervele băncilor comerciale în această săptămână sau săptămâna viitoare, astfel că, în curând, ar putea să fie reluată creditarea, a declarat, marţi, Ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă.
BNR va elibera o parte din rezervele băncilor comerciale

Adriano a fost mediator la primul antrenament alături de Flamengo

Atacantul brazilian Adriano, transferat la începutul lunii mai de Flamengo, a efectuat, luni, primul antrenament alături de noua sa echipă, unde s-a evidenţiat după ce l-a calmat pe unul din coechipieri care era supărat pe antrenor, informează AFP.
Adriano a fost mediator la primul antrenament alături de Flamengo

Ultima ieşire pe orbită pentru revizia telescopului Hubble a fost un succes

Astronauţii de la bordul navetei spaţiale Atlantis au încheiat cu succes, luni, a cincea şi, totodată, ultima ieşire pe orbită din cadrul misiunii de reparare şi modernizare a telescopului Hubble, care a revoluţionat astronomia mondială, echipajul urmând să plece marţi spre Terra.
Ultima ieşire pe orbită pentru revizia telescopului Hubble a fost un succes

Ascensiunea forţelor extremiste în Europa, favorizată de criză

Criza economică şi nemulţumirea cetăţenilor faţă de politicienii aflaţi la putere îi îngrijorează pe europarlamentari, care se tem că alegătorii se vor orienta către formaţiunile extremiste la alegerile din 4-7 iunie pentru Parlamentul European, comentează The Independent în ediţia electronică.
Ascensiunea forţelor extremiste în Europa, favorizată de criză

Wiese a fost amendat cu 8.000 de euro pentru că a insultat formaţia Hamburger SV

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) l-a amendat, luni, cu suma de 8.000 de euro pe portarul echipei Werder Bremen, Tim Wiese, după ce acesta a insultat gruparea Hamburger SV la finalul victoriei înregistrată de formaţia sa în Bundesliga, la 10 mai, informează AFP.
Wiese a fost amendat cu 8.000 de euro pentru că a insultat formaţia Hamburger SV

Romanian President Admits Disappointment Over Country’s Ruling Coalition

Romanian President Traian Basescu said late Monday during a meting with the Romanian community in Paris, France, that he disappointed himself too when he decided, in December 2008, to back an alliance between democrat liberals and social democrats.
Romanian President Admits Disappointment Over Country’s Ruling Coalition

Obama şi Netanyahu şi-au exprimat divergenţele privind situaţia în Orientul Mijlociu – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, împreună cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-au prezentat luni deschis divergeţele privind pacea în Orientul Mijlociu şi Iranul, cu minimum de concesii pentru a nu compromite o relaţie istorică încă de la prima lor întâlnire.
Obama şi Netanyahu şi-au exprimat divergenţele privind situaţia în Orientul Mijlociu - VIDEO

Delimitarea graniţelor Ucrainei, necesară pentru eliminarea vizelor cu UE

Delimitarea graniţelor Ucrainei cu ţările vecine este necesară pentru eliminarea vizelor dintre Kiev şi UE, a declarat Volodimir Ogrîzko, prim secretar adjunct al Consiliului de securitate şi apărare naţională, potrivit Ukrainian News Agency, citată de Kiev Post în ediţia electronică.
Delimitarea graniţelor Ucrainei, necesară pentru eliminarea vizelor cu UE

Bill Clinton va fi numit emisar al ONU pentru Haiti

Fostul preşedinte american Bill Clinton va fi numit emisar al Naţiunilor Unite pentru Haiti, a anunţat luni un oficial din cadrul ONU.
Bill Clinton va fi numit emisar al ONU pentru Haiti

Mihaela Rădulescu vrea să plece din România

După ce a anunţat că se retrage definitiv de pe micile ecrane, Mihaela Rădulescu face planuri să se mute din ţară, într-o locuinţă de pe Coasta de Azur, cumpărată de fostul ei soţ, Elan Schwartzenberg, informează Evz.ro.
Mihaela Rădulescu vrea să plece din România

Şoseaua de centură a Capitalei va costa în final 240 milioane de euro

Şoseaua de centură a Capitalei e un şantier de ani de zile. Lucrarea, care va costa în final 240 milioane de euro, constă în trecerea la patru benzi de circulaţie, dar termenele de execuţie sunt depăşite demult, informează Gandul.info.
Şoseaua de centură a Capitalei va costa în final 240 milioane de euro

Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 mai

Curtea Supremă de Justiţie a reabilitat, la 19 mai 1997, 21 de intelectuali, printre care Constantin Noica, Alexandru Paleologu şi Nicolae Steinhardt.
Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 mai

Băsescu și Sarkozy au discutat despre cooperarea în dezvoltarea nucleară – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Paris, că a discutat cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, despre cooperarea în dezvoltarea nucleară, despre realizarea unui centru global de întreţinere pentru elicopterele Puma la Braşov, dar şi despre viitoarea structură a Comisiei Europene.
Băsescu și Sarkozy au discutat despre cooperarea în dezvoltarea nucleară - VIDEO

Cannes: Paleologu a semnat un acord franco-român de coproducţie cinematografică

Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, aflat la Cannes, a semnat, luni, împreună cu ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, un acord de coproducţie cinematografică între guvernele român şi francez, care îl înlocuieşte pe cel mai recent, semnat în 1966.
Cannes: Paleologu a semnat un acord franco-român de coproducţie cinematografică

Balint: Nu a fost niciun „blat” la meciul cu Dinamo, atât a putut echipa

Tehnicianul Gabi Balint a declarat, luni, că nici nu se pune problema ca partida pierdută de FC Timişoara, scor 1-3, în deplasare, cu Dinamo, în runda a XXXI-a a Ligii I, să fi fost una "strategică".
Balint: Nu a fost niciun

Bergodi: Nu pot vorbi de Steaua, mă gândesc doar cum să scap Poli Iaşi de la retrogradare

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, luni, că îl onorează că se află pe lista de posibili tehnicieni ai FC Steaua, dar deocamdată el se gândeşte doar cum să scape gruparea ieşeană de retrogradare.
Bergodi: Nu pot vorbi de Steaua, mă gândesc doar cum să scap Poli Iaşi de la retrogradare

Lăcătuş: E mai bine pentru mine şi pentru echipă să plec

Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat, luni, la Sport.ro, că plecarea sa de la Steaua este cel mai bun lucru atât pentru el cât şi pentru echipă şi a menţionat că a avut încredere în jucători şi în valoarea lor.
Lăcătuş: E mai bine pentru mine şi pentru echipă să plec

Mircea Sandu: Am consultat un avocat specializat în legislaţia muncii în cazul lui Prunea

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, la o emisiune televizată, că a consultat, luni, un avocat specializat în legislaţia muncii pentru a vedea ce decizie să ia în cazul directorului de relaţii internaţionale, Florin Prunea, urmărit penal în dosarul corupţiei din fotbalul românesc.
Mircea Sandu: Am consultat un avocat specializat în legislaţia muncii în cazul lui Prunea

Băsescu: Îi îndemn pe români să participe la votul pentru PE

Preşedintele Băsescu i-a îndemnat pe români, în discursul susţinut la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Paris, să participe la alegerile pentru PE din 7 iunie, chiar dacă votează sau nu, deoarece prezenţa la vot reprezintă ataşamentul popoarelor faţă de valorile europene.
Băsescu: Îi îndemn pe români să participe la votul pentru PE

Băsescu, încântat de noul autoturism Dacia Duster

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat încântat, luni seară, de noul model al Uzinei Dacia-Renault, Duster, după ce s-a urcat la bordul unui astfel de automobil, amplasat în curtea Ambasadei României la Paris.
Băsescu, încântat de noul autoturism Dacia Duster

Băsescu: Aştept până în iulie, apoi pot afirma dacă am intrat în punctul de ieşire din criză sau nu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa, că speră ca băncile să reducă dobânzile la creditele adresate economiei, pe care le consideră "încă foarte ridicate".
Băsescu: Aştept până în iulie, apoi pot afirma dacă am intrat în punctul de ieşire din criză sau nu

Băsescu: Mai există în Parlament 5% din fostul activ al PCR, influenţa este minoră

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa, că în Parlament mai există 5% din fostul activ PCR şi că deja influenţa lor este minoră.
Băsescu: Mai există în Parlament 5% din fostul activ al PCR, influenţa este minoră

Oprescu: Am verificat situaţia la „Sfânta Maria”, lucrurile sunt după curăţenie exact cum trebuie

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni seară, după ce a verificat situaţia la Spitalul "Sfânta Maria", că lucrurile sunt exact cum trebuie, fiind făcută curăţenie în corpul de clădire afectat de incendiu.
Oprescu: Am verificat situaţia la

Şapte medici şefi de secţii de la Spitalul Topliţa au demisionat

Şapte medici şefi de secţii de la Spitalul Municipal Topliţa din judeţul Harghita, precum şi directorul medical şi cel economic au demisionat, luni, spunând că nu mai pot colabora cu managerul instituţiei, pe care îl acuză de comportament abuziv.
Şapte medici şefi de secţii de la Spitalul Topliţa au demisionat

Băsescu: M-am dezamăgit şi pe mine prin soluţia politică din 2008

Preşedintele Băsescu a declarat, marţi seară, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Paris, că s-a dezamăgit şi pe sine când a luat decizia de a susţine, în decembrie 2008, o alianţă între PDL şi PSD, spunând că a făcut aceasta pentru a asigura stabilitatea politică a României.
Băsescu: M-am dezamăgit şi pe mine prin soluţia politică din 2008

Antonescu şi-a anunţat „oamenii din prima linie” pentru campania de la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că oamenii săi din prima linie pentru campania de la alegerile prezidenţiale sunt Petre Roman, Vlad Moisescu, Rareş Mănescu, Stejărel Olaru, Adriana Săftoiu, Aurelian Pavelescu şi Sam Patten.
Antonescu şi-a anunţat

Mititelu spune că Napoli îşi va primi toate drepturile băneşti

Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, i-a mulţumit tehnicianului Nicolo Napoli, pentru perioada când a antrenat gruparea alb-albastră şi a declarat că italianul îşi va primi toate drepturile băneşti şi chiar prima de obiectiv, de calificare în Europa League, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mititelu spune că Napoli îşi va primi toate drepturile băneşti

Sute de muncitori de la Azomureş vor intra în şomaj tehnic

Câteva sute de muncitori din combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş vor intra, peste două zile, în şomaj tehnic pentru o perioadă de două luni.
Sute de muncitori de la Azomureş vor intra în şomaj tehnic