CELE MAI NOI ARTICOLE

Arabia Saudită propune înfiinţarea unui fond pentru ajutorarea statelor sărace

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol la nivel global, a propus, duminică, înfiinţarea unui fond OPEC cu capital de un miliard de dolari, cu scopul de a ajuta ţările sărace să facă faţă preţurilor ridicate ale combustibililor.
Arabia Saudită propune înfiinţarea unui fond pentru ajutorarea statelor sărace

Sarkozy cere suspendarea colonizării israeliene în Ierusalimul de Est

Preşedintele Nicolas Sarkozy a făcut apel la sistarea procesului israelian de colonizare în Ierusalim, oraş care, potrivit liderului de la Paris, "are vocaţia de a deveni capitala a două state", Israel şi cel palestinian, într-un interviu publicat luni într-un ziar palestinian.
Sarkozy cere suspendarea colonizării israeliene în Ierusalimul de Est

Guvernul italian va deschide o groapă pentru deşeuri la Neapole

Guvernul italian şi-a anunţat duminică decizia de a deschide o groapă de deşeuri la Chiaiano, o zonă periferică din Neapole (sudul Italiei), pentru a rezolva criza deşeurilor.
Guvernul italian va deschide o groapă pentru deşeuri la Neapole

Gândul: Fiul de 15 ani al manelistului Guţă – dosar penal pentru conducere fără permis

Fiul „împăratului manelelor”, Nicolae Guţă junior, a fost implicat vineri într-un grav accident de circulaţie.
Gândul: Fiul de 15 ani al manelistului Guţă – dosar penal pentru conducere fără permis

Spania a învins Italia şi s-a calificat în semifinale la Euro-2008

Reprezentativa Spaniei s-a calificat, duminică, în semifinalele Campionatului European, după ce a învins, cu scorul de 4-2 (0-0), în urma loviturilor de departajare, selecţionata Italiei, campioana mondială en-titre, în sferturile de finală ale competiţiei, transmite trimisul MEDIAFAX.
Spania a învins Italia şi s-a calificat în semifinale la Euro-2008

Rezultate din prima manşă a turului întâi al Cupei Intertoto

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă şi duminică, în prima manşă a turului întâi al Cupei Intertoto:
Rezultate din prima manşă a turului întâi al Cupei Intertoto

O turistă cehă a murit, iar soţul său a fost rănit în Munţii Făgăraş

O turistă cehă a murit, iar soţul acesteia a fost rănit, în urma unui accident podus, duminică seară, în Munţii Făgăraş.
O turistă cehă a murit, iar soţul său a fost rănit în Munţii Făgăraş

Antonescu: A fost o Delegaţie Permanentă a consensului

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Delegaţia Permanentă a liberalilor a fost una a consensului în legătură cu faptul că partidul rămâne pe picioarele sale, nefiind un "partid-ataş", şi a menţionat că nimeni din PNL nu iubeşte nici PDL, nici PSD.
Antonescu: A fost o Delegaţie Permanentă a consensului

Nicolăescu:În principiu, sunt de acord să fiu vicepreşedinte la PNL Bucureşti

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, duminică, la finalul Delegaţiei Permanente, că este de acord, în principiu, cu propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu de a deveni vicepreşedinte al PNL Bucureşti, pentru că i se pare o muncă interesantă, menţionând că decizia finală aparţine BPC.
Nicolăescu:În principiu, sunt de acord să fiu vicepreşedinte la PNL Bucureşti

Orban: Până la urmă am fost eliminat din conducerea PNL Bucureşti

Fostul preşedinte al PNL Bucureşti Ludovic Orban a declarat că, dacă Tăriceanu şi-a permis să anunţe doi liberali care să-l secondeze la conducerea PNL Bucureşti, probabil din punctul său de vedere decizia a fost luată şi el a fost eliminat din conducerea PNL la nivelul Bucureştiului.
Orban: Până la urmă am fost eliminat din conducerea PNL Bucureşti

Tăriceanu preia conducerea PNL Bucureşti

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, duminică, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente, că va prelua conducerea Consiliului de coordonare al PNL Bucureşti.
Tăriceanu preia conducerea PNL Bucureşti

Tăriceanu: Nu există un conflict personal între mine şi Orban

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la finalul Delegaţiei Permanente, că nu are un conflict de natură personală cu Ludovic Orban, explicând lipsa acestuia din echipa de coordonare a PNL Bucureşti prin faptul că nu poate fi pus tot partidul la conducerea organizaţiei.
Tăriceanu: Nu există un conflict personal între mine şi Orban

Orban: Toate funcţiile de conducere din PNL Bucureşti se vacantează

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat, duminică, la finalul şedinţei BPC, că toate funcţiile de conducere de la nivelul PNL Bucureşti se vacantează, urmând să se decidă o formulă de coordonare a organizaţiei, în care se va implica liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu.
Orban: Toate funcţiile de conducere din PNL Bucureşti se vacantează

Romanian Liberal Leader To Spearhead The Bucharest Chapter

The leader of the Romanian liberals, Calin Tariceanu, announced after the meeting of the party's Standing Delegation, that he will take over leadership of the Bucharest liberal organization.
Romanian Liberal Leader To Spearhead The Bucharest Chapter

Argăseală: Arthuro a semnat contractul şi va juca trei ani la Steaua

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, duminică, la Sport.ro, că atacantul brazilian Arthuro Henrique Bernhardt, de la Deportivo Alaves, a semnat un contract pe trei ani cu gruparea din Buelvardul Ghencea, urmând ca săptămâna viitoare să se prezinte la echipă.
Argăseală: Arthuro a semnat contractul şi va juca trei ani la Steaua

Felipe Massa a câştigat Marele Premiu al Franţei

Pilotul brazilian al echipei Ferrari, Felipe Massa, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Franţei, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, disputat pe circuitul de la Magny-Cours.
Felipe Massa a câştigat Marele Premiu al Franţei

Pele, jefuit de un grup de tineri înarmaţi

Fostul internaţional brazilian Pele a fost atacat recent de câţiva tineri delincvenţi, care i-au luat bijuteriile şi telefonul mobil, în timp ce se deplasa cu maşina în statul Sao Paulo, a anunţat publicaţia Veja.
Pele, jefuit de un grup de tineri înarmaţi

Angela Gheorghiu i-a încântat pe newyorkezi (Video)

Câteva zeci de mii de spectatori au asistat, vineri seara, la concertul verii, suţinut în aer liber, la New York, de soprana Angela Gheorghiu şi tenorul Roberto Alagna, alături de corul şi orchestra Operei Metropolitan, care au interpretat arii din opere celebre, inclusiv în limba română.
Angela Gheorghiu i-a încântat pe newyorkezi (Video)

Încă 1.000 de abonamente şi o nouă confirmare la B’estfest (Video)

Încă 1.000 de abonamente au fost puse în vânzare pentru festivalul B'estfest, care va avea loc între 4 şi 6 iulie şi la care şi-a confirmat prezenţa şi trupa Kraak & Smaak, informează organizatorii.
Încă 1.000 de abonamente şi o nouă confirmare la B'estfest (Video)

Ionuţ Popa va primi 300.000 de euro dacă va fi dat afară de la Poli Iaşi

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, duminică, la plecarea în cantonamentul de la Debrecen, că va primi 300.000 de euro dacă va fi dat afară de conducerea clubului înainte de încheierea contractului.
Ionuţ Popa va primi 300.000 de euro dacă va fi dat afară de la Poli Iaşi

A Weak Leu Helps Mend The Romanian Curr Acc Deficit – Erste

The weak national currency supports the economy and the adjustment of the strong current account deficit, which might enter a stagnation phase this year, according to an Erste Bank analysis.
A Weak Leu Helps Mend The Romanian Curr Acc Deficit - Erste

Cel puţin zece persoane au murit într-un club din Mexic (Video)

Cel puţin zece persoane au murit, vineri, după ce sute de tineri s-au îmbulzit să părăsească un club de noapte din capitala mexicană pentru a evita un control al poliţiei vizând consumul de alcool la minori.
Cel puţin zece persoane au murit  într-un club din Mexic (Video)

Constanţa: Doi români şi doi chinezi, la spital după un conflict în stradă (Video)

Patru persoane, între care doi cetăţeni chinezi, au ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa în urma unei altercaţii care a avut loc, sâmbătă noaptea, pe strada Caraiman din municipiul Constanţa, între un grup de chinezi şi unul de români, în conflict fiind folosit şi un pistol cu bile de cauciuc.
Constanţa: Doi români şi doi chinezi, la spital după un conflict în stradă (Video)

Braşov: Sute de credincioşi la moaştele Sfântului Gheorghe (Video)

Sute de credincioşi din toată ţara au venit, duminică, în pelerinaj la Bisercia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Braşov, pentru a se ruga la moaştele Sfântului Gheorghe, cu câteva ore înainte ca acestea să se întoarcă în Grecia.
Braşov: Sute de credincioşi la moaştele Sfântului Gheorghe (Video)

Poliţia Rutieră recomandă trasee alternative dinspre litoral şi munte

Poliţia Rutieră estimează o creştere a numărului de turişti care se întorc, duminică, de pe litoral şi din staţiunile montane, în special cele de pe Valea Prahovei şi le recomandă şoferilor să folosească rutele alternative pentru a evita aglomeraţia.
Poliţia Rutieră recomandă trasee alternative dinspre litoral şi munte

Lugoj: Nuntă cu bătăi cu bâte şi răngi (Video)

Şapte persoane au ajuns la spital în urma unui conflict cu bâte de baseball şi răngi izbucnit între mai mulţi nuntaşi şi membrii unei familii de romi, incidentul având loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în faţa unui local din Lugoj.
Lugoj: Nuntă cu bătăi cu bâte şi răngi (Video)

Enel va suporta taxe de câteva sute de milioane de euro

Grupul italian de utilităţi Enel, prezent şi în România, va avea de plătit taxe de câteva sute de milioane de euro, deoarece autorităţile de la Roma intenţionează să majoreze taxele pe câştigurile companiilor energetice, a declarat preşedintele companiei, Fulvio Conti.
Enel va suporta taxe de câteva sute de milioane de euro

Proiecte româneşti la Sunny Side of the Doc

Proiecte de Alexandru Solomon şi Hanno Hoefer participă la unul dintre cele mai prestigioase târguri de film documentar, Sunny Side of the Doc, care se desfăşoară în La Rochelle, între 24 şi 27 iunie, România fiind reprezentată de 20 de proiecte.
Proiecte româneşti la Sunny Side of the Doc

Erste: Leul slăbit susţine economia românească

Moneda naţională slăbită susţine economia românească şi procesul de ajustare a deficitului puternic de cont curent, care ar putea intra într-o fază de stagnare în acest an, potrivit unei analize Erste Bank.
Erste: Leul slăbit susţine economia românească

Crin Antonescu: Voi vota categoric împotriva demiterii lui Orban

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, înaintea şedinţei BPC, că, dacă se va supune la vot în Delegaţia Permanentă demiterea lui Ludovic Orban, va vota categoric împotrivă, aşa cum a mai spus.
Crin Antonescu: Voi vota categoric împotriva demiterii lui Orban

Orban: Mai am o speranţă în interiorul meu că nu se va ajunge la demiterea mea

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, duminică, înaintea şedinţei BPC a PNL, că mai are o speranţă în interiorul său că în Delegaţia Permanentă nu se va ajunge la demiterea sa de la şefia PNL Bucureşti, menţionând că dacă se va ajunge acolo o să accepte judecata colegilor săi de partid.
Orban: Mai am o speranţă în interiorul meu că nu se va ajunge la demiterea mea

Boştinaru: Dosarul Năstase nu a fost discutat, oficial şi public, în PE

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că dosarul lui Adrian Năstase discutat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor nu a făcut obiectul preocupărilor exprimate oficial şi public de membrii Parlamentului European.
Boştinaru: Dosarul Năstase nu a fost discutat, oficial şi public, în PE

Un muzeu al Războiului Rece ar putea fi deschis la Berlin

Un muzeu al Războiului Rece ar putea fi deschis la punctul de control Charlie, unul dintre locurile care făceau legătura între Berlinul de Est şi cel de Vest, informează The Observer.
Un muzeu al Războiului Rece ar putea fi deschis la Berlin

Noi proteste ale unor săteni din Voineşti care cer noi alegeri locale

Câteva zeci de săteni din Voineşti (Iaşi) au protestat, duminică, în centrul comunei, cerând organizarea unor noi alegeri, după ce BEC l-a validat pentru funcţia de primar pe liberalul Gheorghe Dobreanu, deşi acesta a obţinut mai puţine voturi decât fostul primar, mort chiar în ziua alegerilor.
Noi proteste ale unor săteni din Voineşti care cer noi alegeri locale

Nissan va închide, pentru 51 de zile, o fabrică de camionete din Spania

Constructorul japonez de automobile Nissan intenţionează să închidă o fabrică de camionete uşoare din Spania pentru 51 de zile, pe parcursul următorilor doi ani, după vânzările slabe înregistrate în Europa.
Nissan va închide, pentru 51 de zile, o fabrică de camionete din Spania

Olanda va continua fără Van Basten şi Van der Sar

Partida cu naţionala Rusiei din sferturile de finală ale Campionatului European, care a însemnat eliminarea Olandei, a fost ultima pentru selecţionerul Marco van Basten şi pentru portarul Edwin van der Sar.
Olanda va continua fără Van Basten şi Van der Sar

Daimler va lansa un model electric de Mercedes-Benz, în 2010

Constructorul german de automobile Daimler intenţionează să lanseze, în anul 2010, un model Mercedes-Benz propulsat de un motor electric, a declarat preşedintele grupului, Dieter Zetsche, pentru publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Daimler va lansa un model electric de Mercedes-Benz, în 2010

Copil rănit grav în urma unui accident produs pe Şoseaua Berceni

Un copil de un an şi jumătate a fost rănit grav într-un accident produs, sâmbătă seară, în cartierul Berceni din Capitală, după ce autoutilitara în care se afla, condusă de un bucureştean, a fost lovită de şoferul unui autoturism care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.
Copil rănit grav în urma unui accident produs pe Şoseaua Berceni

Vanghelie: PSD îl va vota pe Murgeanu pentru un post de viceprimar al Capitalei

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, într-o emisiune la Realitatea TV, că propunerea PSD pentru postul de viceprimar al Capitalei va fi Bogdan Georgescu, anunţând în acelaşi timp că social-democraţii îl vor vota şi pe Răzvan Murgeanu de la PDL pentru celălalt post de viceprimar.
Vanghelie: PSD îl va vota pe Murgeanu pentru un post de viceprimar al Capitalei

Silvio Berlusconi se teme că va ajunge în închisoare

Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, care a determinat votarea unei legi ce suspendă zeci de mii de procese, printre care şi al lui, "se teme că va ajunge în închisoare", a declarat aliatul său Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, într-un interviu pentru La Repubblica.
Silvio Berlusconi se teme că va ajunge în închisoare