Mediafax Echipa

Ministrul Justiţiei propune preşedintelui Băsescu reînvestirea lui Kovesi

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a înaintat, vineri, preşedintelui Traian Băsescu propunerea de reînvestire a Codruţei Kovesi în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un convoi EULEX din care făceau parte şi militari români a fost atacat în Kosovo

Persoane rămase neidentificate au deschis focul joi seara spre un convoi al Misiunii UE în Kosovo (EULEX), un glonţ lovind un vehicul în care erau militari români, nicio persoană nefiind rănită în incidentul din nordul Kosovo, relatează site-ul postului B92.

Deficitul bugetar a ajuns în luna august la 4,5% din PIB

Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 4,5% din PIB după primele opt luni ale anului, în urcare cu un punct procentual comparativ cu nivelul înregistrat la finele lunii iulie, de 3,5% din PIB-ul revizuit, potrivit datelor publicate vineri de Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Cele mai vechi pene din lume, descoperite în China

Cele mai vechi pene din lume au fost descoperite pe fosilele unor dinozauri, aflate în stare excelentă de conservare, în nord-estul Chinei, aceasta constituind o dovadă că păsările au evoluat din anumite specii de dinozauri, au anunţat cercetătorii chinezi, informează bbc.co.uk.

Fluturii au un „GPS” în antene, cu ajutorul căruia se orientează în spaţiu

Fluturele monarh, din America de Nord, are un ceas intern în antene, care îl ajută să zboare circa 4.000 de kilometri pentru a-şi petrece iarna în Mexic, au descoperit cercetătorii americani, al căror studiu a fost publicat pe bbc.co.uk.

Angajaţii Guvernului s-au plâns de preţurile de la bufetul din Palatul Victoria

Adaosul comercial la produsele care se vând la bufetul din Palatul Victoria destinat în principal pentru ziarişti, dar de la care cumpără şi angajaţii Guvernului a fost redus, începând de vineri, la jumătate, de la 60% la 30%, după ce mai mulţi funcţionari au reclamat preţurile prea ridicate.

Nica: Toţi absolvenţii şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri vor fi angajaţi

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a afirmat, vineri, la festivitatea de la Academia de Poliţie, că toţi absolvenţii şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri vor fi angajaţi, subliniind că nu se va repeta situaţia promoţiei de anul acesta, care nu a putut fi angajată din lipsa fondurilor.

România trebuie să scadă deficitul bugetar fără a sufoca economia

România, Ungaria şi alte state din Europa de Est trebuie să reducă deficitele bugetare fără ca acest proces să sufoce recuperarea economică, în condiţiile în care regiunea se va confrunta cu o ieşire lentă din criză.

Peste 35.000 de persoane, la bursa locurilor de munca pentru absolvenţi

Peste 35.000 de persoane din toată ţara au participat, vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, 507 persoane fiind angajate pe loc, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Orban: Guvernul a minţit la învestire că nu va majora taxele şi impozitele locale

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, într-o coferinţă de presă, la Arad, că Guvernul "a minţit" la învestire că nu va majora taxele şi impozitele locale, iar apoi a decis majorarea cu 20 la sută a acestora, din 2010.

Cele mai „tari” blonde de la Hollywood – GALERIE FOTO

Sharon Stone, Michelle Pfeiffer, Gwyneth Paltrow sau Nicole Kidman sunt doar câteva dintre "blondele" de la Hollywood care s-au remarcat nu numai datorită talentului, ci şi frumuseţii deosebite, accentuată şi de culoarea părului.

Angajaţii şi-ar atenţiona mai degrabă colegii decât şefii în cazul unor situaţii jenante

Angajaţii şi-ar atenţiona mai degrabă colegii decât superiorii în legătură cu situaţii jenante precum un şliţ de pantaloni desfăcut sau o respiraţie urât mirositoare, potrivit rezultatelor unui sondaj.

Parteneriat Volkswagen-Varta pentru dezvoltarea tehnologiei bateriilor pentru maşini electrice

Grupul auto german Volkwagen vrea să semneze un parteneriat cu producătorul de baterii Varta pentru a dezvolta acumulatori de tip litiu-ion pentru maşini electrice, cu scopul de a-i face mai competitivi din punct de vedere al tehnologiei şi al preţului, relatează Automotive News Europe.

Doi juniori de la secţia de rugbi a clubului Dinamo, bătuţi după meciul cu Zlatna

Antrenorul echipei de rugbi a CS Dinamo, Ştefan Demci, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că doi rugbişti juniori au fost bătuţi în incidentele petrecute după partida de joi seară dintre Dinamo şi CS Zlatna, însă purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, nu confirmă informaţia.

Spandau Ballet lansează primul single din ultimii 20 de ani

Trupa britanică Spandau Ballet, care, la începutul acestui an, a anunţat că se reuneşte pentru un nou turneu, va lansa primul ei single din ultimii 20 de ani, dar şi un album, în noiembrie, după ce a semnat un contract cu Mercury Records, informează sky.com.

BBC trebuie să aibă mai multe femei peste 50 de ani care să prezinte ştirile

BBC trebuie să aibă angajate mai multe femei cu vârsta de peste 50 de ani care să prezinte emisiunile de ştiri, consideră Mark Thompson, directorul general al radiodifuzorului public britanic, informează Media Guardian.

Primul automobil hibrid Volvo va fi lansat în 2012

Primul automobil hibrid produs de Volvo va fi lansat în 2012, echipat cu un sistem de propulsie format dintr-un motor diesel şi unul electric, fiecare fiind capabil să funcţioneze independent unul de celălat, dar şi împreună, a anunţat constructorul.

Confucius are circa două mil. de descendenţi

Cel mai recent arbore genealogic al celebrului înţelept chinez Confucius are în jur de două milioane de membri, de trei ori mai mulţi decât precedentul, potrivit ediţiei de vineri a Global Times.

Andreea Creţulescu părăseşte Realitatea TV

Andreea Creţulescu părăseşte postul Realitatea TV, vineri fiind ultima sa zi în postura de angajat la televiziunea din cadrul trustului de presă Realitatea-Caţavencu, după cum a declarat pentru MEDIAFAX jurnalista.

Orban: Un referendum pentru Parlament unicameral este inutil

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, într-o coferinţă de presă, la Arad, că un referendum pe tema Parlamentului unicameral este "inutil" şi că pentru realizarea acestui demers al preşedintelui Traian Băsescu ar trebui modificată Constituţia.

Johann Strauss Ensemble, în concert la Bucureşti – VIDEO

Celebra orchestră de cameră austriacă Johann Strauss Ensemble revine pentru a cincea oară în România, pentru a susţine concertul "Christmas in Vienna", la Sala Palatului din Bucureşti, pe 16 decembrie, de la ora 19.30, informează organizatorii.

Obama: Al doilea centru iranian este „incompatibil” cu un program nuclear civil

Cel de-al doilea centru de îmbogăţire a uraniului, pe care Iranul l-a ţinut secret timp de mai mulţi ani, este "incompatibil" cu caracterul civil al programului nuclear iranian, revendicat de Teheran, a declarat vineri, la Pittsburgh, preşedintele amerian Barack Obama.

Oltean: E o situaţie extrem de delicată – Parlamentul hotărăşte soarta ţării, poporul a politicienilor

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean afirmă că, în situaţia în care românii vor decide prin referendum că doresc Parlament unicameral, va fi o situaţie "delicată", deoarece schimbarea nu se va putea face fără modificarea Constituţiei, iar acest lucru nu va fi posibil decât cu acordul oamenilor politici.

Romania’s Winter Fuel Stocks Ensured, After RON4.3B Investment

The Romanian Economy Ministry on Friday said it ensured fuel stocks for electricity and heat producers during the winter period, following investments of 4.3 billion lei (EUR1=RON4.2046).

ING va concedia 280 de angajaţi din Cehia şi Slovacia

ING va concedia în 2010 până la 280 de angajaţi din Cehia şi Slovacia, respectiv 30%-40% din forţa de muncă din cele două state, după transferarea unor activităţi auxiliare, precum cele de IT, într-un centru din România.

Tokes, nemulţumit de desemnarea candidatului UDMR la Preşedinţie

Liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, s-a declarat, vineri, nemulţumit că formaţiunea nu a fost consultată în luarea deciziei privind candidatul UDMR la Preşedinţie, astfel că CNMT va stabili, în următoarele săptămâni, dacă îl va sprijini pe Kelemen Hunor.

Cel puţin 3.917 decese din cauza gripei A H1N1, potrivit OMS

Gripa A H1N1 a provocat moartea a cel puţin 3.917 persoane în 191 de ţări şi teritorii, de la apariţia noului virus în martie-aprilie, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Un portar suedez, cercetat de federaţie pentru că a micşorat poarta

Portarul unei echipe de fotbal din Suedia care a fost filmat în timp ce a mişcat barele porţii sale, pentru a o micşora, la începutul unui meci din prima ligă, face obiectul unei proceduri disciplinare din partea federaţiei suedeze.

Viitorul are forma unui televizor

Peste 12 miliarde de dispozitive vor fi capabile să se conecteze la 500 de miliarde de ore de conţinut TV şi video în 2015, potrivit estimărilor Intel, citate de BBC News Online.

Pedofilii condamnaţi în Polonia vor fi castraţi chimic

Camera inferioară a Parlamentului Polonez a adoptat, vineri, un amendament al codului penal ce introduce un tratament medicamentos obligatoriu în cazul pedofililor şi persoanelor ce comit incest.

Partidul Popular European susţine alianţa PDL-PNŢCD

Partidul Popular European susţine ideea unei posibile alianţe între PDL şi PNŢCD şi speră ca aceasta să devină formală până la 12 octombrie 2009, se precizează într-o scrisoare adresată de preşedintele PPE, Wilfried Martens, preşedinţilor celor două partide.

Iliescu, despre “slăbiciunea” lui Băsescu: “Ştiţi cine plânge uşor, nu? Medicii spun că alcoolicii”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, alături de preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, au făcut, joi, o vizită organizaţiei judeţene a PSD din Ialomiţa. Organizaţia PSD Ialomiţa şi-a prezentat susţinerea pentru candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţia României, informează Gândul.

Johnny Depp a regizat un videoclip al trupei Babybird – VIDEO

Actorul american Johnny Depp a regizat, recent, un videoclip pentru formaţia Babybird, în Marea Britanie, informează femalefirst.co.uk.

„Amintiri din Epoca de Aur”, la Festivalul Internaţional de Film de la Morelia

Filmul-omnibus "Amintiri din Epoca de Aur", produs de Cristian Mungiu, va rula în premieră în Mexic la Festivalul Internaţional de la Morelia, ce se desfăşoară între 3 şi 11 octombrie, informează hollywoodreporter.com.

Federer nu va participa la turneele de la Tokyo şi Shanghai

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul unu mondial, a anunţat, într-un comunicat postat pe site-ul personal, că renunţă să mai participe la turneul de la Tokyo şi la Masters 1000 de la Shanghai, ce vor debuta la 5, respectiv 12 octombrie, în favoarea unei perioade de odihnă, informează AFP.

Santiago Ventura, în semifinalele BCR Open România

Tenismanul spaniol Santiago Ventura, venit din calificări, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului BCR Open România, dotat cu premii în valoare de 450.000 de euro, după ce l-a învins pe conaţionalul său Ruben Ramirez Hidalgo.

Al-Qaida ameninţă Germania

Reţeaua teroristă al-Qaida şi-a reiterat ameninţările împotriva Germaniei înainte de alegerile legislative de duminică, potrivit unei noi înregistrări video, cea de a treia într-o săptămână, a anunţat centrul de supraveghere a site-urilor islamiste din Statele Unite.

Stocurile de combustibil pentru iarnă sunt asigurate

Ministerul Economiei a finalizat asigurarea stocurilor de combustibil necesare producătorilor de electricitate şi căldură pentru perioada de iarnă octombrie-martie 2010, investiţiile necesare fiind de 4,3 miliarde de lei (aproape un miliard de euro).

Iranul recunoaşte construirea unui al doilea centru pentru îmbogăţirea uraniului

Iranul a informat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) de construirea unui al doilea centru de îmbogăţire a uraniului, în plus faţă de cel de la Natanz, a declarat vineri, la Viena, un purtător de cuvânt al AIEA.

Romania May Keep Unchanged Gas, Electricity Prices Until Apr 1

Romania's Energy Regulatory Authority ANRE will not change household gas and electricity prices on October 1, and plans to keep them at the current level until April 1, 2010, the watchdog's president Petre Lificiu told MEDIAFAX Friday.