Mediafax Echipa

Mititelu: Njock vrea să fenteze Universitatea şi să devină liber de contract

Preşedintele executiv al clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că atacantul camerunez Jeremie Njock vrea să "fenteze" gruparea olteană şi să devină liber de contract.

Chivu: Mutu este tentat de un transfer la AS Roma

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat că atacantul formaţiei AC Fiorentina, Adrian Mutu, este tentat de un transfer la AS Roma şi a precizat că acesta i-a cerut informaţii despre vicecampioana Italiei, informează agenţia Calciomercato, citând cotidianul Il Messaggero.

Programul meciurilor din turul trei al Cupei Intertoto

Programul meciurilor din turul trei al Cupei Intertoto, care se vor disputa la 19 şi 20 iulie (turul) şi 26 şi 27 iulie (returul):

McCain îi recomandă lui Obama să viziteze America de Sud

Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite John McCain, care a exercitat presiuni asupra contracandidatului său democrat Barack Obama să viziteze Irakul, îl sfătuieşte pe acesta să se deplaseze şi în America de Sud.

Henri Paul: Priorităţile preşedinţiei franceze a UE coincid cu cele ale României

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a subliniat, într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, legătura puternică dintre Paris şi Bucureşti, apreciind că priorităţile preşedinţiei franceze a UE coincid cu cele ale României.

Festivalul de Jazz de la Gărâna a umplut toate hotelurile şi pensiunile (Video)

Toate pensiunile şi hotelurile din zona turistică Semenic sunt ocupate, cu ocazia celei de-a XII-a ediţii a Festivalului de Jazz de la Gărâna, judeţul Caraş-Severin, care are loc în perioada 18-20 iulie.

Old Apartment Prices In Bucharest Dn Avg 12% In 2Q

The prices of old apartments in Romania’s capital city Bucharest decreased an average 12% in the second quarter of the year compared to the first quarter, with the highest decrease posted by two-room apartments, realty website MagazinulDeCase.ro said Monday.

Atenţie! Se opreşte curentul!

Alimentarea cu electricitate pe mai multe străzi din Bucureşti şi judeţul Ilfov va fi întreruptă, marţi şi miercuri, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii tehnice şi modernizări în reţeaua de distribuţie, informează Electrica Muntenia Sud.

Lotul naţionalei feminine de handbal pentru Jocurile Olimpice

Federaţia Română de Handbal (FRH) a comunicat, luni, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) lista oficială de 15 jucătoare din naţionala României pentru Jocurile Olimpice de la Beijing.

Geoană a ciocnit un pahar de şampanie cu ziariştii, la împlinirea a 50 de ani

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a oferit jurnaliştilor, luni, la finalul BPN, câte un pahar de şampanie, la împlinirea a 50 de ani.

Jay-Z a vrut pepeni în forma sânilor lui Beyonce (Video)

Starul american de rap Jay-Z a solicitat organizatorilor unui concert al său în Africa să-i aducă în camera de hotel un pepene verde sculptat în forma sânilor soţiei sale, cântăreaţa de R&B Beyonce Knowles.

One Out Of Ten Romanians Plans To Buy A Home By ’10 – Study

One out of ten Romanians estimates they will buy a home in the next three years, a much higher ratio compared to the average registered in central and eastern European states, and the highest ratio in the region, according to a study compiled by lender UniCredit.

Ciutacu: Nu-i nimic de contestat în articolul la care se referă Preşedinţia

Redactorul-şef al Jurnalului Naţional, Victor Ciutacu, a declarat pentru MEDIAFAX că "nu-i nimic de contestat în pagina de azi (luni, n.r.)" a ziarului, la care face referire comunicatul Preşedinţiei, şi că, în locul lui Traian Băsescu, el ar fi "tăcut".

Iliescu nu vrea ca la parlamentare să candideze doar „patronii”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a îndemnat, luni, în Biroul Permanent Naţional, la "atenţie" în stabilirea candidaţilor partidului în colegiile uninominale pentru alegerile parlamentare, afirmând că printre candidaţi nu trebuie să se regăsească doar "patroni".

Romania’s Leftist Opposition To Complete Parliament Election Candidates List By Aug 25

Members of Romania’s leftist opposition Social Democratic Party intent on running for lawmaker positions in the upcoming parliament elections have to submit their applications by Jul 25, and final validation will be given by Aug 25, the party’s spokesperson, Cristian Diaconescu, said Monday.

Fericirea este imună la influenţele evenimentelor majore ale vieţii

Capacitatea de a fi fericit este un lucru predeterminat de gene, evenimentele pozitive din viaţă, precum căsătoria sau naşterea copiilor, crescând nivelul acestui sentiment doar temporar, potrivit unui studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători, preluat de BBC.

Italia: Oficiali locali, arestaţi sub acuzaţia de corupţie

Guvernatorul regiunii italiene Abruzzo şi mai mulţi consilieri regionali au fost arestaţi luni, la Pescara, pentru acte de corupţie.

Volvo va furniza componente pentru motoare de avion

Volvo a încheiat un contract, cu o durată de 40 de ani, cu Pratt & Whitney, divizie a United Technologies Corp, pentru furnizarea de componente destinate motoarelor de avion în valoare de 8,4 miliarde dolari (5,3 miliarde de euro), a anunţat, luni, compania.

Avocatul fraţilor Cămătaru, dat în consemn la frontieră

Avocatul fraţilor Cămătaru, Mihai Costea, condamnat definitiv la 13 ani de închisoare, a fost dat în consemn la fontieră, fiind căutat şi la nivel internaţional, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Olteanu: Solicitările persoanelor condamnate nu ţin de resortul meu direct

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat luni pentru MEDIAFAX, referitor la cazul celor doi deţinuţi de la Jilava care l-au dat în judecată, că solicitările unor persoane condamnate nu ţin de resortul său direct, dar a menţionat că este dreptul lor de a sesiza justiţia.

Bădălău: Decizia BPN este nestatutară

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu acceptă decizia BPN de a infirma rezultatele Conferinţei judeţene a organizaţiei, că respectiva decizie este nestatutară şi că va o va ataca la Comisia de Arbitraj şi Integritate a PSD.

Secretarul general al Reporters Sans Frontieres, reţinut de poliţie

Robert Ménard, secretarul general al organizaţiei Reporters Sans Frontieres (RSF), a fost reţinut, luni, pe Champs-Elysées, în timp ce lua parte la un protest împotriva prezenţei preşedintelui sirian Bashar al-Assad la tribuna prezidenţială şi a regimului din Siria, informează site-ul TF1.

UniCredit: Un român din zece crede că îşi va cumpăra o casă în următorii trei ani

Un român din zece estimează că îşi va cumpăra o casă în următorii trei ani, pondere cu mult peste media din statele central şi est europene şi cea mai ridicată din regiune, potrivit unui studiu al grupului UniCredit.

Preţurile locuinţelor vechi din Capitală dau înapoi

După creşterile spectaculoase de preţuri în ultimii ani, de până la 50% sau peste în unele cartiere, piaţa rezidenţială din Bucureşti încearcă să ajungă din nou la echilibru. Piaţa rezidenţială nu poate cădea, pentru că cererea este în continuare sănătoasă, informează Gândul.

PSD va finaliza până la 25 august candidaturile pentru alegerile parlamentare

Intenţiile de candidaturi în colegiile uninominale pentru alegerile parlamentare vor fi depuse de către membrii PSD până la 25 iulie, urmând ca validarea finală a candidaturilor să fie făcută până pe 25 august, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Diaconescu.

International Boxing Association Gives Shoplifting Romanian Boxers Second Chance

The International Boxing Association (AIBA) decided to decrease to one year the life suspensions ruled against the fighters Bogdan Dinu, Ronald Gavril and Iulian Stan, who were caught trying to shoplift in October 2007 when they were part of the Romanian team for the Chicago World Championship.

Rezultatele alegerilor din filiala Giurgiu, infirmate de conducerea PSD

Biroul Permanent Naţional al PSD a infirmat, luni, rezultatele Conferinţei judeţene a filialei Giurgiu, în care Niculae Bădălău a fost reales preşedinte al organizaţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Diaconescu.

BNR a extins până la 31 iulie data de consultare asupra proiectului privind creditarea populaţiei

Banca Naţională a României (BNR) a prelungit cu 15 zile, până la 31 iulie, termenul de consultare publică asupra proiectului de regulament privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice, după ce mai mulţi bancheri comerciali au solicitat extinderea perioadei.

Heavy Rain, Thunderstorms Expected In 16 Romanian Counties

Romania’s meteorological authority sent out code yellow warnings to 16 counties in northern Romania, where thunderstorms and heavy rain is expected on Tuesday.

Bogdan Olteanu şi Nati Meir, daţi în judecată de doi deţinuţi

Doi deţinuţi de la Penitenciarul Jilava i-au dat în judecată pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi pe deputatul Nati Meir, pentru că nu au răspuns în termenul legal la cererile trimise de aceştia.

Pedeapsă redusă pentru cei trei pugilişti români prinşi la furat în SUA

Federaţia Internaţională de Box (AIBA) a decis să reducă la un an suspendările pe viaţă date celor trei pugilişti români Bogdan Dinu, Ronald Gavril şi Iulian Stan, surprinşi încercând să fure dintr-un magazin, în ctombrie 2007, pe când se aflau cu lotul României la Campionatele Mondiale de la Chicago.

Romania’s New List Of Compensated, Free Drugs Effective As Of Jul 15

Romania’s new list of compensated and free drugs, approved during the government meeting on July 9, will come into effect as of July 15 and will trigger a 5% to 12% decrease in drug prices, depending on their value, Romanian Prime Minister Calin Popescu Tariceanu said Monday.

Julio Iglesias To Sing A Duet With Romanian Prodigy Costel Busuioc

Spanish singer Julio Iglesias will hold a duet with Romanian singer Costel Busuioc Monday evening on the "Ion Moina" stadium in the western Romanian city Cluj-Napoca. The duet will be part of Iglesias’ Romanian tour, which marks 40 years of career for the singer.

Preşedinţia: Jurnalul Naţional fabrică articole mincinoase despre şeful statului

Administraţia prezidenţială precizează, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni, că a constatat cu regret că "ziarul Jurnalul Naţional continuă politica de fabricare de articole mincinoase despre preşedintele României, Traian Băsescu".

Iglesias va cânta în duet cu Busuioc

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias va susţine, luni seară, pe stadionul "Ion Moina" din Cluj-Napoca, un duet cu românul Costel Busuioc, în cadrul turneului din România al artistului, care marchează 40 de ani de carieră.

Industrial Production Higher In Three EU States In May, Including Romania

Romania, Bulgaria and Ireland accounted for higher industrial production in May, being the only European Union member states with increasing production trend, the Statistical Office of the European Communities, Eurostat, said Monday.

Profa porno din Zalău, în concediu fără plată

Solicitarea de concediu fără plată pentru un an, depusă de fostul director al Şcolii Generale "Mihai Eminescu" din Zalău, Daciana Ana, care a apărut în mai multe poze şi filmuleţe pornografice împreună cu soţul său, postate pe internet, a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al şcolii.

Şoferul implicat în accidentul în urma căruia au murit trei copii, cercetat penal

Şoferul implicat în accidentul produs la o trecere de cale ferată din judeţul Gorj şi soldat cu moartea a patru persoane, între care trei copii, va fi cercetat penal, poliţiştii stabilind că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Romanian Ctrl Bk Extends Debates On Debt Ceiling Draft Regulation By Jul 31

Romania’s central bank extended until Jul 31 the period for public debates on its draft regulation limiting credit risk on household lending after several commercial banks required the extension.

Două modele Mini John Cooper Works, lansate de BMW în România

BMW Group România a adus pe piaţa locală modelele Mini John Cooper Works şi Mini John Cooper Works Clubman, cu preţuri începând de la 24.280 euro fără TVA, respectiv 25.980 euro, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, oficialii reprezentanţei.