Gabriel Negreanu

Reuşită! Satelitul ROM-2 transmite cu succes date din spaţiu

România are un satelit funcţional pe orbită. ROM-2, satelitul proiectat şi construit de un grup de elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, a ajuns pe orbită pe 12 iunie, ora 9.35 pm (UTC). După 1h 20m, de pe a doua treaptă a rachetei Falcon 9 s-a desprins modulul ION al companiei D-Orbit, pe […]

Marea Britanie: Rusia „antrenează delfini de luptă” în Marea Negră

Serviciul britanic de informaţii a precizat, în cea mai recentă actualizare privind conflictul din Ucraina, că Marina rusă a investit masiv în securitatea bazei principale a Flotei Mării Negre de la Sevastopol începând de anul trecut.

Cele mai frumoase obiective turistice aflate între Marea Egee şi Marea Mediterană se întâlnesc la Mugla

Mugla, regiune amplasată între Marea Mediterană şi Marea Egee, găzduieşte una dintre cele mai faimoase locuri turistice ale Turciei, inclusiv Bodrum, Fethiye, Marmaris, Datca, Gocek, Oludeniz şi Koycegiz. Cu două aeroporturi internaţionale în Bodrum-Milas şi Dalaman, regiunea îi uimeşte pe toţi vizitatorii său prin prisma peisajelor sale, a oraşelor antice pline de artefacte şi a golfului său.

Moment plin de simbolistică O navă de război a SUA va opri duminică în oraşul port Danang din centrul Vietnamului

Portavionul american cu propulsie nucleară Ronald Reagan se va opri duminică în oraşul port Danang din centrul Vietnamului, într-o vizită rară a unei nave de război americane în această ţară din Asia de sud-est, relatează Reuters.

Apar noi informaţii. Un sistem militar ultrasecret al SUA a înregistrat implozia submersibilului Titan

Un sistem militar ultrasecret de detectare acustică destinat să detecteze submarinele inamice a auzit pentru prima dată ceea ce Marina americană a suspectat că ar fi fost implozia submersibilului Titan la câteva ore după ce acesta şi-a început călătoria, au declarat oficialii implicaţi în căutări pentru WSJ.

Ion Cristoiu: Cum s-au născut noile clişee politice

Ca la Swift. Ciupind, probabil, din amintiri despre marele satiric, monografia lui B. Jordan şi Lucian Predescu „Caragiale. Tragicul destin al unui mare scriitor”, editura Cugetarea, 1939, se ocupă şi de directoratul lui Caragiale la Teatrul Naţional.

Ruşii vor studia ideologia preşedintelui chinez Xi Jinping / Un semnal tot mai puternic al dependeţei Moscovei de Beijing

Rusia a înfiinţat primul program din afara Chinei pentru studierea ideologiei preşedintelui chinez Xi Jinping, liderul autocrat de la Beijing, care controlează cu fermitate societatea civilă şi care, recent, a decis să devină conducător pe viaţă, relatează Politico.

Adio ştiri gratis pe Facebook? Meta intenţionează să pună capăt accesului la ştiri după ce o lege obligă giganţii tech să plătescă editorii în Canada

Meta intenţionează să pună capăt accesului la ştiri pe Facebook şi Instagram pentru toţi utilizatorii din Canada odată ce va intra în vigoare o legislaţie aprobată de parlament care obligă giganţii tech să plătească editorii de ştiri, a declarat joi compania.

Submersibilul a fost victima unei „implozii catastrofale” / Rămăşitele au fost găsite la doar 400 de metri de epava Titanicului

Submersibilul care transporta cinci persoane într-o călătorie spre epava Titanicului a fost victima unei "implozii catastrofale" care i-a ucis pe toţi cei aflaţi la bord, a anunţat Paza de Coastă americană, punând capăt unei căutări multinaţionale de cinci zile pentru a găsi nava.

BREAKING NEWS Submersibilul Titan. Paza de coastă americană a descoperit resturi în zona de căutare, în apropierea epavei Titanicului

Paza de coastă americană a declarat că un vehicul operat de la distanţă (ROV) a descoperit resturi în zona de căutare, în apropierea epavei Titanicului.

Europa trebuie să se pregătescă de o deconectare completă de gazul rusesc. Ucraina nu va mai permite tranzitul

Ministrul ucrainean al energiei a declarat că una dintre ultimele artere care transportă gazul rusesc către Europa ar putea fi închisă până la sfârşitul anului viitor, atunci când expiră contractul de furnizare a Ucrainei cu Gazprom.

Putin încercă să ridice moralul armatei: Sarmat va fi în curând desfăşurată pentru serviciul de luptă

Vladimir Putin a declarat miercuri că noua generaţie de rachete balistice intercontinentale Sarmat ale Rusiei, capabile să transporte 10 sau mai multe focoase nucleare, va fi în curând desfăşurată pentru serviciul de luptă, relatează Reuters.

Germania a avut cea mai mare creştere a populaţiei din ultimele trei decenii / Creşterea s-a datorat exclusiv străinilor care s-au mutat în Germania

Populaţia Germaniei a crescut cu 1,3%, ajungând la 84,4 milioane de locuitori, cel mai mare salt anual de la reunificarea ţării, în urmă cu peste trei decenii.

Macron vrea să participe la summitul BRICS, grup ce se vrea o alternativă va Occident

Emmanuel Macron vrea să facă o mutare pe care niciun alt lider vestic nu a făcut-o. Preşedintele francez are în plan o participare la summi ţărilor BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Asta e România ce o dorim? Doar 60% dintre elevii înscrişi în clasa I reuşesc să ajungă să treacă de Evaluarea Naţională

O pondere de doar 60% dintre elevii dintr-o cohortă reuşesc să treacă de Evaluarea Naţională, arată calculele ZF pe baza datelor de la Ministerul Educaţiei. Astfel, din ultima cohortă pentru care există date oficiale la Ministerul Educaţiei, cea care a început clasa I în anul şcolar 2013 – 2014, numărul elevilor înscrişi a fost de […]

Serghei Şoigu a trecut la ameniţări directe la adresa lui Zelenski. Rusia va lovi „centrele de decizie” ale Ucrainei dacă Kievul va folosi rachetele furnizate de Occident în Crimea

Rusia a ameninţat cu o lovitură împotriva "centrelor de decizie" ale Kievului dacă Ucraina va folosi rachete furnizate de Occident împotriva peninsulei ocupate Crimeea, în cea mai recentă încercare a Kremlinului de a slăbi sprijinul NATO pentru Kiev, relatează The Guardian.

A apus era diplomelor? „Angajatorii au trecut la o economie bazată pe competenţe”

Angajarea pe bază de competenţe devine din ce în ce mai populară în rândul companiilor, în timp ce diplomele devin din ce în ce mai irelevante în multe domenii.

Tensiunile dintre Ucraina şi Ungaria au atins cote maxime. Kievul acuză Budapesta că a ignorat cererile sale de contact cu prizonierii de război care ar fi fost transferaţi în secret din Rusia

Între Ucraina şi Ungaria se iscă o dispută diplomatică, deoarece Kievul acuză Budapesta că a ignorat cererile sale de contact cu prizonierii de război care ar fi fost transferaţi în secret din Rusia, relatează Al Jazeera.

Sistem unic de exprimare a feedback-ului pentru medici la REGINA MARIA: peste 2.000 de medici apreciaţi prin 600.000 de recenzii oferite de pacienţi în urma consultaţiilor medicale (P)

Peste 2.000 de medici au primit aproximativ 600.000 de recenzii, la REGINA MARIA, singura reţea de servicii medicale care permite pacienţilor această modalitate de feedback.

Lovitură majoră pentru handbalul din România. Cererea lui Dinamo de a juca în Liga Campionilor a fost respinsă de EHF. La feminin Rapid a primit wild-card pentru următoarea ediţie

EHF a anunţat echipele ce au primit un wild-card pentru noua ediţie de Champions League, atât la masuclin cât şi la feminin.

Titan, submersibilul pierdut în drum spre Titanic – ziua 1. Submarinul folosit pentru a duce turiştii să vadă epava Titanicului a dispărut în Oceanul Atlantic / Submersibilul are între 70 şi 96 de ore de oxigen disponibil

Submersibilul folosit pentru a duce turiştii să vadă epava Titanicului a dispărut în Oceanul Atlantic, declanşând o misiune de căutare şi salvare

Liderul NATO: Ucraina nu va fi invitată să adere la alianţă în cadrul summitului de la Vilnius

Liderii NATO nu vor lansa o invitaţie pentru ca Ucraina să se alăture alianţei la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivot Reuters.

Gandul: După ce s-au anulat PUZ-uri pe bandă rulantă în Bucureşti, investitorii străini dau bir cu fugiţii! Compania suedeză Skanska îşi restrânge activitatea UPDATE: Poziţia celor două divizii care alcătuiesc Skanska România

UPDATE Poziţia celor două divizii care alcătuiesc Skanska România Din punct de vedere organizatoric, operaţiunile Skanska în România se împart în două divizii cu echipe de management diferite: Divizia de Dezvoltare Comercială, care are ca rol dezvoltarea şi managementul clădirilor de birouri, însemnând: achiziţia terenului pe care urmează să fie construit proiectul, dezvoltarea conceptului şi designului, închirierea […]

Tensiuni! Germania vs Franţa, două planuri diferite cu privire la viitorul militar al Europei. În ce tabără se află România

Franţa contestă un plan condus de Germania, la care s-a alăturat şi România, pentru a consolida apărarea aeriană a Europei. Tensiunile dintre cele doua mari puteri ale UE sunt rezultatul a două viziuni diferite cu privire la modul în care regiunea ar trebui să contracareze ameninţarea reprezentată de Rusia.

Ucraina a început recoltarea cerealelor. Primele date: Recolta va fi mai mică faţă de anul trecut

Fermierii din Odesa au început recolta de cereale din 2023, treierând primul orz de iarnă, au anunţat oficialii locali.

Barem Evaluare Naţională. Ce vor avea în vedere profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi literatura română

Luni, 19 iunie 2023, a avut loc prima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Naţională, aceea la Limba şi literatura română.

Evaluare Naţională 2023. Subiectele la Limba şi literatura română. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

Subiectele Evaluare Naţională română 2023 La proba de la limba română a Evaluarii Naţionale 2023 elevii au primit la primul subiect două texte epice, iar la subiectul al doilea o caracterizare a personajului din al doilea text epic. Elevii de clasa a VIII-a au avut două texte la prima vedere la subiectul 1: „Limir- Împărat” […]

Suedia nu exclude un posibil atac al Rusiei asupra sa. Raport al comisiei de apărare: Rusia prezintă un apetit ridicat pentru riscuri politice şi militare

Un raport al comisiei de apărare din parlamentul suedez a afirmat că un atac militar rusesc împotriva Suediei nu poate fi exclus, a anunţat postul public de televiziune suedez SVT, citând surse.

De la cucerirea spaţiului la cucerirea Ucrainei. Rusia trimite astronauţii în prima linie în Ucraina. Agenţia spaţială recrutează pentru „batalionului Uran” printr-o reclamă bizară

Rusia a subestimat Ucraina şi armata sa a suferit pierderi semnificatove în invazia din Ucraina. Mosvova încercă să recruteze de peste un an noi soldaţi, iar acum pare că merge într-o direcţie total noua. O reclamă bizară a agenţiei spaţiale de stat a Rusiei îndemnă tinerii să se alăture "batalionului Uran".

Cea mai mare exploatare de gaze naturale din Europa va fi închisă / Sute de cutremure s-au produs ca efect al exploatării din ultimele decenii

Guvernul olandez va închide definitiv exploatarea de gaz din Groningen, după ce efectele extragerii au avariat zeci de mii de case.

După Ucraina, China se oferă să medieze un nou conflict. Specialişti. Beijingul vrea să îşi confirme statutul de superputere şi să înlocuiască influenţa în scădere a Rusiei

China s-a oferit să medieze disputele dintre facţiunile palestiniene rivale şi să faciliteze negocierile de pace cu Israelul, în cel mai recent semn al intenţiei Beijingului de a-şi extinde rolul diplomatic în Orientul Mijlociu.

Ambarcaţiune scufundată în Grecia, Bilanţul morţilor a ajuns la 78, iar numărul dispăruţilor este greu de calculat / Specialişti: Ar putea fi cea mai mare tragedie din Mediterană

Cel puţin 78 de cadavre au fost recuperate după ce o ambarcaţiune plină de migranţi care încercau să ajungă din Libia în Italia s-a scufundat în apele adânci din largul coastei greceşti.

Academia de Studii Economice din Bucureşti devine prima şi singura universitate din România acreditată AMBA (P)

Academiea de Studii Economice din Bucureşti (ASE) a primit oficial acreditarea din partea Association of MBAs (AMBA), cea mai importantă autoritate mondială în domeniul educaţiei post-universitare în afaceri, pentru programele MBA desfăşurate la Bucharest Business School (BBS). După primirea acreditării AMBA, toţi actualii studenţi MBA şi absolvenţii MBA ai Academiei de Studii Economice din Bucureşti, […]

Războiul din Ucraina, ziua 476. Ruşii lansează bombardamente masive în principalele oraşe ucrainene / Zelenski spune că Ucraina va expulza „răul rusesc” / Ministerul Apărării din Marea Britanie: Forţele aeriene ruse îşi măresc activitatea în sudul Ucrainei

UPDATE 22:00 Atacul barajului a provocat o „criză umanitară” în comunităţile inundate Săptămâna trecută, barajul ucrainean Nova Kahovka a fost distrus într-un atac pentru care niciuna dintre părţi nu şi-a asumat responsabilitatea. Ruptura din dimineaţa zilei de 6 iunie a dezlănţuit o masă de apă pe râul Nipru şi a inundat oraşele şi satele de pe […]

Cât ar putea valora cea mai mare descoperire de ţiţei din ultimele decenii a OMV Petrom

OMV Petrom a anunţat că a descoperit noi resurse de ţiţei şi gaze naturale în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producţia realizată de Petrom în anul 2022.

Belarusul a primit arme nucleare ruseşti. Lukaşenko: Sunt de trei ori mai puternice faţă de bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki

Preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko, a declarat că ţara sa a început să primească arme nucleare tactice ruseşti, despre care a spus că unele dintre ele sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice lansate de SUA asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki în 1945.

Noul şef al NATO ar putea fi chiar vechiul şef. Stoltenberg ar putea fi nevoit să ăşi prelungescă mandatul deşi a declarat că nu işi doreşte acest lucru

Intensificarea dezbaterilor cu privire la cine ar trebui să-i succeadă lui Stoltenberg, al cărui mandat actual la şefia NATO se încheie în octombrie, vine într-un moment de încercare pentru alianţă. Rusia ocupă aproximativ o cincime din Ucraina, iar China creşte ca putere militară globală.

Putin, prima reacţie după ce Ucraina a trecut în ofensivă: „Este de mare amploare”

În cadrul unei întâlniri televizate cu bloggeri militari ruşi, Vladimir Putin, a declarat că contraofensiva Ucrainei este "de mare amploare".

Lupte pentru fiecare metru. Forţele Ucrainei au avansat 250 de metri în apropiere de Bakhmut, 200 de metri pe frontul Toretsk

Ucraina a raportat mai multe progrese astăzi, dar un avans semnificativ a fost blocat de sprijinul aerian rusesc primit de soldaţii Moscovei şi de "câmpuri minate" ce au fost dublate de drone kamikaze.

Culisele scandalului de la Bruxelles. Mihai Tudose, “hărţuirea sexuală”

Cazul a fost documentat de Dan Andronic, de la EVZ, care, sondând piaţa europarlamentarilor şi a asistenţilor din PE, şi-a propus să afle tot adevărul. Din anchetă reiese că „Florina” fusese asistenta eurodeputatului pe al cărui loc venea Mihai Tudose, iar o practică obişnuită este ca staff-ul celui pe care-l înlocuieşti să fie preluat de […]