Guvernul: Confuziile create de Senat vor fi clarificate de CC

Respingerea de către Senat a ordonanţelor de urgenţă privind restructurarea Cabinetului a fost adoptată fără respectarea dispoziţiilor constituţionale, fiind vorba de confuzii care pot fi clarificate de Curtea Constituţională, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Apa din judeţul Vaslui, contaminată chimic

Peste jumătate din sursele de apă din judeţul Vaslui sunt contaminate chimic, fiind depăşite, în special, concentraţiile de nitraţi, amoniac şi substanţe organice.

Un pacient de la centrul din Bolintin a murit, posibil ştrangulat de un coleg

Un pacient de la Centrul Neuropshiatric din Bolintin a murit, vineri seară, la doar câteva ore după o vizită a unei echipe de control a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), existând suspiciunea că ar fi fost ucis de un coleg împreună cu care fusese închis "la gratii".

Băsescu a decis întrunirea Comisiei speciale pentru Nagy şi Chiuariu

Preşedintele Traian Băsescu a decis întrunirea Comisiei speciale, în 24 septembrie, pentru Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu, urmare a solicităţii DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Comunicaţiilor şi a actualului ministru al Justiţiei.

Vosganian l-a revocat din funcţie pe directorul general al Termoelectrica

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, l-a revocat din funcţie, săptămâna trecută, pe directorul general al Termoelectrica, Viorel Marian, post preluat de un fost şef al companiei, Ioan Ungureanu, au declarat, marţi, surse din firmă.

Filmul lui Mungiu, locul al doilea în box office-ul românesc

În primul său weekend în cinematografele din România, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu a fost văzut de 10.611 de spectatori – de aproape trei ori mai mulţi decât a avut "California Dreamin' (nesfârşit)" în iunie 2007, dar de trei ori mai puţini decât la "Garcea şi oltenii" în 2002.

Campioana României la baschet feminin, la un pas de desfiinţare

Echipa de baschet feminin Municipal Târgovişte, campioana en-titre a României, se află la un pas de desfiinţare, din lipsă de fonduri, mai multe jucătoare semnând deja cu alte echipe.

Restructurarea Guvernului, respinsă de Senat

Senatorii au respins, marţi, proiectele de lege pentru aprobarea ordonanţelor de urgenţă 24 şi 25 pe anul 2007, referitoare la restructurarea Guvernului şi a aparatului de lucru al Cabinetului.

Nagy: Cererea DNA reprezintă o răzbunare

Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a declarat, marţi, că solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva sa şi a ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, reprezintă o răzbunare a DNA.

Circulaţie blocată pe autostrada Bucureşti – Piteşti din cauza unui accident

Circulaţia rutieră pe autostrada Bucureşti - Piteşti a fost blocată, marţi, în jurul orei 17.00, după ce, la kilometrul 43 în judeţul Giurgiu, o autocisternă încărcată cu motorină s-a ciocnit cu o dubă încarcată cu marfă, după care s-a răsturnat şi a luat foc.

Spania: Doi români, reţinuţi pentru exploatarea a cel puţin 18 compatrioţi

Garda Civilă spaniolă a reţinut doi cetăţeni români care îşi exploatau în câmpul muncii cel puţin 18 compatrioţi fără acte, potrivit delegaţiei guvernamentale din regiunea Castilla-La-Mancha, citate de cotidianul El Pais în ediţia electronică.

Captură de o tonă şi jumătate de cannabis la frontiera franco-spaniolă

Autorităţile vamale franceze au confiscat, luni, peste o tonă şi jumătate de cannabis la punctul de frontieră franco-spaniol Perthus, marfa fiind ascunsă într-un camion condus de un britanic, informează AFP.

Petrom preia serviciile petroliere ale Petromservice, pentru 328,5 mil. euro

Petrom a încheiat, marţi, un contract pentru achiziţia activităţilor de servicii petroliere ale Petromservice, pentru 328,5 milioane de euro, tranzacţia urmând să fie finalizată la începutul anului viitor, după primirea avizului din partea Consiliului Concurenţei.

Divorţul dintre Maria şi Ion Alexandru Ţiriac, admis de instanţă

Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a admis, marţi, cerea de divorţ dintre Ion Alexandru şi Maria Ţiriac, cei doi fiind de acord cu desfacerea căsătoriei.

Proprietarii Branului vor da în judecată statul român

Proprietarii Castelului Bran ameninţă că vor da în judecată statul român la Washington D.C., cerând o despăgubire de 150 de milioane euro, dacă Parlamentul nu va respinge raportul subcomisiei de anchetă parlamentară ce califică drept ilegală restituirea castelului.

Vali Badea susţine că a fost în legitimă apărare

Atacantul FC Steaua, Valentin Badea, acuzat că ar fi agresat un suporter al echipei Rapid, a declarat că nu a făcut altceva decât să se apere la incidentul de duminică, dinaintea partidei dintre cele două formaţii, informează site-ul oficial al grupării steliste.

France 2 va difuza un film de promovare a României

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, ca societatea comercială Visit Travel să filmeze gratuit în Palatul Parlamentului, cu scopul de a realiza un film de promovare a României difuzat de postul de televiziune France 2, cu ocazia unui târg internaţional de turism.

În Poiana Braşov, circulaţia rutieră va fi restricţionată sâmbătă

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, sâmbătă, între orele 10.00 - 17.00, în Poiana Braşov, ca urmare a campaniei europene de protecţie a mediului, "În oraş, fără maşină!", lansată de Primăria municipiului Braşov.

Studenţii cer desfiinţarea biroului poliţiei din complexul „Regie”

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a trimis Ministerului Internelor o scrisoare prin care cere desfiinţarea biroului de poliţie din complexul "Regie", considerând că "acesta nu-şi face treaba", angajaţii lui "ocupând degeaba 50 de locuri de cazare în cămin".

Shanghai: Taifunul Wipha determină evacuarea a 200.000 de locuitori

Aproximativ 200.000 de persoane vor fi evacuate din oraşul Shanghai, centrul financiar al Chinei, din calea taifunului Wipha care se se îndreaptă spre metropola chineză, relatează BBC News Online.

Amenzi pentru persoanele care nu păstrează curăţenia pe plajă

Persoanele care nu păstrează curăţenia pe plajă şi nu respectă restricţiile de înot vor fi amendate cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 lei, iar administratorii de plaje vor fi amendaţi cu 10.000-20.000 lei dacă nu asigură la rândul lor curăţenia permanentă a acestor spaţii.

Maria Ordeanu – director la Galeriile de Artă „Brukenthal” din Sibiu

Maria Ordeanu este directorul Galeriilor de Artă "Brukenthal" din cadrul Muzeului Naţional "Brukenthal" din Sibiu, ea câştigând un concurs organizat pe 12 septembrie de Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) pentru ocuparea postului vacant.

CSM confirmă că a înregistrat două cereri de acţiuni disciplinare pentru Ţuluş şi Popa

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat faptul că ministrul Justiţiei Tudor Chiuariu a cerut, luni, demararea unor acţiuni disciplinare vizându-i pe procurorii Doru Ţuluş şi Aristotel Mihai Popa.

Fumatul provoacă acnee

Fumatul poate provoca acnee, mai ales în cazul femeilor, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de o echipă de cercetători italieni şi publicat în British Journal of Dermatology, informează bbc.co.uk.

Guvernul majorează sumele pentru copii instituţionalizaţi şi femei din centre maternale

Copii şi tinerii instituţionalizaţi, precum şi femeile aflate în centre maternale vor primi sume cu 32% mai mari pentru achiziţionarea de haine, jucării, manuale şi asigurarea transportului, a anunţat, marţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

79 milioane de lei alocate modernizării stadionului Naţional

Bugetul Primăriei Capitalei a fost suplimentat, printr-o hotărâre aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului, cu 79,4 milioane lei pentru începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a stadionului Naţional Lia Manoliu, premierul Tăriceanu apreciind că lucrările vor fi încheiate în termen de 20 de luni.

Bugetul Ministerului Culturii, majorat pentru reabilitarea caselor de cultură

Bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor a fost suplimentat, marţi, de Guvern, cu 21,7 milioane lei, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare la 84 cămine culturale sau case de cultură din 29 judeţe, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

DNA vrea să înceapă urmărirea penală a lui Chiuariu şi Nagy

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a cerut, marţi, acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale a ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi a fostului ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy.

McLaren-Mercedes şi-a retras apelul făcut după cursa de la Hungaroring

Echipa McLaren-Mercedes şi-a retras apelul depus împotriva sancţiunii primite din partea comisarilor de cursă la Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, care au decis că Fernando Alonso şi-a jenat intenţionat coechipierul, pe britanicul Lewis Hamilton, în calificări, a anunţat, marţi, FIA.

Robert de Niro, într-un remake al comediei „La Bonne année”

Veteranul cinematografiei americane Robert de Niro ar putea juca într-un remake al comediei dramatice "La Bonne année", care a fost realizată în 1973, preluând rolul pe care l-a jucat în filmul original actorul italian Lino Ventura, informează allocine.fr.

Chiuariu: Cererea DNA, răzbunare prostească

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) reprezintă o "răzbunare prostească" pentru că a solicitat, cu o zi în urmă, excluderea din magistratură a procurorilor Doru Ţuluş şi Aristotel Mihai Popa.

Braşov: Soţul avocatei Ghinescu a făcut schimb de tură în noaptea dispariţiei femeii

Poliţiştii au stabilit că în noaptea în care a dispărut avocata din Braşov, respectiv 29 spre 30 august, soţul acesteia era de serviciu, însă a făcut schimb cu un coleg, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar-şef Liviu Constantin Naghi.

Contribuţiile la pensiile private ar putea fi plătite direct de către asiguraţi

Guvernul studiază posibilitatea ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) să nu mai fie implicată în sistemul de plată a contribuţiilor la pensiile private, astfel încât plăţile să fie efectuate direct de persoanele care contribuie la fondurile de pensii administrate privat.

Iorgovan, internat la Spitalul Universitar Bucureşti

Senatorul Antonie Iorgovan a fost internat la Secţia oncologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, starea sa fiind în continuare critică, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Ana Maria Trandafir.

Stolojan despre moţiune: Cea mai ridicolă acţiune a PSD în acest ciclu electoral

Preşedintele PLD, Thedor Stolojan, a declarat, marţi, că moţiunea de cenzură anunţată de PSD reprezintă "cea mai ridicolă acţiune a acestui partid în acest ciclu electoral" şi a apreciat că ea nu va avea efect, existând semnale că nu va fi votată nici de parlamentarii social-democraţi.

ONG-urile, îngrijorate de posibila compromitere a unor anchete ale DNA

Mai multe organizaţii nonguvernamentale şi-au exprimat, marţi, îngrijorarea faţă de posibila compromitere a unor anchete ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi de modul în care s-a desfăşurat inspecţia CSM la această instituţie, cerând sancţiuni pentru cei vinovaţi de scurgerile de informaţii.

„Dragostea în vremea holerei”, în premieră mondială la Festivalul de la Rio

Ecranizarea romanului lui Gabriel Garcia Marquez "Dragostea în vremea holerei" va fi prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rio de Janeiro, unde va fi proiectat, într-o secţiune specială, şi filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu, potrivit Hollywood Reporter.

Divergenţe pe tema penaltiului acordat de Corpodean

Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, şi responsabilul Compartimentului de analiză a etapei, Dan Petrescu, s-au contrazis, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, pe marginea penaltiului acordat de Sorin Corpodean la partida Poli Ştiinţa Timişoara - FC Vaslui, scor 2-1.

Guvernul a decis să nu acorde tichete de masă în 2008

Guvernul a decis, în şedinţa de marţi, să nu acorde în 2008 tichete de masă angajaţilor din instituţiile publice, cu excepţia personaului din structurile finanţate prin venituri proprii, care beneficiază de acest drept şi în prezent.

Biletele la concertul Beyonce au preţuri între 45 şi 85 de lei

Biletele pentru concertul pe care cântăreaţa americană Beyonce îl va susţine pe 22 octombrie, la Cluj Napoca, au preţurile de 45, 55, 70, 75 şi 85 de lei, în timp ce pachetele VIP costă 350 de lei, informează organizatorii evenimentului.