Dan Petrescu a fost suspendat două etape, cazul Mihai Stoica a fost amânat

Preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Daniel Marin Cernat, a declarat, vineri, că antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a fost suspendat două etape, deoarece a fost trimis în tribună la meciul cu Dinamo, în timp ce cazul preşedintelui Mihai Stoica a fost amânat.

Ipoteza violului în cazul românului care a ucis o italiancă, puţin probabilă

Violarea Giovannei Reggiani de către un rom de origine română ar putea fi doar o exagerare a presei italiene, întrucât victima a fost descoperită îmbrăcată, dar acest aspect va fi stabilit după autopsie, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ataşatul de interne în Italia, comisarul şef Marian Mândroc.

Romanian Unions Trigger Labor Conflict

Five Romanian labor unions triggered Friday the labor conflict as employers failed to set the minimum wage for 2008, after unionists previously rejected the RON480 offer.

Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în funcţiune

Unitatea 2 a centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost repusă în funcţiune joi, 1 noiembrie, după 12 zile de revizie, perioadă în care reactorul a fost oprit, a anunţat vineri societatea naţională Nuclearelectrica.

Geoană: Joaca de-a referendumul şi campania electorală îngroapă uninominalul

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că "joaca de-a referendumul" şi campania electorală îngroapă uninominalul, iar atitudinea lui Traian Băsescu de a planifica cinci referendumuri la următoarele alegeri este neserioasă şi costisitoare.

ArcelorMittal Galaţi a primit autorizaţia integrată de mediu

Reprezentanţii combinatului siderurgic ArcelorMittal din Galaţi au primit, vineri, autorizaţia integrată de mediu, fiind obligaţi să îndeplinească 301 măsuri de protecţia mediului până în 2014.

Meryl Streep, maestru bucătar într-o nouă comedie

Actriţa americană Meryl Streep va juca rolul unei celebre scriitoare de cărţi de bucate, Julia Child, într-o comedie care va fi lansată în 2008, informează AFP.

Familiile celor ucişi în atentatele de la Madrid vor primi câte 900.000 de euro

Familiile celor 191 de persoane ucise în atentatele de la 11 martie 2004, de la Madrid, vor primi fiecare o indemnizaţie de 900.000 de euro, a anunţat vineri Audienţa Naţională, tribunalul spaniol care se ocupă de cazuri de terorism, relatează AFP.

Nicolăescu: Zentiva reia producţia de Distonocalm în luna ianuarie

Compania farmaceutică Zentiva va relua producerea medicamentului Distonocalm, astfel încât acesta va fi pus în vânzare în farmacii începând cu luna ianuarie a anului viitor, dar la un preţ aproape dublu decât cel la care a fost vândut până acum, susţine ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu..

CNADN nu este de acord cu reamplasarea panoului cu „Ţinutul Secuiesc”

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a comunicat, printr-o adresă, Consiliului Judeţean Covasna, că nu este de acord cu reamplasarea panoului publicitar cu inscripţia “Ţinutul Secuiesc” fiindcă acesta “contravine principiilor de stat unitar”.

Avril Lavigne, câştigătoare la MTV Europe Music Awards 2007

Avril Lavigne a câştigat cele mai multe premii la cea de-a 14-a ediţie a MTV Europe Music Awards, care s-a desfăşurat joi, la Munchen, Germania, gala fiind găzduită de rapperul american Snoop Dogg.

Julia Roberts şi Clive Owen fac din nou echipă

Actorii Julia Roberts şi Clive Owen fac din nou echipă, într-un thriller, la trei ani după "Closer - Ispita", film care a fost recompensat cu două premii Globul de Aur, informează AFP.

Madeleine a fost văzută în Maroc

O femeie a declarat că a văzut cum o fetiţă neajutorată, care semăna cu Madeleine McCann, a fost obligată de o femeie marocană să urce într-un taxi şi apoi au dispărut, transmite ediţia electronică a ziarului britanic The Daily Mirror.

FOCUS: Mesaje de la români din Italia, pentru prietenii lor de acasă

Românii stabiliţi în Italia sunt îngroziţi de repercusiunile pe care escaladarea violenţelor şi infracţiunilor comise de emigranţii din Italia le poate avea asupra statutului lor. Cu toţii se tem pentru viitorul lor acolo şi-şi blamează conaţionalii din cauza cărora chiar ei sunt expuşi.

The Economist: Aranjarea unei licitaţii în România poate costa câţiva euro, cârnaţi şi ceva palincă

Aranjarea unei licitaţii publice în România ar putea costa câţiva euro, nişte cârnaţi şi poate ceva palincă, scrie The Economist în ediţia electronică, apreciind că, în ceea ce priveşte lupta anticorupţie, Monica Macovei a fost mai eficientă decât succesorul său, Tudor Chiuariu.

Milan Baros, prins conducând pe autostradă cu 271 km pe oră

Atacantul ceh al echipei Olympique Lyon, Milan Baros, a fost prins de poliţişti, joi, în timp ce conducea automobilul său Ferrari cu 271 km pe oră pe autostrada A42 în Ain (estul Franţei), în contextul în care limita era de 130 km pe oră, informează AFP.

Filmul lui Mungiu, notat de publicaţiile canadiene cu 4 puncte din 5

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a fost proiectat în Canada, unde a primit critici pozitive din partea a trei mari publicaţii, care l-au descris ca fiind cel mai bun film al anului şi un "succes" al regizorului Cristian Mungiu, acesta reuşind să găsească "frumuseţea în subtilităţile forţei umane".

Păcuraru şi Vosganian se vor întâlni cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru şi cel al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, se vor întâlni, luni, cu delegaţii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional pentru a discuta, în special, pe tema stabilirii salariului minim pentru anul viitor.

Adomniţei: Rata abandonului şcolar, mai mare în învăţământul obligatoriu

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a afirmat, vineri, la Suceava, că rata abandonului şcolar este mai mare în învăţământul obligatoriu decât la alte cicluri de învăţământ, peste 90 la sută din cazurile de abandon înregistrându-se la clasa a opta.

Oprah Winfrey i-a tăiat părul în direct lui Hilary Swank

Actriţa americană Hilary Swank, câştigătoare a două premii Oscar, a lăsat-o pe celebra prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey să-i taie părul, în timpul uneia dintre emisiunile sale, informează 20min.ch.

Văcăroiu: Ford ar putea renunţa la Automobile Craiova

Autorităţile nu au acordat ajutoare de stat ilegale la privatizarea Automobile Craiova, iar întârzierea finalizării investigaţiei Comisiei Europene (CE) ar putea determina grupul american Ford să renunţe la tranzacţia pentru uzina de la Craiova, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu.

CT Popescu: În presa românească nu se practică o atitudine rasistă faţă de romi

Preşedintele Clubului Român de Presă (CRP), Cristian Tudor Popescu, a declarat, vineri, că în presa românească "nu se practică o atitudine rasistă împotriva romilor", cu excepţia unor publicaţii "care cu greu pot fi etichetate drept presă, fie ea şi murdară".

„Chinurile vieţii”, motivul pentru care cei doi tineri s-au sinucis

Anchetatorii au găsit cinci bilete de adio lăsate de cei doi tineri care, cu două zile în urmă, s-au sinucis aruncându-se de pe un bloc din Capitală, înscrisuri prin care aceştia îşi motivează gestul şi cer iertare celor pe care i-au făcut să sufere, au informat, vineri, surse din Poliţie.

MJ avizează pozitiv graţierea celui mai bătrân deţinut

Cel mai bătrân deţinut din România, Nicolai Gheban, un veteran de război în vârstă de 82 de ani, ar putea fi graţiat curând, ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, dând aviz favorabil pentru ca acest condamnat să părăsească închisoare, însă preşedintele semneză decretul de graţiere.

Păcuraru: Ministerul Muncii va dubla asistenţa pentru românii care lucrează în Italia

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) va dubla asistenţa acordată românilor din Italia, prin trimiterea unui ataşat pe probleme de muncă în plus, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Paul Păcuraru.

Orban: Reformarea clasei politice nu se face cu fete de nomenclaturişti ca Roberta Anastase

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, la Piteşti, că reformarea clasei politice nu se poate face cu oameni ca Sorin Frunzăverde sau cu "fete de nomenclaturişti" cum este Roberta Anastase.

Purtătorul de cuvânt al lui Văcăroiu a primit verdict de poliţie politică – surse

Colegiul CNSAS a dat decizie de poliţie politică în cazul lui Andrei Alexandru, purtător de cuvânt al preşedintelui Senatului Nicolae Văcăroiu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din instituţie.

Zenga: Nu pot pregăti echipa şi să văd poze cu Sabău, Răzvan, Cristiano, Morinho sau Wenger

Antrenorul dinamovist Walter Zenga a declarat, vineri, că îi este foarte greu să pregătească echipa în condiţiile în care se speculează demiterea sa şi înlocuirea cu "Ioan Ovidiu Sabău, Răzvan Lucescu, Cristiano Bergodi, Jose Mourinho sau Arsene Wenger".

Soţia lui Ionel Manţog, trimisă în judecată pentru corupţie

Soţia fostului secretar de stat pe probleme de minerit Ionel Manţog - deferit justiţiei pentru corupţie - a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie pentru că a omis să menţioneze în declaraţia de avere că are un teren, obţinut de soţul său în mod ilicit.

Un pasaj subteran va fi construit sub oraşul vechi al Ierusalimului

O asociaţie semi-guvernamentală israeliană plănuieşte realizarea unui nou tunel sub oraşul vechi al Ierusalimului, potrivit cotidianului Haaretz, transmite AFP.

Noul videoclip al trupei Spice Girls, lansat vineri pe BBC

Primul videoclip din ultimii şapte ani al trupei reunite Spice Girls, "Headlines (Friendship Never Ends)", va fi lansat vineri seara, pe postul de televiziune britanic BBC.

Adjunctul şefului DGCCOA, Toma Rus, urmărit penal

Adjunctul şefului Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (DGCCOA), Toma Rus, este urmărit penal de procurorii DNA Cluj într-un dosar privind fapte de corupţie.

Iancu, sigur de victorie în meciul cu Steaua

Preşedintele grupării Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că este sigur de victorie în meciul cu Steaua din etapa a XIV-a a Ligii I şi că trei puncte câştigate în faţa "roş-albaştrilor" vor atârna greu în economia clasamentului.

Slatina: 22 de copii de la o grădiniţă, internaţi cu toxiinfecţie

Un număr de 22 de copii cu vârste între trei şi cinci ani de la o grădiniţă din Slatina au fost internaţi, în ultimele 48 de ore, la Spitalul Judeţean Olt, cu toxiinfecţie alimentară.

Contractul de privatizare a Electroputere, semnat marţi

Negocierile dintre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi compania saudită Al Arrab pentru vânzarea Electroputere au fost finalizate, contractul de privatizare urmând să fie semnat marţi, 6 noiembrie, la Craiova, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate tranzacţiei.

Romani Criss: O parte a mass-media, vinovată de cultivarea unei atitudini rasiste

Două organizaţii care apără drepturile romilor consideră că evenimentul privind agresarea unei femei, la Roma, de către un reprezentant al etniei, a dus la blamarea întregii comunităţi de romi, fapt la care a contribuit şi o parte din mass-media.

Trei bărbaţi care au încercat să spargă un bancomat, căutaţi de poliţişti

Trei bărbaţi care au încercat să fure, vineri dimineaţă, cutia de valori dintr-un bancomat aparţinând filialei unei bănci din sectorul 1 al Capitalei sunt căutaţi de poliţişti, stabilirea identităţii acestora fiind îngreunată de faptul că aveau feţele acoperite.

Rednic vrea prima victorie pe Giuleşti de la revenirea la Rapid

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că îşi doreşte foarte mult să câştige partida cu Unirea Urziceni, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, pentru a obţine astfel prima victorie a sa pe teren propriu de la revenirea în Giuleşti.

Fostul preşedinte interimar al CNS Miercurea Ciuc vrea să înfiinţeze Garda Secuiească

Fostul preşedinte interimar al CNS Miercurea Ciuc, Csibi Barna, vrea să înfiinţeze Garda Secuiască, organizaţie similară Gărzii Maghiare, menită să lupte pentru "ocrotirea limbii maghiare şi conştientizarea identităţii secuieşti în rândul populaţiei, trăind pentru naţie şi popor".

Coregraful rus Igor Moiseev a murit vineri, la vârsta de 101 ani

Coregraful rus Igor Moiseev, creatorul celebrei companii de balet "Moiseev", a murit vineri, la vârsta de 101 ani, potrivit Ministerului rus al Culturii, citat de AFP.