Life-Inedit

Cleopatra Stratan va susţine un concert pe stadionul Cotroceni (Video)

Cleopatra Stratan va susţine un concert pe stadionul Cotroceni, pe 27 septembrie, cu ocazia lansării noului său album, "La vârsta de 5 ani".

Carnea de şobolan, la mare preţ în Cambodgia

Carnea de şobolan se vinde în Cambodgia la un preţ de patru ori mai mare faţă de anul trecut, din cauza inflaţiei, iar majoritatea persoanelor sărace nu îşi mai permit să cumpere alt tip de carne, potrivit unor oficiali ai ţării.

O pisică a supravieţuit şapte săptămâni zidită sub o cadă

O pisică în vârstă de patru ani, din Germania, pe nume Bonny, a supravieţuit timp de şapte săpătămâni zidită sub o cadă, potrivit declaraţiilor stăpânei ei.

Fiul lui Dr. Dre a fost găsit mort (Video)

Fiul în vârstă de 20 de ani al rapper-ului şi producătorului muzical Dr. Dre a fost găsit mort, în locuinţa sa din Woodland Hills, California, sâmbătă dimineaţă, au anunţat autorităţile din Los Angeles.

Nicollette Sheridan şi Michael Bolton s-au despărţit

Actriţa americană Nicollette Sheridan, cunoscută pentru rolul său din serialul "Neveste disperate", şi cântăreţul pop Michael Bolton şi-au anulat logodna, conform declaraţiilor făcute, marţi, de purtătorul de cuvânt al actriţei.

Muse a compus piese pentru cel de-al cincilea album al său (Galerie Video)

Formaţia britanică Muse a compus deja o serie de piese pentru următorul său album, cel de-al cincilea.

Expoziţie inedită cu obiecte personale ale Madonnei, la Londra (Video)

Aproximativ 300 de obiecte personale ale Madonnei vor fi incluse într-o expoziţie inedită, care va fi deschisă anul viitor, la Londra.

The X-Files: I Want to Believe, pe primul loc în box office-ul românesc

"Dosarele X: Vreau să cred/ The X-Files: I Want to Believe" s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, încă de la premieră, în perioada 18 - 24 august, cu încasări de 85.535 de lei, informează Agenţia Champions.

MTV s-a întâlnit cu Alina Plugaru la bibliotecă (Galerie Foto)

"MTV News" a invitat-o pe Alina Plugaru într-o locaţie inedită pentru nonconformista actriţă de filme interzise minorilor, la bibliotecă, pentru a discuta despre cărţile ei preferate, informează televiziunea.

Indiggo, în semifinala de la America’s got talent (Video)

Mihaela şi Gabriela Modorcea, cele două gemene românce ce formează trupa Indiggo, s-au calificat în semifinala concursului emisiunii "America's Got Talent".

Noul album The Killers se va numi „Day And Age” (Galerie Video)

Brandon Flowers, vocalul trupei americane The Killers, a dezvăluit, în exclusivitate pentru revista britanică New Musical Express, titlul noului album al formaţiei, care se va numi "Day And Age" şi va fi lansat în luna noiembrie a acestui an.

Woody Harrelson va juca în comedia horror „Zombieland” (Video)

Actorul american Woody Harrelson va juca în comedia horror "Zombieland", în regia lui Ruben Fleischer, lungmetrajul fiind produs de studiourile Columbia Pictures.

Charlie Sheen va deveni tată pentru a patra oară

Charlie Sheen şi soţia sa, Brooke Mueller, aşteaptă primul lor copil, conform declaraţiilor actorului american.

Hi-Q lansează un serial online

Hi-Q a lansat recent un serial pe Internet, intitulat “Hi-Q noi! Hi-Q Mercedes-Benz Vito”, care urmăreşte formaţia în turneu prin ţară.

Un documentar dedicat designerului Valentino, prezentat la Veneţia

"Valentino: The Last Emperor", un documentar despre designerul italian Valentino Garavani, care s-a retras din activitate în ianuarie, va fi prezentat în avanpremieră, joi, în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia (27 august - 6 septembrie).

Brad Pitt şi-a fotografiat familia pentru coperta unei reviste

Brad Pitt a fotografiat-o pe Angelina Jolie împreună cu cei şase copiii ai lor, la Chateau Miraval, în sudul Franţei, unde cuplul locuieşte în prezent, imaginea realizată urmând să apară pe coperta revistei americane W, în ultima săptămână a lunii noiembrie, informează Fashion Week Daily.

Snoop Dogg a primit viză de intrare pe teritoriul Australiei, după un an de interdicţie

Autorităţile australiene au decis să anuleze interdicţia de intrare în ţară impusă rapperului american Snoop Dogg la sfârşitul lui aprilie 2007, cântăreţul urmând ca în octombrie să susţină un turneu pe continent, alături de Ice Cube.

Warner Bros dă în judecată o companie indiană pentru filmul „Hari Puttar”

Warner Bros, producătorul francizei de succes "Harry Potter", a dat în judecată o companie de producţie de film din India, care a realizat un film cu titlul "Hari Puttar - A Comedy of Terrors".

Un preot a vrut să organizeze concursul „Miss Călugăriţa Italiei”

Un preot italian a vrut să organizeze, la începutul lunii septembrie, "Miss Călugăriţa Italiei", primul concurs de frumuseţe pentru călugăriţe, acesta renunţând la proiect în urma reacţiilor negative suscitate de propunere.

Un spot al Olimpiadei de la Londra din 2012 generează controverse

Un spot de promovare al Olimpiadei de la Londra, prezentat la Beijing, suscită controverse din cauza includerii portretului Myrei Hindley printre operele de artă prezentate ca simboluri londoneze.

David şi Victoria Beckham, implicaţi într-un accident rutier în Franţa

Fotbalistul englez al echipei Los Angeles Galaxy, David Beckham, şi soţia sa, Victoria, au fost implicaţi într-un accident rutier în Franţa, din care au scăpat însă fără a fi răniţi.

Berlusconi lansează un nou album cu cântece de dragoste

Silvio Berlusconi şi cântăreţul napolitan Mariano Apicella pregătesc un nou album cu cântece de dragoste, scrise de premierul italian, a declarat, luni, artistul.

Trofeul Mamaia 2008, câştigat de gălăţeanca Irina Popa

Cea de-a 38-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2008, care s-a încheiat duminică seară, a fost câştigată de gălăţeanca Irina Popa, concurentă la secţiunea Interpretare.

1.800 de euro pentru copiii Pitt-Jolie, din partea statului francez

Cuplul hollywoodian Angelina Jolie-Brad Pitt, mutat de câteva luni în sudul Franţei, are dreptul la o alocaţie lunară de 1.800 de euro din partea statului francez, ajutor financiar pentru creşterea celor şase copii ai lor, informează Corriere della Sera.

„Furtuna tropicală”, se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american (Video)

Filmul "Furtuna tropicală" s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru a doua săptămână consecutiv, după ce a obţinut încasări de 16,1 milioane de dolari de vineri până duminică.

Numărul biletelor la concertul RBD, suplimentat

Numărul biletelor pentru concertul pe care trupa RBD îl va susţine pe 6 septembrie la Sala Polivalentă a fost suplimentat în urma numeroaselor solicitări primite din partea fanilor.

Viaţa lui Janine la Paris, în noul număr al revistei The One

Revista The One prezintă, în numărul din septembrie, povestea lui Janine, o femeie celebră care, într-o bună zi, a decis să îşi schimbe viaţa.

Dido revine pe scena muzicală (Video)

Vedeta pop Dido şi-a anunţat revenirea pe scena muzicală, prin lansarea unui nou album, după cinci ani de absenţă.

Andra a fost „răpită” de la nunta după focul de artificii

Andra a fost "răpită" de la nunta sa cu Cătălin Măruţă imediat după focul de artificii care a avut loc la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, mireasa revenind la petrecere pe acordurile fanfarei "10 prăjini", după ce soţul său i-a cântat "La mulţi ani".

Andra şi Cătălin Măruţă s-au căsătorit religios (Video si Galerie Foto)

Cătălin Măruţă, prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV, şi Andra s-au căsătorit religios, sâmbătă seară, la Biserica "Sfinţii Constantin şi Elena" din Târgu-Jiu, oraşul natal al mirelui, în prezenţa a aproximativ patru sute de persoane.

Influenţe populare româneşti, în următorul turneu al Madonnei

Următorul turneu al Madonnei, "Sticky and Sweet", care începe sâmbătă, la Cardiff, în Marea Britanie, are 4 secţiuni, dedicate diferitelor curente din muzica modernă, dar şi din folclor şi include o parte dedicată muzicii româneşti cu influenţe ţigăneşti, la care participă 3 instrumentişti români.

Jean Reno, internat într-un spital din Caraibe (Video)

Jean Reno a fost internat în spital, miercuri, în timp ce se afla în vacanţă în insulele Caraibe, iar agentul său de presă a dezminţit ulterior speculaţiile, potrivit cărora acesta ar fi suferit un infarct, declarând că actorul "se simte bine", informează thisislondon.co.uk.

Michael Jackson lansează pe internet un joc de dans cu premii

Michael Jackson va lansa un joc de dans cu premii pe reţelele de socializare Facebook, MySpace şi Bebo, acţiunea făcând parte din campania de promovare a noului său album, "King of Pop", care va apărea pe piaţă pe 25 august, informează contactmusic.com.

Celine Dion, Doctor Honoris Causa (Galerie Video)

Cântăreaţa canadiană Celine Dion a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Laval din Quebec, în semn de recunoaştere pentru talentele sale artistice, dar şi pentru "valorile sale umane profunde".

Dj Antipop (Telepopmusik), la Bucureşti (Galerie Video)

Dj Antipop (Telepopmusik) va concerta pe 12 septembrie la Bucureşti, la clubul Fabrica, în cadrul unui nou eveniment “Blame it on London”, informează organizatorii.

Gwen Stefani a născut un băiat

Cântăreaţa americană Gwen Stefani a născut, joi, un băieţel, care a primit numele de Zuma, acesta fiind cel de-al doilea copil al artistei cu soţul său, rockerul Gavin Rossdale.

Regele Bhumibol al Thailandei, cel mai bogat monarh al lumii

Regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei este cea mai bogată faţă regală a lumii, cu o avere estimată la 35 de miliarde de dolari, potrivit topului anual realizat de revista Forbes, în care regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii se situează pe locul al 12-lea.

Salma Hayek, dată în judecată pentru fraudă şi abuz în funcţie

Actriţa Salma Hayek se confruntă cu probleme legale, după ce fostul manager al companiei sale de producţie de filme a dat-o în judecată pentru fraudă şi abuz în funcţie, potrivit site-ului contactmusic.com.

Janet Jackson va lansa o colecţie de lenjerie intimă (Galerie Video)

Cântăreaţa americană Janet Jackson a anunţat, recent, că va colabora cu designerul australian Bruno Schiavi pentru a lansa o linie de lenjerie intimă, care se va intitula "Pleasure Principle", după numele melodiei sale de succes din 1987.

Coldplay pregăteşte lansarea unui nou album (Galerie Video)

Trupa Coldplay, care în luna iunie a scos pe piaţă albumul "Viva la Vida", pregăteşte deja un nou material discografic, programat să apară pe piaţă în mai puţin de un an, informează cotidianul britanic The Sun.