Life-Inedit

Roger Moore a primit o stea pe Walk of Fame

Actorul britanic Roger Moore, celebru mai ales pentru interpretarea agentului secret James Bond în şapte filme, a primit, joi, o stea pe Walk of Fame, la Hollywood, cu doar trei zile înainte de a împlini 80 de ani, informează AFP.

Premiul Nobel pentru literatură pe 2007, câştigat de Doris Lessing

Premiul Nobel pentru literatură pe 2007 a fost atribuit britanicei Doris Lessing, a anunţat, joi, comitetul Nobel, transmite AFP.

O rusoaică a reclamat că i-a fost furată maşina cu tot cu garaj

O femeie din Stavropol, în sudul Rusiei, a depus plângere la poliţie în care arată că mai mulţi necunoscuţi i-au furat maşina cu tot cu garajul în care aceasta era parcată, relatează RIA Novosti.

Albumele solo ale lui George Harrison, disponibile online

Cele nouă albume solo ale lui George Harrison sunt disponibile pentru achiziţionare online, în premieră, prin intermediul magazinelor specializate de tipul iTunes, alăturându-se astfel cataloagelor solo ale foştilor săi colegi din trupa Beatles, informează BBC.

Will Smith, în rolul unui mogul media contemporan

Will Smith va colabora din nou cu regizorul Michael Mann, după succesul filmului "Ali", la lungmetrajul "Empire", în care actorul american va juca rolul unui mogul media.

Fanii Radiohead nu au plătit nimic pentru noul album

O treime dintre persoanele care şi-au rezervat cel mai recent album al trupei Radiohead, disponibil de miercuri în exclusivitate pe internet, au ales să nu plătească nimic pentru descărcare, informează cotidianul The Times, transmite AFP.

Satu Mare va primi Drapelul de Onoare al Comisiei Europene

Municipiul Satu Mare va primi Drapelul de Onoare al Comisiei Europene pentru acţiunile culturale cu caracter european desfăşurate în ultimii ani .

Noul album al lui Britney Spears, lansat cu două săptămâni mai devreme

Noul album al cântăreţei americane Britney Spears, "Blackout", va fi lansat cu două săptămâni mai devreme decât a fost programat, după ce mai multe cântece au apărut pe internet, informează BBC.

Mick Jagger, victima unei farse a „justiţiarilor mascaţi” din Quebec

"Justiţiarii mascaţi", umorişti originari din Quebec ce au devenit celebri cu farsele jucate unor mari celebrităţi, precum preşedinţii francezi Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy, au anunţat că l-au adăugat pe Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones, pe lista lor de victime, informează AFP.

Michelle Rodriguez, condamnată la 180 de zile de închisoare

Actriţa americană Michelle Rodriguez, star al serialului de televiziune de succes "LOST - Naufragiaţii", a fost condamnată la 180 de zile de închisoare pentru că a încălcat regulile libertăţii sub supraveghere la care a fost condamnată pentru mai multe accidente rutiere, informează Reuters.

„Indiana Jones 4”, cel mai aşteptat film al anului

Partea a patra a francizei "Indiana Jones", în regia lui Steven Spielberg, s-a situat pe primul loc în topul celor mai aşteptate filme ale anului, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Statele Unite de un site de cinema, informează Reuters.

Madonna renunţă la compania Warner Music

Madonna va renunţa la compania de înregistrări Warner Music, cu care starul are o colaborare de foarte mulţi ani, pentru un organizator de evenimente care i-a oferit un contract de 120 de milioane de dolari pe 10 ani, potrivit presei americane, informează AFP.

Divorţul dintre Reese Witherspoon şi Ryan Philippe a fost pronunţat

Divorţul dintre Reese Witherspoon, recompensată cu un premiu Oscar în 2006, şi actorul Ryan Philippe, a fost pronunţat de un judecător din Los Angeles, la 11 luni de la anunţul separării lor, potrivit unor documente judiciare publicate miercuri, informează AFP.

DiCaprio, într-un film politic regizat de George Clooney

Actorul american Leonardo DiCaprio va juca într-o adaptare pentru marele ecran a unei piese de teatru despre jocurile de culise din timpul unei campanii prezidenţiale americane care ar putea fi regizată de George Clooney, informează AFP.

Replică acidă la un anunţ matrimonal pe internet

Încercarea unei tinere de a-şi găsi un soţ care să câştige cel puţin o jumătate de milion de dolari pe an şi replica pe care i-a dat-o un misterior bancher de pe Wall Street, care a calificat oferta prin internet drept o afacere proastă pentru el, sunt în centrul atenţiei newyorkezilor.

Premieră: Fulgere observate la polii planetei Jupiter

O serie de imagini primite de Agenţia spaţială americană (NASA) de la sonda New Horizons arată că la polii planetei Jupiter se produc fulgere, un fenomen despre care s-a crezut că este specific doar Pământului, informează un studiu preluat de AFP.

Britney Spears, trimisă la poliţie pentru a i se lua amprentele

Un judecător american i-a ordonat lui Britney Spears să se prezinte la o secţie de poliţie pentru a i se lua amprentele şi a fi fotografiată, formalitate care precede procesul în care cântăreaţa este cercetată pentru fugă de la locul unui accident şi conducere cu permisul suspendat, informează BBC.

Kiefer Sutherland, condamnat la închisoare

Kiefer Sutherland, starul serialului de acţiune "24 de ore", va petrece 48 de ore în spatele gratiilor, după ce a pledat vinovat la acuzaţia de conducere în stare de ebrietate, informează BBC.

Partidului Ecologist ceh cere legalizarea culturilor de marijuana

Stanislav Penc, liderul organizaţiei regionale a Partidului Ecologist, şi adjunctul său, Martin Bursik, susţin o lege privind legalizarea cultivării de marijuana, potrivit cotidianului Mlada fronta Dnes, citat de CTK, în pagina electronică.

Premiul Nobel pentru chimie, atribuit lui Gerhard Ertl

Premiul Nobel pentru chimie pe 2007 a fost atribuit, miercuri, cercetătorului german Gerhard Ertl pentru lucrările sale în domeniul chimiei suprafeţelor, care au avut aplicaţii industriale, a anunţat comitetul Nobel, transmite AFP.

Timberlake, Beyonce şi Linkin Park, favoriţi la American Music Awards

Justin Timberlake, Beyonce, Linkin Park şi Daughtry sunt artiştii cu cele mai multe nominalizări la cea de-a 35-a ediţie a American Music Awards, care va permite, pentru prima dată, fanilor să voteze câştigătorii online, informează Reuters.

Nick Nolte, tată la 66 de ani

Nick Nolte şi iubita sa, Clytie Lane, au devenit, săptămâna trecută, părinţii unei fetiţe, acesta fiind al doilea copil al actorului în vârstă de 66 de ani, informează purtătorul său de cuvânt, transmite AFP.

Viitoarea şefă a ISS a primit cadou un bici

Astronauta americană Peggy Whitson, şeful viitorului echipaj de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a primit cadou un bici, marţi, cu o zi înainte de a pleca de pe cosmodromul rus din Baikonur, Kazahstan, informează AFP.

Căsnicia proastă provoacă dureri de inimă

Relaţiile sentimentale marcate de conflicte pot afecta partenerii cuplului, favorizând apariţia unei maladii cardiace din cauza unui nivel crescut de stres, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Archives of Internal Medicine, informează CNN.

Prinţul Harry, fotografiat prizând votkă

Fotografii şocante în care prinţul Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, prizează votcă, în cadrul unui joc practicat între consumatorii de alcool înrăiţi, întăresc ideea că petrecăreţul fiu al prinţului Charles este dependent de alcool, potrivit newsoftheworld.co.uk.

Un diamant albastru, vândut cu 8 milioane de dolari

Una dintre cele mai rare pietre preţioase din lume, un diamant albastru, a stabilit recordul de preţ pe carat pentru acest tip de gemă, după ce a fost vândut pentru suma de 7,98 milioane de dolari la o licitaţie organizată la Hong Kong de casa Sotheby's, transmite Reuters.

Brazilia a obţinut cele mai multe nominalizări la premiile „Emmy”

Brazilia are cele mai multe nominalizări la a 35-a ediţie a International Academy of Television Arts & Sciences, eveniment ai cărui organizatori au dat publicităţii, la Cannes, cei 38 de nominalizaţi în cadrul celor nouă categorii ale competiţiei.

Daea: Toţi suntem modificaţi genetic, ca rezultat al îmbinării cromozomilor de la mamă şi de la tată

Senatorul PSD Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, susţine că organismele modificate genetic (OMG) nu sunt periculoase, argumentând că toate fiinţele sunt modificate genetic pentru că sunt "rezulatul îmbinării cromozomilor de la mamă şi de la tată, pe cale naturală".

Arctic Monkeys şi Muse, marii câştigători la Q Awards 2007

Trupele Arctic Monkeys şi Muse şi cântăreaţa Amy Winehouse s-au numărat printre marii câştigători ai premiilor decernate de prestigioasa revistă Q, în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni, la Londra, informează BBC News Online.

Transfuziile de sânge ar putea face mai mult rău decât bine

Transfuziile sangvine ar putea face mai mult rău decât bine, pentru că sângele stocat pierde o componentă cheie în primele minute de la recoltare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat Proceedings of the National Academy of Sciences, informează AFP.

Sting, cel mai prost compozitor de versuri

Sting, solistul trupei reunite The Police, s-a situat pe primul loc în topul celor mai proşti compozitori de versuri, din cauza "infatuării enorme şi a excesului de spiritualitate", potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de o renumită revistă muzicală, informează Reuters.

Catherine Deneuve, omagiată la Hollywood

Acriţa franceză Catherine Deneuve va fi omagiată la Los Angeles, luna viitoare, cu ocazia festivalului internaţional organizat de Institutul American de Film (AFI), au anunţat coordonatorii prestigiosului eveniment, transmite AFP.

Un serial despre Holocaust are succes printre iranieni

Un serial pe tema Holocaustului, care ilustrează o poveste de dragoste dintre o evreică şi un iranian, beneficiază de un mare succes în Republica Islamică, al cărei preşedinte a cerut "ştergerea de pe hartă" a Israelului şi a refuzat să recunoască Holocaustul, relatează AFP.

Deputaţii, nemulţumiţi că trebuie să stea la coadă la restaurantul Parlamentului

Mai mulţi deputaţi sunt nemulţumiţi de serviciile restaurantului de la Palatul Parlamentului, considerând că trebuie să stea foarte mult la coadă până ajung să mănânce, acest subiect fiind discutat în şedinţa de luni a Biroului Permanent al Camerei.

Kylie Minogue se teme că nu se va căsători niciodată

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue, care se reface după o lungă luptă cu un cancer la sân, a declarat într-un interviu pentru cel mai recent număr al revistei Glamour că îşi doreşte foarte mult un copil, dar se teme că nu se va căsători niciodată.

Bateria „nemuritoare”, concepută de cercetătorii americani

Cercetătorii americani au inventat o baterie destinată computerelor şi telefoanelor mobile capabilă să funcţioneze fără întrerupere, fără a avea nevoie de reîncărcare, timp de 30 de ani, informează RIA Novosti.

Forest Whitaker va regiza un serial de televiziune

Forest Whitaker, câştigătorul unui premiu Oscar, va produce şi regiza un serial de televiziune foarte asemănător cu "Clanul Soprano", a cărui acţiune se va desfăşura în lumea traficanţilor de arme.

Teri Hatcher, din „Neveste disperate”, dă lecţii de seducţie pe internet

O înregistrare video care o are ca protagonistă pe Teri Hatcher, star al serialului de televiziune de succes "Neveste disperate", în timp ce dă o reprezentaţie fierbinte de lap-dance la o emisiune de radio realizată de Howard Stern, a apărut pe internet, informează 20minutes.fr.

Doi americani şi un britanic, laureaţii premiului Nobel pentru medicină

Americanii Mario Capecchi şi Oliver Smithies şi britanicul Martin Evans au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină şi psihologie pe 2007, pentru descoperirile lor în domeniul celulelor suşă, transmite AFP.

„Bohemian Rhapsody”, cel mai bun videoclip al tuturor timpurilor

Videoclipul melodiei "Bohemian Rhapsody", hitul lansat de celebra trupă Queen, în care rock-ul se îmbină cu muzica de operă, s-a situat pe primul loc într-un top al celor mai bune clipuri muzicale, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de o firmă de telefonie mobilă.