Tăriceanu: Inflaţia poate depăşi anul viitor 10%

Rata anuală a inflaţiei ar putea creşte anul viitor la peste 10%, cu tendinţă de creştere, ca urmare a majorării salariilor în sectorul bugetar la un nivel nesusţinut economic, a declarat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Unirea Urziceni – Farul Constanţa, scor 1-0

Echipa Unirea Urziceni a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (1-0), partida susţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Farul Constanţa, contând pentru etapa a XII-a a Ligii I, iar gruparea constănţeană a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în campionat.

Câmpeanu: Legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a crează noi inechităţi

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, sâmbătă, că legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, promulgată de preşedintele Traian Băsescu, crează noi inechităţi în sistem şi presupune un efort bugetar suplimentar de 800 milioane de euro.

Becali a uitat să treacă în declaraţia de avere un împrumut de 12 mil. de euro

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, candidat PNG pentru un loc de deputat într-un colegiu din Capitală, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că a uitat să treacă în declaraţia de avere un împrumut de 12 milioane de euro şi a greşit când a scris valoarea ceasurilor sale.

Lăcătuş: Venisem la Steaua pentru a câştiga titlul şi m-a durut faptul că nu am reuşit

Fostul tehnician al echipei FC Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, la un post de radio, că principalul său regret odată cu demisia de la acest club este faptul că nu a reuşit că câştige titlul de campion alături de gruparea din Bulevardul Ghencea.

Sabău: Ionel Ganea s-ar putea transfera la Gloria Bistriţa

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că atacantul Ionel Ganea ar putea ajunge la formaţia pe care o pregăteşte, aflată pe locul 17 în Liga I, după 12 etape.

Lucescu: E un egal care nu ne convine

Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că remiza obţinută în faţa formaţiei Gloria Bistriţa, în etapa a XII-a a Ligii I, este un rezultat care nu convine echipei FC Braşov.

Lavinia Şandru poate candida pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor

Parlamentara Lavinia Şandru poate candida pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor, după ce sâmbătă seara judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis recursul acesteai la o decizie a Tribunalului Bucureşti.

Romanian President Promulgates Pension Law

Romanian President Traian Basescu on Saturday announced he promulgated a law hiking pensions for labor groups 1 and 2 as of January 1, 2009.

Romanian President Stars In Cheap Drama On Salary Hike – PM

Romanian Premier Calin Popescu Tariceanu on Saturday said he witnessed a cheap drama, in which President Traian Basescu asked him additional data on the economic impact of salary raises, only to show that he was more interested in the upcoming elections than in the country’s welfare.

Tăriceanu: Nu sunt dispus să pun în funcţiune fabrica de bani

Promulgarea de către preşedinte a legii de majorare a pensiilor pentru grupele I şi II de muncă reprezintă o măsură electrorală similară celei luate în cazul majorării cu 50% a salariilor profesorilor, iar soluţiile vor fi discutate în următoarea şedinţă de Guvern, afirmă premierul Tăriceanu.

Băsescu a promulgat legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, după ce actul a fost atacat la Curtea Constituţională de către Guvern, iar judecătorii instituţiei au respins demersul Executivului.

Tăriceanu: Nu îmi dau demisia, pentru că nu există niciun motiv

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, sâmbătă, că nu va demisiona ca urmare a situaţiei create în urma promulgării legii de majorare cu 50% a salariilor profesorilor, deoarece un astfel de gest ar însemna o recunoaştere a faptului că Guvernul a fost învins de o măsură nesusţinută economic.

Tăriceanu: Am fost părtaş la o piesă de teatru ieftină a lui Băsescu în cazul salariilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că a fost părtaş la o piesă de teatru ieftină în cazul salariilor, în care preşedintele Traian Băsescu i-a cerut date suplimentare privind efectul economic al majorării pentru ca în final acesta să demonstreze că este mai interesat de alegeri decât de ţară

Protest la Roma faţă de Guvernul lui Silvio Berlusconi

Zeci de mii de persoane au început sâmbătă, la Roma, o manifestaţie împotriva Guvernului lui Silvio Berlusconi, scandând că "o altă Italie este posibilă", la apelul lansat de Partidul Democrat (PD) al lui Walter Veltroni.

PM: Intl Fin Crisis Triggers Caution About New Invests In Romania

Both local and foreign investors show caution in launching new businesses in Romania due to the international financial crisis, and many investments will most likely be postponed until the crisis fades away, Romanian Premier Calin Popescu Tariceanu said Saturday.

FC Braşov – Gloria Bistriţa, scor 0-0

Formaţia Gloria Bistriţa a obţinut, sâmbătă, primul punct după o pauză de şase etape, în urma rezultatului de egalitate, scor 0-0, înregistrat în deplasare, în faţa echipei FC Braşov, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.

Băsescu nu comentează declaraţiile lui Tăriceanu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Fieni (Dâmboviţa) că nu comentează declaraţiile premierului Călin Popescu Tăriceanu în privinţa majorării salariilor profesorilor, conform cărora aplicarea acestei decizii va avea un efect catastrofal asupra economiei.

Tăriceanu: Multe investiţii în România vor fi, probabil, amânate în contextul crizei globale

Investitorii străini şi cei români sunt mai circumspecţi în a dezvolta proiecte de afaceri în contextul actualei crize financiare globale şi multe investiţii în România vor fi, probabil, amânate până la diminuarea efectelor acestei crize, a afirmat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Trombetta: Timişoara are un joc indescifrabil din punct de vedere tactic

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că FC Timişoara, adversara clujenilor din etapa a XII-a a Ligii I, are un joc "indescifrabil".

Presa canadiană: Bute a pierdut prin KO

Site-ul rds.ca notează, sâmbătă, după victoria la puncte a pugilistului Lucian Bute în faţa mexicanului Librado Andrade, că de fapt ar trebui să se considere că românul a fost învins prin KO, deoarece arbitrul a numărat prea încet când gălăţeanul se afla la podea.

Cel puţin 47 de morţi în Yemen, din cauza inundaţiilor şi furtunilor

Cel puţin 41 de persoane au murit în inundaţiile care au afectat sud-estul Yemenului şi alte şase au fost lovite de fulger în sudul şi nordul ţării, potrivit unui bilanţ.

Romanian Govt Considers Ordinance To Block Teachers’ Pay Hike – Min

The Romanian government considers an emergency Ordinance to block the bill hiking teachers’ wages, recently promoted by President Traian Basescu, Defense Minister Teodor Melescanu said Saturday.

Emil Boc a luat cartonaş galben de la Ion Crăciunescu

Liderii PDL au jucat, sâmbătă, fotbal, cu juniorii partidului, la Izvorani, într-o partidă oficiată la centru de fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu, pe care seniorii au câştigat-o cu scorul de 8-2, deşi, la un moment dat pe teren erau mai mulţi tineri, iar Emil Boc a primit cartonaş galben.

Eva Roob – fotbalistă şi actriţă porno

Eva Roob este o studentă din Nurnberg, care joacă şi fotbal şi care a devenit celebră în Germania pentru "evoluţiile" ei în industria cinematrografică, informează presa spaniolă.

Fostul internaţional francez Edouard Stako a încetat din viaţă

Fostul internaţional francez Edouard Stako a decedat, joi, la vârsta de 74 de ani, a anunţat cotidianul L'Equipe în ediţia de sâmbătă.

Pink este supărată pe „nepoliticosul” Prinţ William (Video)

Celebra cântăreaţă americană Pink a declarat că se simte ofensată de faptul că Prinţul William nu i-a răspuns la scrisoarea prin care artista îi cerea să explice de ce practică vânătoarea ca hobby, informează Female First.

Meleşcanu: Ordonanţa de blocare a majorării salariilor profesorilor, poziţie „dominantă” în Guvern

Ministrul Teodor Meleşcanu a declarat, sâmbătă - întrebat despre posibilitatea emiterii unei ordonanţe de urgenţă pentru blocarea legii privind salarizarea profesorilor - că la nivelul guvernului nu s-a discutat încă o modalitate juridică concretă, "dar, pe fond aceasta este poziţia dominantă".

Un sfert din medicamentele biologice au efecte secundare

Un sfert din medicamentele biologice vândute, după 1995, în Statele Unite şi Europa au efecte secundare, unele foarte grave, astfel încât autorităţile au decis să avertizeze consumatorii, potrivit unui studiu publicat, marţi, în Journal of the American Medical Association (JAMA).

Real Madrid nu va mai încerca să-l transfere pe Cristiano Ronaldo

Preşedintele clubului Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat, vineri seară, la postul BBC, că nu va mai încerca să-l transfere pe atacantul Cristino Ronaldo, internaţionalul portughez care mai are contract cu gruparea Manchester United până 2012.

Piţurcă: Nu ar fi în regulă dacă Steaua ar ajunge să-i ceară ajutorul lui Dorinel ca jucător

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că nu ar fi în regulă dacă Steaua ar ajunge să-i ceară ajutorul tehnicianului Dorinel Munteanu ca jucător.

Nivelul de acizi graşi din creier, asociat cu dezvoltarea maladiei Alzheimer

Controlul nivelului de acizi graşi din creier poate să conducă la tratarea maladiei Alzheimer, conform unui studiu american publicat recent în revista Nature Neuroscience, informează BBC News Online.

Ricochet Hits Police Woman In Brasov Confrontation, C. Romania

One suspect and a woman police officer were shot as police tried to restore public order outside a restaurant in Brasov city, center Romania, authorities said Saturday.

Robert Turcescu, numit director general al Realitatea FM

Robert Turcescu a fost numit director general al postului de radio Realitatea FM, totodată acesta urmând să realizeze emisiunea "România în direct", difuzată până acum la Europa FM, la postul de radio al trustului Realitatea-Caţavencu, a declarat Turcescu pentru MEDIAFAX.

Tăriceanu: Guvernul este preocupat de fondurile reale alocate armatei

Guvernul va sprijini întotdeauna sectorul militar, fiind preocupat de fondurile reale rezervate acestui domeniu şi nu doar de procentul din produsul intern brut alocat, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu, prezent la ceremonialul militar organizat, sâmbătă, la Buftea, de Ziua Armatei.

David cere prefecţilor o situaţie locativă a sinistraţilor ale căror case sunt în reconstrucţie

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a solicitat, sâmbătă, Prefecturilor din judeţele afectate de inundaţiile din vara acestui an să facă o nouă estimare a situaţiei locative a persoanelor ale căror case se află în prezent în stadiu de reconstrucţie.

Bihor: Patru persoane au murit strivite de un TIR (Video)

Patru persoane au murit şi alte două au fost grav rănite, vineri seară, după ce maşina în care se aflau a fost lovită, în apropiere de localitatea bihoreană Mădăras, de un TIR condus de un şofer în vârstă de 20 de ani, care depăşea un tractor.

Argăseală: Munteanu va veni la Steaua cu un secund şi un preparator fizic

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că noul antrenor Dorinel Munteanu va veni cu un secund, Cătălin Ciorman, şi un preparator fizic, Yuksel Yeşilova, care vor lucra alături de actualii secunzi Massimo Pedrazzini şi Mihai Teja.

Două persoane, între care o poliţiştă, împuşcate la Braşov

Două persoane, între care o poliţistă, au fost împuşcate, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3.00, pe un bulevard din centrul municipiului Braşov, în timpul unei altercaţii între poliţişti şi un gup de persoane care tulburau ordinea şi liniştea publică.

Monty Alexander Trio şi Count Basie Orchestra, vineri, la Bucharest Masters of Jazz Festival (Video)

Bucharest Masters of Jazz Festival a adus, vineri, pe scena Sălii Palatului din Capitală, acorduri de jazz, soul şi reggae, interpretate de Monty Alexander Trio, dar şi "partituri" din jazz-ul clasic al anilor '50 - '60, cântate de Count Basie Orchestra, pentru un public de circa 2.000 de persoane.