Social

Predoiu: Mi s-a propus să candidez la parlamentare

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, într-o emisiune la Realitatea TV, că i s-a propus să candideze într-unul dintre colegiile uninominale la alegerile parlamentare din toamnă, dar nu a dat niciun răspuns, precizând că vrea să rămână până spre finalul mandatului în poziţia de tehnocrat.

Opt drumuri naţionale din nordul ţării, închise din cauza inundaţiilor

Circulaţia pe opt drumuri naţionale din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi Maramureş este închisă, duminică, din cauza inundaţiilor, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

O parte din turiştii blocaţi pe Valea Vaserului au fost coborâţi

Aproximativ 50 de turişti care erau blocaţi de sâmbătă pe Valea Vaserului au coborât sau au fost ajutaţi să coboare până duminică seară din cabanele unde fuseseră cazaţi, operaţiunile de salvare a celorlalţi fiind sistate până luni dimineaţă, din cauza întunericului.

Localnicii din Paşcani s-au supărat pe premier

Mai mulţi localnici din municipiul Paşcani s-au arătat nemulţumiţi de afirmaţia premierului Călin Popescu Tăriceanu, care a spus, duminică, la Rădăuţi, că la Paşcani "oamenii preferă să participe la activităţile din cârciumi decât la cele de voluntariat".

Aproximativ 360 de persoane din Rădăuţi – Prut, evacuate

Aproximativ 360 de persoane din Rădăuţi - Prut, judeţul Botoşani, au fost evacuate, duminică, după ce locuinţele acestora au fost inundate, în zonă fiind posibilă producerea unei noi viituri pe râul Prut, a declarat Radu Anton, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Dobre: Peste 12.800 de persoane evacuate, situaţia rămâne critică pe Siret şi Prut (Galerie foto)

Situaţia rămâne critică pe râurile Siret şi Prut în urma inundaţiilor din ultimele zile din nordul Moldovei, numărul persoanelor evacute ajungând, duminică după-amiază, la 12.862, a declarat secretarului de stat Victor Paul Dobre.

Podul pe râul Siret de la Paşcani a fost închis

Poliţiştii au decis închiderea circulaţiei pe podul de la Paşcani, din cauza nivelului ridicat al râului Siret, unde este aşteptată o puternică viitură, o parte din forţele de ordine dislocate pentru evacuarea populaţiei, în zona Lunca Paşcani, au fost retrase pentru a nu fi surprinse de viitură.

Paşcani: Tăriceanu a inspectat ridicarea digurilor pe Siret

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a inspectat, duminică după-amiază, la Paşcani, modul în care sunt derulate lucrările de înălţare a digurilor pe Siret, însă nu a dat nicio declaraţie presei, el părăsind deja zona.

Maşinile staţionate ilegal în sectorul 2, ridicate începând de luni

Primăria Sectorului 2 va ridica, începând de luni, maşinile staţionate ilegal, şoferii fiind sancţionaţi cu trei puncte de penalizare, în timp ce pentru recuperarea autovehiculelor aceştia vor plăti cel puţin 440 de lei.

Opt maşini, avariate în urma unui accident în sectorul 2 al Capitalei

Opt maşini au fost avariate şi o persoană a fost rănită uşor într-un accident produs pe strada Gheorghe Sterian, din sectorul 2 al Capitalei, după ce şoferul unui BMW nu a cedat trecerea şi a intrat într-un autoturism, în urma impactului fiind lovite alte şase maşini parcate pe marginea drumului.

Militarii ajută populaţia din zonele afectate de inundaţii

Detaşamente de militari din Brigada 15 Mecanizată Iaşi şi din Brigada 4 Logistică Dej acţionează duminică, în conformitate cu dispoziţiile conducerii Ministerului Apărării, la solicitarea autorităţilor centrale şi locale, pentru limitarea efectelor inundaţiilor, informează MAp.

Câteva zeci de case din localitatea ieşeană Lespezi au fost inundate

Câteva zeci de case din localitatea ieşeană Lespezi au fost inundate, duminică după-amiază, de râul Siret, nivelul apelor din curţi atingând, în unele locuri, până la un metru şi jumătate.

Judecătorul Curţii Constituţionale Petre Ninosu a decedat

Judecătorul Curţii Constituţionale Petre Ninosu, fost ministru al Justiţiei, a decedat, sâmbătă seară, anunţă Curtea Constituţională.

Doi dintre turiştii coborâţi de pe Valea Vaserului sunt răniţi uşor

Doi dintre turiştii coborâţi cu un elicopter de pe Valea Vaserului sunt răniţi uşor, unul suferind o entorsă, iar celălalt o fractură de claviculă, ei fiind preluaţi de o ambulanţă şi duşi la spitalul de la Vişeul de Sus, iar autorităţile cer mai multe elicopetere.

Avertizarea cod roşu pentru şase prefecturi

Ministerul Mediului a transmis, duminică după-amiază, avertizarea hidrologică de cod roşu către prefecturile judeţelor Suceava, Botoşani, Bacău, Iaşi Maramureş şi Neamţ, unde până luni la ora 16.00 sunt aşteptate creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol.

Vârful de viitură, aşteptat pe Siret duminică seară, în jurul orei 20.00

Vârful de viitură pe Siret este aşteptat să ajungă în zona Paşcani duminică seară, în jurul orei 20.00, iar la Răchiteni, la confluenţa cu râul Moldova, după alte 16 ore, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Mediului Attila Korodi.

Băsescu: Participarea la întronizarea mitropolitului Olteniei, un act de patriotism

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după slujba de întronizare a noului mitropolit al Olteniei, IPS Irineu, că prezenţa sa la eveniment reprezintă "un act de patriotism".

Aproximativ 3.000 de persoane, izolate în urma inundaţiilor din nordul ţării

Aproximativ 3.000 de persoane din 15 localităţi sunt izolate şi au nevoie de sprijin în urma inundaţiilor din nordul ţării, ministrul Internelor Cristian David dispunând, duminică, pregătirea unor saci cu nisip pentru protecţia localităţilor cu risc ridicat de inundaţii.

Pro TV: Două ziariste, la un pas să se înece lângă preşedintele Băsescu

Două jurnaliste au fost la un pas să moară înecate, sâmbătă, la câţiva metri de preşedintele Traian Băsescu, incidentul având loc în localitatea Vicovu de Jos, judeţul Suceava, la câteva minute după sosirea şefului statului, relatează Pro TV.

Tăriceanu: Zonele apropiate municipiilor Paşcani şi Roman vor fi evacuate

Persoanele afectate de inundaţii din zonele apropiate municipiilor Paşcani şi Roman vor fi evacuate, iar digurile de pe râul Siret vor fi supraînălţate, pentru sinistraţi urmând să fie scoase produse de primă necesitate de la rezervele de stat, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Paşcani: Ministrul Korodi a convocat o şedinţă a Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă

Ministrul Mediului Attila Korodi a convocat, duminică dimineaţă, la Primaria Paşcani, o şedinta extraordinară a Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din regiunile afectate de inundaţiile din ultimele zile.

Autorităţile cer CFR un raport privind trenul blocat pe Valea Vişeului

Autorităţile maramureşene cer CFR un raport privind trenul care leagă Sighetu Marmaţiei de Capitală şi care a rămas blocat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Valea Vişeului, calea ferată fiind acoperită de ape.

Situaţia iazului numărul 2 de la Baia Borşa este stabilă

Autorităţile maramureşene susţin că situaţia iazului numărul 2 de la Baia Borşa, care s-a rupt, sâmbătă, din cauza ploilor abundente, iar sterilul s-a scurs în iazul numărul 1, este stabilă, fiind prelevate probe pentru a se stabili cantitatea de steril scursă.

Municipiul Sighetu Marmaţiei a rămas fără apă potabilă

Întreaga populaţie a municipiului Sighetu Marmaţiei a rămas, duminică, fără apă potabilă, după ce staţia de pompare a fost inundată, autorităţile decizând raţionalizarea apei.

Tăriceanu cere măsuri rapide de înălţare a digurilor

Ploile torenţiale produse în ultimele zile impun adoptarea unor măsuri de gestionare a debitelor şi de înălţare a digurilor, pentru a proteja localităţile de noi inundaţii, a afirmat, duminică, premierul Călin Popescu Tăriceanu, la şedinţa comitetului pentru situaţii de urgenţă.

Sute de credincioşi participă la slujba de la Catedrala mitropolitană din Craiova

Sute de credincioşi participă, duminică dimineaţă, la slujba sfintei liturghii de la Catedrala mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova, care precede evenimentul întronizării în scaunul mitropolitan al Olteniei a IPS Irineu.

Copilul dispărut în mai, în judeţul Constanţa, ar fi putut fi devorat de şacali (Video)

Băieţelul în vârstă de trei ani, dat dispărut în luna mai, de pe un teren agricol aflat la marginea unei comune din judeţul Constanţa, ar fi putut fi devorat de şacali, cred anchetatorii, după ce părţi din scheletul unui copil au fost descoperite, sâmbătă, la câţiva kilometri de locul dispariţiei.

Avertizare cod roşu pentru râul Vişeu şi cod portocaliu pentru Tisa

Specialiştii au emis, sâmbătă noaptea, o avertizare hidrologică de cod roşu pe râul Vişeu şi de cod portocaliu pentru sectorul Valea Vişeu - Sighet, pe râul Tisa.

Aproximativ o sută de călători, blocaţi într-un tren, pe Valea Vişeului

Aproximativ o sută de călători au rămas blocaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un tren care leagă Sighetu Marmaţiei de Bucureşti, calea ferată fiind acoperită de ape pe Valea Vişeului.

Trecerea prin punctul de frontieră Sighetu Marmaţiei a fost sistată

Trecerea prin punctul de frontieră Sighetu Marmaţiei a fost sistată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, până duminică dimineaţă la ora 7.00, din cauza posibilităţii producerii unei viituri pe râul Tisa.

Râu poluat cu steril, după ruperea unui iaz din cauza ploilor

Un râu din Maramureş a fost poluat cu minereuri neferoase, sâmbătă seară, după ce iazul numărul 2 de la Baia Borşa s-a rupt din cauza ploilor abundente, iar sterilul s-a scurs în iazul numărul 1, existând riscul ca digul de protecţie al acestui iaz să cedeze, iar minerul să ajungă direct în râu.

Turiştii izolaţi pe Valea Vaserului, din cauza ploii, sunt în siguranţă

Turiştii care au rămas izolaţi pe Valea Vaserului din cauza ploii sunt în deplină siguranţă, au fost cazaţi în cabanele Ocolului Silvic şi au hrană pentru două zile, a declarat, sâmbătă noaptea, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.

Aproape două mii de gospodării, inundate în judeţul Suceava

Aproape două mii de gospodării au fost inundate şi aproape 300 de persoane au fost evacuate din calea apelor, în ultimele zile, în judeţul Suceava, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, subprefectul Orest Onofrei.

Explozie soldată cu 23 de răniţi, la o fabrică din Gheorgheni

Un număr de 23 de persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-o explozie, urmată de un incendiu, la o fabrică de prelucrare a lemnului din municipiul Gheorgheni.

Tăriceanu a convocat o şedinţă de lucru operativă pe tema inundaţiilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convocat, pentru duminică, la ora 9.00, o şedinţă de lucru operativă cu reprezentanţii instituţiiilor implicate în gestionarea situaţiei apărute în urma inundaţiilor care au afectat nordul ţării, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

Preşedintele Băsescu a condus o şedinţă a comitetului pentru urgenţă, în Suceava

Preşedintele Traian Băsescu a condus, sâmbătă după-amiază, o şedinţă a comitetului pentru urgenţă, care s-a desfăşurat în zona Rădăuţi din judeţul Suceava.

Salariul minim brut va creşte puternic în 2012 şi 2013

Salariul minim brut va înregistra cele mai importante creşteri în 2012 şi 2013, când ar urma să fie majorat cu 170 lei şi, respectiv, cu 160 lei, pentru a ajunge la 1.325 în 2014, şi va fi stabilit în luna octombrie a fiecărui an, raportat la câştigul mediu brut lunar estimat pentru următorul an.

MMDD: Ciclonul retrograd care a produs inundaţii va înceta să afecteze România de luni

Ciclonul retrograd care a dus la producerea de inundaţii în nord-estul ţării este în deplasare către est şi va înceta să afecteze Românie, luni, informează Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvolării Durabile (MMDD).

David: Oamenii trebuie avertizaţi să se adăpostească

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, s-a deplasat, sâmbătă, în zonele din nordul ţării afectate de fenomenele meteorologice din ultima perioadă.

Avertizarea hidrologică cod roşu, menţinută până duminică, după ora 16.00

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) anunţă menţinerea avertizării hidrologice de cod roşu până duminică, după ora 16.00, pentru râul Prut, extinzându-se pe Siret în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ.