atac

MAp: Starea militarilor răniţi în Afganistan este stabilă

Ministerul Apărării a anunţat, vineri, că starea militarilor răniţi în Afganistan este stabilă, aceştia fiind transportaţi la spitalul din baza Lagman, Qalat, unde este evaluată starea lor de sănătate şi primesc îngrijiri medicale.

PSD – Băsescu depăşeşte orice limită în afirmarea lipsei sale de bun simţ

PSD apreciază, într-o declaraţie intitulată "Disperare, numele tău este Băsescu", că, în goana după puterea absolută, Traian Băsescu "depăşeşte orice limită în afirmarea lipsei sale de bun simţ şi de decenţă politică" şi îi cere acestuia să prezinte scuze lui Ion Iliescu pentru jignirile aduse.

Site-ul oficial al clubului FC Rapid, atacat de un hacker

Site-ul oficial al FC Rapid, www.fcrapid.ro, a fost atacat, marţi, de un hacker pe nume Gorev, acesta reuşind să modifice prima pagină şi clasamentul Ligii I din sezonul precedent, precum şi să şteargă întreaga arhivă de ştiri şi rezultatele meciurilor disputate de gruparea giuleşteană.

Geoană: Oprescu – brancardier, Blaga – chiuhuahua , Orban – flaşnetă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la un eveniment cu caracter electoral, că, atunci când grupurile de interese le-o cer, Sorin Oprescu se transformă din doctor în brancardier, Vasile Blaga din buldog în chiuhuahua şi Ludovic Orban din chitarist în flaşnetă.

Stoica: Iliescu este un bolnav de putere

Ion Iliescu este un "bolnav de putere", care "ar trebui să se retragă la pensie", acesta fiind "un fapt de igienă politică necesară în România de azi", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele PD-L Valeriu Stoica.

Diaconescu: Atacul lui Nicolai referitor la alianţa PSD-PDL este abject

Candidatul PSD la funcţia de primar general al Bucureştiului, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, la Realitatea TV, că atacul vicepreşedintelui PNL Norica Nicolai, la adresa sa, după ce în presă au apărut unele fotografii alături de Vasile Blaga, este unul abject.

O navă contractată de Forţele navale americane a deschis focul asupra unui vas iranian

O navă de transport contractată de o organizaţie a Forţelor navale americane a tras cel puţin un foc asupra unei ambarcaţiuni iraniene, a declarat vineri un oficial american din domeniul apărării.

Clinton şi Obama afirmă că vor apăra Israelul în cazul unui atac iranian

Cei doi candidaţi democraţi la învestitura pentru prezidenţialele din SUA şi-au luat angajamentul, miercuri seară, că vor apăra Israelul împotriva oricărui atac iranian, dar au divergenţe privind modalitatea de a determina Teheranul să renunţe la programul nuclear.

Iranul ameninţă că va şterge Israelul de pe „scena lumii” dacă va fi atacat

Iranul va şterge Israelul de pe "scena lumii" dacă va fi atacat de statul evreu, a declarat marţi adjunctul comandantului general al armatei, generalul Mohammad Reza Ashtiani, citat de agenţia Mehr.

Al-Qaida revendică atacul de duminică din Yemen – oficial

Gruparea islamistă al-Qaida a revendicat, într-un comunicat transmis luni, atacul comis duminică asupra unui complex unde locuiau cetăţeni americani şi ai altor ţări occidentale, din capitala yemenită, a declarat un oficial de la Sanaa.

Locuinţele unor cetăţeni americani, atacate cu rachete în Yemen

Trei rachete au fost lansate duminică asupra locuinţelor unor experţi petrolieri americani din capitala yemenită Sanaa, situate în apropierea unui cartier rezidenţial pentru străini, au declarat mai mulţi locuitori.

Franţa: Fetiţă, atacată de un leu într-o grădină zoologică

O fetiţă de patru ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost atacată de un leu de la grădina zoologică din Saint-Jean-Cap-Ferrat, în sud-estul Franţei, aceasta fiind agăţată de animal pe deasupra gardului de la padocul său.

Tăriceanu: Boc şi Stolojan, „papagali care repetă tot ce spune Traian Băsescu”

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a atacat dur, joi, la Drobeta Turnu Severin, pe liderii PDL Emil Boc şi Theodor Stolojan, făcându-i "papagali care repetă tot ce spune preşedintele Traian Băsescu".

Şapte traficanţi români de carne vie, condamnaţi la închisoare în Spania

Curtea Supremă spaniolă a ratificat decizia unei curţi provinciale din Almeria şi a condamnat şapte traficanţi români de carne vie la o pedeapsă totală de 62 de ani de închisoare, după ce aceştia au forţat două femei să se prostitueze, informează, luni, typicallyspanish.com.

Zona Verde din Bagdad, vizată de un nou atac duminică la prânz

Zona Verde din Bagdad a fost ţinta unui nou atac cu obuze de mortier duminică, după un prim atac, care s-a produs în cursul dimineţii şi a vizat zona securizată unde se află ambasadele Statelor Untie şi Marii Britanii.

Convoi ONU, atacat de sârbi în Kosovo

Sârbii au atacat luni un convoi ONU care transporta mai mulţi sârbi reţinuţi în urma unui raid, permiţând câtorva deţinuţi să evadeze, au declarat martorii.

Un porc mistreţ pune pe fugă doi poliţişti germani

Vizitele făcute de porcii mistreţi în suburbiile oraşului Frankfurt au devenit din ce în ce mai frecvente, culminând cu cel mai recent incident, în care doi poliţişti înarmaţi s-au transformat în pradă şi au fost puşi pe fugă de unul dintre animale.

Locuinţa unei familii de români din Marea Britanie, atacată cu vopsea

O familie de români din oraşul britanic Londonderry s-a declarat îngrozită, după ce locuinţa lor a fost atacată cu vopsea, relatează BBC News online.

Pakistan: Zece presupuşi militanţi al-Qaida, ucişi într-un atac cu rachetă

O rachetă a lovit joi dimineaţă o casă dintr-o regiune pakistaneză cunoscută drept un bastion al grupării al-Qaida, provocând moartea a zece presupuşi militanţi, printre care şi străini, au declarat oficiali din serviciile de securitate şi locuitori din zonă.

Gândul: Vosganian: Isărescu să nu mai comenteze

Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a lansat ieri un atac foarte dur la adresa lui Mugur Isărescu, spunând că nu mai vrea să primească sfaturi din partea guvernatorului BNR. Ieşirea lui Vosganian a venit ca o replică la declaraţia lui Isărescu, conform căreia guvernul ar trebui să fie mult mai atent în dirijarea economiei.

Hackeri din Serbia, România şi Rusia, suspectaţi că atacă site-uri din Kosovo

Site-urile unor instituţii de presă din Kosovo au fost atacate în ultimele zile de hackeri din Serbia, România şi Rusia - ţări care se opun independenţei fostei regiuni sârbe, susţine Guvernul de la Priştina.

SUA protestează oficial după incendierea ambasadei americane la Belgrad

Statele Unite au protestat oficial joi pe lângă guvernul sârb, calificând drept "intolerabilă" situaţia care le-a permis manifestanţilor sârbi să incendieze ambasada americană de la Belgrad, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack.

Atacul de la Kosovska Mitroviţa, provocat de patru grenade – KFOR

Numai una dintre cele patru grenade lansate duminică seara asupra unui sediu UE şi a unui tribunal de la Kosovska Mitroviţa a explodat, a anunţat KFOR.

Atacatorul din Illinois şi cel de la Virginia Tech au folosit acelaşi dealer de arme

Atacatorul de la Universitatea din Illinois, care a împuşcat cinci persoane şi ulterior s-a sinucis, a utilizat acelaşi dealer de arme, pe Internet, ca şi studentul care a ucis 32 de persoane la Virginia Tech, anul trecut.

SUA: Şase morţi şi 18 răniţi, într-un atac armat la o universitate

Un bărbat a deschis focul, joi, într-o sală de curs în care se aflau studenţi ai unei universităţi din Illinois, provocând moartea a şase persoane şi rănirea altor 18, înainte de a se sinucide.

Bucureşti: Conflict între două grupuri rivale, soldat cu moartea unui tânăr

Un tânăr a murit, luni noaptea, în timpul unui conflict dintre două grupuri rivale, petrecut în plină stradă, în cartierul Berceni din Bucureşti, în altercaţie fiind rănite alte trei persoane, dintre care una se află internată la spital.

O femeie a deschis focul într-o instituţie de învăţământ americană

O femeie a deschis focul vineri, într-un institut tehnic din Baton Rouge, în statul american Louisiana, provocând moartea a două persoane, apoi s-a sinucis, a anunţat poliţia locală.

Atac armat soldat cu şase morţi, la primăria dintr-un oraş american

O persoană înarmată a ucis joi noapte doi ofiţeri de poliţie şi trei oficiali municipali, care participau la o reuniune a consiliului local dintr-o suburbie a oraşului american Saint Louis, a anunţat poliţia.

Un grup de palestinieni înarmaţi atacă Şcoala Americană din Fâşia Gaza

Mai mulţi palestinieni înarmaţi au atacat sâmbătă Şcoala Americană Internaţională din Fâşia Gaza, spărgând ferestrele, sustrăgând calculatoare şi incendiind mai multe autobuze, fără a provoca însă victime, au declarat surse din cadrul securităţii.

Avioane americane bombardează suburbiile din sudul Bagdadului

Avioane americane de război au bombardat joi peste 40 de ţinte din suburbiile din sudul Bagdadului, în cadrul unui atac intens asupra poziţiilor strategice ale reţelei al-Qaida, a precizat armata.

Armata turcă desfăşoară un nou raid în nordul Irakului

Turcia a desfăşurat sâmbătă un nou raid aerian în nordul Irakului împotriva bazelor separatiştilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat armata turcă.

Brăila: Îngrijitoare atacată de lei, la grădina zoologică

O îngrijitoare de la Grădina Zoologică din Brăila este internată la Spitalul Judeţean, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce a fost atacată de doi lei, în timp ce văruia cuştile acestora.

Koln: Complot dejucat care viza comiterea unui masacru într-un liceu

Poliţia germană a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că a dejucat un complot care viza comiterea unui masacru într-un liceu din oraşul Koln, situat în vestul ţării, arestând un tânăr, în timp ce un alt suspect s-a sinucis, relatează AFP.

Vatra Dornei: O haită de lupi a atacat, în plină zi, o turmă de oi

Autorităţile sanitar-veterinare sucevene suspectează cazuri de turbare la lup după ce o haită de zece lupi a atacat, în miezul zilei, o turmă de oi din gospodăria unui bărbat din Vatra Dornei, omorând zece oi şi atacând apoi şi proprietarul care a încercat să alunge sălbăticiunile.

Trupele turce au respins un atac al rebelilor kurzi – oficiali

Trupele turce, sprijinite de vehicule blindate şi artilerie, au respins un atac lansat de un grup de circa 40 de militanţi kurzi asupra unui avanpost militar turc situat lângă frontiera cu Irakul, au declarat, joi, oficiali din cadrul serviciilor de securitate, citaţi de Reuters.

Capitala Indiei, invadată de maimuţele sălbatice

Adjunctul primarului din New Delhi a murit, duminică, în urma unei căderi provocate de atacul unui grup de maimuţe sălbatice, au informat surse medicale, citate de AFP.

UPDATE: Preşedintele Germaniei, ţinta unui atac comis de un român

Un român în vârstă de 44 de ani a încercat să îl atace duminică pe preşedintele Germaniei, Horst Koehler, pe care l-a apucat de revere, înainte de a fi îndepărtat de gărzile de corp ale acestuia, a anunţat poliţia din Frankfurt, citată de Reuters.

Grecia: Atac cu bombă artizanală la biroul secretarului de stat pentru Educaţie

Un dispozitiv incendiar artizanal a explodat sâmbătă seara la Atena, în faţa biroului secretarului de stat pentru Educaţie, Andreas Lykourezos, provocând rănirea uşoară a unei persoane, au declarat surse din poliţie, citate de AFP.

Mama băiatului care plănuia un atac la un liceu din Pennsylvania, arestată

Mama băiatului de 14 ani care a mărturisit că plănuia un atac armat la un liceu din statul american Pennsylvania a fost arestată vineri, fiind bănuită că a achiziţionat o armă pentru fiul său, a anunţat poliţia, citată de Reuters.

Militanţii palestinieni au lansat o rachetă Katiuşa asupra Israelului

Militanţii palestinieni au lansat, duminică, o rachetă de tip Katiuşa asupra sudului teritoriului israelian, demonstrând că deţin capacitatea de a extinde raza de acţiune a atacurilor cu rachete operate din Fâşia Gaza, au informat poliţia şi armata israeliană, citat de Reuters.