Cercetare Medicală

Inteligența artificială ar putea elimina una dintre marile probleme ale vaccinurilor ARNm

Inteligența artificială ar putea ajuta la eliminarea uneia dintre principalele probleme ale vaccinurilor ARNm: necesitatea păstrării la temperaturi foarte scăzute. O nouă metodă experimentală a permis menținerea vaccinurilor stabile până la un an la temperatura camerei.

Nobelul pentru Medicină recompensează optogenetica. Unul dintre laureați a primit milioane de euro din fonduri europene

Peter Hegemann, Karl Deisseroth și Georg Nagel au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026 pentru descoperirile privind canalele ionice controlate de lumină și dezvoltarea optogeneticii, o tehnologie care a schimbat radical modul în care poate fi studiat creierul.

Cercetătorii au creat o baterie care poate fi înghițită. Alimentează dispozitive medicale și apoi se degradează

O baterie biodegradabilă, subțire și asemănătoare hârtiei, suficient de mică în una dintre variante pentru a încăpea într-o capsulă obișnuită de gelatină, a fost dezvoltată de cercetători pentru alimentarea temporară a dispozitivelor medicale din interiorul organismului.

Cât din noi este, de fapt, uman? Lumea invizibilă care trăiește în corpul nostru

Corpul nostru nu funcționează exclusiv datorită propriilor sale celule. Trăim în simbioză cu trilioane de microorganisme, de care depind unele dintre funcțiile esențiale ale organismului. Ele ne oferă capacități metabolice pe care celulele umane nu le au și participă la procese esențiale, comunicând permanent cu celulele noastre. Cercetările din ultimii ani au schimbat perspectiva asupra corpului uman și asupra rolului acestei lumi microscopice în felul în care funcționăm.

Oamenii de știință au descoperit care organ cedează primul

Oamenii de știință au reușit în sfârșit să descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care parte a corpului cedează prima.

Anthropic colaborează cu un gigant farmaceutic european pentru dezvoltarea de noi medicamente

Novo și Anthropic au anunțat miercuri o colaborare pentru a accelera dezvoltarea de noi medicamente și de programe software bazate pe inteligență artificială.

Descoperire surprinzătoare despre boala Parkinson. Ce ar putea explica riscul mai redus observat la fumători

O asociere observată de ani întregi îi intrigă pe cercetători: statistic, fumătorii prezintă un risc mai redus de a dezvolta boala Parkinson decât persoanele care nu au fumat.

Obiceiul aparent banal care ar putea crește riscul de cancer esofagian

Oprește-te! Nu da buzna în cafeaua fierbinte! Merită să mai aștepți câteva minute înainte de prima înghițitură. Un studiu amplu arată că persoanele care beau ceai sau cafea la temperaturi foarte ridicate pot avea un risc de până la trei ori mai mare de a dezvolta un anumit tip de cancer esofagian.

Alcoolul consumat în adolescență poate afecta creierul pe termen lung chiar și după renunțare. Un nou studiu aduce indicii îngrijorătoare

Consumul repetat de alcool în adolescență ar putea produce modificări ale creierului care persistă chiar și după o perioadă îndelungată de abstinență.

Vaccinul împotriva demenței pe care unii oameni îl fac fără să știe

O descoperire făcută întâmplător în Țara Galilor le oferă cercetătorilor noi speranțe în lupta împotriva demenței. Un vaccin administrat pentru prevenirea zonei zoster ar putea fi asociat cu un risc semnificativ mai mic de apariție a demenței, iar dovezile s-au acumulat în ultimii ani.

Descoperire pentru tratarea unei boli asociate cu diabetul și artrita: terapia cu lumină țintește bacteria periculoasă

O nouă terapie pentru parodontită folosește lumina pentru a ataca exact bacteria considerată un factor-cheie al bolii, fără să afecteze microorganismele benefice. Tehnica, dezvoltată de cercetători de la Universitatea din Nagoya, a dat rezultate încurajatoare în testele de laborator și pe animale, însă urmează să fie evaluată și la oameni.

Tratament revoluționar: o singură injecție ar putea reduce colesterolul „rău” pentru un an

O nouă terapie genetică experimentală ar putea schimba radical modul în care este tratat colesterolul ridicat. Într-un studiu clinic aflat în stadiu incipient, o singură doză de VERVE-102 a redus nivelul colesterolului LDL, cunoscut drept colesterolul „rău”, cu până la 62%.

Litiul ar putea avea un rol în protejarea creierului împotriva demenței. Descoperirea majoră a cercetătorilor

Litiul ar putea avea un rol în protejarea creierului împotriva modificărilor asociate bolii Alzheimer, potrivit unei cercetări desfășurate timp de un deceniu. Oamenii de știință avertizează însă că rezultatele nu înseamnă că administrarea suplimentelor cu litiu previne demența și că sunt necesare studii suplimentare pe oameni.

Cheagurile de sânge se formează altfel decât se credea. Descoperirea care poate schimba tratamentele viitorului

Un mecanism esențial pentru vindecarea rănilor funcționează diferit față de ceea ce oamenii de știință au presupus până acum. Cercetătorii au descoperit că fibrinogenul, una dintre principalele proteine implicate în coagularea sângelui, nu se așază într-un singur strat atunci când ajunge la suprafața unei răni, ci formează mai multe straturi suprapuse. Descoperirea ar putea avea, în viitor, implicații pentru tratarea hemofiliei, pentru dispozitivele de monitorizare a diabetului și chiar pentru unele boli pulmonare severe.

„Mini-creiere” crescute în laborator ar putea ajuta medicii să aleagă tratamentul potrivit pentru pacienții cu Alzheimer

Cercetători din Statele Unite au dezvoltat modele miniaturale de țesut cerebral folosind celule prelevate de la persoane diagnosticate cu boala Alzheimer, iar rezultatele sugerează că acestea pot anticipa modul în care diferiți pacienți răspund la anumite medicamente.

Un nou senzor detectează dopamina din lacrimi. Testul ar putea diagnostica boala Parkinson mult mai rapid

Cercetătorii au dezvoltat un senzor capabil să detecteze dopamina în lichidul lacrimal, însă tehnologia este încă în faza de laborator și are nevoie de validare clinică.

Cazuri care îi uimesc pe medici: „Resetarea” sistemului imunitar a oprit o boală autoimună severă

Două persoane cu o boală autoimună rară și severă care afectează creierul și măduva spinării nu au mai prezentat simptome timp de peste 15 ani, în urma unui transplant de celule stem care le-a „resetat” sistemul imunitar. Boala, numită neuromielită optică, ar putea fi controlată pe termen lung sau chiar vindecată astfel, spun cercetătorii.

După 13 tratamente fără rezultat și ani de chin, stimularea nervului vag a schimbat evoluția depresiei

Un studiu major din SUA arată că stimularea nervului vag poate ameliora depresia severă rezistentă la tratament, cu efecte de durată.

Studiu pe miliarde de doze confirmă eficiența vaccinurilor ARNm. Cercetătorii spun că beneficiile depășesc clar riscurile

O amplă analiză publicată în prestigioasa revistă The Lancet și citată de Euronews, bazată pe date provenite din miliarde de doze administrate la nivel mondial, concluzionează că vaccinurile bazate pe tehnologia ARNm sunt sigure și foarte eficiente împotriva bolilor infecțioase.

Următorul medicament revoluționar împotriva cancerului ar putea proveni dintr-o boală despre care puțini au auzit

Un medicament dezvoltat pentru boala somnului poate preveni recidivele unui cancer cerebral rar la copii. Până în 2050, ar putea salva peste 1.600 de vieți în UE și Marea Britanie, arată un nou studiu.

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective pentru sănătatea mintală

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews.

Vaccinurile anti-cancer bazate pe mRNA obțin rezultate promițătoare în unele dintre cele mai agresive forme ale bolii

Tehnologia mRNA, devenită celebră în timpul pandemiei de COVID-19, începe să producă rezultate care ar putea schimba tratamentul unor forme grave de cancer. Noi studii prezentate la cel mai important congres oncologic din lume, citate de Reuters, arată beneficii pe termen lung pentru pacienții cu melanom și rezultate încurajatoare în cancerul pancreatic și glioblastom, una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral.

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii de la Cambridge

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii.

Premieră medicală: Fertilitatea ar putea fi restaurată chiar și în cazuri considerate ireversibile

Un experiment medical, considerat o premieră mondială, deschide noi perspective pentru copiii care trec prin tratamente agresive și riscă să nu mai poată avea copii la maturitate. Medicii spun că rezultatele obținute până acum oferă speranță inclusiv în cazuri considerate până recent fără soluție.

Inspirată din boala unui copil: o platformă AI îi ajută pe pacienții cu boli rare să se descurce mai ușor și să obțină mai repede tratament

O experiență personală, marcată de lipsa de informații și de incertitudini, s-a transformat într-o soluție care ar putea schimba modul în care sunt tratate bolile rare la nivelul întregii lumi.

Descoperire revoluționară. Celule senescente și CD4-Eomes pot încetini procesul de îmbătrânire

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Ben-Gurion University of the Negev, Israel, aduce o perspectivă revoluționară asupra modului în care organismul combate procesul de îmbătrânire.

Moleculele secretate de parazitul Schistosoma mansoni ar putea duce la tratamente noi pentru durere

Moleculele secretate de parazitul Schistosoma mansoni au fost descoperite de oamenii de știință ca având capacitatea de a bloca semnalele de durere și inflamație transmise de organism.

Dinți crescuți în laborator: viitorul stomatologiei regenerative prinde contur

Oamenii de știință au reușit să crească dinți în laborator, oferind o alternativă naturală și durabilă la implanturi, deși utilizarea clinică e departe.