constanta

Nu speriați turiștii! Lecția de turism de pe litoralul românesc de acum 96 de ani

Constănțenii erau îndemnați, în urmă cu 96 de ani, să aibă grijă cum îi primesc pe turiști. Comercianții din oraș avertizau că vizitatorii trebuie tratați politicos, pentru că își cheltuie aici economiile și trebuie convinși să revină. Apelul venea după ce mai mulți turiști fuseseră amenințați și molestați de tineri care încercau să le vândă ziare.

Interes record pentru Festivalul Mamaia 2026. Evenimentul a fost sold-out, audiențe record la TVR și mii de căutări pe Google

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026, organizat și în acest an pe litoralul Mării Negre, a înregistrat un interes record în rândul populației. Artiști precum Voltaj, Ovidiu Komornyik, Alexandru Anghel, Carmen Rădulescu, Natalia Barbu, Oana Sârbu, Nicola, Andreea Bălan și Monica Anghel au urcat pe scena din Piațeta Perla.

Incendiu puternic în Portul Midia. O navă a luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață la o navă aflată în Portul Midia.

„Enescu în țară” ajunge la Constanța, pentru cea de-a 20-a aniversare a Concursului Internațional „George Enescu”

În cadrul ediției aniversare a Concursului Internațional „George Enescu”, va fi susținut un recital la Constanța pe 8 septembrie în cadrul seriei „Enescu în țară”. Acesta va avea loc în sala „Sergiu Celibidache” a Liceului de Artă „Regina Maria”.

Tomac, întrebat repetat de ce Nicușor Dan a lipsit de la Ziua Marinei, evită un răspuns direct. Ce explicații a oferit

Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a fost întrebat în repetate rânduri la Digi24 de ce șeful statului a absentat, pentru al doilea an consecutiv, de la ceremoniile de Ziua Marinei de la Constanța. Tomac nu a indicat un motiv concret pentru decizia președintelui, insistând în schimb asupra respectului acestuia pentru Forțele Navale și asupra importanței strategice a Mării Negre.

O echipă EOD a Forțelor Navale a recuperat o aripă de dronă în zona platformei Neptun Alpha

O echipă EOD din cadrul Forțelor Navale Române a recuperat, duminică, o aripă provenită de la o dronă, în timpul unei misiuni de cercetare desfășurate în zona platformei Neptun Alpha.

O nouă dronă a fost recuperată din mare, în Portul Tomis. MApN: „drona era fără încărcătură explozivă”

Duminică, o nouă dronă a fost găsit la aproximativ 1,5 kilometri în larg, în Portul Tomis din Constanța. Aceasta nu avea încărcătură explozivă și urma să fie preluată de Garda de Coastă. MApN a transmis că drona nu avea explozibili.

Fragment de dronă, adus de valuri pe o plajă din Olimp. Salvamarul care l-a găsit a alertat autoritățile

Un fragment despre care se presupune că provine de la o dronă a fost adus de valuri, sâmbătă după-amiază, pe o plajă din stațiunea Olimp, județul Constanța. Obiectul a fost observat din larg de un salvamar, iar ulterior mai multe structuri ale autorităților au intervenit la fața locului.

Bolojan, discurs de Ziua Marinei Române: „Marina noastră e o promisiune că România își va apăra granițele”

Ilie Bolojan a ținut un discurs cu ocazia Zilei Marine Române, în care a transmis că „Marina noastră este o promisiune că în aceste vremuri, oricât ar fi de tulburi apele în jurul nostru, România își va apăra granițele”.

Ziua Marinei Române, 124 de ani de istorie. Două nave participă în premieră la festivitățile de la Constanța

Ziua Marinei Române este sărbătorită sâmbătă, 15 august, în șase orașe din țară, însă centrul manifestărilor este la Constanța. Peste 3.500 de militari români și străini participă la ceremonia militară și la un amplu exercițiu naval, în cadrul căruia două nave participă pentru prima dată.

Vârf de sezon pe litoral. Concerte, festivaluri și spectacole în Mamaia și Constanța de Sfânta Maria

Vârful sezonului estival aduce un program bogat de evenimente pe litoral, în zilele din jurul sărbătorii de Sfânta Maria. Mamaia și Constanța pregătesc concerte, festivaluri, spectacole stradale, evenimente pe plajă și manifestări dedicate Zilei Marinei, între 13 și 16 august, iar programul continuă până la sfârșitul lunii.

Două drone UAV, distruse controlat în Marea Neagră. Au fost găsite în zona Neptun Deep

Două drone de tip Gerbera, găsite în derivă în Marea Neagră, au fost distruse controlat marți de scafandrii EOD ai Armatei Române. Aparatele au fost descoperite în zona economică exclusivă a României, în apropierea Neptun Deep.

Constanța rămâne fără apă caldă în plin sezon estival. Oprirea începe pe 16 august

Locuitorii și turiștii cazați în unități racordate la sistemul centralizat de termoficare din Constanța vor rămâne fără apă caldă timp de aproximativ o săptămână, în perioada 16-23 august, pentru efectuarea unor lucrări necesare racordării unor noi surse de producere a energiei termice.

A „parcat” un elicopter într-un centru de echitație din Constanța. Pilotul ar fi provocat pagube

Un elicopter a aterizat duminică după-amiaza într-un centru de echitație din județul Constanța și ar fi provocat pagube, fără acordul reprezentanților complexului, anunță IPJ Constanța.

Tânără de 19 ani, lovită de tren în gara Mangalia. Avea căști și nu ar fi auzit semnalele cu fluierul

O tânără de 19 ani a fost lovită de un tren, sâmbătă seara, în stația CFR Mangalia, în timp ce traversa liniile printr-un loc nepermis. Potrivit CFR SA, martorii au spus că tânăra avea căști în urechi și nu ar fi auzit semnalele cu fluierul date în timpul manevrării trenului.

Tânăr de 21 de ani, electrocutat după ce a pus mâna pe un stâlp de iluminat din Constanța

Polițiștii din Constanța fac anchetă după ce un tânăr de 21 de ani a spus că s-a electrocutat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce ar fi pus mâna pe un stâlp de iluminat stradal din oraș. Polițiștii au sesizat și autoritățile locale pentru remedierea situației.

Spitalele din România primesc noi fonduri prin PNRR. Unde merg cele mai mari sume

Ministerul Sănătății a anunțat că, în perioada 3 - 7 august, au fost efectuate plăți de peste 174,4 milioane de lei pentru proiecte de modernizare a sistemului sanitar. În paralel, instituția a semnat 49 de acte adiționale pentru continuarea unor investiții finanțate prin PNRR.

Doi tineri din Constanța, reținuți, după ce i-au furat unui bărbat telefonul și cardurile

Doi tineri de 25 și 31 de ani au fost reținuți de polițiștii IPJ Constanța. Cei doi l-ar fi tâlhărit pe un bărbat, făcându-se nevăzuți cu telefonul lui, dar și cu cardurile bancare.

Final fericit pentru o „familie” de câini: opt animale au fost salvate de sub un mal de pământ

O intervenție neobișnuită a avut loc în județul Constanța, unde pompierii au salvat șapte căței și mama acestora, rămași captivi sub un mal de pământ în timpul unor lucrări pentru montarea unei conducte.

De ce s-au scumpit carburanții? Bolojan spune ce legătură au trenurile spre litoral

Premierul interimar Ilie Bolojan spune că scumpirea carburanților este cauzată de mai mulți factori: reducerea producției la Petromidia, problemele de aprovizionare și întârzierile în transportul combustibililor, provocate inclusiv de traficul feroviar intens spre litoral.

Bărbat de 75 de ani, lovit mortal de tren în județul Constanța. Polițiștii au deschis o anchetă

Un bărbat de 75 de ani a murit sâmbătă după ce a fost lovit de un tren în zona localității Valu lui Traian, în județul Constanța.

Descinderi la sediile a 10 firme din Constanța, pentru mită de zeci de mii de euro dată unor procurori

Zece de firme din Constanța, dar și domiciliile a trei persoane sunt percheziționate, joi, de anchetatori, într-un dosar penal pentru trafic de influență și fapte de corupție.

Alertă a Rusiei: Două avioane de recunoaștere NATO au survolat Marea Neagră toată ziua, în preajma României. Cui aparțin aeronavele

Două avioane de recunoaștere ale NATO au fost observate pe parcursul zilei deasupra apelor neutre ale Mării Negre, anunță agenția de stat rusă. Una dintre ele aparține Forțelor Aeriene Britanice, a clarificat o sursă din cadrul serviciilor de control al traficului aerian ale Uniunii Europene.

Miruță, despre amenințarea cu bombă din Constanța: Apelul, transmis de pe numere din Polonia și Ucraina

Ministrul interimar al Transporturilor și Apărării, Radu Miruță, a declarat, la Digi24, a precizat că alerta a fost semnalizată prin telefon, pe două numere de telefon din afara țării, iar vocea ar fi fost generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Incendiu după coliziunea dintre o autocisternă cu benzină și un buldoexcavator, pe DN2A, în județul Constanța

Un incendiu puternic a izbucnit marți în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din municipiul Hârșova spre Constanța, în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu benzină și un buldoexcavator. Autoritățile au instituit un perimetru de siguranță pe o rază de 800 de metri, iar mai multe echipaje de intervenție acționează la fața locului.

Un băiat de 16 ani a făcut scandal în Constanța. Acesta a fost dus la sediul poliției pentru tulburarea liniștii publice

Un băiat de 16 ani a fost dus de polițiștii din Constanța la sediu, după ce acesta a tulburat liniștea publică printr-un conflict verbal cu alți doi prieteni minori.

România începe vaccinarea oilor și caprelor împotriva pestei rumegătoarelor mici. Primele județe vizate

România va începe vaccinarea împotriva pestei rumegătoarelor mici (PMR), după ce autoritățile au primit acordul de principiu al Comisiei Europene. Campania va debuta în județele Constanța și Tulcea, iar fermierii vor beneficia gratuit de 1,2 milioane de doze de vaccin.

Șofer amendat după ce a intrat cu mașina pe plaja din Vadu. Poliția s-a autosesizat după imaginile apărute online

Polițiștii din județul Constanța au identificat și sancționat un bărbat care a condus un autoturism pe plaja din localitatea Vadu, după ce în spațiul public au fost distribuite imagini în care vehiculul apărea circulând pe nisip.

Pană masivă de curent pe litoral. Aproape 100 de hoteluri și localuri, afectate în plin sezon estival

O avarie majoră în rețeaua de distribuție a energiei electrice a lăsat fără curent mai multe stațiuni din sudul litoralului, în plin sezon estival. Întreruperile au afectat aproape 100 de agenți economici din industria HoReCa.

Accident feroviar în Constanța. Un vagon s-a răsturnat și alte patru au deraiat

Un accident feroviar s-a produs joi în Constanța. Un vagon s-a răsturnat și alte patru au deraiat. Conform primelor informații, nu sunt victime.

Un obstacol a afectat circulația trenurilor la Constanța

Marți, lucrătorii CFR Constanța au identificat un obstacol lăsat pe calea ferată, care a dus la afectarea temporară a circulației feroviare pe firul II Constanța – Palas.

Accident pe drumul spre Litoral: doi copii răniți după impactul între trei mașini

Un copil de 5 ani și unul de 16 ani au fost răniți, sâmbătă, în urma unui accident între trei mașini pe Autostrada Soarelui, în localitatea Cernavodă, județul Constanța.

„Cazino, Mon Amour”, cabaretul original al Cazinoului Constanța, este hitul cultural și turistic al litoralului românesc pe perioada verii

„Cazíno, Mon Amour”, spectacolul muzical original de cabaret scris și regizat de Petre Năstase care transformă celebrul Cazino din Constanța într-un personaj viu și fascinant în fiecare seară de joi și vineri, a devenit un adevărat HIT cultural și turistic al litoralului românesc în lunile de vară.

Tablouri de 90.000 de euro, furate din Italia. Patru români, cercetați

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a informat, marți, că 10 picturi vechi, estimate la 90.000 de euro, au fost recuperate din posesia mai multor români. Acestea au fost furate dintr-o locuință din Italia.

Cum a reușit un tânăr din București să supraviețuiască unei tragedii în care au murit aproape 800 de persoane. Struma, „sicriul plutitor” plecat din Constanța

David Stoliar, din București, avea doar 19 ani când explozia care a scufundat nava Struma l-a aruncat în apele înghețate ale Mării Negre. S-a agățat ore întregi de o bucată din epavă, în timp ce sute de oameni dispăreau în jurul lui. Din aproape 800 de pasageri și membri ai echipajului, tânărul plecat din București a fost singurul care a supraviețuit uneia dintre cele mai cumplite tragedii maritime ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

Primul Centru de Poliție – Vamă va fi deschis de autoritățile române

Luni, Autoritatea Vamală Română a anunțat că va fi lansat un Centru de Poliție - Vamă. Potrivit autorităților, viitorul centru va permite schimbul operativ de informații.

Bărbat de 45 de ani, găsit mort lângă o trotinetă electrică pe pista de biciclete din Năvodari

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit decedat duminică dimineață pe pista de biciclete de pe DJ 226, în zona Midia, județul Constanța. Primele cercetări arată că acesta circula cu o trotinetă electrică și ar fi căzut, lovindu-se la cap.

Peste 400 de pompieri vor fi prezenți pe litoral pentru siguranța turiștilor. Proiectul, început în urmă cu 10 ani

Pe întreaga durată a sezonului estival, peste 400 de pompieri din mai multe județe vor fi prezenți pe litoral, pentru siguranța turiștilor. Pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor, au fost puse la dispoziție mai multe puncte de lucru temporare în județul Constanța.

„Ne-a trecut un glonț pe la ureche”. Ce spune George Simion despre incidentul cu drona de la Constanța și al III-lea Război Mondial

Liderul AUR, George Simion, crede că incidentul cu drona ucraineană care a explodat în zona portului Constanța nu este întâmplător.

Sisteme moderne de cântărire, instalate la principalele porți de acces în Portul Constanța

Activitatea din Portul Constanța va fi eficientizată prin implementarea unui sistem de cântărire dinamică a camioanelor, care va fi instalat la primele patru porți de acces în port.