suspendare

Vladimir Putin a discutat cu Traian Băsescu despre problema gazelor

Premierul rus, Vladimir Putin, a avut marţi discuţii telefonice cu omologul său bulgar şi cu preşedintele României, Traian Băsescu, despre problemele legate de tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei, relatează agenţia Itar-Tass.

Livrările de gaz rusesc spre Cehia au fost oprite de marţi seara

Livrările de gaz rusesc spre Cehia au încetat de marţi seara, a anunţat importatorul RWE Transgaz.

Democratul Radian Tufă revine ca secretar general la Ministerul Transporturilor

Democratul Radian Tufă, suspendat, la cerere, de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de secretar general al Ministerului Transporturilor până la 3 ianuarie 2010, a fost reinstalat în acest post prin decizie a premierului Emil Boc.

Nemirschi: Suspendăm ordonanţa de triplare a taxei de poluare

Ministrul Mediului Nicolae Nemirschi a declarat, luni, că va propune primului-ministru şi Guvernului să suspende ordonanţa emisă în luna decembrie privind triplarea taxei de poluare şi, în scurt timp, să aducă ajustări asupra acesteia, pe perioada suspendării urmând să fie aplicat nivelul din iulie.

Boc: Vom suspenda pentru un an drepturile demnitarilor din CA-urile societăţilor de stat

Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat, luni, în plenul reunit al celor două Camere, că pentru un an de zile, se vor suspenda drepturile demnitarilor aflaţi în Consiliile de Administraţie din societăţile de stat.

Ofertele publice derulate la BVB, suspendate între 24 decembrie şi 2 ianuarie

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis, joi, o ordonanţă prin care dispune suspendarea ofertelor publice derulate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în intervalul 24 decembrie 2008 - 2 ianuarie 2009, urmând ca acestea să fie prelungite ulterior.

Legalitatea Ordonanţei privind taxa auto, judecată în 20 ianuarie

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit ca dezbaterile privind anularea, respectiv suspendarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind taxa auto să se judece împreună în 20 ianuarie, instanţa respingând cererea Comisariatului pentru Societate Civilă de a se soluţiona mai repede acest dosar.

Mititelu, suspendat şapte luni şi amendat cu 300.000 de lei

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat şapte luni şi amendat cu suma de 300.000 de lei, miercuri, de Comisia de Disciplină, pentru declaraţii calomnioase după partida cu Steaua, scor 0-0, din etapa a XVI-a a Ligii I, informează Federaţia Română de Fotbal

Procesul privind fuga lui Omar Hayssam din România, reluat în 2009

Dosarul, în care armatorul vasului Iman T, Mustafa Tartoussi, judecat pentru că l-ar fi ajutat pe Omar Hayssam să fugă din România, a fost trimis înapoi Curţii de Apel Bucureşti, după ce, marţi, judecătorii constituţionali au respins sesizarea acuzatului privind eventuale neconstituţionalităţi legislative.

CRP protestează la MAE ucrainean în cazul cotidianului Blick

Clubul Român de Presă a trimis, vineri, scrisori MAE ucrainean şi World Association of Newspapers (WAN), în care protestează faţă de situaţia în care se află cotidianul Blick - editat de Adevărul Holding - publicaţie ameninţată cu suspendarea de autorităţile de la Kiev.

Cotidianul ucrainean Blik, ameninţat cu suspendarea

Cotidianul ucrainean Blik, deţinut de Adevărul Holding, este ameninţat cu suspendarea de către Comisia Naţională a Experţilor pentru Moralitate Publică din Ucraina, pentru publicarea unor fotografii catalogate drept pornografice, conform Legii de apărare a moralei publice.

Peseiro a fost suspendat o etapă

Antrenorul portughez al echipei Rapid Bucureşti, Jose Peseiro, a fost suspendat, miercuri, o etapă de Comisia de Disciplină a FRF, după ce a fost trimis în tribună la partida cu Poli Iaşi, din etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I, informează site-ul frf.ro.

Cursurile se suspendă de vineri în şcolile în care se votează la alegerile parlamentare

Cursurile se suspendă, vineri, la ora 13.00, în toate şcolile unde vor fi secţii de votare pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, iar orele vor fi recuperate ulterior dacă nu există alte soluţii, elevii având liber inclusiv în 1 decembrie, pentru Ziua Naţională a României.

Tăriceanu ar putea amâna suspendarea taxei auto

Premierul Tăriceanu a confirmat intenţia Guvernului de a amâna cu două săptămâni, până la 15 decembrie, data la care taxa de poluare auto va fi suspendată pentru maşinile noi, precizând totuşi că taxa poate fi ridicată mai devreme dacă CE transmite un răspuns până la jumătatea lunii decembrie.

Cârţu nu se aştepta să fie suspendat după eliminarea din partida cu CFR Cluj

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a declarat, miercuri, că nu se aştepta să fie suspendat de Comisia de Disciplină a FRF în urma eliminării sale de la meciul cu CFR Cluj, din etapa a XVI-a a Ligii I.

Cârţu a fost suspendat şi amendat de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină a FRF l-a sancţionat, miercuri, pe antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, cu două etape de suspendare şi cu o penalitate financiară de 3.200 de lei pentru eliminarea din incinta terenului la meciul cu CFR Cluj.

Protan a obţinut în instanţă suspendarea sancţionării din partea ARPM

Firma Protan a obţinut suspendarea sancţiunii emise de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului privind ridicarea autorizaţiei de funcţionare pentru filiala de la Popeşti Leordeni, Tribunalul Bucureşti admiţând, miercuri, o cerere a companiei în acest sens.

Argăseală: Steaua riscă o amendă pentru torţele aprinse de suporteri la Munchen

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, marţi, că dacă se constată că suporterii care au aprins torţe în timpul meciului cu Bayern Munchen au cumpărat bilete de la club, gruparea din Ghencea riscă o amendă din partea UEFA, deoarece răspunde de organizarea propriilor fani.

FIFA a suspendat Federaţia de Fotbal din Peru

FIFA a suspendat orice activitate internaţională a Federaţiei de Fotbal din Peru, cu efect imediat din 25 noiembrie, pentru echipele de club, prima reprezentativă, arbitri şi oficiali, din cauza guvernului peruan care nu recunoaşte conducerea forului naţional, informează site-ul oficial al FIFA.

Procesul de verificare a buletinelor de vot din sectoarele 1,2 şi 4 a fost suspendat

Procesul de verificare a buletinelor de vot din sectoarele 1,2 şi 4 a fost suspendat, sâmbătă, după ce oficiile electorale din aceste sectoare ale Capitalei au contestat decizia BEM la Biroul Electoral Central.

Taxa auto va fi suspendată pe o perioadă de 3-6 luni pentru maşinile noi

Guvernul va suspenda pe o perioadă de 3-6 luni taxa de poluare auto percepută la achiziţia de vehicule noi, pentru a limita importurile de maşini vechi, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Conducerea Exploatării Miniere Petrila a fost suspendată

Ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian a anunţat duminică, suspendarea conducerii Exploatării Miniere Petrila, ca urmare a exploziei soldate cu moartea a 12 mineri şi cu rănirea altor 13.

Boc: Odată suspendat Băsescu, Voiculescu, şef la Senat, preia interimatul, numindu-l pe Geoană premier

Liderul PDL, Emil Boc, susţine că alianţa PSD-PC vrea să îl suspende din funcţie pe Traian Băsescu, Dan Voiculescu să fie preşedinte al Senatului, iar din postura de preşedinte interimar să îl numească pe Mircea Geoană premier, realizând astfel amnistia fiscală a celor care au furat bani publici.

Cioloş: Nu se va ajunge la încetarea activităţii Protan

Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a declarat joi că anunţul Protan privind suspendarea activităţii este o formă de şantaj, dar nu se va ajunge în această situaţie, întrucât ministerul discută cu firma pentru clarificări privind subvenţiile şi, în plus, Protan are de respectat un contract.

Italia: Fiat va suspenda producţia pentru câteva săptămâni

Constructorul auto Fiat va suspenda producţia pentru câteva săptămâni, în decembrie şi ianuarie, la uzinele din Italia, din cauza unei reduceri bruşte a cererii.

Alitalia anunţă suspendarea a 50 de zboruri din Roma

Alitalia a anunţat, miercuri dimineaţă, suspendarea a 50 de zboruri cu plecare sau sosire pe aeroportul Fiumicino din Roma, în cea de-a treia zi de grevă spontană a angajaţilor, precizând că aeroportul Ciampino îşi desfăşoară activitatea normal.

Protan anunţă suspendarea activităţii în toate filialele din ţară

Conducerea firmei Protan, concesionarul activităţii de ecarisaj la nivel naţional, va anunţa, miercuri, într-o conferinţă de presă, că-şi suspendă activitatea în toate filialele din ţară, motivul deciziei nefiind deocamdată dezvăluit.

Alianţa Sed Lex a suspendat greva generală de joi

Alianţa Sed Lex a decis, marţi, în Consiliul Unional, să suspende greva generală anunţată pentru joi, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Vasile Marica.

Boc: Geoană şi Tăriceanu s-au înţeles să blocheze moţiunea de cenzură

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu s-au înţeles să blocheze moţiunea de cenzură a PSD, umilind astfel Parlamentul şi dovedind adevărul sloganului PDL "Ei cu ei. Noi cu voi".

Şedinţa comună a Parlamentului pentru votarea moţiunii de cenzură, suspendată

Şedinţa comună a Camerei Deptuaţilor şi Senatului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiată de PDL a fost suspendată luni, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, după ce acesta a constatat că nu era întrunit cvorumul necesar de şedinţă, fiind prezenţi doar 121 de parlamentari.

Roman: Cererea lui Corlăţean este meschină şi incorectă

Petre Roman, reprezentantul Guvernului pentru relaţia cu românii de pretutindeni, a declarat, vineri, că declaraţia social-democratului Titus Corlăţean, prin care îi cere premierului să îl suspende din funcţie, pentru că ar cheltui bani publici în campania electorală, este "meschină şi incorectă".

Amenda primită de Cornel Penescu, redusă la jumătate

Comisia de Apel din cadrul FRF a admis în parte apelul finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, reducând la jumătate penalitatea financiară de 300.000 lei dictată în 22 octombrie de Comisia de Disciplină, informează site-ul oficial al FRF.

Procesul primarului Aradului, Gheorghe Falcă, a fost suspendat din nou

Procesul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, a fost suspendat, joi, după ce Tribunalul Arad a anunţat că a admis două din cinci excepţii de neconstituţionalitate invocate de avocatul edilului.

Simota a fost suspendat două luni de Comisia de Disciplină

Finanţatorul grupării Jiul Petroşani, Alin Simota, a fost suspendat, miercuri, pentru două luni de către Comisia de Disciplină a FRF, şi amendat cu suma de 8.600 de lei ca urmare a injuriilor aduse arbitrilor la partida cu UTA, din etapa a XI-a a Ligii a II-a.

Compania Protan susţine că nu a fost anunţată de suspendarea activităţii

Compania Protan susţine, într-un comunicat de presă de miercuri, că nu a fost anunţat de vreo decizie a autorităţilor de mediu privind suspendarea activităţii sale de la Popeşti Leordeni şi că, în consecinţă, funcţionează în continuare, "în interesul sănătăţii publice a României"

Activitatea firmei Protan, suspendată pentru şase luni

Activitatea firmei Protan a fost suspendată, miercuri, de către inspectorii Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului, pentru şase luni, aceasta fiind ultima sancţiune prevăzută de lege înainte de ridicarea autorizaţiei de funcţionare.

Stadionul Dinamo ar putea fi suspendat între două şi patru etape

FC Dinamo ar putea evolua cu porţile închise între două şi patru etape şi ar putea primi o amendă între 20.000 şi 80.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la partida cu Steaua, scor 1-1, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse din cadrul FRF.

Sorin Cârţu a fost suspendat o etapă şi amendat cu 300 de lei

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, suspendarea pentru o etapă cu amendarea cu 300 de lei a antrenorului echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, trimis în tribună la meciul cu FC Vaslui, scor 1-0, din etapa a XII-a a Ligii I, informează site-ul frf.ro.

Activitatea Bursei din Sibiu a fost oprită pentru 30 minute

Tranzacţiile cu produse derivate de la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) au fost suspendate, luni, pentru 30 de minute, între orele 10:40 şi 11:10, ca urmare a opririi activităţii Bursei de Valori Bucureşti.

Activitatea Bursei din Sibiu, oprită pentru 55 minute

Tranazaţiile cu derivate la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) au fost suspendate, vineri, pentru 55 de minute, între orele 13:45 şi 14:40, ca urmare a opririi activităţii Bursei de Valori Bucureşti, după depăşirea pragului de variaţie maximă de 12%.