ue

CE a declanşat procedura de deficit excesiv pentru şase state membre, nu şi pentru România

Comisia Europeană (CE) a iniţiat, miercuri, procedura de deficit bugetar excesiv pentru şase state membre ale Uniunii Europene, după ce a luat în considerare şi circumstanţele excepţionale dictate de criza economică, iar cazul României nu a fost încă analizat de executivul blocului comunitar.

Jaf armat în incinta Parlamentului European

O agenţie bancară situată în interiorul clădirii Parlamentului European din Bruxelles a fost jefuită joi după-amiază, în pofida măsurilor de securitate de la această instituţie europeană, au anunţat purtători de cuvânt ai băncii şi ai Parlamentului.

Turcia va fi pregătită să adere la UE până în 2013 – ministru

Turcia va fi pregătită să adere la Uniunea Europeană până în 2013, a declarat joi, la Riga, ministrul turc de Externe, Ali Babacan.

Elveţienii aprobă extinderea acordurilor de liberă circulaţie (Video)

Cetăţenii români şi bulgari vor putea beneficia de dreptul la liberă circulaţie în Elveţia cel mai devreme de la 1 aprilie, însă întregul proces se va desfăşura în mai multe etape, timp de şapte ani, a declarat, duminică, ministrul elveţian al Justiţiei, Eveline Widmer-Schlumpf.

CE: Şi guvernele statelor UE ar trebui să limiteze salariile directorilor

Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene ar trebui să urmeze exemplul administraţiei Obama, care a plafonat, în această săptămână, câştigurile directorilor de instituţii financiare care primesc ajutoare de stat, consideră Comisia Europeană (CE).

UE are cei mai mulţi consumatori de alcool din lume

Uniunea Europeană are cei mai mulţi consumatori de alcool din lume, media consumului anual fiind de 11 litri de alcool pur pe locuitor, România înregistrând un consum sub media europeană, a spus, joi, la lansarea unei campanii de prevenire, reprezentantul Agenţiei Naţionale Antidrog, Diana Şerban.

Ucraina şi UE pot exploata în comun zăcămintele din Marea Neagră

Ucraina şi Uniunea Europeană ar putea începe explorarea şi exploatarea în comun a rezervelor de gaz şi petrol în platoul continental al Mării Negre, în apropierea Insulei Şerpilor, afirmă Andri Honciaruk, adjunctul şefului Secretariatului Prezidenţial de la Kiev.

Acord trilateral UE, Rusia şi Ucraina pentru tranzitul de gaze

Politica energetică a UE va trebui să vizeze încheierea unui acord trilateral cu Rusia şi Ucraina privind tranzitul gazelor naturale, diversificarea rutelor de transport, inclusiv prin gazoductul South Stream, şi includerea de clauze de securitate energetică în contractele comerciale.

Islanda vrea să modifice Constituţia, în vederea aderării la UE

Guvernul interimar islandez intenţionează să modifice Constituţia în vederea unei aderări rapide la Uniunea Europeană, după alegerile anticipate din luna aprilie, a anunţat luni Partidul Social-Democrat, una dintre cele două formaţiuni aflate la putere de duminică.

Londra ar putea cere UE protejarea angajaţilor britanici faţă de forţa de muncă imigrantă

Premierul britanic, Gordon Brown, ar putea cere UE crearea de noi directive pentru protejarea drepturilor muncitorilor britanici în faţa celor străini, în încercarea de a calma protestele şi grevele proconizate să fie reluate în această săptămână, relatează The Sunday Times, în ediţia electronică.

Islanda ar putea fi inclusă în UE pentru a fi salvată de la colaps financiar

Islanda şi-ar putea depune cererea de aderare la Uniunea Europeană peste câteva luni, negocierile de aderare putând fi finalizate în 2011, pentru a salva statul arctic de la un colaps financiar, au declarat oficiali de la Bruxelles şi Reykjavik, citaţi de The Guardian, în ediţia online.

UE, îngrijorată de legea lustraţiei din Albania

Uniunea Europeană s-a declarat "preocupată" de legea privind deschiderea dosarelor poliţiei secrete comuniste, adoptată la sfârşitul lui decembrie de Parlamentul albanez, cu o majoritate simplă, conform unui comunicat al Preşedinţiei cehe a UE, publicat la Tirana de ambasada Cehiei.

CE recomandă României să continue reformele

Comisia Europeană recomandă României să continue implementarea reformelor structurale, în particular cu privire la eficienţa şi independenţa administraţiei centrale şi locale, şi înăsprirea politicii fiscale pentru scăderea deficitului de cont curent şi inflaţiei.

Iranul critică retragerea Mujahedinilor Poporului de pe lista UE cu organizaţii teroriste

Iranul a criticat luni retragerea Mujahedinilor Poporului, principala grupare de opoziţie iraniană, de pe lista cu organizaţiile teroriste a Uniunii Europene, apreciind că această decizie "încurajează terorismul".

Băsescu: Năstase exagerează cu afirmaţiile publice

Preşedintele Traian Băsecu a declarat, luni, la TVR1, că, pentru ca monitorizarea României pe Justiţie să fie ridicată, este nevoie, printre altele, ca niciun dosar de demnitar să nu mai fie reţinut de Parlament, menţionând, în acest context, că Adrian Năstase "exagerează cu afirmaţiile publice".

UE înăspreşte sancţiunile impuse regimului din Zimbabwe

Uniunea Europeană a decis luni înăsprirea sancţiunilor împotriva regimului Robert Mugabe, extinzând lista oficialilor şi companiilor care nu au acces în spaţiul UE, afirmă surse diplomatice.

Praga: Statele europene decid dacă primesc deţinuţi de la Guantanamo

Problema primirii deţinuţilor de la Guantanamo de către ţările europene "nu este simplă, acest lucru va fi la latitudinea fiecărui stat", a declarat luni ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, înainte de prima prima dezbatere pe această temă cu omologii săi europeni.

Iliescu, despre posibila sacrificare a lui Năstase: „Orice este posibil”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, luni, că solicitarea procurorului general, adresată Parlamentului, privind începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase este "cam suspectă" şi are ca ţintă discreditarea acestuia.

Mujahedinii Poporului, excluşi din lista UE cu organizaţii teroriste

Mujahedinii Poporului, principala organizaţie iraniană de opoziţie, au fost excluşi luni din lista Uniunii Europene cu organizaţii teroriste, după o lungă luptă juridică, au declarat surse diplomatice.

România şi Polonia, printre cel mai puţin dispuse să primească deţinuţi de la Guantanamo

România şi Polonia, suspectate mult timp că ar fi permis serviciilor americane de informaţii să interogheze pe teritoriile lor presupuşi membri al-Qaida, sunt printre statele cele mai puţin dornice să primească deţinuţi de la Guantanamo, aşa cum cer SUA, relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

Republica Moldova, interesată de proiectul Nabucco

Ministrul moldovean de Externe, Andrei Stratan, a declarat, joi, după întâlnirea cu omologul său român, Cristian Diaconescu, că în discuţiile cu acesta a fost abordat subiectul securităţii energetice, menţionând că ţara sa "şi-a expus interesul" faţă de proiectul Nabucco.

România, între statele UE cu cele mai rapide creşteri ale capacităţii de inovaţie

România se numără printre statele UE cu cele mai accelerate creşteri ale capacităţii de inovaţie în economie, înaintea crizei financiare, cu rezultate bune în ceea ce priveşte aplicarea cu succes a inovaţiilor în domeniul resurselor umane, exporturilor şi vânzărilor, potrivit unui studiu european.

România se opune condamnării Israelului pentru bombardarea clădirilor ONU

Uniunea Europeană este împărţită cu privire la condamnarea Israelului pentru bombardarea şcolilor şi altor instituţii ale ONU în timpul ofensivei din Fâşia Gaza, mai multe state, printre care şi România opunându-se acestui demers, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Mâncarea ne îmbolnăveşte

Potrivit unui raport al Autorităţii europene pentru siguranţa alimentară, în ţările Uniunii Europene numărul cazurilor de infecţii alimentare a crescut îngrijorător, a anunţat agenţia de presă Ansa.

UE nu a găsit dovezi că Ucraina ar fi sustras gaz rusesc

Uniunea Europeană nu a găsit dovezi în sprijinul acuzaţiilor Rusiei conform cărora Ucraina ar fi sustras gaze din livrările destinate ţărilor europene, a anunţat marţi comisarul european al Energiei, Andris Pielbags.

Statele est-europene, inclusiv România, s-ar putea confrunta cu mişcări sociale

Statele est-europene, în principal România, Bulgaria şi ţările baltice, s-ar putea confrunta cu mişcări de protest în primăvară, pe fondul crizei economice globale şi efectelor acesteia, scrie The Guardian.

Reprezentanţi UE, aşteptaţi la Kremlin

Emisarii europeni, care au fost invitaţi să participe la reuniunea Rusia - Ucraina de la Moscova, vor participa sâmbătă după-amiază la o reuniune organizată la Kremlin, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe.

Unele companii europene din industria auto nu vor supravieţui anului 2009

Comisarul european pentru Industrie, Guenter Verheugen, a avertizat, vineri, că unele companii europene din sectorul auto nu vor supravieţui unui an 2009 "brutal", în timp ce Toyota şi Honda au anunţat noi reduceri ale producţiei, ca urmare a crizei economice mondiale.

UE va reintroduce subvenţiile la unt, brânză şi lapte praf degresat

Uniunea Europeană (UE) va reintroduce subvenţiile pentru exportul unor produse lactate, respectiv unt, brânză şi lapte praf degresat, pentru a sprijini producătorii în contextul problemelor economiei mondiale, a declarat comisarul pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel.

Maşinile noi înmatriculate în România, mai puţine cu cu 8,7%

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a scăzut anul trecut cu 8,7%, la 285.489 unităţi, faţă de 312.532 maşini în 2007, declin mai accentuat faţă de media Uniunii Europene (UE), potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), prezentate joi.

Mirek Topolanek cere diversificarea surselor de energie în Europa

Premierul ceh, Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a pledat miercuri pentru o diversificare a surselor de energie europene, parţial prin orientarea către energia nucleară.

Putin: CE ar trebui să exercite mai multă presiune asupra Ucrainei

Comisia Europeană ar trebui să exercite mai multă presiune asupra Ucrainei cu scopul de a asigura furnizarea de gaze către Uniunea Europeană, a declarat premierul rus Vladimir Putin, citat de agenţia Interfax în pagina electronică.

Haşotti: Ne aflăm în faţa unei tentative de creare a unei republici ultraprezidenţiale unice în UE

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, prin raportul pe Constituţie, se încearcă o tentativă de revizuire a legii fundamentale şi crearea a unei republici ultraprezidenţiale unică în UE, şi care să-i permită lui Traian Băsescu să dizolve oricând Parlamentul.

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene, înşelată de un artist ceh (Galerie Foto)

Preşedinţia cehă a UE a fost înşelată de un artist din Praga, care a realizat singur o operă monumentală, comandată unui număr de 27 de artişti europeni, cu teme atât de provocatoare încât Bulgaria a depus un protest oficial imediat după inaugurarea lucrării, la Bruxelles.

UE ameninţă Kievul şi Moscova cu acţiuni în justiţie

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a ameninţat miercuri Rusia şi Ucraina cu acţionarea în justiţie de către companiile europene din domeniul gazelor, dacă livrările de gaz către Uniunea Europeană nu sunt reluate "urgent".

Putin a informat CE că tranzitul gazelor prin Ucraina a fost oprit

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, l-a informat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că tranzitul gazelor ruseşti prin reţeaua ucraineană a fost oprit, relatează pagina online a agenţiei Interfax.

UE anunţă că practic nu există un tranzit al gazului rusesc

Comisia Europeană a anunţat marţi că "foarte puţin gaz sau aproape deloc este livrat în prezent", în pofida anunţului Rusiei privind reluarea livrărilor via Ucraina, adăugând că situaţia este "foarte gravă".

UE salută anunţul privind reluarea livrărilor de gaz rusesc

Comisia Europeană a "salutat" marţi anunţul privind reluarea livrărilor de gaz rusesc, adăugând că observatorii săi "verifică acest lucru în teritoriu", potrivit unui purtător de cuvânt.

Gândul: Televizoarele cu plasmă ar putea fi interzise în UE – VIDEO

Televizoarele cu plasmă ar putea fi interzise în UE, pentru că „înghit” de patru ori mai multă electricitate decât televizoarele obişnuite cu tub catodic, aşadar ar fi responsabile cu degajarea unei cantităţi de patru ori mai mari de dioxid de carbon în atmosferă.

Korodi Attila consideră „normală” reacţia CE în problema triplării taxei auto

Fostul ministru al Mediului Korodi Attila a calificat, luni, drept normală reacţia Comisiei Europene în problema triplării taxei auto, apreciind că ar fi fost imposibil ca oficialii europeni să accepte o măsură luată fără o analiză.