us open

Paolini o învinge pe Andreeva şi ajunge în prima finală de Grand Slam, la Roland Garros

Paolini o va întâlni în finală pe dubla campioană în exerciţiu, Iga Swiatek. Una dintre cele patru italience care au ajuns în semifinalele Roland Garros în Era Open, Paolini se alătură astfel Francescăi Schiavone (2010, 2011) şi Sarei Errani (2012), care au jucat şi finala. De asemenea, ea este prima italiancă ce ajunge în finala […]

Medvedev conduce Grupa Roşie la ATP Finals, după ce Zverev l-a învins pe Alcaraz

Rusul Daniil Medvedev conduce Grupa Roşie la ATP Finals, după ce l-a învins luni seara pe compatriotul său Andrey Rublev, care a cedat cu 6-4, 6-2, la câteva ore după ce Carlos Alcaraz a fost învins mai devreme de germanul Alexander Zverev.

Alcaraz îl învinge pe Ruud în revanşa finalei US Open 2022 şi ajunge în semifinalele China Open

Carlos Alcaraz îşi îmbunătăţeşte speranţele de a termina pentru al doilea an consecutiv pe locul 1 ATP, după ce l-a învins luni pe Casper Ruud cu 6-4, 6-2 la turneul de la Beijing şi a ajuns în a 12-a semifinală a sezonului.

Coco Gauff o învinge pe Aryna Sabalenka şi câştigă US Open / Analiştii sportivi o văd ca fiind urmaşa celebrei Serena Williams

Tenisul american a încoronat o nouă regină şi campioană la US Open. Adolescenta Coco Gauff a învins-o pe Aryna Sabalenka în finala de la Flushing Meadows şi a revendicat primul ei Grand Slam. Analiştii sportivi o văd ca fiind urmaşa celebrei Serena Williams.

Adolescenta americană Coco Gauff revine spectaculos, o învinge pe Aryna Sabalenk şi câştigă US Open

Primul adolescent care a jucat într-o finală de US Open de la Serena în 2001, Gauff s-a adunat pentru a o învinge pe tenismena originară din Belarus cu 2-6 6-3 6-2 şi a pune capăt unei perioade de şase ani fără trofee pentru fanii tenisului american. „Sunt atât de fericită că am putut face această […]

US Open 2023: Daniil Medvedev va juca în finală cu Novak Djokovic, după ce l-a învins pe Carlos Alcaraz

US Open 2023: Daniil Medvedev va juca în finală cu Novak Djokovic, după ce l-a învins pe Carlos Alcaraz.

Dramă de la US Open: Activiştii de mediu au întrerupt semifinala

Coco Gauff s-a calificat în finala de la US Open după ce a învins-o pe Karolinei Muchova într-un meci întrerupt 50 de minute de activiştii de mediu - unul dintre ei şi-a lipit picioarele de podea.

Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală de la US Open

Sorana Cîrstea, 33 de ani, 30 WTA, a cedat marţi noapte în faţa cehoaicei Karolina Muchova (27 de ani, 10 WTA) în minimum de seturi.

Scandal cu tentă nazistă la US Open: un spectator a fost alungat din tribună

Un fan a fost dat afară de pe stadionul „Arthur Ashe”, în timpul meciului Zverev-Sinner, din optimile de finală ale US Open de la New York, meci câştigat marţi noapte de german în cinci seturi.

Djokovic s-a calificat în sferturile de finală de la US Open. Surpriză pe tabloul feminin

Novak Djokovic s-a calificat în sferturile de finală ale ultimului turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins cu 6-2, 7-5, 6-4 pe Borna Gojo.

Românca Patricia Ţig, eliminată în turul 2 de la US Open de una dintre favoritele turneului

Românca Patricia Ţig a fost eliminată vineri în turul 2 de la US Open de una dintre favoritele turneului de tenis.

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 3 la US Open

Cea mai bine clasată jucătoare română de tenis, Sorana Cîrstea (30 WTA), a trecut miercuri seara în turul 3 al probei de simplu la Grand Slam-ul de la Flushing Meadows, egalându-şi cea mai bună performanţă de la US Open.

Tsitsipas eliminat de la US Open de un elveţian din afara top 100 ATP

Tânărul elveţian Dominic Stricker (128 ATP) a obţinut miercuri prima sa victorie în Top 10 la US Open, unde l-a învins pe Stefanos Tsitsipas, numărul 7 mondial, cu 7-5, 6-7(2), 6-7(5), 7-6(6), 6-3, ajungând pentru prima dată în turul al treilea la un turneu major.

Victor Cornea eliminat de la US Open în primul tur al probei masculine de dublu

Victor Cornea, singurul reprezentant masculin al României la US Open, a părăsit miercuri competiţia, după ce, alături de partenerul său, sârbul Nikola Cacic, a fost învins în primul tur la Grand Slam-ului de la Flushing Meadows de perechea Robin Haase (Olanda)/ Nikola Mektic (Croaţia).

Sorana Cîrstea favorită în confruntarea din turul secund la US Open, miercuri seara

Sorana Cîrstea joacă miercuri seara în turul secund al ultimului Grand Slam al anului, US Open, urmând să întâlnească pe terenul 5 pe rusoaica Anna Kalinskaya (89 WTA), cel mai devreme de la ora 21.30.

Tenis: Djokovic îl zdrobeşte pe Muller la US Open şi revine numărul 1 în clasamentul ATP

Cu un categoric 6-0, 6-2, 6-3, Novak Djokovic l-a învins pe francezul Alexandre Muller (84 ATP) în primul tur al US Open, asigurându-şi astfel revenirea pe locul 1 în clasamentul mondial.

Sorana Cîrstea, calificare fără emoţii în turul secund la US Open

Sorana Cîrstea s-a calificat luni noaptea în turul secund al ultimului Grand Slam al anului de la Flushing Meadows, învingând în turul inaugural pe americana Kayla Day (93 WTA), beneficiara unui wildcard.

Americanul Jack Sock se va retrage după US Open, alăturându-i-se lui John Isner

Jucătorul american de tenis Jack Sock, fost număr opt mondial, şi-a anunţat duminică retragerea din tenis după US Open.

Sorana Cîrstea debutează luni seara la US Open. Programul primei zile la Flushing Meadows

Ultimul Grand Slam de tenis al anului debutează luni cu meciurile de pe tabloul principal, programând câteva întâlniri interesante. Cinci sportive din România vor evolua în primul tur la US Open, Sorana Cîrstea fiind prima care intră în luptă.

Bianca Andreescu se retrage de la US Open din cauza unei accidentări. Ea a câştigat turneul în 2019

Bianca Andreescu, campioana din 2019 de la US Open, s-a retras sâmbătă de la ultimul turneu de Grand Slam al anului, din cauza unei accidentări.

US Open, calificări. Gabriela Ruse este pe tabloul principal, după o victorie convingătoare

5 jucătoare din România vor juca în primul tur de la US Open, ultimul turneu de tenis de Mare Şlem din 2023, însă doar Sorana Cîrstea este cap de serie.

Tragere la sorţi la US Open. Româncele au parte de adversare accesibile

Numărul unu mondial, Carlos Alcaraz, s-ar putea confrunta în sferturile de finală cu Jannik Sinner, vechiul său adversar, în apărarea titlului de la US Open, iar la feminin, americanca Coco Gauff se află pe un posibil parcurs pentru o întâlnire cu campioana în exerciţiu Iga Swiatek.

US Open va implementa un sistem de revizuire video pentru a-i ajuta pe oficiali

US Open va fi primul turneu de Grand Slam care va utiliza un sistem de revizuire video (VR) pentru a ajuta arbitrii de scaun atunci când sunt contestate deciziile la turneul din acest an, sistemul generând deja reacţii pozitive la diferite evenimente ATP.

Irina Bara, eliminată din calificările de la US Open

Gabriela Ruse a rămas singura jucătoare de tenis din România care mai are şanse să depăşească faza calificărilor la US Open, după ce şi Irina Bara a fost eliminată de pe tabloul de concurs ce i-ar fi putut aduce un loc în competiţia de la Flashing Meadow, ultimul Grand Slam al anului.

Gabriela Ruse calificată în turul doi al calificărilor de la US Open. Cristian şi Bulgaru eliminate

Gabriela Ruse a reuşit marţi seara să obţină calificarea în turul secund al tabloului de calificări de la ultimul Grand Slam al anului, US Open. Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru au părăsit competiţia preliminară, fiind învinse în turul de debut.

Emma Răducanu a revenit pe terenurile de antrenament după accidentare

Fosta campioană US Open Emma Răducanu a revenit pe terenul de antrenament pentru prima dată de când a fost operată la încheietura mâinii şi la gleznă, în luna mai.

Medvedev şi Kyrgios se retrag de la Washington Open din cauza accidentărilor

Daniil Medvedev, numărul trei mondial, şi australianul Nick Kyrgios s-au retras din turneul de pregătire pentru US Open de la Washington, din cauza unor accidentări, au anunţat organizatorii.

Simona Halep, suspendată provizoriu, apare în mod surprinzător pe lista de înscrieri la US Open 2023

Simona Halep a apărut pe lista de înscrieri publicată de organizatorii US Open 2023, deşi este încă suspendată provizoriu, la puţin timp după evenimentul de anul trecut.

Emma Răducanu spune că uneori îşi doreşte să nu fi câştigat US Open

Fosta campioană la US Open, Emma Răducanu, a declarat că uneori îşi doreşte să nu fi câştigat turneul de Grand Slam din cauza presiunii care a venit odată cu succesul şi faima instantanee.

Fosta campioană la US Open Emma Răducanu se desparte de al cincilea antrenor în doi ani

Emma Răducanu a anunţat joi că s-a despărţit de antrenorul Sebastian Sachs, al cincilea antrenor cu normă întreagă cu care a lucrat în ultimii doi ani.

Novak Djokovic este pregătit de revenirea la US Open odată cu ridicarea restricţiilor Covid

După decizia Senatului american de a pune capăt stării de urgenţă referitor la sistemul de sănătate publică privind Covid, Novak Djokovic, triplul campion de la Flushing Meadows, va încerca cu siguranţă să câştige un al patrulea titlu în 2023, la US Open.

Simona Halep, mesaj la final de an: 2022, norii tăi au fost grei

Simona Halep, care a fost testată pozitiv la US Open, a scris, într-un mesaj de sfârşit de an, postat pe reţelele de socializare, că anul 2022 a fost greu.

Darren Cahill, antrenorul cu care Simona Halep a scris istorie, a reacţionat la presupusul caz de dopaj

Vineri, Simona Halep(31 de ani, locul 9 WTA), campioana  la Roland Garros şi de la Wimbledon, a fost suspendată provizoriu din circuit după ce a picat un test anti-doping la US Open 2022, ediţie la care a pierdut în primul tur.  Darren Cahill a decis să-şi expună punctul de vedere pe Instagram.  Mesajul integral transmis de […]

Presa internaţională, despre Simona Halep: Şoc în lumea tenisului

Presa internaţională scrie pe larg vineri despre suspendarea provizorie de către Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis a Simonei Halep pentru un test pozitiv făcut la US Open din acest an.

Simona Halep, depistată pozitiv cu o substanţă interzisă la US Open. Reacţia sportivei

Campioana de la Roland Garros şi de la Wimbledon a fost suspendată provizoriu din circuit.

Carlos Alcaraz câştigă US Open. Spaniolul devine, la doar 19 ani, numărul 1 mondial / Alcaraz a stabilit şi un alt record

Carlos Alcaraz l-a învins pe Casper Ruud în finala US Open (6-4, 2-6, 7-6 [1], 6-3). Spaniolul câştigă primul său Grand Slam şi devine, la doar 19 ani, numărul 1 mondial.

De neoprit. La doar 21 de ani, Iga Swiatek câştigă al treilea titlu de Grand Slam. Poloneza s-a impus în două seturi în faţa lui Ons Jabeur la US Open

Iga Swiatek, 21 de ani, a câştigat primul său titlu la US Open şi al treilea de Grand Slam, învingând-o pe Ons Jabeur cu 6-2, 7-6 (5).

Rafael Nadal a părăsit US Open. Un american din afara Top 20 l-a scos din turneu

Visul spaniolului de a se depărta de Novak Djokovic în cursa privind numărul de titluri majore s-a risipit după 3 ore şi 32 de minute de joc.

Un bărbat înarmat a încercat să pătrundă la US Open. Poliţia a reacţionat prompt

Un bărbat a încercat să treacă filtrul de securitate de la US Open înarmat cu un pistol. Individul avea arma ascunsă pe sub haine atunci când a fost depistat de personalul de securitate. Atunci când a fost confruntat în legătură cu arma, bărbatul a devenit recalcitrant şi a îndreptat pistolul către un poliţist venit să […]

Bianca Andreescu, zdrobită la US Open de franţuzoaica Caroline Garcia

Bianca Andreescu a fost zdrobită la US Open de franţuzoaica Caroline Garcia, scor 6-3, 6-2.