CELE MAI NOI ARTICOLE

Adrian Năstase a votat la Mizil pentru „revenirea la normalitate”

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase, care candidează pentru un mandat de deputat în colegiul Mizil din Prahova, a votat, duminică, la ora 11.00, la secţia de votare amenajată în Şcoala numărul 3 din acest oraş, spunând că şi-a exprimat opţiunea pentru "revenirea la normalitate".
Adrian Năstase a votat la Mizil pentru

Videanu: Acum putem face modernizarea României, prin implicare, nu prin absentesim

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat, duminică, după ce a votat, că, odată cu acest scrutin, se poate realiza modernizarea României şi poate fi aleasă o nouă clasă politică, dar acest lucru se face prin implicarea românilor, nu prin absenteism
Videanu: Acum putem face modernizarea României, prin implicare, nu prin absentesim

Roche: Distribuitorii străini vor să cumpere medicamente din România pentru a le vinde în alte state

Firmele de distribuţie din alte state vor să cumpere medicamente din România, profitând de neactualizarea preţurilor în funcţie de evoluţia cursului valutar, produsele urmând să fie vândute în alte ţări, potrivit directorului general Roche România, Dan Zamonea.
Roche: Distribuitorii străini vor să cumpere medicamente din România pentru a le vinde în alte state

Voter Turnout Countrywide At 4.87% By GMT 0800

Romania’s voter turnout by GMT 0800 was of 4.87%, Central Election Office spokesman Marian Muhulet said Sunday.
Voter Turnout Countrywide At 4.87% By GMT 0800

George Becali îndeamnă lumea să iasă la vot

Preşedintele PNG-CD, George Becali, a declarat, duminică, în secţia de votare din Pipera, unde îşi are domiciliul, că s-a decis să voteze în colegiul unde candidează, şi a îndemnat alegătorii să vină la vot, pentru că este o zi specială.
George Becali îndeamnă lumea să iasă la vot

Borbely a votat pentru „reprezentarea puternică a transilvănenilor în Parlament”

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "o reprezentare puternică a târgumureşenilor, a mureşenilor, a transilvănenilor în Parlamentul României".
Borbely a votat pentru

Tăriceanu a votat pentru ca România să devină a şaptea putere economică a Europei

Alegerile parlamentare reprezintă un moment crucial pentru România, iar cetăţenii trebuie să iasă la vot şi să opteze pentru un drum care să permită ţării să devină a şaptea putere economică a Europei, a declarat liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu a votat pentru ca România să devină a şaptea putere economică a Europei

Romanian Social Democrat PM Contender Geoana Voted For “Major Change”

The president of Romania’s leftist Social Democratic Party, Mircea Geoana, one of the main challengers for the prime minister position after elections, voted Sunday in Dabuleni, in the southern Romanian county of Dolj, for “major change” in the country.
Romanian Social Democrat PM Contender Geoana Voted For “Major Change”

Mircea Geoană a votat „pentru schimbarea din temelii în România”

Preşedintele PSD şi candidatul acestei formaţiunii la funcţia de premier, Mircea Geoană, a votat, duminică, la Secţia de votare nr. 200 din localitatea Dăbuleni şi i-a îndemnat pe români să vină la urne, fiind "un vot care va influenţa destinul României în următorii 20 de ani".
Mircea Geoană a votat

Over 4 Tons Of Contraband Perfume Seized At Western Romanian Border

Over four tons of contraband perfumes were seized Sunday morning by border police at Turnu, Arad county, western Romania.
Over 4 Tons Of Contraband Perfume Seized At Western Romanian Border

Olteanu a votat pentru parlamentari puternici care să pună administraţia locală la treabă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a votat, duminică, la Şcoala nr. 13 din cartierul Străuleşti, declarând la ieşirea de la urne că a votat pentru parlamentari "puternici" care să controleze şi să pună la treabă adiministraţia locală din Sectorul 1.
Olteanu a votat pentru parlamentari puternici care să pună administraţia locală la treabă

Romanian Liberal PM Voted For “Romania To Become 7th Power In Europe”

Parliamentary elections are crucial for Romania and people must vote and choose a road that will allow the country to become the seventh largest economic power in Europe, liberal Prime Minister Calin Tariceanu said Sunday.
Romanian Liberal PM Voted For “Romania To Become 7th Power In Europe”

Peste 300 de jandarmi la meciul Steaua Bucureşti şi Unirea Urziceni

Peste 300 de jandarmi vor asigura ordinea, luni seara, la meciul de fotbal dintre echipele de fotbal Steaua Bucureşti şi Unirea Urziceni, în cadrul Ligii I, care se va desfăşura pe stadionul Ghencea din Bucureşti.
Peste 300 de jandarmi la meciul Steaua Bucureşti şi Unirea Urziceni

Hungarian Leader Marko Bela Voted “For Better Understanding Between Romanians, Hungarians”

The head of the Democratic Union of Hungarians in Romania (UDMR), Marko Bela, said Sunday after he cast his vote that he voted for “a better understanding between Romanians and Hungarians".
Hungarian Leader Marko Bela Voted “For Better Understanding Between Romanians, Hungarians”

Marko Bela a votat „pentru o înţelegere cât mai bună între români şi maghiari”

Preşedintele UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat "pentru o înţelegere cât mai bună între români şi maghiari".
Marko Bela a votat

Boc: Am votat cu cei care cred că cea mai bună politică este rezolvarea problemelor oamenilor

Preşedintele PDL, Emil Boc, a votat, la ora 10.00, la o secţie din incinta Şcolii Generale nr. 10 din Cluj-Napoca, spunând că şi-a exprimat opţiunea pentru "cei care cred că cea mai bună politică este rezolvarea problemelor oamenilor".
Boc: Am votat cu cei care cred că cea mai bună politică este rezolvarea problemelor oamenilor

Voiculescu promite să inventarieze problemele cetăţenilor din colegiul său

Candidatul Alianţei PSD+PC în colegiul senatorial 8, Dan Voiculescu, a votat, duminică, la Şcoala "Marin Sorescu" din Capitală, declarând la final că, dacă va câştiga postul de parlamentar, va inventaria problemele cetăţenilor din colegiul său, pentru a le afla priorităţile.
Voiculescu promite să inventarieze problemele cetăţenilor din colegiul său

Romanian Social Democrat Victor Ponta Voted In Targu-Jiu, S Romania

Romanian social democrats Victor Ponta and his wife Daciana Sarbu were accompanied at the polls Sunday by party leader in Gorj county (southern Romania), Florin Carciumaru.
Romanian Social Democrat Victor Ponta Voted In Targu-Jiu, S Romania

Negoiţă: Se pot instala dictaturi în lipsa votului liber exprimat

Vicepreşedintele PDL Liviu Negoiţă a făcut, duminică, după vot, un apel către cetăţeni să se prezinte la urne, să îşi exprime punctul de vedere, pentru că, în lipsa votului liber exprimat, se pot instala dictaturi.
Negoiţă: Se pot instala dictaturi în lipsa votului liber exprimat

Romanian Democrat Liberal Official Blaga Voted For Romania To End Up “In Good Hands”

Secretary general of the Democratic Liberal Party, Vasile Blaga, a former interior minister running for a senator seat in Bucharest, voted Sunday morning hoping Romania ends up in “good hands”.
Romanian Democrat Liberal Official Blaga Voted For Romania To End Up “In Good Hands”

Blaga: Am votat ca România să ajungă pe mâini bune

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat la Senat în Sectorul 3, a declarat că a votat pentru ca România să ajungă pe mâini bune, şi a spus că ţara are nevoie de un Parlament puternic, care să ducă mai departe integrarea României în UE.
Blaga: Am votat ca România să ajungă pe mâini bune

Victor Ponta şi Daciana Sârbu au votat la Târgu-Jiu

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a votat, duminică dimineaţă, la o secţie din Târgu Jiu, fiind însoţit de soţia sa Daciana Sârbu, care urmează să îşi exercite acest drept la Bucureşti.
Victor Ponta şi Daciana Sârbu au votat la Târgu-Jiu

Captură de peste patru tone de parfumuri de contrabandă, la Vama Turnu

Peste patru tone de parfumuri fără documente au fost descoperite, duminică dimineaţă, într-un automarfar oprit pentru control la ieşirea din ţară prin punctul arădean de trecere a frontierei Turnu.
Captură de peste patru tone de parfumuri de contrabandă, la Vama Turnu

Anghel Iordănescu a uitat să îşi recupereze cartea de identitate, după ce a votat

Candidatul PSD-PC pentru un mandat de senator în Ilfov, Anghel Iordănescu, a votat, duminică, la o secţie din Pipera-Voluntari, el uitând la final să-şi recupereze cartea de identitate şi să semneze pe listele reprezentanţilor circumscripţiei electorale.
Anghel Iordănescu a uitat să îşi recupereze cartea de identitate, după ce a votat

Antonescu şi Chiliman au votat pentru un nou început în viaţa politică românească

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a votat, dminică dimineaţă, împreună cu primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, fiind însoţit de colegul său Ludovic Orban, la 9 fără un sfert, la secţia de votare 48, declarând la ieşirea de la urne că a votat pentru "un nou început în viaţa politică românească".
Antonescu şi Chiliman au votat pentru un nou început în viaţa politică românească

Economic Crisis, Main Stake Of Romania’s Election – Press

International news agencies writing about parliamentary elections in Romania Sunday highlight voters’ concerns regarding the international economic crisis and expect low turnout at the polls because of people’s lack of trust in the country’s political class.
Economic Crisis, Main Stake Of Romania’s Election – Press

Gestionarea crizei economice, principala miză a alegerilor legislative din România

Agenţiile internaţionale relatează despre alegerile legislative din România, desfăşurate duminică, subliniind temerile electoratului legate de criza economică şi anticipând o rată de participare redusă, din cauza neîncrederii populaţiei în clasa politică.
Gestionarea crizei economice, principala miză a alegerilor legislative din România

Romanian President Basescu Voted For Both Continuity, Change

Romanian President Traian Basescu voted Sunday morning in Bucharest together with his wife and youngest daughter.
Romanian President Basescu Voted For Both Continuity, Change

Oprescu îi îndemnă pe bucureşteni la vot

Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a declarat, duminică dimineaţa, la ieşirea din secţia de votare numărul 38 din sectorul 1, că îi îndeamnă pe români să meargă la vot pentru că este un moment istoric, fiind prima dată când se votează oameni şi nu liste.
Oprescu îi îndemnă pe bucureşteni la vot

Romanian Democrat Liberal PM Challenger Stolojan Voted For His Party And Candidates

Romania’s democrat liberal contender for the prime minister position Theodor Stolojan said Sunday he cast his vote for the candidates of the Democratic Liberal Party, and expressed regret that many people chose to leave Bucharest over the weekend.
Romanian Democrat Liberal PM Challenger Stolojan Voted For His Party And Candidates

Stolojan: Am votat cu PDL şi candidaţii săi

Candidatul democrat-liberal la funcţia de premier, Theodor Stolojan, a declarat, duminică, că a votat cu PDL şi candidaţii acestui partid, şi-a exprimat regretul că foarte mulţi tineri au plecat din Bucureşti şi a povestit că, înainte de 1989, a fost membru al unei secţii de vot.
Stolojan: Am votat cu PDL şi candidaţii săi

Nearly 18 Million Romanians Expected To Elect New Lawmakers

About 18 million Romanian voters are expected at the polls Sunday to elect 315 deputies and 137 senators, for the first time through direct vote instead of voting for an entire list of candidates selected by a political party.
Nearly 18 Million Romanians Expected To Elect New Lawmakers

Ludovic Orban: Am votat pentru certitudinea unui viitor mai bun

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a votat, duminică dimineaţă, la secţia de votare nr. 528, aflată în cadrul Şcolii 21 din Capitală, declarând, la ieşirea de la urne, că a votat pentru certitudinea unui viitor mai bun.
Ludovic Orban: Am votat pentru certitudinea unui viitor mai bun

Deţinuţii cu drept de vot din Penitenciarul Miercurea Ciuc au refuzat să voteze

Cei doi deţinuţi de la Penitenciarul Miercurea Ciuc care au drept de vot şi domiciliul în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de detenţie şi-au exprimat în scris refuzul de a-şi manifesta opţiunea la alegerile parlamentare.
Deţinuţii cu drept de vot din Penitenciarul Miercurea Ciuc au refuzat să voteze

În Bucureşti, aproximativ 1.800.000 de votanţi, aşteptaţi să aleagă 40 de parlamentari

Municipiul Bucureşti va fi reprezentat în noul Parlament de un număr de 28 de deputaţi şi 12 senatori, pentru alegerea acestora fiind înfiinţate un număr corespunzător de colegii uniniminale de deputaţi, respectiv de senatori.
În Bucureşti, aproximativ 1.800.000 de votanţi, aşteptaţi să aleagă 40 de parlamentari

Aproximativ 18 milioane de alegători, aşteptaţi la urne duminică

Un număr de aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru a trimite în Parlament 315 deputaţi şi 137 senatori, premiera scrutinului constituind-o sistemul uninominal.
Aproximativ 18 milioane de alegători, aşteptaţi la urne duminică

Filmele „Five Lives in Iran” şi „The Counterpart” au câştigat trofeele DaKINO

Documentarul "Five Lives in Iran" de Mohammad Farokhmanesh şi scurtmetrajul "The Counterpart" de Laszlo Nemes au câştigat trofeele celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, care s-a încheiat, sâmbătă seara, la Cinema Pro, cu o gală de premiere.
Filmele

Andrei Cristea: Dedicăm victoria colegilor noştri

Atacantul Andrei Cristea a declarat, sâmbătă seară, că jucătorii dinamovişti dedică victoria din meciul cu FC Argeş, scor 2-0, colegilor lor Gabriel Torje, Adrian Ropotan, Cristian Pulhac şi Lucian Goian, afectaţi de scandalul în care au fost implicaţi la începutul săptămânii.
Andrei Cristea: Dedicăm victoria colegilor noştri

Dinamo – FC Argeş, scor 2-0

Echipa FC Dinamo a câştigat, cu scorul de 2-0 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei FC Argeş, în etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I.
Dinamo - FC Argeş, scor 2-0

Programul de vot al liderilor politici

Programul de vot al liderilor politici la alegerile parlamentare:
Programul de vot al liderilor politici