CELE MAI NOI ARTICOLE

CE: Nu există un termen limită pentru finalizarea investigaţiei în cazul Automobile Craiova

Procedurile Comisiei Europene nu prevăd un termen limită pentru finalizarea unor investigaţii precum cea începută în cazul posibilelor ajutoare de stat acordate Automobile Craiova în cadrul procesului de privatizare, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, reprezentanţi ai executivului european.
CE: Nu există un termen limită pentru finalizarea investigaţiei în cazul Automobile Craiova

Nicolas Cage, în rolul unui tată musulman care îşi caută copilul dispărut

Actorul american Nicolas Cage va juca rolul unui tată musulman din Statele Unite, al cărui fiu dispare pe când se afla în străinătate, în drama "The Vanished".
Nicolas Cage, în rolul unui tată musulman care îşi caută copilul dispărut

Diplomele cadrelor medicale din UE, recunoscute şi în România

Diplomele, certificatele şi titlurile de medic, dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană vor fi recunoscute şi în România
Diplomele cadrelor medicale din UE, recunoscute şi în România

Preşedintele sirian sprijină o eventuală intervenţie militară a Turciei în Irak

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat miercuri, la Ankara, că va sprijini o eventuală intervenţie a armatei turce în Irak împotriva bazelor rebelilor kurzi, apreciind că o asemenea operaţiune decurge dintr-un "drept legitim" al Turciei, relatează AFP.
Preşedintele sirian sprijină o eventuală intervenţie militară a Turciei în Irak

Noul album Spice Girls, în magazinele Victoria’s Secrets

Victoria Beckham, Geri Halliwell, Mel B, Mel C şi Emma Bunton îşi vor lansa noul CD "Greatest Hits" în magazineleVictoria’s Secrets din Statele Unite.
Noul album Spice Girls, în magazinele Victoria's Secrets

Mircea Bornescu, suspendat şase etape pentru că l-a accidentat pe Coroian

Portarul echipei Universitatea Craiova, Mircea Bornescu, a fost suspendat şase etape pentru că la partida cu Gloria Bistriţa l-a accidentat pe atacantul Cristian Coroian, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Comisiei de Disciplină, Daniel Marin Cernat.
Mircea Bornescu, suspendat şase etape pentru că l-a accidentat pe Coroian

Geoană: Referendumul i-ar oferi lui Băsescu ocazia să îmbrace tricoul portocaliu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că un eventual referendum i-ar oferi lui Traian Băsescu ocazia să îmbrace tricoul portocaliu, "un fel de tricou portocaliu de natură olandeză", "în care Băsescu încearcă să devină cap de listă" al PD la europarlamentare.
Geoană: Referendumul i-ar oferi lui Băsescu ocazia să îmbrace tricoul portocaliu

Salariul personalului didactic cu studii superioare nu are ca punct de referinţă CCM

Salariul personalului didactic cu studii superioare se stabileşte prin lege, la fel ca şi în sănătate sau alte sectoare de activitate, şi nu în baza Contractului Colectiv de Muncă (CCM), a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, ministrul Muncii, Paul Păcuraru.
Salariul personalului didactic cu studii superioare nu are ca punct de referinţă CCM

Imobilul în care funcţionează Clinica Otopeni „Ana Aslan”, revendicat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) dezbate, joi, cererea de revendicare a imobilului în care funcţionează Clinica Otopeni a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", dosarul ajungând la instanţa supremă după patru ani de procese.
Imobilul în care funcţionează Clinica Otopeni

România – Franţa, scor 24-25, la CM de handbal

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă, miercuri, de reprezentativa similară a Franţei, cu scorul de 25-24 (13-10), în cea de-a doua partidă disputată în cadrul grupei B a Cupei Mondiale de la Aarhus (Danemarca).
România - Franţa, scor 24-25, la CM de handbal

Preţul energiei electrice plătită de populaţie s-ar putea majora

Preţul energiei furnizate populaţiei ar putea creşte de la 1 ianuarie 2008, dacă evaluarea periodică a costurilor de producţie, transport şi distribuţie va justifica majorarea tarifelor, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele ANRE Nicolae Opriş.
Preţul energiei electrice plătită de populaţie s-ar putea majora

Record de transplanturi hepatice în 2007, la clinica de la Fundeni

Chirurgii de la Clinica de Transplant Hepatic Fundeni, condusă de profesorul Irinel Popescu, au realizat în acest an un record absolut în privinţa transplanturilor de ficat, cu 25 de intervenţii de acest fel, iar dacă vor fi donatori, fondurile ar permite încă cel puţin şapte operaţii.
Record de transplanturi hepatice în 2007, la clinica de la Fundeni

Genică Boerică, pus în libertate în dosarul rambursărilor ilegale de TVA

Omul de afaceri craiovean Genică Boerică şi unul dintre cei doi complici ai acestuia într-un dosar privind o rambursare ilegală de TVA de 1,1 milioane de lei vor fi judecaţi în libertate, în urma deciziei de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti.
Genică Boerică, pus în libertate în dosarul rambursărilor ilegale de TVA

Un plasture contraceptiv ar putea înlocui în curând pilulele

Un plasture contraceptiv revoluţionar care nu tulbură echilibrul hormonal al organismului femeii ar putea înlocui în curând pilulele, care au câteva efecte secundare extrem de neplăcute, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani preluat de thisislondon.co.uk.
Un plasture contraceptiv ar putea înlocui în curând pilulele

CE avertizează 22 de ţări care nu recunosc calificările profesionale din România

Comisia Europeană a decis să iniţieze procedura de infringement împotriva a 22 de state membre UE care încă nu au luat măsuri în sensul recunoaşterii calificărilor profesionale din România şi Bulgaria, ţări care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, informează un comunicat oficial.
CE avertizează 22 de ţări care nu recunosc calificările profesionale din România

Sed Lex cere pentru bugetarii cu studii superioare salariul de 880 de lei retroactiv

Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex solicită premierului Călin Popescu Tăriceanu elaborarea în regim de urgenţă a unui act normativ prin care tuturor categoriilor de bugetari să li se acorde retroactiv salariul minim de 880 de lei prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă.
Sed Lex cere pentru bugetarii cu studii superioare salariul de 880 de lei retroactiv

George Lucas plănuieşte un serial „Războiul stelelor”

Regizorul George Lucas plănuieşte să realizeze un serial de televiziune "Războiul stelelor", "care nu va avea nimic de a face cu Luke Skywalker şi Darth Vader", informează Los Angeles Times.
George Lucas plănuieşte un serial

CE ar putea sancţiona România pentru lipsa măsurilor de protecţie a păsărilor

Comisia Europeană ar putea sancţiona România pentru că nu a stabilit prin lege zonele speciale de protecţie pentru păsările sălbatice migratoare, însă autorităţile de Mediu susţin că legea, întârziată de Ministerul Agriculturii, va ieşi înainte de sancţionarea efectivă a României.
CE ar putea sancţiona România pentru lipsa măsurilor de protecţie a păsărilor

Guvernul cere suspendarea discutării legii de privatizare a Automobile Craiova

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să ceară Parlamentului să suspende discuţiile asupra proiectului de lege pentru privatizarea Automobile Craiova.
Guvernul cere suspendarea discutării legii de privatizare a Automobile Craiova

Metodă inedită de trafic cu droguri

O reţea de traficanţi de droguri, formată din angajaţi de aeroport şi lucrători la companii aeriene care introduceau cantităţi mari de narcotice în bagajele pasagerilor care mergeau către New York, a fost anihilată de autorităţile federale americane.
Metodă inedită de trafic cu droguri

Din 2008, firmele ar putea plăti tarife diferenţiate

Consumatorii industriali captivi de energie electrică ar putea plăti, începând de anul viitor, tarife diferenţiate, în funcţie de zona de distribuţie în care se află, iar în cazul populaţiei preţul final va fi menţinut la nivel naţional, cel puţin până în anul 2010.
Din 2008, firmele ar putea plăti tarife diferenţiate

Petru Nica, pus în libertate

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a dispus punerea în libertate a lui Petru Nica, considerat principalul vinovat în dosarul "Furtul Secolului", după ce, marţi seară, a respins recursul Parchetului, menţinând astfel decizia instanţei inferioare.
Petru Nica, pus în libertate

Madonna a renunţat la Warner Music pentru Live Nation

Madonna a confirmat că a renunţat la compania de înregistrări Warner Music, cu care a avut o colaborare de peste 20 de ani, pentru organizatorul de evenimente american Live Nation, care i-a oferit un contract "fără precedent", potrivit AFP.
Madonna a renunţat la Warner Music pentru Live Nation

Al 13-lea Salon al Ciocolatei debutează la Paris

Brazilia, Mexic şi Venezuela vor fi oaspeţii de onoare al celui de-al 13-lea Salon al Ciocolatei, care se va desfăşura de vineri până luni la Paris şi la care vor participa aproape 150 de producători de ciocolată, informează AFP.
Al 13-lea Salon al Ciocolatei debutează la Paris

„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, la Festivalul de Film „Three Rivers”

Filmul "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", de Cătălin Mitulescu, participă la Festivalul de Film "Three Rivers" din Pittsburgh, care are loc între 2 şi 15 noiembrie, se arată pe site-ul evenimentului.

PRM ameninţă cu moţiunea de cenzură

PRM va iniţia o moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament pentru introducerea votului uninominal, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele partidului, Lucian Bolcaş.
PRM ameninţă cu moţiunea de cenzură

„A fost sau n-a fost? ” – cel mai bun film al anului 2006

"A fost sau n-a fost?", scris, regizat şi produs de Corneliu Porumboiu, câştigătorul trofeului Camera d’Or la Cannes, a fost desemnat, miercuri, cel mai bun film al anului 2006, de către Asociaţia Criticilor de Film din România.

Discovery va fi lansată pe 23 octombrie, în ciuda unor defecţiuni tehnice

Agenţia spaţială americană a dat undă verde pentru o tentativă de lansare pe Staţia Spaţială a navetei Discovery pe 23 octombrie, în ciuda faptului că un comitet independent de specialişti a recomandat înlocuirea, în prealabil, a trei panouri de protecţie termică ale vehiculului, transmite AFP.
Discovery va fi lansată pe 23 octombrie, în ciuda unor defecţiuni tehnice

Instanţa a admis două expertize în dosarul medicului Ciomu

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, marţi, efectuarea unei expertize psihiatrice a medicului Naum Ciomu şi a alteia traumatologice pentru evidenţierea stării psihice a bărbatului pe care l-a mutilat în timpul unei intervenţii chirurgicale.
Instanţa a admis două expertize în dosarul medicului Ciomu

CE ar putea ataca în justiţie România pentru o problemă din domeniul transporturilor

Comisia Europeană (CE) ar putea acţiona în justiţie România şi alte şapte state pentru că nu au pus în aplicare directiva cu privire la perioadele de conducere şi repaos şi introducere a tahografelor digitale, document care reglementează activitatea de transport rutier la nivel european.
CE ar putea ataca în justiţie România pentru o problemă din domeniul transporturilor

Guvernul interzice construcţiile în Parcul Bordei

Guvernul a decis ca pe terenurile amenajate ca spaţii verzi să nu mai poată fi ridicate construcţii, iar actele administrative sau juridice prin care destinaţia iniţială a acestor suprafeţe a fost schimbată să fie declarate nule, decizie care ar putea influenţa şi situaţia Parcului Bordei.
Guvernul interzice construcţiile în Parcul Bordei

Băsescu: Bugetul apărării reflectă capacitatea guvernului de a înţelege nevoia de securitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Cincu, judeţul Braşov, unde a asistat la exerciţiul militar MILREX 07, că bugetul pentru apărare reflectă "capacitatea unui guvern de a înţelege nevoia de securitate", transmite corespoindentul MEDIAFAX.
Băsescu: Bugetul apărării reflectă capacitatea guvernului de a înţelege nevoia de securitate

PSD condiţionează votarea bugetului

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că în cazul în care în Bugetul de asigurări sociale pe 2008 nu va fi stipulată suma necesară pentru ca tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate de pensionari să fie înlocuite cu bonuri valorice, parlamentarii PSD nu vor vota Legea bugetului.
PSD condiţionează votarea bugetului

Mancini: Comunitatea românească e bine integrată şi respectată în Italia

Ambasadorul italian la Bucureşti, Daniele Mancini, i-a spus ministrului de Externe Adrian Cioroianu, într-o întâlnire care a avut loc marţi, referindu-se la comunitatea românească din Italia, că "aceasta este bine integrată şi respectată”.
Mancini: Comunitatea românească e bine integrată şi respectată în Italia

Romi de origine română, evacuaţi dintr-o tabără de lângă Paris

Aproximativ 100 de etnici romi de origine română, inclusiv 50 de copii, au fost evacuaţi miercuri dimineaţă dintr-o tabără instalată în regiunea Parisului, urmând să fie repatriaţi în România, au anunţat asociaţii pentru drepturile imigranţilor, care se opun deciziei, relatează AFP.
Romi de origine română, evacuaţi dintr-o tabără de lângă Paris

Mădălina Rădulescu – director interimar la Departamentul Ştiri din TVR

Mădălina Rădulescu conduce, începând de marţi, Departamentul Ştiri din cadrul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport aTVR, în timp ce Ioan Todan a rămas în fruntea Departamentului Sport, decizia fiind luată de Alexandru Sassu, preşedintele-director general al SRTv.
Mădălina Rădulescu - director interimar la Departamentul Ştiri din TVR

NATO cere Turciei să dea dovadă de reţinere în ceea ce priveşte Irakul

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, i-a cerut preşedintelui turc, Abdullah Gul, să facă un apel la reţinere înaintea unui vot în Parlament, menit să aprobe o incursiune armată în nordul Irakului, pentru a combate rebelii separatişti, relatează Reuters.
NATO cere Turciei să dea dovadă de reţinere în ceea ce priveşte Irakul

Becali: L-am ajutat pe Hagi să cunoască femei şi să le cucerească

Patronul Stelei, Gigi Becali a declarat marţi seară, într-o emisiune televizată că l-a ajutat pe Gică Hagi, pe vremea când acesta avea 20-21 de ani, să cunoască femei şi să le cucerească rapid.
Becali: L-am ajutat pe Hagi să cunoască femei şi să le cucerească

Tudorel Stoica: Jignindu-l pe Hagi, Becali a jignit clubul Steaua şi suporterii

Fostul căpitan al Stelei Tudorel Stoica a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că atunci când l-a jignit pe tehnicianul Gheorghe Hagi, finanţatorul stelist Gigi Becali a jignit clubul din Bulevardul Ghencea, dar şi pe suporterii Stelei.
Tudorel Stoica: Jignindu-l pe Hagi, Becali a jignit clubul Steaua şi suporterii

Filme din 45 de ţări, anul acesta, la Festivalul de film DaKINO

Filme din 45 de ţări au fost înscrise la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, care se desfăşoară în perioada 20-24 noiembrie.
Filme din 45 de ţări, anul acesta, la Festivalul de film DaKINO