Mediafax Echipa

Sporurile de toxicitate şi antenă şi plata orelor suplimentare, tăiate de la MAE

Angajaţii MAE au tăiate de la plată de mai bine de o lună mai multe sporuri, printre care cel de toxicitate, cel de antenă, cel pentru limbile străine, precum şi plata orelor suplimentare, susţin surse din minister.

Uioreanu: PDL şi PSD au pus batista pe ţambal doar de ochii lumii

Deputatul PNL Horea Uioreanu, vicelider al Grupului Parlamentar al liberalilor din Camera Deputaţilor, consideră că cele două partide aflate la guvernare, PSD şi PDL, "au pus batista pe ţambal de ochii lumii", împăcarea lor fiind doar "de aparenţă", transmite corespondentul MEDIAFAX.

O proteină a fost identificată drept cauză a naşterilor premature

O proteină care declanşează naşterea prematură când detectează bacterii în organism a fost identificată de cercetătorii britanici de la Imperial College din Londra, care au descoperit şi o cale de a bloca acest proces, responsabil de cele mai multe cazuri de moarte infantilă, potrivit bbc.co.uk.

Tucă: Ar trebui să dispară genul de presă în care un om se pune la zid fără măcar să fie sunat

Directorul general al Jurnalului Naţional, Marius Tucă, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că "genul de presă în care se pune la zid un om, se execută, fără măcar să fie sunat" ar trebuie să dispară, referindu-se la articolele apărute în cotidianul Adevărul privitoare la persoana sa.

Dinamo negociază pentru achiziţionarea atacantului Cristian Cristea

Atacantul român Cristian Cristea, care mai are contract un an cu gruparea de Serie B italiană, US Triestina Calcio, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că se află la Bucureşti şi va negocia cu preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, semnarea unui contract.

E Romania Police Officer Arrested On Manslaughter Charges

A Romanian police officer in Oancea, Galati county, eastern Romania, was taken into custody for a month on manslaughter charges Monday, after the 28 year-old man he shot Sunday died at the hospital.

Stănişoară renunţă la cinci membri ai Cabinetului său de la MApN

Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară (PDL), a renunţat la doi dintre consilierii săi, care se ocupau de problemele pensionarilor militari şi relaţia cu presa, aceşti fiind doar doi dintre cei cinci membri ai Cabinetului său la ale căror servicii a renunţat ministrul.

Ionel Gane este noul antrenor al formaţiei Gaz Metan CFR Craiova

Tehnicianul Ionel Gane este noul antrenor principal al formaţiei Gaz Metan CFR Craiova, el semnând un contract valabil trei sezoane cu gruparea nou promovată în Liga a II-a.

Patrizia D’Addario va scrie o carte despre noaptea petrecută cu Berlusconi

Patrizia D’Addario, dama de companie care pretinde că a înregistrat o convorbire cu premierul Italiei Silvio Berlusconi despre noaptea petrecută împreună, a declarat că doreşte să publice detalii într-o carte în limba engleză, scrie cotidianul britanic The Times, în ediţia electronică.

Cei doi studenţi acuzaţi de crimă aveau note mici şi restanţe

Cei doi tineri acuzaţi că au ucis şi au tranşat un bărbat în Căminul 2 Medicină din Timişoara au fost admişi la facultate cu medii peste 9, însă în timpul anului au obţinut rezultate slabe, băiatul încheind primul an de studii cu şapte restanţe, trei note de patru şi patru absenţe la examene.

Comuniştii moldoveni ar putea solicita renumărarea voturilor

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova aşteaptă rezultatele finale ale scrutinului din 29 iulie pentru a decide dacă va solicita sau nu renumărarea voturilor, anunţă reprezentantul formaţiunii în Comisia Electorală Centrală, citat de ediţia online a Jurnal de Chişinău.

Populaţia Uniunii Europene, aproape de 500 de milioane de locuitori

Populaţia Uniunii Europene a ajuns, la 1 ianuarie 2009, la 499,8 milioane de locuitori, înregistrând o creştere de 0,4 la sută pe an, în pofida unei diminuări a numărului de locuitori în Germania, potrivit datelor publicate luni de Oficiul european de statistică Eurostat.

Takis Lemonis: Trebuie să fim calmi şi concentraţi la returul cu FC Vaslui

Antrenorul echipei Omonia Nicosia, Takis Lemonis, a declarat că jucătorii săi nu se vor arunca orbeşte în atac pentru a remonta scorul din tur cu FC Vaslui, 0-2, ci va trebui să fie calmi şi concentraţi.

Romania AH1N1 Flu Cases Reach 172

Romania confirmed 65 new cases of infection with the AH1N1 influenza virus last week (July 27-August 2), taking the total number of people that contracted the virus to 172.

Alte 65 de îmbolnăviri cu virusul AH1N1, numărul cazurilor a ajuns la 172

Ministerul Sănătăţii anunţă, luni, că, în perioada 27 iulie - 2 august, în România s-au înregistrat 65 de cazuri noi de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1, numărul total ajungând astfel la 172.

Romanian Econ Min To Merge 14 Institutes Into 2 Units In Energy, Industry Sectors

Romanian Economy Ministry plans to merge 14 research institutes into two structures, operating in the industry and energy sectors, economy minister Adriean Videanu said Monday.

Romanian Transporters, Roads Auth Disagree On Toll For Bridge Over Danube

Romanian transporters claim that the toll introduced by the public roads authority CNADNR on the crossing of the Fetesti bridge, in southeastern Romania, breaches the country's treaty with the European Union, the Federation of Romanian Transport Operators (FORT) said in a statement Monday.

Test de istorie pentru imigranţii care doresc să obţină cetăţenia britanică

Imigranţii care doresc să obţină cetăţenia britanică vor fi obligaţi să treacă un test pentru a dovedi că au studiat istoria acestei ţări, potrivit planurilor de reducere a numărului străinilor care primesc cetăţenia britanică, scrie Daily Mail, în ediţia electronică.

Nicolas Cage datorează Fiscului peste 6,2 milioane de dolari

Actorul Nicolas Cage datorează Fiscului american (IRS) peste 6,2 milioane de dolari, potrivit cotidianului Detroit News, citat de accesshollywood.com.

Cea mai mare halbă metalică de bere din lume, construită la Timişoara

Cea mai mare halbă metalică de bere din lume a fost dezvelită, luni, în zona Piaţa 700 din Timişoara, având şase metri înălţime şi o greutate de trei tone, iar în toamnă recordul urmează să fie omologat de Cartea Recordurilor.

Cântăreţul francez Johnny Hallyday, spitalizat din cauza oboselii

Cântăreţul Johnny Hallyday, în vârstă de 66 de ani, spitalizat încă de miercuri pentru un control de rutină cerut de asigurătorii săi, după ce starul francez a căzut pe un iaht, va rămâne internat încă patru zile, din cauza unei "stări de oboseală", a declarat producătorul său.

CNADNR: Taxa pentru podul de la Feteşti, introdusă cu acordul UE

Taxa pentru podul de la Feteşti a fost introdusă cu acordul UE, care nu a acceptat, însă, varianta emiterii unor abonamente, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Dorina Tiron.

Romania’s Forex Reserves Hit Record High At EUR27.33B In July

Romania's foreign-exchange reserves rose EUR860 million on the month in July to a record high of EUR27.326 billion, following loans taken by the Finance Ministry, the central bank said in a statement Monday.

Liviu Avram: Nistorescu a anunţat că Pătrăşconiu nu va mai scrie la Cotidianul

Liviu Avram, redactor-şef adjunct la Cotidianul, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, luni, Cornel Nistorescu a anunţat că senior editorul Cristian Pătrăşconiu nu va mai scrie la Cotidianul, pentru că "nu este conform cu conceptul editorial" al ziarului.

Banii de la FMI şi CE au dus rezervele BNR la un maxim istoric

Rezervele valutare la BNR au crescut în iulie cu 860 milioane de euro, de la 26,466 miliarde de euro la nivelul record de 27,326 miliarde euro, în contextul unor intrări de 4,24 miliarde de euro, din care peste 2,5 miliarde euro reprezintă împrumuturile Ministerului Finanţelor de la Comisia Europeană şi de la bănci.

Cerbul de Aur Junior – între 6 şi 9 august, la Piatra-Neamţ

Festivalul de Muzică Pop pentru Copii Cerbul de Aur Junior va avea loc între 6 şi 9 august, la Piatra-Neamţ, evenimentul urmând să fie transmis de TVR 3.

Geoană: Actuala coaliţie nu trebuie înlocuită

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că poziţia partidului său este că actuala coaliţie nu trebuie înlocuită, că prezenţa la guvernare a social-democraţilor nu însemnă sprijin necondiţionat pentru iniţiativele premierului sau subordonare faţă de preşedintele Traian Băsescu.

Ministerul Economiei vrea să comaseze 14 institute în două entităţi, pentru energie şi industrie

Ministerul Economiei intenţionează să comaseze activitatea a 14 institute de cercetare în două structuri, cu responsabilităţi în sectoarele industriei şi energiei, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Adriean Videanu.

Disney Channel se va lansa în România pe 19 septembrie

Postul pentru copii Disney Channel, fosta televiziune Jetix, se va lansa în România pe data de 19 septembrie.

Romanian Social Democrats Say Country’s Ruling Coalition Must Not Be Replaced- Official

Romania’s social democrat leader Mircea Geoana on Monday said his party strongly believes the country’s ruling coalition formed of democrat liberals and social democrats must not be replaced.

PNL critică respingerea constituirii unor comisii pentru Berceanu şi Andronescu

PNL critică, luni, într-un comunicat, decizia coaliţiei de a renunţa la constituirea unor comisii parlamentare în cazurile miniştrilor Berceanu şi Andronescu, afirmând că "PSD atestă faptul că parteneriatul cu PDL continuă să funcţioneze foarte bine atunci când este vorba de ascunderea adevărului".

FORT: Taxa podului de la Feteşti încalcă tratatul cu Uniunea Europeană

Federaţia Operatorilor Români de Transport Rutier (FORT) susţine că taxa introdusă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru trecerea podului de la Feteşti încalcă tratatul cu Uniunea Europeană.

Monedă din argint dedicată primei linii de cale ferată din România

Banca Naţională a României (BNR) va lansa, miercuri, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată împlinirii a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România, Bucureşti - Giurgiu.

Mutu a evoluat 45 de minute pentru Fiorentina în triunghiularul Dahlia Cup

Atacantul Adrian Mutu a evoluat în amicalul de 45 de minute pe care Fiorentina l-a câştigat, scor 1-0, în faţa echipei Cagliari, în cadrul triunghiularului Dahlia Cup, la care a participat şi formaţia Catania, informează site-ul oficial al clubului din Florenţa.

Stănişoară: Romtehnica se autofinanţează,structura Romavia nu poate fi redusă

Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a declarat luni că analizează posibilitatea unor reduceri la MApN, dar, referindu-se la cele două agenţii ale Ministerului, a arătat că Romtehnica se autofinanţează iar Romtehnica dispune de o structură ce nu poate fi redusă.

Candidata Japoniei la Miss Univers, prea dezbrăcată pentru publicul nipon

Candidata Japoniei la concursul de frumuseţe Miss Univers a scandalizat opinia publică din arhipelagul nipon, după ce a purtat un chimono foarte scurt, care lăsa se se întrevadă lenjeria intimă a candidatei.

Geoană: Nu considerăm o soluţie aruncarea în stradă a 300.000 de funcţionari de la stat

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că este nevoie de o reducere de cheltuieli în administraţie, dar aruncarea în stradă a 300.000 de funcţionari de la stat nu reprezintă o soluţie.

Most Public Offices In Romania Continue To Be Filled By Men – Equal Chances Agency

Most leading public office positions in Romania are filled by men, and only 19% of ministers and 9.76% of lawmakers are women, according to a survey presented Monday by the Romanian Agency for Equal Chances (ANES).

TB: Procurorii nu au demonstrat că medicii israelieni Levitt şi Ziskind au vrut să fugă

Tribunalul Bucureşti (TB) arată că procurorii nu au adus probe relevante pentru a demonstra faptul că medicii Nathan Levitt şi Genya Ziskind, cercetaţi în cazul activităţii desfăşurate la clinica Sabyc, ar fi încercat să fugă din ţară sau să influenţeze într-un fel mersul anchetei.

GarantiBank reduce dobânzile la creditele în lei pentru persoanele fizice

GarantiBank a redus, începând de luni, dobânzile la împrumuturile acordate persoanelor fizice cu peste 5 puncte procentuale la lei şi în medie cu 1,5 puncte la euro, a anunţat instituţia de credit.