Mediafax Echipa

Bacalaureat: Proba la limba română oral continuă, a început şi proba la limba maternă

Probele orale ale examenului naţional de bacalaureat continuă, marţi, cu două probe, cea de Limba şi literatura română care a început, în urmă cu o zi, iar a doua, de Limba maternă pentru candidaţii care au absolvit cursurile unei unităţi de predare în limbile minorităţilor.

Trei delfini au fost găsiţi morţi pe plajele din Eforie şi Olimp

Trei delfini morţi au fost descoperiţi, în ultimele două zile, pe plaje din staţiunile Eforie şi Olimp, ridicând astfel la 26 numărul delfinilor care şi-au găsit anul acesta moartea în plasele de pescuit.

Criza financiară a adus FMI un profit de 126 milioane dolari în 2008-2009

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a încheiat anul fiscal 2008-2009 cu un profit de 126 milioane dolari, în condiţiile în care criza economică globală a determinat creşterea cererii pentru împrumuturile fondului, după ce în anul anterior a avut pierderi de 89 milioane dolari.

Tot ce trebuie să ştiţi despre constatarea amiabilă în caz de accident

Şoferii care fac accidente soldate doar cu daune materiale pot scăpa, de la 1 iulie, de drumul la Poliţie, dar şi de eventualele amenzi şi puncte de penalizare, odată cu introducerea constatării amiabile (în terminologia de specialitate constat), informează Gândul.

Alte 30 de femei vor fi interogate în legătură cu petrecerile lui Silvio Berlusconi

Alte 30 de femei, multe dintre ele dame de companie, vor fi interogate în această săptămână în legătură cu petrecerile date de prim-ministrul italian Silvio Berlusconi, scrie cotidianul The Daily Mail, în ediţia electronică.

AVAS a recuperat de la debitori 7,8 milioane de lei în acest an

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a recuperat de la debitori, în primul semestru, 7,8 milioane de lei, cele mai importante sume fiind încasate prin poprirea conturilor unor firme precum Interagro Bucureşti şi Avicola Braşov.

Un cutremur puternic a fost resimţit în regiunea L’Aquila, din centrul Italiei

Un cutremur puternic a fost resimţit luni seara în regiunea L'Aquila, din centrul Italiei, care a fost afectată în aprilie de un alt seism, soldat cu aproape 300 de morţi, a anunţat agenţia ANSA.

Loganul S.F. de 70.000 de euro se întoarce şi bagă Poliţia în faliment

Poliţia Română este presată de firma giurgiuveană Ager Leasing să plătească 420 milioane de lei (100 de milioane de euro) în baza contractelor încheiate anul trecut, pentru achiziţionarea a circa 3.000 de maşini – între care şi celebrele Logane de 70.000 de euro bucata, informează Gândul.

Cele mai importante surse de proteine

Peştele, ouăle, carnea şi majoritatea produselor lactate reprezintă cele mai importante surse de proteine, informează Gândul.

Semnificaţii istorice pentru 23 iunie

La data de 23 iunie 1763 s-a născut Joséphine Bonaparte. Aceasta a fost prima soţie a lui Napoléon Bonaparte şi prima împărăteasă a Franţei. Prin fiica ei, Hortense, a fost bunica maternă a lui Napoleon al III-lea. prin fiul ei, a fost străbunica ultimilor regi şi regine ai Suediei şi Danemarcei ca şi a ultimei regine a Greciei. Actualele case regale ale Belgiei, Norvegiei şi Luxembourgului sunt descendenţii ei.

Ridzi: Îi voi da în judecată pe cei care au generat situaţia

Monica Iacob Ridzi a declarat, luni seară, că îşi doreşte ca ancheta în cazul său să se finalizeze cât mai repede, pentru a demonstra că este nevinovată, precizând că, după răspunsul DNA, îi va da în judecată pentru "denunţ calomnios" pe cei care au generat această situaţie.

Parlamentul a prelungit până la 15 septembrie mandatul Comisiei speciale pentru coduri

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, luni după amiază, cu unanimitate de voturi, prelungirea mandatului Comisiei speciale pentru dezbaterea codurilor până la 15 septembrie, pentru finalizarea discuţiilor la codurile de procedură civilă şi penală.

Copiii vor putea fi îngrijiţi în creşe până la 4 ani

Senatorii au adoptat, luni, o iniţiativă legislativă potrivit căreia copiii vor putea fi îngrijiţi în creşe până la vârsta maximă de patru ani, faţă de trei ani cât este în prezent, în pofida avizului negativ primit de proiectul de lege din partea Guvernului.

Cinci curse care trebuiau să aterizeze pe Otopeni, redirecţionate

Cinci curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Otopeni au fost redirecţionate, luni seară, către alte aeroporturi, din cauza vremii nefavorabile.

Sonique se simte bine după a doua operaţie la sân

Cântăreaţa britanică Sonique, cunoscută şi pentru cariera ei de DJ, diagnosticată cu cancer mamar, a suportat cu bine o a doua intervenţie chirurgicală de extirpare a unei tumori, dar va face cinci luni de chimioterapie, potrivit purtătorului de cuvânt al artistei, citat de bbc.co.uk.

Delia Matache şi prietenul ei, atacaţi de persoane necunoscute – VIDEO

Cântăreaţa Delia Matache şi prietenul ei au fost atacaţi, duminică dimineaţă, de persoane necunoscute, iubitul cântăreţei fiind înjunghiat de agresori.

Moţiunea simplă a PNL şi UDMR pe tema administraţiei, respinsă de Senat

Moţiunea simplă "Guvernarea PDL-PSD = restaurarea administraţiei autoritare a FSN", iniţiată de PNL şi UDMR, a fost respinsă, luni seară, de Senat.

Inundaţii şi pagube materiale provocate de o furtună în Ploieşti

O furtună puternică însoţită de o ploaie torenţială a provocat pagube materiale şi inundaţii în mai multe zone din municipiul Ploieşti, traficul rutier în una dintre cele mai mari intersecţii din oraş fiind afectat.

Unii dintre invitaţii la petrecerile din vilele lui Berlusconi ar fi consumat droguri

Procurorii italieni cercetează informaţii potrivit cărora persoane care ar fi participat la petrecerile organizate în vilele premierului Silvio Berlusconi ar fi consumat droguri, informează La Repubblica în ediţia electronică.

Romanian President Sued For Slander

Romanian Journalist Sorin Rosca Stanescu on Monday said he filed legal action against President Traian Basescu over slander.

Posta Romana Revises ’09 Pre-Tax Pft Forecast Up 13-Fold, At RON4.9M

Romania’s state-owned postal company Posta Romana forecasts a pre-tax profit of 4.78 million lei (EUR1=RON4.2181) in 2009, according to the budget approved recently by the government, the result being over 13-fold higher than in the initial version, which was based on a RON317,000 profit.

UDMR nu va susţine o moţiune de cenzură în urma angajării răspunderii Guvernului pe coduri

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că parlamentarii UDMR nu vor adera la vreo moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pentru proiectul Codului civil şi pentru proiectul Codului penal.

Sorin Roşca Stănescu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu l-a dat în judecată pe preşedintele Traian Băsescu pentru afirmaţiile de la B1 TV potrivit cărora i-ar fi cerut să intervină pentru încetarea acţiunii penale împotriva omului de afaceri Dinu Patriciu, calificându-le drept calomnioase.

Poşta Română reduce cheltuielile salariale şi creşte ţinta de profit

Profitul brut al Poştei Române va urca, pe fondul reducerii cheltuielilor cu personalul, la 4,87 milioane de lei în 2009, de peste 13 ori mai mult faţă de nivelul prevăzut în proiectul iniţial al bugetului de venituri şi cheltuieli (BVC), care anticipa un rezultat de 371.000 lei.

Nouă ofensivă diplomatică iraniană împotriva ţărilor occidentale

Iranul a reluat luni ofensiva diplomatică împotriva ţărilor occidentale, din cauza criticilor acestora cu privire la validitatea realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad şi la reprimarea manifestaţiilor.

Gâlcă, Amariei şi Vintilă devin libere de contract

Handbalistele echipei de handbal Rulmentul Braşov, Ionela Gâlcă, Carmen Amariei şi Simona Vintilă, vor deveni jucătoare libere de contract, câştigând astfel memoriul depus împotriva clubului braşovean.

Moody’s May Revise Up Forecasts On Romania’s GDP Contraction, Budget Deficit

Moody’s might revise its forecasts on Romania’s gross domestic product contraction and budget deficit, to reflect a worsening of these indicators, but the ratings agency does not expect a failure of the International Monetary Fund-backed financing program.

Gardienii Revoluţiei ameninţă manifestanţii cu o confruntare

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian, au ameninţat luni manifestanţii că se vor confrunta cu o ripostă "revoluţionară şi decisivă" din partea lor, într-un comunicat citat de agenţia Mehr.

Manifestaţia opoziţiei de la Teheran s-a încheiat – martor ocular

Protestul celor 1.000 de susţinători ai opoziţiei iraniene care contestă realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad s-a încheiat luni, după trei ore, în centrul Teheranului, unde poliţia a recurs la gaze lacrimogene, a declarat un martor ocular.

Johnny Depp, desemnat cel mai sexy tătic din lume – GALERIE FOTO

Actorul american Johnny Depp a fost votat cel mai sexy tătic din lume, potrivit unui sondaj realizat de site-ul PopEaters cu ocazia Zilei Tatălui, sărbătorită duminică, în peste 50 de ţări din lume.

Boc: Ridzi va răspunde conform legii dacă este vinovată

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, va răspunde conform legii, ca orice membru al Guvernului, în cazul în care ancheta aflată în derulare indică responsabilitatea ministrului în cazul neregulilor semnalate la organizarea Zilei Tineretului, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

Petrom majorează marţi preţurile la benzină şi motorină

Petrom (SNP) va scumpi, marţi, cu şase bani pe litru preţurile de vânzare ale benzinei şi motorinei, a anunţat, luni, compania controlată de grupul austriac OMV.

Romanian Anticorruption Prosecutors To Investigate Youth Minister

The Romanian Liberal Party’s complaint accusing youth minister Monica Iacob Ridzi of embezzlement has been forwarded by the High Court of Justice to the National Anticorruption Department (DNA).

Becali afirmă că poate pleca la Bruxelles

Europarlamentarul Gigi Becali, care este şi finanţator al FC Steaua, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că poate pleca dacă vrea la Bruxelles, deoarece beneficiază de imunitate parlamentară.

Ridzi: Nu fac niciun fel de declaraţii, îmi scoateţi din context

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a refuzat să facă declaraţii presei, luni, la la finalul şedinţei grupului PDL, întrebată despre demersul PNL privind declanşarea urmăririi penale în cazul său, motivând că jurnaliştii îi scot declaraţiile din context.

Moody’s ar putea înrăutăţi prognozele privind contracţia economiei şi deficitul bugetar ale României

Agenţia de evaluare Moody's ar putea revizui în urcare prognozele privind contracţia economică a României şi deficitul bugetar, de 4% şi, respectiv, 5,1%, în prezent, dar apreciază că un eventual eşec al acordului încheiat recent cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este puţin probabil.

Stolojan: Cineva a informat-o greşit pe EBA

Eurodeputatul Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte PDL a declarat, pentru MEDIAFAX, că este de părere că "cineva" a informat-o greşit pe Elena Băsescu că Andreea Vass s-ar afla în spatele scrisorii eurodeputatului ungur Surjan Laszlo despre admiterea fiicei şefului statului în grupul PPE din PE.

Monica Iacob Ridzi intră în vizorul DNA

Plângerea PNL prin care este acuzat ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi, de abuz în serviciu şi delapidare, în legătură cu fondurile cheltuite pentru organizarea Zilei Tineretului, a ajuns prin declinarea competenţei la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Steaua a eliminat din cupele europene două echipe din Ungaria

Formaţia Steaua Bucureşti a mai evoluat împotriva a două echipe din Ungaria în cupele europene, Honved Budapesta şi MTK Budapesta, pe care le-a eliminat de fiecare dată.

FC Timişoara va primi un ultim avertisment

Comitetul Executiv al FRF a decis, în şedinţa de luni, ca FC Timişoara să primească un ultim avertisment ca urmare a refuzului de a participa la festivitatea de premiere ce a urmat finalei Cupei României Timişoreana, pierdută de gruparea bănăţeană, scor 0-3, în faţa echipei CFR Cluj.