Mediafax Echipa

Becali: Primele de meci ale jucătorilor stelişti au fost înjumătăţite

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la o emisiune televizată, ca primele de meci ale jucătorilor săi au fost înjumătăţite, însă în cazul în care vor ieşi campioni, vor primi dublul sumelor.

Romanian Govt OKs Drafts Of Criminal, Civil Codes

Romanian government on Wednesday approved the Criminal Code draft, as well as the drafts of the Criminal Procedure Code and the Civil Procedure Code, Prime Minister Emil Boc said.

Predoiu neagă că i-ar fi spus lui Tăriceanu că va demisiona

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a negat că i-ar fi spus liderului PNL că va demisiona din funcţie după ce Guvernul va adopta cele patru Coduri din domeniul justiţiei, arătând că ultima sa discuţie cu fostul premier a avut loc în decembrie 2008 şi că nici atunci nu a avansat această variantă.

Băsescu a promulgat Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat, miercuri, decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Gabriel Sandu va negocia cu CE încetarea procedurii de infrigement

Guvernul l-a mandatat, miercuri, pe ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu, să negocieze cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) modalitatea prin care va înceta procedura de infrigement cu privire la încălcarea independenţei autorităţii de reglementare în domeniu.

Guvernul a aprobat proiectele Codurilor

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectele Codurilor penal, de procedură penală şi de procedură civilă, conform anunţului făcut, la începutul săptămânii, de reprezentanţii Coaliţiei de guvernare.

Google susţine acuzaţiile CE împotriva Microsoft

Google a anunţat că susţine acuzaţiile antitrust ale Comisiei Europene (CE) împotriva Microsoft, referitoare la includerea browserului Internet Explorer în sistemul de operare Windows.

Lil Wayne, acuzat pentru deţinere ilegală de arme

Starul american Lil Wayne, proaspăt câştigător al premiului Grammy pentru cel mai bun album rap al anului, a fost pus sub acuzaţie pentru deţinere ilegală de arme, iar procesul în care va fi judecat va începe pe 20 aprilie, la New York.

Romanian Govt To Amend Communications Data Recording Law

The Romanian Government decided to amend the law on the recording of data processed in electronic communications networks, correlating it with community legislation by the end of the year, government sources told MEDIAFAX.

Moroşanu: O să-l sfărâm pe turcul Gulsari!

Luptătorul ieşean de K1 Cătălin Moroşanu a declarat, miercuri, că îl va sfărâma pe adversarul său din Gala de la Budapesta, sportivul turc Musab Gulsari.

Porsche Panamera, în România din septembrie

Primul sedan din istoria producătorului de maşini sport de lux Porsche, denumit Panamera, este disponibil pe piaţa românească la preţuri cuprinse între 97.738 euro şi 138.000 euro cu TVA inclus, primele exemplare urmând să fie livrate clienţilor în prima parte a lunii septembrie.

Legea privind reţinerea datelor din reţele de comunicaţii, modificată de Guvern

Guvernul a decis să modifice Legea privind reţinerea datelor prelucrate în reţelele de comunicaţii electronice, până la sfârşitul anului urmând să fie corelată cu prevederile comunitare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Patru militari cercetaţi în cazul furtului de la Ciorogârla rămân în arest

Cei patru militari cercetaţi în cazul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla rămân în arest, ca urmare a deciziei de miercuri a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Noi mesaje împotriva românilor, pe străzile Romei

Noi mesaje care instigă la violenţe împotriva imigranţilor români au apărut pe străzile Romei, pe fondul polemicii referitoare la infracţiunile comise de imigranţi.

Peste 100 de supravieţuitori în urma prăbuşirii unui avion la Amsterdam

Un avion Boeing 737-800 al companiei Turkish Airlines s-a prăbuşit miercuri în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea altor peste 50, dintre care 25 sunt în stare gravă.

Rulmentul: Încă o jucătoare a depus memoriu pentru a deveni liberă

Secretarul general al FR de Handbal, Mihai Marinescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că după Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu, care au devenit libere de contract, extrema Rulmentului Braşov, sud-coreeanca Woo Sun Hee, a depus şi ea memoriu pentru neplata drepturilor financiare de aproape patru luni.

Condescu: În mod sigur vom juca duminică în Ştefan cel Mare

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, miercuri, că echipa sa va fi programată la meciul cu Dinamo, de duminică, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, întrucât va plăti 250.000 de euro în contul transferului jucătorului Ilie Iordache.

Profitul EBITDA al CME în România a crescut anul trecut cu 20%, la 112 milioane de dolari

Central European Media Enterprises (CME) a înregistrat anul trecut un profit EBITDA în România de 111,78 milioane de dolari, în urcare cu 20,% faţă de anul 2007, în timp ce la nivel de grup creşterea a fost de 3,8%, la 345,68 milioane de dolari.

Mediaş: Elevul care a bătut un profesor poate fi exmatriculat

Elevul de la un liceu din Mediaş care este acuzat că a bătut un profesor în cabinetul directorului unităţii de învăţământ poate fi exmatriculat, eliminat de la cursuri de la trei la cinci zile sau i se poate reduce nota la purtare, susţine ISJ Sibiu, însă decizia aparţine şcolii.

Atacul de la casa de schimb din Braşov, cel mai complex caz din ultimii 20 de ani

Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat, miercuri, că atacul armat care a avut loc în 29 ianuarie la o casă de schimb valutar din Braşov şi în urma căruia au murit două persoane poate fi considerat "cel mai complex eveniment din cazuistica ultimilor 20 de ani".

Whitney: Rihanna ar trebui să îl părăsească pe Chris

Cântăreaţa americană Whitney Houston a sfătuit-o pe Rihanna să rupă toate legăturile cu iubitul ei, rapper-ul Chris Brown, după ce acesta a agresat-o fizic, în urmă cu aproape trei săptămâni, informează femalefirst.co.uk.

Transsexualul Naomi, aproape de îndeplinirea visului de a deveni femeie

Transsexualul Naomi a vorbit, miercuri, la emsiunea "Semen cu Ivan" de pe ProFM, despre operaţia de schimbare de sex şi despre faptul că va avea forme de femeie, el fiind foarte aproape de îndeplinirea acestui vis.

„Femei”, în premieră pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Spectacolul de balet "Femei", în regia lui Gheorghe Iancu, după lucrări de Cehov, va avea premiera pe 1 martie, la Opera Naţională Bucureşti (ONB), au anunţat, miercuri, organizatorii.

Zgonea şi Ciontu, desemnaţi să medieze neînţelegerile PSD – PC în teritoriu

Conducerile PSD şi PC au discutat, miercuri, despre disfuncţionalităţile din teritoriu existente între unele organizaţii locale ale celor două partide şi au hotărât ca deputatul PSD Valeriu Zgonea şi vicepreşedintele PC Corneliu Ciontu să se ocupe cu inventarierea şi rezolvarea acestor probleme.

Lucian Sânmărtean va juca la Gloria Bistriţa

Mijlocaşul Lucian Sânmărtean, fost component al formaţiilor Panathinaikos Atena şi FC Utrecht, a semnat un contract până la sfârşitul sezonului cu gruparea Gloria Bistriţa.

Florin Chilian: Aşteptam de doi ani să fiu acţionat în justiţie de către ministrul Iorgulescu

Cântăreţul Florin Chilian a declarat pentru MEDIAFAX că aştepta de doi ani să fie acţionat în justiţie de Adrian Iorgulescu, adăugând că a adus în atenţia Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) "furturile" de la Ministerul Culturii din perioada mandatului fostului ministru al Culturii.

Combustibilul insuficient, posibilă cauză a accidentului de la Amsterdam

Un oficial din cadrul administraţiei civile olandeze a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că este posibil ca avionul să nu fi avut suficient combustibil pentru o aterizare reuşită, relatează cotidianul turc Hurriyet, în ediţia electronică.

Clooney l-a rugat pe Obama să ajute refugiaţii din Darfur (Video)

Actorul american George Clooney şi-a explicat absenţa de la gala Oscarurilor prin faptul că a avut o întâlnire cu preşedintele Barack Obama, pentru a discuta despre criza umanitară din Sudan, potrivit informaţiilor pe care le-a relevat în timpul emisiunii "Larry King Live", informează variety.com.

Petrom propune acţionarilor să nu distribuie dividende pe 2008 şi 2009

Conducerea Petrom propune acţionarilor să nu distribuie dividende nici pentru 2008 şi nici pentru 2009 şi intenţionează să continue să atragă finanţări externe, în acest an, pentru obiectivele de dezvoltare, deşi investiţiile vor fi considerabil mai reduse faţă de anul trecut.

Divorţurile contribuie la încălzirea globală

Divorţurile au un impact negativ major asupra planetei, pentru că duc la creşterea numărului de persoane celibatare şi, implicit, la un consum mai mare de resurse, potrivit unui senator australian.

Gribenco, dus în arestul Poliţiei Judeţene Braşov (Video)

Serghei Gribenco, unul dintre suspecţii în cazul atacului armat de la o casă de schimb valutar din Braşov, prins de poliţişti marţi după-amiază, la Ploieşti, a ajuns la Braşov, miercuri dimineaţă, şi a fost dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP).

Un politician din SUA vrea legalizarea marijuanei

Un politician din SUA a propus legalizarea marijuanei spunând că în acest mod se vor strânge miliardele de dolari la buget.

CE: Producătorii auto trebuie să-şi rezolve singuri problemele

Comisia Europeană (CE) consideră că producătorii auto trebuie să-şi rezolve problemele pe cont propriu, iar orice ajutor venit din partea guvernelor ar trebui să fie temporar şi conform cu reglementările Uniunii Europene (UE).

Ionuţ Badea: Balint a schimbat jocul timişorenilor

Antrenorul echipei FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat că proaspătul tehnician al grupării FC Timişoara, Gabi Balint, a schimbat jocul formaţiei bănăţene, primul adversar al piteştenilor în returul actualei ediţii din Liga I.

CRP, îngrijorat de acţiunile de control la Inform Media

Clubul Român de Presă (CRP) este îngrijorat de modul de acţiune al forţelor de ordine la controalele făcute la filialele Inform Media, solicitând ministrului de Interne, Dan Nica analizarea situaţiei şi măsuri în consecinţă.

Fiul cu dizabilităţi al politicianului britanic David Cameron a murit

Fiul cu dizabilităţi al lui David Cameron, liderul Partidului Conservator britanic, a murit, relatează Sky News.

Obezitatea, la fel de dăunătoare ca fumatul

Obezitatea este la fel de dăunătoare sănătăţii ca fumatul, antrenând riscuri de deces prematur similare, care se dublează dacă cei doi factori sunt combinaţi, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal.

Locuitorii şi turiştii, avertizaţi asupra riscului prăbuşirii falezelor

Locuitorilor din zona falezelor litoralului românesc, dar şi turiştilor li se recomandă în această perioadă să evite plimbările pe creasta ori la baza acestora, după ce în urma furtunilor produse de-a lungul iernii s-a reactivat procesul de prăbuşire a malurilor.

Romanian Govt Plans To Speed Up Euro Adoption

The Romanian Government is currently working on a strategy to speed up Romania's euro adoption, before 2014, the established date for its eurozone entry, Romanian Prime Minister Emil Boc said Wednesday.

Concertul Madonnei, una dintre cele mai mari producţii muzicale

Concertul pe care Madonna îl va susţine la Bucureşti este una dintre cele mai mari producţii din industria muzicală mondială, având nevoie de şapte zile pentru amenajare, au declarat organizatorii evenimentului, Emagic.