Mediafax Echipa

Eckstein critică intenţia de colaborare a ANI cu serviciile secrete

Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a criticat, joi, propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, privind colaborarea instituţiei cu SRI şi SIE pentru investigarea conturilor din străinătate ale demnitarilor.

Replici puternice în provincia chineză Sichuan, după cutremurul din mai

Cel puţin trei puternice replici seismice s-au produs joi în sud-vestul Chinei, puternic afectat de seismul din luna mai, şi au provocat moarte unei persoane în vârstă şi rănirea câtorva zeci de persoane, potrivit agenţiei China Nouă.

Transferul lui Gabriel Tamaş la Celtic a căzut

Transferul fundaşului român Gabriel Tamaş de la Auxerre la gruparea scoţiană Celtic Glasgow a căzut, din cauza interferenţelor în negocierile salariale ale mai multor agenţi ai jucătorului, potrivit cotidianului britanic Daily Record.

Renault creşte preţurile, îngheaţă angajările şi amână proiecte

Grupul Renault va creşte preţurile de vânzare, îngheaţă recrutările în Europa şi ia în calcul amânarea unor proiecte considerate ca nefiind prioritare, din cauza condiţiilor grele de piaţă, a anunţat, joi, constructorul auto francez.

Max Mosley a câştigat procesul cu tabloidul News of the World

Înalta Curte de Justiţie de la Londra a condamnat, joi, tabloidul News of the World la plata unor daune preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, despre care a scris că ar fi participat la o orgie cu tentă nazistă.

Claudiu Niculescu: Am venit să iau campionatul cu Omonia

Atacantul Claudiu Niculescu, care a semnat un contract pe doi ani cu gruparea Omonia Nicosia, a declarat că vrea să câştige campionatul Ciprului cu noua sa echipă, informează cotidianul Phileleftheros.

Tinerele ale căror cadavre au fost găsite la Bacău, ucise la interval de cinci luni

Cele două tinere ale căror cadavre au fost găsite împachetate într-un imobil din zona centrală a Băcăului au fost ucise la interval de cinci luni, într-o casă din Braşov, trupurile victimelor fiind transportate apoi la Bacău cu un microbuz, afirmă surse judiciare.

Romania’s CFR To Get Funds For Debt Payment If Ops Become Efficient–Econ Min

Romanian Economy Ministry said it could grant funds to Romania’s state-owned railway company Caile Ferate Romane SA, or CFR, to pay its debts worth 1 billion lei (EUR1= 3.5721) to electricity suppliers if the company pays its current debts and draws up a program for a more efficient activity.

Mama lui Britney a ucis un adolescent într-un accident de maşină, în 1975

Publicaţia americană National Enquirer informează că mama lui Britney Spears, Lynne, a ucis, în 1975, un adolescent în vârstă de 12 ani într-un accident de maşină pe care l-a provocat în oraşul său natal, Kentwood.

MIRA: Autorităţile române nu au emis nicio carte de identitate pe numele Dragan David-Dabici

Autorităţile române nu au eliberat nicio carte de identitate pe numele Dragan David-Dabici, a anunţat, joi, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în urma informaţiilor potrivit cărora actul de identitate fals utilizat de Radovan Karadzici ar fi fost eliberat în România.

Kovesi despre menţinerea lui Morar la DNA: O instituţie nu trebuie confundată cu o persoană

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, joi, întrebată dacă susţine menţinerea lui Daniel Morar la conducerea DNA, că o instituţie sau o structură nu trebuie confundate cu o persoană şi a apreciat că, probabil, va avea o discuţie pe această temă cu ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu.

CFR Călători menţine nivelul actual al tarifelor pentru luna august

CFR Călători va menţine, pentru luna august, tarifele actuale la transportul cu trenul, însă ar putea majora preţurile la 1 septembrie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Alexandru Noapteş.

Băsescu a plecat de la CSM fără a face declaraţii presei

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, joi, de la şedinţa CSM, fără a face declaraţii presei, el fiind condus de către preşedintele Consiliului, Lidia Bărbulescu.

Romanian Health Min Encourages Church To Have Its Own Healthcare Network

Romanian health minister Eugen Nicolaescu intends to amend current laws to enable the Romanian Orthodox Church Patriarchy to have its own healthcare network.

Clienţii Vodafone pot transmite SMS-uri de pe calculator

Vodafone România a lansat, joi, un serviciu care permite clienţilor transmiterea de mesaje text (SMS) direct de pe calculator pe telefonul mobil, a anunţat operatorul de telefonie mobilă.

Rachetele sol-aer, în apropierea stadionului olimpic din Beijing

Trecătorii nu ezită să se oprească şi să facă poze având ca fundal bateriile de rachete sol-aer şi radarele amplasate de autorităţile chineze în apropierea Stadionului Olimpic din Beijing, în cadrul măsurilor de siguranţă în vederea Jocurilor Olimpice.

French Carmaker Renault To Up Prices, Freeze Recruiting, Delay Projs On Adverse Mkt Conditions

French carmaker Renault will increase sales prices, temporarily freeze staff recruitment in Europe, and is considering postponing several low-priority projects citing difficult market conditions, the company said Thursday.

Ponta ameninţă cu moţiunea în cazul menţinerii lui Morar la DNA

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că este foarte posibil ca PSD să depună, în toamnă, o moţiune simplă la adresa ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, dacă acesta îi va prelungi mandatul şefului DNA, Daniel Morar.

Marius Niculae: Un transfer la Dinamo sau la orice altă echipă nu depinde de mine

Atacantul Marius Niculae a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că un transfer la Dinamo sau la orice altă echipă nu depinde de el ci de clubul scoţian Inverness, cu care mai are contract pentru încă un sezon.

Vosganian: CFR trebuie să-şi eficientizeze activităţile

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) condiţionează acordarea de bani către companiile feroviare pentru plata restanţelor la furnizorii de electricitate, de circa un miliard de lei, de achitarea datoriilor curente către aceştia şi de elaborarea unui program de eficientizare a activităţilor.

Nana Mouskouri – concert de adio

Nana Mouskouri, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de origine greacă din întreaga lume, a susţinut, miercuri seară, ultimul său concert din carieră, în faţa publicului grec, la teatrul Odeon din Atena.

Fidel Castro: Cuba „nu are explicaţii de dat” în legătură cu instalarea bombardierelor ruse

Fidel Castro a declarat miercuri că statul cubanez nu are nici "o explicaţie de furnizat" şi nici nu are de cerut "scuze" Washingtonului privind "eventuala" instalare a bombardierelor strategice ruse pe teritoriul insulei comuniste.

50 Cent a dat în judecată un lanţ de restaurante (Video)

Celebrul cântăreţ de rap 50 Cent a dat în judecată, miercuri, lanţul de restaurante Taco Bell, pe motiv că i s-a folosit imaginea pentru o campanie publicitară cu temă hip-hop fără acordul său şi fără a i se plăti un onorariul.

Nicolăescu vrea ca Patriarhia să aibă reţea sanitară proprie

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat joi, într-un briefing de presă, că intenţionează să modifice legislaţia astfel încât Patriarhia Română să aibă reţea sanitară proprie.

Dorel Stoica: Vreau să câştigăm numai la un gol diferenţă

Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Dorel Stoica, a spus că îşi doreşte să câştige toate meciurile din Liga I numai la un gol diferenţă, precizând că nu va mai declara că "alb-albaştrii" vor avea 2-0 la pauză, aşa cum a făcut sezonul trecut cu Poli Iaşi.

Cel mai ieftin abonament la meciurile echipei Rapid din tur costă 25 de lei

FC Rapid a pus, joi, în vânzare, la casele de bilete de la stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, abonamentele de intrare la partidele formaţiei conduse de antrenorul Jose Peseiro pentru turul ediţiei 2008-2009 al Ligii I, cel mai ieftin costând 25 de lei.

Ozzy Osbourne, premiat la Classic Rock Roll of Honour Awards

Celebrul cântăreţ de rock Ozzy Osbourne va primi premiul pentru întreaga activitate la gala Classic Rock Roll of Honour Awards, care va avea loc pe 3 noiembrie, la Londra, informează bbc.co.uk.

Topul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood

Actorii americani Will Smith şi Cameron Diaz s-au situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite staruri de la Hollywood în perioada iunie 2007 - iunie 2008, potrivit rezultatelor publicate într-o ediţie specială a revistei Forbes.

Părvanov: Raportul CE nu ar trebui să provoace euroscepticism – presă

Raportul CE referitor la Bulgaria, dat publicităţii la 23 iulie, nu ar trebui să provoace negativism, se arată într-o declaraţie oficială a preşedintelui bulgar Gheorghi Părvanov, citată de Sofia Echo în ediţia electronică.

Coup de Coeur de la Presse pentru „Manasarde à Paris”, în regia lui Radu Afrim

"Mansarde à Paris/ Les détours Cioran", în regia lui Radu Afrim, a câştigat premiul Coup de Coeur de la Presse la festivalul Avignon Off (10 iulie-2 august), a declarat pentru MEDIAFAX dramaturgul Matei Vişniec, după textul căruia a fost realizat spectacolul.

B92: Actul de identitate fals folosit de Karadzici, emis în localitatea sârbă Ruma

Actul de identitate fals, pe numele Dragan Dabici, folosit de Radovan Karadzici pentru a-şi ascunde identitatea, a fost emis în Ruma, localitatea sârbă din Voivodina.

Patru judeţe ale ţării, afectate de ploi şi vânt

Un număr de 23 de localităţi din judeţele Suceava, Cluj, Neamţ şi Sălaj au fost afectate de ploi şi vânt, cea mai gravă situaţie fiind în judeţul Suceava, unde s-au produs inundaţii în 18 localităţi, iar câteva zeci de persoane au fost evacuate din case.

Pitt ameninţă cu justiţia pe oricine ar publica fotografiile recent făcute de paparazzi

Avocaţii actorului Brad Pitt, iubitul actriţei Angelina Jolie, au ameninţat, joi, că vor da în judecată pe oricine va publica fotografiile recent făcute de paparazzi starului şi familiei acestuia proaspăt mărite, la reşedinţa lor din Franţa.

People Evacuated, Children’s Camp Isolated Following Major Flood In N-E Romania

Forty-five people were evacuated from their homes Wednesday night and 70 children who were camping in the area were isolated because of the floods affecting 18 localities in Suceava county, northeastern Romania.

Bistriţa-Năsăud: 11 localităţi fără curent electric din cauza vântului şi a ploilor

Un număr de 11 localităţi din Bistriţa-Năsăud au rămas fără curent electric în urma vântului puternic şi a ploilor abundente înregistrate în judeţ, în noaptea de miercuri spre joi, iar un drum judeţean care face legătura între localităţile Uriu şi Târlişua a fost rupt de ape.

Bucureşti: Construcţii ilegale demolate şi 28 de persoane evacuate în cartierul Baicului

Zece construcţii ilegale din cartierul Baicului au fost demolate, joi dimineaţă, de angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public Sector 2 şi 28 de persoane, printre care şi nouă copii, care locuiau în acestea au fost evacuate.

ONU critică atitudinea turiştilor faţă de moartea fetiţelor de etnie romă, la Neapole

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) s-a declarat miercuri "indignat" de indiferenţa turiştilor aflaţi pe plaja de lângă Neapole, unde două fetiţe de etnie romă s-au înecat sâmbătă.

Ethan Hawke, tată pentru a treia oară

Soţia actorului american Ethan Hawke, Ryan Shawhughes, a născut o fetiţă, aceasta fiind al treilea copil al starului filmului "Cercul poeţilor dispăruţi", a confirmat, miercuri, pentru revista People, purtătorul lui de cuvânt.

Mediafax reuneşte toate serviciile pentru mass-media pe site-ul www.news.mediafax.biz

Bucureşti, 24 iulie 2008 - Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, lansează, vineri, 25 iulie, a doua versiune a site-ului www.news.mediafax.biz, ce integrează toate serviciile adresate mass-media şi oferă utilizatorilor noi funcţionalităţi.

Rezultate din primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor: