Mediafax Echipa

Restricţii de circulaţie în timpul festivalului „B-FIT in the Street”

Prima ediţia a festivalului de teatru de stradă B-FIT, care se va desfăşura între 28 mai - 1 iunie, va închide traficul pe Bulevardele Unirii, Naţiunile Unite şi Libertăţii, dar şi pe strada Schitu Măgureanu, în diferite zile ale manifestării, anunţă Primăria Capitalei.

Marian Crişan: Ştiam că „Megatron” e printre filmele favorite

Regizorul Marian Crişan, premiat cu Palme d'Or la Cannes pentru scurmetrajul "Megatron", a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi producătorul Anca Puiu, că, într-un fel, se aştepta la acest premiu şi că filmul a atras atenţia mai ales prin modul de abordare.

Ruxandra Ion, numită Channel and Programming Strategist al CME

Ruxandra Ion ocupă, începând cu luna mai, funcţia de Channel and Programming Strategist al CME, companie americană, listată la bursele de la New York şi Praga, care deţine pachetul majoritar de acţiuni al Pro TV SA, unul dintre cele mai mari grupuri media din Europa Centrală şi de Est.

Bergodi a primit o ofertă de la FC Vaslui

Fostul antrenor al formaţiei Rapid, Cristiano Bergodi, a primit o ofertă din partea omului de afaceri Adrian Porumboiu de a prelua conducerea tehnică a echipei FC Vaslui, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, consilierul tehnicianului italian, Renzo Rossi.

Achitat la 86 de ani de la execuţie

Un bărbat executat în 1922 pentru uciderea şi violarea unei fete de 12 ani, în Melbourne, Australia, a fost achitat postmortem pentru acuzaţiile aduse împotriva lui, după ce, în urma unor teste, au apărut dovezi esenţiale care îl dezvinovăţesc.

O firmă cere în instanţă insolvenţa retailerului Metro

O firmă care are de recuperat bani de la Metro Cash&Carry România a solicitat în instanţă deschiderea procedurii de insolvenţă a retailerului, iar Tribunalul Bucureşti a admis cererea introductivă şi a stabilit data de 3 octombrie ca termen în acest dosar.

Doi tineri, spitalizaţi după ce peste ei a căzut tencuială desprinsă de pe o clădire

Doi tineri care stăteau la o terasă au fost răniţi uşor, marţi, de o bucată de tencuială care s-a desprins din clădirea Casei Studenţilor din Iaşi, unul dintre cei doi fiind rănit la cap, iar cel de-al doilea - în zona toracelui.

Un agent de asigurări de la Allianz-Ţiriac a înşelat 120 de persoane

Un agent de asigurări de la Allianz-Ţiriac a înşelat 120 de persoane, promiţându-le randamente nereale pentru sumele de bani depuse, prejudiciul fiind estimat la aproximativ trei milioane de euro, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Romanian Hotels Below Quality Standards – Official

The bulk (70%) of Romania’s accommodation facilities is below quality standards, secretary of state Lucia Morariu said Tuesday.

Sinistraţii în urma inundaţiilor din Petroşani vor fi vaccinaţi

Sinistraţii din Petroşani urmează să fie vaccinaţi, începând de miercuri, autorităţile locale deschizând un punct sanitar în cartierul afectat de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, iar locuinţele oamenilor vor fi deratizate.

Ada Milea duce „Absurdistan” la Veneţia şi Padova

Ada Milea şi Romulus Chiciuc vor susţine un recital, intitulat "Absurdistan", miercuri, la Veneţia, şi joi, la Padova.

Some 300 Rroma People Assaulted Italian Police

Four police officers of the mobile team in the Italian town Catanzaro, in the Calabria region, were attacked by some 300 ethnic Rroma when they tried to arrest one of them, Italian news agency Apcom reported.

Tăriceanu: Campania electorală mi-a lăsat un gust amar

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la Vaslui, că are o părere foarte proastă despre actuala campanie electorală, care i-a lăsat un gust amar, şi a susţinut că PDL duce o campanie agresivă, specifică anilor '90.

Taher: Contractul cu Boloni trebuie înregistrat până joi

Acţionarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Ladislau Boloni nu a semnat contractul cu gruparea giuleşteană şi a adăugat că în cazul în care actele nu vor fi înregistrate la FRF până joi îi va spune "la revedere" tehnicianului.

Mobile Ops In Romania Say Telecom License Fees Should Be Set In Auctions

License fees for the use of the radio frequency spectrum should be set in auctions and the Romanian authorities’ decision to set a fixed fee is not in accord with practices in other European states, mobile operators said Tuesday.

Turiştii străini, avertizaţi că în România se fură din buzunare

Furtul din buzunare, taximetrişti care nu folosesc aparatul de taxat, câini vagabonzi, surprizele neplăcute la primirea notei de plată la restaurant şi stilul imprudent în care şoferii conduc prin oraş sunt repere prin care turiştilor străini le este descrisă România în ghidul Lonely Planet.

Berea spaţială, concepută de o mare companie japoneză

Unul dintre cei trei mari producători de bere japonezi, Sapporo Beer, a găsit un nou filon pentru creşterea consumului în Japonia: crearea unei băuturi din boabe de orz care au stat în spaţiu timp de cinci luni.

Blaga: Poate campania mea nu a avut acea pondere politică pe care mulţi o aşteptau

Candidatul PDL la Primăria Capitalei, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că poate campania sa nu a avut ponderea politică pe care mulţi o aşteptau, dar dezbaterile politice vor ocupa tot mai mult timp, pentru că oamenii şi-au dat deja seama de ofertele pe care le propun candidaţii.

PSD Suceava face plângere penală împotriva lui Flutur

PSD Suceava va depune plângere penală împotriva liderului filialei PDL, Gheorghe Flutur, pentru mită electorală, după ce la o sfinţire de biserică din localitatea Moara, la îndemnul acestuia unul din vicepreşedinţii filialei ar fi dat bani unor oameni, a declarat şeful campaniei PSD, Miron Mitrea.

70% din structurile de cazare din România, sub standarde

Secretarul de stat în Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Lucia Morariu, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, că 70 la sută din structurile turistice de cazare din România sunt sub standarde.

Băsescu crede că CNSAS va trece prost prin actualul test

Ticu Dumitrescu, membru CNSAS, a discutat, marţi, pentru câteva minute, după ce şi-a lansat volumul "Mărturie şi document", cu preşedintele Traian Băsescu, spunându-i acestuia că CNSAS trece printr-un test, rămânând de văzut care va fi rezultatul, la care şeful statului i-a răspuns râzând: "Prost".

Circa 300 de romi atacă o echipă de poliţie în Italia

Patru poliţişti ai echipei mobile din oraşul italian Catanzaro, din regiunea Calabria, au fost atacaţi luni de aproximativ 300 de persoane de etnie romă, după ce au încercat să îl aresteze pe unul dintre ei, relatează Apcom.

ANTREC: Noile norme de clasificare a pensiunilor vor crea confuzii printre turişti

Sistemul de clasificare pe margarete ar trebui păstrat în cazul pensiunilor turistice şi agroturistice pentru că românii sunt familiarizaţi cu aceste simboluri, iar înlocuirea lui creează confuzii atât în rândul clienţilor, cât şi al proprietarilor, sunt de părere reprezentanţii ANTREC.

Azora va aloca 350-500 mil. euro pentru proiecte rezidenţiale în România

Compania spaniolă de investiţii Azora va investi în România, în următorii cinci ani, 350-500 de milioane de euro, pentru construcţia de locuinţe în parteneriat cu dezvoltatori prezenţi deja pe piaţa locală şi pentru achiziţia de participaţii la firme de profil.

Geoană, circumspect în privinţa susţinerii lui Oprescu în turul doi

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a arătat circumspect în privinţa unui eventual sprijin pe care organizaţia din Bucureşti a partidului i l-ar acorda lui Sorin Oprescu dacă acesta va ajunge în turul al doilea al alegerilor.

Miercuri se deschide o nouă intrare la staţia de metrou Nicolae Grigorescu

O nouă intrare la staţia de metrou Nicolae Grigorescu, va fi deschisă, miercuri, şi aparţine tronsonulului Nicolae Grigorescu – Linia de Centură, care se estimează că va fi pus în funcţiune până la finele acestui an, anunţă Ministerul Transporturilor.

Rusia a vândut un complex militar

Ministerul Apărării din Rusia a vândut marţi la licitaţie un complex militar dezafectat, situat într-o zonă exclusivistă de la periferia Moscovei, deşi ofiţerii de rang înalt s-au opus acestei iniţiative.

Filmul cu presupusele proprietăţi din Brazilia, infirmat de Mazăre

Un filmuleţ postat pe Internet prezintă mai multe proprietăţi din Brazilia despre care cei care apar în înregistrare afirmă că i-ar aparţine primarului Constanţei, Radu Mazăre, care candidează din partea PSD pentru un nou mandat, însă acesta afirmă că este vorba despre o "făcătură".

Operatorii de telefonie: Taxele pentru noile licenţe telecom trebuiau fixate prin licitaţie

Taxele de licenţă pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio ar fi trebuit stabilite prin licitaţie, decizia autorităţilor de a impune un tarif fix nefiind în concordanţă cu practicile întâlnite în alte state din Uniunea Europeană, potrivit operatorilor de telefonie mobilă.

Proiect de lege privind reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti

Marius Oprea, consilier al primului-ministru, a anunţat, marţi, că a fost elaborat un proiect de lege care prevede reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti, în legătură cu care există o hotărâre definitivă în Justiţie.

Georgia aşteaptă scuze oficiale din partea Rusiei

Georgia a cerut, marţi, Rusiei să prezinte "scuze oficiale" şi să acorde "compensaţii adecvate", a doua zi după publicarea unui raport ONU care concluzionează că un avion georgian fără pilot a fost doborât deasupra Abhaziei de către armata rusă.

Two Injured By Falling Plaster From Building In Eastern Romania

Two youngsters lounging on a restaurant terrace were injured Tuesday when a piece of plaster fell off the exterior of the Students House in Iasi, eastern Romania.

Mourinho studiază italiana pentru a pregăti echipa Inter Milano

Tehnicianul Jose Mourinho studiază limba italiană pentru a-şi pregăti venirea la Internazionale Milano, grupare cu care ar putea semna în următoarele zile, a anunţat publicaţia Diario de Noticias, citată de Marca.

Şapte state est-europene cer reformularea reglementărilor privind emisiile de CO2

România şi alte şase state-membre din Europa de Est solicită, la iniţiativa Ungariei, reformularea reglementărilor Uniunii Europene privind emisiile de dioxid de carbon, scopul fiind recunoaşterea progreselor semnficative înregistrate de aceste ţări înainte de aderare.

FIFA permite jucarea meciurilor la altitudine

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Sydney, decizia Comitetului Executiv al forului mondial de a suspenda hotărârea prin care se interzicea jucarea meciurilor la o altitudine de peste 3.000 m, informează site-ul oficial al organismului internaţional.

Tăriceanu: Nu trebuie îngăduinţă pentru primarii care au furat

Premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat, marţi, la Bacău, i-a îndemnat pe cetăţeni să voteze în favoarea liberalului Romeo Stavarache, care candidează pentru un nou mandat de primar, şi a apreciat că nu trebuie să existe îngăduinţă pentru primarii care "au furat, dar au şi făcut ceva pentru oraş".

Bilanţul seismului din China a crescut la 67.183 de morţi

Seismul produs în China la 12 mai s-a soldat cu 67.183 de morţi şi 20.790 de persoane dispărute, potrivit unui bilanţ în continuare provizoriu, a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al Guvernului de la Beijing.

Romania To Host First 3D Cinemas In Europe

British company The Light opens this fall the first digital cinemas in Europe, in Romania’s capital city Bucharest and western city Oradea, with seven and eight cinema halls respectively, with capacities of up to 1,500 seats.

Bk Salaries See Faster Growth Than Productivity – Piraeus Bk Off

The salaries in banking sector grew faster than productivity, on the backdrop of job market competition, Piraeus Bank general manager, Catalin Parvu, said Tuesday during a seminar on banking issues.

Un copil român, ajutat de elevii britanici să meargă la şcoală

Mai mulţi elevi britanici din clasele primare, de la şcoala Chapmanslade, au strâns fonduri pentru ca un copil din România să poată merge la şcoală, printr-o expoziţie de desene şi colaje organizată cu ajutorul profesorilor, relatează Wiltshire Times.