Mediafax Echipa

Guvernul irakian susţine că federaţia de fotbal nu a fost niciodată dizolvată

Guvernul irakian a anunţat, miercuri, că Federaţia Irakiană de Fotbal nu a fost dizolvată, ceea ce ar trebui să permită echipei naţionale să întâlnească Australia în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.

Geoană: Suntem aproape de o victorie istorică la Timiş

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este convins că social-democraţii vor câştiga alegerile locale din 1 iunie şi consideră că PSD este aproape de o "victorie istorică" în Timiş, având în vedere şansele candidatului PSD la Primăria Timişoara.

Romanian Supreme Court Decides Retrial For „Cocaine For VIPs” Case

Romania’s Supreme court decided Wednesday to send back to the Court of Appeals for a retrial the file “Cocaine for VIPs”, which involves Ion Alexandru Tiriac, son of businessman Ion Tiriac, who had been cleared of all charges in February.

Guvernul nu vrea alcool lângă secţiile de votare

Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, a cerut prefecţilor să interzică consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 metri în jurul secţiilor de votare, conform hotărârii Biroului Electoral Central, şi să inspecteze organizarea secţiilor de votare.

Şandru: Oprescu candidează în baza unor semnături false

Vicepreşedintele PIN, Lavinia Şandru, a publicat pe internet lista susţinătorilor lui Sorin Oprescu în cursa electorală şi susţine, în urma unor verificări telefonice, că nici măcar 1 % dintre cei chestionaţi nu au semnat pe aceste liste şi că aceştia vor să-l dea în judecată pe Oprescu.

Only 1-2% Of Romanian Small, Micro Firms Take Bank Loans

Only 1-2% of Romania’s 550,000 small firms and micro-enterprises took loans to fund their activity and the banking system is not ready to take the risk of such business, according to officials of the national guarantee fund for small and medium sized companies, or SMEs.

Încă patru versiuni de caroserie, în programul Logan, până în 2012

Programul Logan al Renault va include încă patru versiuni de caroserie care vor fi prezentate până în 2012, a declarat directorul de achiziţii al producătorului francez, Odile Desforges, noile caroserii adăugându-se celor cinci existente în prezent.

Domenech a prezentat lotul Franţei pentru Euro-2008

Selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, a renunţat la şapte jucători din lotul lărgit de 30 de fotbalişti pentru Euro-2008.

Romanian SMEs To Access EU Funds For Expansion Abroad

Romania’s small and medium-sized enterprises (SMEs) will have access to EU funds, as of late June, allowing them to extend business operations abroad and meet high quality and environment standards, officials of Romania’s Ministry for SMEs said Wednesday.

Dosarul „Cocaina pentru VIP-uri” se întoarce la Curtea de Apel

Instanţa supremă a decis, miercuri, ca dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", în care este cercetat Ion Alexandru Ţiriac, să fie rejudecat de Curtea de Apel Bucureşti, care îl achitase pe fiul omului de afaceri Ion Ţiriac de toate acuzaţiile, în februarie.

Impact vrea 40% din acţiunile clubului U. Cluj

Compania Impact a înaintat o ofertă către acţionarul majoritar al clubului Universtatea Cluj, Consiliul Local, de cumpărare a 40 la sută din totalul de 55 la sută din acţiuni scos la vânzare de către municipalitate, pentru care plăteşte şase milioane de lei.

Videanu respinge acuzaţiile lui Giugula

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referindu-se la acuzaţiile social-democratului Doru Giugula privind intenţia PDL de a frauda votul, că "numai în mintea unui miliţian fost securist se poate derula un astfel de scenariu".

Giugula: PDL pregăteşte fraudarea votului

Candidatul PSD la Primăria Sectorului 3 Doru Giugula a acuzat PDL că intenţionează să fraudeze alegerile din Bucureşti, el prezentând în acest sens o serie de documente despre care a spus că sunt pentru uzul intern al democrat-liberalilor şi care ar atesta, în opinia sa, intenţia de fraudă.

Cate Blanchett, în conflict cu premierul australian

Cate Blanchett l-a criticat pe premierul australian Kevin Rudd, după ce acesta a calificat o expoziţie cu nuduri de fete cu vârste între 12 şi 13 ani drept "revoltătoare", spunând că atitudinea lui nu ajută la construirea unei "Australii creative", a indicat thisislondon.co.uk.

Diaconescu: Platformele industriale trebuie revigorate şi ferite de vânătorii imobiliari

Candidatul PSD la funcţia de primar general, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, muncitorilor de la Munplast, că platformele industriale din interiorul oraşului, aflate în curs de dezafectare şi vânate de speculanţii imobiliari, trebuie revigorate conform scopului lor iniţial.

Băsescu a primit o minge „Zeus” şi s-a oferit să execute un penalti cu Tăriceanu în poartă

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la Izvorani, o minge de fotbal pe care este inscripţionat cuvântul "Zeus" şi a fost invitat să execute un penalti, la care el a replicat: "Şi în poartă să stea Călin".

Giugula: Blaga „l-a făcut scăpat” pe Hayssam

Candidatul PSD la Primăria Sectorului 3, Doru Giugula, l-a acuzat, miercuri, pe candidatul PDL la Primăria Capitalei, Vasile Blaga, că, în calitate de ministru de Interne, "l-a făcut scăpat" pe sirianul Omar Hayssam şi că a plagiat "Harta soluţiilor" pentru Bucureşti.

Preţul apartamentelor a scăzut, în februarie, după trei ani de creştere

Preţul apartamentelor din Bucureşti a scăzut pentru prima dată în luna februarie a acestui an, după ce de la 1 ianuarie 2005 a urcat neîntrerupt, lună de lună, până la valori aproape triple faţă de data de referinţă, potrivit Colliers, care a calculat un indice al preţurilor apartamentelor.

FOCUS: Aplauze, premiaţi emoţionaţi şi numere de circ, la Gala Premiilor CRP

Cea de-a noua ediţie a Galei premiilor Clubului Român de Presă a avut loc, marţi seară, la Circul Globus. Jurnalişti, ONG-uri şi companii au fost prezenţi în sală pentru a vedea care sunt cei mai buni jurnalişti ai momentului, într-un spectatcol cu numere de circ, dar şi cu aplauze.

Fonduri UE pentru extinderea pe pieţe externe a firmelor româneşti

Firmele mici şi mijlocii din România vor putea accesa începând cu sfârşitul lunii iunie fonduri structurale pentru sprijinirea extinderii pe pieţe externe şi pentru obţinerea standardelor de calitate şi de mediu, au declarat, miercuri, reprezentanţii ministerului de profil.

Goian, Ghionea şi Latovlevici, în atenţia Fiorentinei

Site-ul firenzeviola.it a anunţat, miercuri, că oficialii clubului AC Fiorentina, la care este legitimat Adrian Mutu, îi monitorizează pe fundaşii centrali al echipei Steaua Bucureşti, Dorin Goian şi Sorin Ghionea, dar şi pe fundaşul stânga al formaţiei Poli Ştiinţa Timişoara, Iasmin Latovlevici.

Microîntreprinderile, considerate riscante de către bănci

Doar 1-2% din cele 550.000 de firme mici şi microîntreprinderi din România au accesat credite pentru finanţarea activităţii, iar sistemul bancar nu este pregătit să-şi asume riscul unei astfel de afaceri, potrivit reprezentanţilor Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

Administratorii unei firme de pariuri sportive, cercetaţi penal

Doi bărbaţi din Bucureşti, administratori ai unei societăţi de pariuri sportive cu punct de lucru în Constanţa, sunt cercetaţi penal de către poliţişti după ce au modificat mai multe bilete câştigătoare.

Băsescu: Reuşita lui Ţiriac, dovada că cei puternici pot mişca Guverne ce par imobile

Preşedintele Traian Băsescu a remarcat, miercuri, la inaugurarea Complexului Sportiv de la Izvorani, bătălia publică dusă de Ion Ţiriac pentru realizarea acestui obiectiv, apreciind că oamenii puternici pot mişca guverne care par imobile sau incapabile de a reacţiona pozitiv la idei bune.

Lotul Italiei pentru Euro-2008

Roberto Donadoni, selecţionerul Italiei, adversara României la Euro-2008, a anunţat lotul de 23 de fotbalişti pentru turneul final, jucătorul la care a renunţat, miercuri, fiind mijlocaşul Riccardo Montolivo de la AC Fiorentina, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.

Tabere speciale pentru refugiaţi în Africa de Sud

Guvernul Africii de Sud va anunţa miercuri detaliile privind planurile de a înfiinţa tabere speciale de refugiaţi, pentru aproape 70.000 de muncitori imigranţi care au fost alungaţi din casele lor în urma violenţelor împotriva străinilor, relatează BBC România.

Sharon Stone şochează Cannes-ul

Chinezii s-au supărat pe Sharon Stone şi vor să-i boicoteze filmele, după ce actriţa americană a declarat că aceştia au meritat să fie loviţi de cutremur pentru că nu s-au purtat frumos cu tibetanii, informează variety.com.

McCain apare alături de Bush, eveniment rar în campania electorală din SUA

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, John McCain, şi preşedintele George W. Bush au dat mâna în prezenţa presei marţi, la Phoenix, Arizona, pentru prima dată după aproape trei luni.

Coloană de tiruri pe aproape 3 kilometri la Vama Borş

Câteva sute de TIR-uri blochează una din cele două benzi de circulaţie dintre Oradea şi Vama Borş, încă din noaptea de marţi spre miercuri, aşteptând să iasă din ţară spre Ungaria, însă aceste cozi sunt considerate de Poliţia de Frontieră un fenomen normal.

Pinalti vrea să scrie UEFA

Preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, miercuri, după acordarea licenţelor cluburilor Gloria Buzău, Oţelul Galaţi şi Poli Iaşi, că gruparea nemţeană va contesta la UEFA această decizie a FRF.

Amy Winehouse, subiect de examen la Cambridge

Studenţii Universităţii Cambridge din Marea Britanie au avut de analizat la un examen de sfârşit de an versurile unui cântec compus şi interpretat de turbulenta cântăreaţă britanică Amy Winehouse, informează BBC.

Terenuri de peste 100 milioane euro, de vânzare, în Bucureşti

Pe piaţa din Bucureşti au apărut în ultimele luni la vânzare câteva terenuri cu valori de peste 100 de milioane de euro, dar niciunul dintre ele nu a fost tranzacţionat până acum.

Politicienii şi cetăţenii germani, fascinaţi de Barack Obama

Cercurile politice din Germania, atât liberale, cât şi conservatoare, sunt fascinate de prestaţia senatorului Barack Obama, despre care consideră că îmbină caracterul lui J.F. Kennedy şi al lui Martin Luther King, relatează Der Spiegel.

Noul Windows, controlat prin atingerea ecranului

Windows 7, numele de cod al viitoarei ediţii a sistemului de operare Windows, va permite utilizatorilor să controleze computerul prin intermediul atingerii ecranului.

Garderoba lui Tony Soprano, la o licitaţie în interes caritabil

Garderoba personajului Tony Soprano, interpretat de actorul James Gandolfini, din serialul de televiziune de succes "Clanul Soprano", va fi scoasă la vânzare în interes caritabil în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie's la New York, informează BBC.

Băsescu: România bate Franţa cu 1-0

Preşedintele Băsescu va susţine din tribună echipa naţională de fotbal a României la primul meci al tricolorilor de la Campionatul European, cel cu echipa Franţei, pronosticând victoria elevilor lui Piţurcă cu 1-0.

Nokia Made 1 Million Phones In Romanian Plant

Finnish giant Nokia has made one million mobiles in its plant in Jucu, in the northwestern Romanian county of Cluj, three months into production, the company said Wednesday.

Minority Discrimination, Authority Abuse Rise Concerns In Romania – AI Report

Discrimination of Roma and sexual minorities, police abuse and the worrisome situation of people committed to psychiatric institutions continue to raise red flags in Romania, Amnesty International said Wednesday in its annual report on human rights across the globe.

Cartoful, motiv de zâzanie între Peru şi Chile

Afirmaţia făcută de locuitorii statului Chile potrivit căreia cartoful a apărut prima dată pe solul lor a stârnit o polemică aprinsă, Peru afirmând că tuberculul provine, fără niciun dubiu, din zona lacului Titicaca.

Oţelul Galaţi a primit licenţa pentru Liga I

Clubul Oţelul Galaţi a primit licenţa de club profesionist din partea Comisiei de Acordare a Licenţelor din cadrul FRF şi poate evolua şi în viitorul sezon în Liga I.