Mediafax Echipa

Referinţa BNR urcă cu 0,16 bani comparativ cu ziua precedentă, la 3,7635 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 3,7635 lei pentru un euro, un nou maxim al ultimilor trei ani, în creştere cu 0,16 bani comparativ cu rata publicată în ziua precedentă, de 3,7619 lei/euro.

Stoica: PDL va câştiga alegerile, teama mea este ce vom face după ce vom câştiga

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, miercuri, că PDL, ca partid popular, va câştiga alegerile locale şi parlamentare din acest an şi şi-a exprimat teama cu privire la ce se va întâmpla după alegeri, dacă acest partid va demonstra că iniţiază un nou mod de a conduce România.

Doi adolescenţi, răniţi de un zid care s-a prăbuşit peste ei

Doi adolescenţi de 16 ani, din comuna gălăţeană Ghidigeni, au ajuns în stare gravă la spital, marţi seară, după ce o parte dintr-o clădire dezafectată s-a prăbuşit peste ei.

Mutu, locul doi în clasamentul celor mai buni stranieri din Italia

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, se află pe locul doi, cu o medie de 6,56, în clasamentul celor mai buni stranieri din Serie A, în urma notelor primite în principalele publicaţii din Italia, după disputarea a 19 etape, informează site-ul postului de televiziune Rai Uno.

Videanu: Obiectivul PDL este ca România să atingă nivelul mediu de viaţă din UE până în 2020

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat, miercuri, în cadrul unei dezbateri, că este momentul ca dreapta să îşi asume construcţia instituţională a României şi că obiectivul fundamental al partidului este atingerea nivelului mediu de viaţă din UE, în două etape, până în 2020.

Dino Eze, Andres Mendoza, Jose Moreno la antrenamentul Stelei, Dayro Moreno – la vizita medicală

Mijlocaşul nigerian Dino Eze, atacantul peruan Andres Mendoza şi vârful columbian Jose Moreno, achiziţionaţi în această iarnă de FC Steaua, au efectuat, miercuri dimineaţă, primul antrenament alături de noii lor colegi.

Rednic: „Pancu este pariul meu”

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, pentru site-ul oficial al clubului giuleştean, că mijlocaşul Daniel Pancu, este pariul său şi a adăugat că fotbalistul va fi un câştig în partea a doua a campionatului pentru formaţia pe care o conduce.

Şase filme prezentate la Mostra de la Veneţia au obţinut 22 de nominalizări la Oscar

Un număr de şase filme, printre care se numără "Atonement" şi "Michael Clayton", prezentate în premieră mondială, anul trecut, la Festivalul de Film de la Veneţia, au obţinut 22 de nominalizări la premiile Oscar 2008, anunţate marţi, la Los Angeles, informează labiennale.org.

Dumitru Tudor: Sunt şanse mari ca Lovin să ajungă până la urmă la Malaga

Impresarul Dumitru Tudor a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că sunt şanse mari ca mijlocaşul Florin Lovin să ajungă la formaţia Malaga FC, după ce cluburile au ajuns la o înţelegere.

AC Milan pregăteşte o ofertă de 40 de milioane de euro pentru Ronaldinho

Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie, miercuri, că oficialii clubului AC Milan pregătesc 40 de milioane de euro pentru achiziţionarea atacantului brazilian al echipei FC Barcelona, Ronaldinho, încercând astfel să contracareze oferta rivalilor de la Internazionale Milano.

Văcăroiu: Şereş şi Păcuraru au nevoie de avizul Senatului

Senatul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de începere a urmăririi penale a senatorilor Paul Păcuraru şi Codruţ Sereş, este concluzia unei scrisori de răspuns a preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, la solicitarea secretarului de stat în Ministerul Justiţiei, Gheorghe Mocuţa.

Romania To Deploy 175 Troops To Kosovo

Romania will send 175 police officers and gendarmes to a Kosovo region at European Union’s choice, President Traian Basescu said on Wednesday.

O româncă a murit după ce a fost incendiată de partenerul său, în apropiere de Madrid

O româncă de 22 de ani a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, pe un câmp situat lângă oraşul Alcala de Henares (est), în apropiere de Madrid, după ce partenerul său, tot de naţionalitate română, a stropit-o cu un lichid inflamabil şi i-a dat foc, scrie Madridiario, în ediţia electronică.

Peste 38 de artişti participă la Bucharest Biennale 3

Bucharest Biennale 3, care anul acesta se va desfăşura în perioada 23 mai - 21 iunie, va cuprinde 44 de proiecte realizate de 38 de artişi şi teoreticieni ai artei din 21 de ţări, precum şi 17 evenimente conexe şi conferinţe.

Kidman, Gibson şi Travolta deplâng moartea colegului lor, Heath Ledger

Nicole Kidman, Mel Gibson şi John Travolta şi-au exprimat, miercuri, regretul faţă decesul neaşteptat al colegului lor de breaslă Heath Ledger, nominalizat la Oscar pentru rolul unui cowboy gay din pelicula "Brokeback Mountain", descoperit mort, marţi, în locuinţa sa din New York.

CE aprobă acordarea unui ajutor de stat de 1,29 miliarde de lei pentru Compania Naţională a Huilei

Comisia Europeană (CE) a aprobat acordarea unui ajutor de stat Companiei Naţionale a Huilei (CNH) în valoare de circa 1,29 miliarde de lei, fonduri care vor fi alocate de Guvern, în perioada 2007-2010, sub formă de subvenţii.

Actorul Heath Ledger, gasit mort în locuinţa sa din New York (Video PROTV)

Actorul australian Heath Ledger, nominalizat la premiile Oscar pentru rolul unui cowboy gay din pelicula "Brokeback Mountain", a fost descoperit mort în locuinţa sa din Manhattan, New York, posibil din cauza unei supradoze de medicamente, potrivit poliţiei.

Vosganian: CE va suspenda procedura de infringement când noua taxă auto va fi aprobată de Parlament

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a informat pe membrii Guvernului că modificările privind "taxa de poluare auto" vor fi promovate în următoarea şedinţă de Guvern, iar procedura de infringement va fi suspendată total atunci când acestea vor fi aprobate de Parlament.

Andon (PC): Începerea urmăririi penale pentru miniştrii-parlamentari necesită şi avizul Camerelor

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor Sergiu Andon consideră că pentru începerea urmăririi penale a foştilor miniştri şi a miniştrilor care sunt parlamentari, ar fi nevoie, pe lângă avizul preşedintelui, şi de aprobarea Camerelor Parlamentului din care fac parte.

Un copil căzut într-un lac îngheţat şi-a revenit după ce inima i s-a oprit peste zece minute

Un băiat de trei ani a căzut într-o baltă îngheţată, iar inima i s-a oprit pentru mai mult de zece minute, după care copilul şi-a revenit în mod miraculos, potrivit medicilor care l-au îngrijit.

Majoritatea germanilor nu mai doresc telefoane Nokia

Peste jumătate dintre cetăţenii germani (56 la sută) nu mai doresc telefoane marca Nokia, ca reacţie la decizia companiei finlandeze de închidere a unei fabrici din Germania, arată un sondaj realizat de publicaţia Stern.

PDL cere Guvernului stabilirea de urgenţă a datei alegerilor locale

Preşedintele PDL, Emil Boc, a cerut, miercuri, Guvernului stabilirea de urgenţă a datei alegerilor locale şi a calendarului electoral.

O bucureşteancă s-a sinucis, aruncându-se de la etajul şase al Spitalului Floreasca

O femeie internată la secţia gastro-enterologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală s-a sinucis, în noaptea de marţi spre miercuri, aruncându-se de la etajul şase a unităţii medicale.

Un ziarist din R.Moldova se declară agent SIE şi cere azil politic la Chişinău

Ziaristul Mihai Conţiu de la cotidianul Moldova Suverană, care susţine că a activat timp de opt ani ca agent al Serviciului român de Informaţii Externe, îi cere azil politic preşedintelui moldovean, într-un articol publicat miercuri în ediţia online a ziarului.

Beijing: Doi chinezi dau în judecată conducerea metroului după ce pe Youtube au apărut imagini cu ei

Doi tineri chinezi, un băiat şi o fată, vor da în judecată conducerea metroului din Shanghai, după ce o înregistrare în care aceştia se sărută în staţia de metrou a fost publicată pe Youtube, fiind urmărită de mii de persoane.

Bush semnează o serie de directive pentru a accelera vânzarea de armament către aliaţi

Preşedintele american George W. Bush a semnat marţi o serie de directive în vederea accelerării procedurilor de aprobare a vânzărilor de echipament militar către aliaţi şi de intensificare a controlului vânzărilor către potenţiali inamici, a anunţat administraţia.

George Clooney, în Ciad, ca Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite

Actorul american George Clooney, un fervent apărător al cauzei refugiaţilor din Darfur, Sudan, a sosit la N'Djamena, Ciad, în cadrul noii sale misiuni ca Mesager al Păcii din partea Naţiunilor Unite, potrivit unei surse diplomatice.

Dmitri Medvedev creşte în sondajele de opinie

Candidatul susţinut de Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din Rusia, Dmitri Medvedev, a înregistrat o nouă creştere în sondajele de opinie înainte de alegerile de la 2 martie, potrivit cifrelor date publicităţii marţi de institutul VTsIOM.

Gândul: Taxa auto pentru maşinile noi va creşte de trei ori

Comisia Europeană a acceptat forma finală a noului proiect de lege redactat de guvernul român privind taxa auto. Anunţul a fost făcut de ministrul Economiei Varujan Vosganian, după întâlnirea pe care a avut-o ieri cu Laszlo Kovacs, comisar european pentru taxe.

Un poliţist de frontieră din Călăraşi, dispărut cu arma din dotare, a fost găsit împuşcat

Poliţistul de frontieră din Călăraşi dispărut cu o zi din urmă, cu armamentul şi muniţia asupra sa, a fost găsit de echipele de căutare, miercuri dimineaţă, împuşcat în cap, pe malul Dunării.

UE cere reluarea traficului feroviar între R. Moldova şi Transnistria

Reprezentantul Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a cerut reluarea traficului feroviar în Transnistria, suspendat în 2004 de Chişinău, în cadrul unei vizite oficiale efectuate marţi la Tiraspol.

Lăzăroiu: Băsescu i-a spus lui Meleşcanu să nu-l oblige să se poarte ca şi cu Chiuariu

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu declară pentru Gândul că a asistat la discuţia dintre Traian Băsescu şi Teodor Meleşcanu şi neagă că preşedintele l-ar fi jignit pe acesta, susţinând că i-a spus doar că îl vede "om cu părul alb" şi să nu-l oblige să se poarte cum a "făcut cu Chiuariu".

Iliescu: M-am temut că blogosfera e o mahala, dar am văzut că e o manifestare a societăţii civile

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a participat, marţi seara, la o dezbatere, unde s-a întreţinut cu tinerii bloggeri pe teme legate de blogosferă, pe care a crezut-o iniţial un fel de mahala, dar pe care acum o consideră o nouă formă de manifestare a societăţii civile.

Proiectul de rezoluţie pe tema Iranului: Noi interdicţii de deplasare şi blocarea conturilor

Proiectul de rezoluţie pe tema Iranului asupra cărora au convenit marile puteri prevede sporirea interdicţiilor de deplasare şi blocarea conturilor, a declarat un oficial american.

Procurorul general a primit documentele transmise de Meleşcanu

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a primit, marţi seara, documentele de la Ministerul Justiţiei în legătură cu avizele pentru declanşarea urmăririi penale în cazul celor opt foşti şi actuali miniştri, a confirmat, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al Ministerulu Public.

Meleşcanu a transmis avizele pentru cei opt la DNA şi DIICOT

Ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, a transmis, marţi, la DNA şi DIICOT actele primite de la Preşedinţie pentru cei opt actuali şi foşti miniştrii , pentru începerea urmăririi penale, demnitarul precizând că-şi declină orice responsabilitate în cauză.

Zotta: Pancu a semnat un contract pe şase luni cu Rapid

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat agenţiei MEDIAFAX că mijlocaşul Daniel Pancu, ofertat şi de conducerea clubului Steaua, a semnat, marţi seara, un contract cu gruparea giuleşteană pe şase luni cu opţiune de prelungire pe încă un an.

Constanţa: Copilul dispărut a fost găsit mort

Copilul dispărut în urmă cu zece zile din Poarta Albă şi care a fost căutat de importante forţe de ordine constănţene a fost găsit mort pe un câmp din apropierea localităţii Poiana, judeţul Constanţa.

Iranul, pregătit să livreze gaze naturale pentru proiectul Nabucco

Iranul este pregătit să livreze gaze naturale pentru proiectul Nabucco, care vizează construcţia unui gazoduct între Turcia şi Europa Centrală, însă o decizie în acest sens aparţine Uniunii Europene (UE), a declarat ministrul iranian de externe, Manouchehr Mottaki, citat de Reuters.

Foreign Cos Appreciate Romanian Workers For Skills, Salary Demands – Report

The number of Romanian women working abroad is larger than the number of men, while Romanians are considered the best employees, due to their skills and the fact that they are working overtime for modest pay, according to a report compiled by European Citizens Advice Service.