Economic

Ministerul Dezvoltării are în acest an un buget de 3,7 mld.lei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDRL) va avea în acest an un buget de 3,74 miliarde lei, reprezentând 0,64% din PIB şi 1,81% din bugetul general, la care se adaugă suma de 950 milioane lei, reprezentând un credit angajament, a declarat, vineri, ministrul Vasile Blaga.

Ford va obţine finanţare de 10,1 miliarde de dolari de la bănci

Concernul american Ford va accesa finanţarea de 10,1 miliarde dolari prin liniile de credit deschise la bănci, în contextul "îngrijorărilor privind stabilitatea pieţelor de capital", a anunţat grupul, după ce a raportat pierderi de 14,6 miliarde de dolari aferente anului trecut, potrivit Financial Times.

Toshiba şi NEC discută fuziunea diviziilor de chip-uri

Toshiba şi NEC, doi dintre cei mai mari producători japonezi de electronice, poartă discuţii pentru fuzionarea diviziilor producătoare de chip-uri şi semiconductori, măsură necesară pentru a supravieţui recesiunii mondiale, potrivit unei surse apropiate celor două companii, citată de Reuters.

SSIF Broker: Măsurile luate de CNVM sunt exagerate

Preşedintele SSIF Broker, Petru Prunea, consideră că suspendarea activităţii firmei şi oprirea temporară a tranzacţionării acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) sunt decizii exagerate, iar motivele invocate de Comisie sunt "puerile".

CNVM suspendă pentru două săptămâni activitatea SSIF Broker

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat, joi, pentru două săptămâni, autorizaţia de funcţionare a SSIF Broker Cluj-Napoca şi a oprit tranzacţionarea acţiunilor firmei de brokeraj la Bursa de Valori Bucureşti.

Toyota şi Honda, tot mai afectate de recesiunea globală

Honda şi-a redus pentru a patra oară estimările referitoare la profitul din anul fiscal 2008-2009, iar analiştii anticipează că pierderile înregistrate de Toyota vor f mai ridicate decât previziunile companiei, semne că problemele industriei auto japoneze se intensifică.

Boc: Ce spune fostul premier e o gogoaşă, Fondul de Dezvoltare este golit

Fondul Naţional de Dezvoltare, în care premierul Tăriceanu susţine că sunt 11 miliarde lei, este golit din punct de vedere financiar şi conţine doar bani fictivi, deoarece banii obţinuţi din vânzarea Băncii Comerciale Române şi din alte privatizări au fost cheltuiţi, a declarat premierul Emil Boc.

Tăriceanu: Facturile neplătite din 2008 nu au legătură cu bugetul din 2009

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că facturile din 2008 neachitate de Guvernul PNL nu au legătură cu bugetul pe 2009, susţinând că actualii guvernanţi nu fac decât să-şi justifice propria incompetenţă încercând să invoce "greaua moştenire".

Pogea: Cheltuielile cu personalul scad de la 8,4% la 7,5% din PIB

Cheltuielile cu personalul vor scădea de la 8,4% din Produsul Intern Brut (PIB) la 7,5% din PIB în 2009, în timp ce cheltuielile cu achiziţia de bunuri şi servicii se vor diminua cu 1,5 puncte procentuale, de la 6,5% din PIB, la 5% din PIB, a afirmat, joi, ministrul Finanţelor Gheorghe Pogea.

Tăriceanu: Fondul de dezvoltare are 11 miliarde lei, bani sunt, dar ar trebui să ştie unde să caute

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că în Fondul naţional de dezvoltare se găsesc 11 miliarde lei, care ar permite actualului Guvern să-şi acoprere deficitul de finanţare, el susţinând că bani sunt, dar ar trebui să şie unde să-i caute şi cum să-i folosească.

Pogea: Avem în vedere devansarea accizelor la tutun şi alcool

Guvernul intenţionează să ajusteze în avans accizele la tutun şi alcool, ca măsură de majorare a veniturilor bugetare, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Starbucks concediază 6.700 de angajaţi

Starbucks, cel mai mare lanţ de cafenele din lume, prezent şi în România, va concedia 6.700 de angajaţi şi va închide 300 de unităţi, după ce pofitul a scăzut cu 69% în trimestrul al patrulea, la 64,3 milioane de dolari, de la 208,1 milioane de dolari în perioada similară din 2007.

Boc: Guvernul analizează varianta unui împrumut de la CE sau FMI

Guvernul are o problemă legată de finanţarea deficitului şi dispune de mai multe soluţii pentru contractarea unui împrumut, atât din partea Comisiei Europene, cât şi a Fondului Monetar Internaţional, niciuna dintre aceste variante nefiind în prezent exlusă, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Pogea: Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată din 2010

Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aprobată prin ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, dar va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.

Boc: Neimpozitarea profitului reinvestit şi compensarea TVA de plătit cu cel de rambursat, prin OUG

Neimpozitarea profitului reinvestit şi compensarea Taxei pe Valoarea Adăugată de plătit cu sumele de rambursat de la stat din TVA vor fi aprobate prin ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Proiectul de buget pentru 2009 a fost aprobat de Guvern

Proiectul de buget pentru 2009 a fost aprobat de Guvern, urmând să fie din nou discutat, luni, cu partenerii sociali, pentru eventuale modificări, şi transmis la Parlament, a anunţat premierul Emil Boc.

CE: Nu există nicio cerere de sprijin financiar din partea României

Comisia Europeană precizează că autorităţile române nu au cerut, până în prezent, sprijin financiar Uniunii Europene, dezminţind astfel informaţiile publicate de agenţia Reuters, care citează o declaraţie a şefului delegaţiei UE la Bucureşti, Nicolae Idu.

Pogea: Deficitul excesiv al României în 2008 n-a fost cauzat neapărat de criză

Deficitul bugetar excesiv al României din anul 2008, de 5,2% din PIB, nu a fost determinată neapărat de criza financiară, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, adăugând că Uniunea Europeană va sancţiona ţările care au depăşit limita de 3% din PIB din alte cauze.

Guvern: 20% din cheltuielile bugetare să fie alocate pentru investiţii

Guvernul a luat decizia politică, în şedinţa de joi, de a aloca pentru investiţii o sumă reprezentând echivalentul a 20% din cheltuielile bugetare programate în acest an, în principal pentru infrastructură, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Sandu discută, pe 17 februarie, cu Reading despre infringement

Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, va discuta, pe 17 februarie, la Praga, cu comisarul european pentru societatea informaţională şi media, Viviane Reding, pe tema începerii procedurii de infringement pentru nerespectarea regulilor privind independenţa autorităţii de reglementare în comunicaţii.

România a început discuţiile cu CE pentru obţinerea unui împrumut

România a început discuţiile cu Comisia Europeană pentru obţinerea unui împrumut, în condiţiile în care încearcă să prevină declanşarea unei crize financiare, ca urmare a politicii bugetare relaxate şi a încetinirii semnificative a creşterii economice.

Ford – pierderi de şase miliarde dolari în ultimul trimestru din 2008

Constructorul american de autovehicule Ford a consemnat o pierdere de aproape şase miliarde dolari în trimestrul al patrulea al anului trecut, rezultatul ridicând totalul pierderilor din 2008 la 14,6 miliarde dolari, pe fondul cererii scăzute.

Băncile aşteaptă de la BNR reducerea dobânzii şi a rezervelor minime

Bancherii doresc ca banca centrală să decidă, în şedinţa de politică monetară de săptămâna viitoare, atât reducerea dobânzii de politică monetară, cât şi a rezervelor minime obligatorii, pentru a debloca activitatea de creditare, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea.

Băncile comerciale pot reeşalona şi restructura creditele clienţilor

Băncile comerciale au disponibilitatea de a reeşalona şi restructura creditele clienţilor cu probleme, care vin din timp să discute situaţia serviciului datoriei, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

CE: A doua fază a procedurii de infringement contra României pentru Directiva serviciilor energetice

CE a trimis, joi, o opinie motivată unui număr de 20 de state care nu au comunicat date despre transpunerea Directivei privind serviciile energetice, printre aceste state figurând şi România.

Delta Air Lines şi Air France vor opera o cursă directă Bucureşti-New York

Companiile Delta Air Lines şi Air France KLM vor opera din 2 iunie, o cursă directă de la Bucureşti la New York, cu o frecvenţă de patru zboruri pe săptămână.

Sindicaliştii CFR Marfă ameninţă cu proteste

Sindicaliştii de la CFR Marfă ameninţă cu proteste dacă până vineri nu încheie cu administraţia un nou contract colectiv de muncă (CCM), în timp ce reprezentanţii angajaţilor de la Infrastructură şi Călători sunt de acord cu prelungirea cu două luni a contractului care expiră în 31 ianuarie.

JTI: Devansarea calendarului de mărire a accizelor ar însemna scumpiri

Producătorul de ţigarete Japan Tobacco International (JTI) susţine că deja a fost devansat calendarul de majorare a accizei la ţigarete, prin introducerea taxei pe viciu, iar o creştere în avans a taxei ar însemna scumpiri de circa 50% ale produselor şi creşterea contrabandei la 30% din piaţă.

BCE ar putea reduce şi mai mult dobânda de referinţă

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea reduce şi mai mult dobânda, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Jean-Claude Trichet, în aceeaşi zi în care Comisia Europeană (CE) a indicat că încrederea în economie, la nivelul UE, a atins în ianuarie un nivel minim record.

Nistoran: ANC trebuie să treacă sub control parlamentar

Guvernul, Parlamentul şi mai ales oamenii politici care formează aceste instituţii trebuie să realizeze importanţa asigurării independenţei Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), în contexul declanşării procedurii de infringement, a declarat, joi, preşedintele ANC, Liviu Nistoran.

Honda Trading România lansează noua variantă a modelului Jazz

Honda Trading România, reprezentanţa locală a constructorului japonez Honda, va lansa, joi, noua versiune a modelului Jazz, disponibilă cu un motor pe benzină de 1,2 litri şi două propulsoare de 1,4 litri, preţurile pornind de la 14.613 euro, cu TVA.

Accizele la tutun şi alcool, majorate în 2009 la nivelul la care trebuiau ridicate până în 2012 – surse

Accizele la tutun şi alcool ar urma să fie majorate în perioada următoare la nivelul la care, conform calendarului convenit de România cu Comisia Europeană, trebuiau ridicate până în 2012, au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Contracte de 471,14 milioane lei de la CNADNR pentru repararea drumurilor

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) intenţionează să efectueze reparaţii capitale pe 188 de kilometri ai DN 67B Scoarţa-Piteşti şi 22 de kilometri ai DN 7A, valoarea totală estimativă a contractelor fiind de 471,14 milioane lei fără TVA (111,27 milioane euro).

Pambuccian se teme că România ar putea fi cumpărată de străini

Problemele de finanţare de pe piaţa românească au atras fonduri de tip "cioclu", care aşteaptă să cumpere tot la preţuri foarte mici, astfel că, după trecerea crizei, toată ţara ar putea aparţine altora, a declarat deputatul Varujan Pambuccian, membru al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei.

Deficitul de protecţie al populaţiei s-a dublat faţă de 2006

Deficitul de protecţie al populaţiei României, calculat ca diferenţă între resurse financiare disponibile şi nevoi, se ridică la 388,5 miliarde de lei (circa 97,1 miliarde de euro), fiind în creştere faţă de anul 2006, când se situa la 43 miliarde de euro, potrivit datelor ING Asigurări de Viaţă.

Tranzacţiile imobiliare au scăzut cu 25% în ultimele patru luni din 2008

Numărul tranzacţiilor imobiliare s-a redus în ultimele patru luni din anul trecut cu circa 25%, potrivit datelor transmise MEDIAFAX de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), care indică pentru întreg anul 2008 o scădere cu peste 7% faţă de 2007.

CFR Călători cumpără vagoane pentru transportul maşinilor

Societatea Atelierele CFR Griviţa va furniza CFR Călători, în următorii trei ani, 20 de vagoane pentru transportul autoturismelor, valoarea contractului fiind de 14,5 milioane lei, fără TVA.

BSGP a ajuns la o deţinere de 99,1% din acţiunile Fabian România, oferta a fost închisă

Firma Black Sea Global Properties Limited (BSGP), controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu prin Rompetrol Holding, a ajuns la o deţinere de 99,1% din acţiunile fondului Fabian România până la termenul extins al ofertei de preluare integrală, respectiv 28 ianuarie.

Geoană: Cei care au spus că nu vom avea nevoie de FMI s-au cam pripit

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seară, la B1TV, că România are nevoie, în luna mai, de circa 20 de miliarde de euro pentru finanţarea deficitului, el vorbind, totodată, de un împrumut posibil de la FMI de 6 sau 7 miliarde de euro.

Corâci: Preşedintele va pleda pe lângă Guvern pentru susţinerea măsurilor convenite

Preşedintele UGIR 1903, Cezar Corâci, a declarat, miercuri, la finalul întâlnirii de la Cotroceni, că patronatele speră ca Guvernul să sprijine aşa cum a promis economia, menţionând că există în acest sens şi sprijin din partea preşedintelui pentru susţinerea şi monitorizarea măsurilor convenite.