Economic

Noul Mini Cabrio, disponibil în România (Galerie Foto)

Noua generaţie a decapotabilei Mini Cabriolet este disponibilă în România la preţuri cu TVA cuprinse între 27.600 euro şi 32.400 euro, iar primele unităţi vor fi livrate clienţilor în luna martie, potrivit BMW Group România, importatorul mărcii Mini.

Gazprom preia oficial controlul asupra grupului petrolier NIS

Gazprom va prelua marţi, în mod oficial, controlul asupra grupului petrolier NIS, obiectivul strategic declarat fiind transformarea companiei din Serbia într-unul dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţa de profil din sud-estul Europei, a afirmat premierul sârb, Mirko Cvetkovic.

Leul îşi reia deprecierea

Leul s-a depreciat uşor, în şedinţa interbancară de marţi, în ton cu valutele din regiune, iar spre finalul zilei oferta ridicată de euro din piaţă a dus la diminuarea cotaţiilor până la un minim de 4,2390 – 4,2420 lei/euro.

GM concediază 10.000 de angajaţi

Constructorul auto General Motors (GM) a anunţat, marţi, că va concedia, anul acesta, 10.000 din cei 79.000 de angajaţi şi va impune reduceri salariale pentru restul personalului.

Mazda a lansat în România noul roadster MX-5

Mazda a lansat pe piaţa românească noua variantă a modelului roadster MX-5, disponibilă în două variante de motorizări pe benzină, cu preţuri de la 18.390 de euro, cu toate taxele incluse, a anunţat filiala locală a constructorului auto japonez.

Guvernul trimite CE Programul de convergenţă, informând despre deficitul din 2008

Guvernul va transmite Comisiei Europene varianta preliminară a formei actualizate a Programului de Convergenţă, în care va arăta că deficitul bugetar în 2008 a fost de 5,2%, document pe baza căruia CE va propune începerea procedurii de deficit excesiv, o decizie urmând însă să fie luată în aprilie.

CE deschide în scurt timp procedura de deficit excesiv pentru 6 ţări, inclusiv România

Comisia Europeană va deschide în scurt timp procedura de deficit excesiv pentru cel puţin şase state membre ale UE, printre care şi România, existând însă posibilitatea ca Executivul de la Bruxelles să acorde mai mult timp pentru clarificarea situaţiei financiare, în condiţiile crizei economice.

Ford cere autorităţilor locale să stopeze construcţia de locuinţe lângă fabrica de la Craiova

Conducerea Ford România a solicitat, marţi, autorităţilor locale, la o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, şi cu prefectul Florin Stancu, să intervină pentru a nu mai fi eliberate autorizaţii de construcţie pentru locuinţe lângă fabrica de la Craiova.

Perimetrele Sterling conţin gaze, dar ANRM nu are o estimare certă a rezervelor

Perimetrele deţinute de compania Sterling Resources în Marea Neagră conţin cu siguranţă rezerve de hidrocarburi, dar o evaluare certă a acestora nu a fost încă realizată, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Rersurse Minerale (ANRM), Gelu Agafiel Mărăcineanu.

APIA reclamă „accesul dificil la credite” în cazul programului „Rabla”

Cea mai mare problemă a programului de înnoire a parcului auto naţional, denumit şi "Rabla", vine din faptul că accesul la creditare este în prezent mai dificil decât anul trecut, obiectivul de înlocuire a 60.000 de maşini vechi în 2009 putând fi ratat, potrivit vicepreşedintelui APIA.

Noi modele Porsche, lansate în România

Porsche România, importatorul mărcii Porsche pe plan local, a lansat, marţi, modelul Cayenne Diesel şi variantele restilizate ale automobilelor Boxster şi Cayman şi aşteaptă vânzări în creştere în acest an.

Corpul de Control al Guvernului verifică instituţiile implicate în acordurile cu Sterling

Corpul de Control al Guvernului a început să verifice documentele de la Secretariatul General al Executivului, cancelaria premierului şi ministerele Justiţiei, Mediului, Afacerilor Externe şi Finanţelor care dau dreptul companiei Sterling Resources să extragă hidrocarburi din Marea Neagră.

Berceanu dă vina pe mai multe instituţii în cazul pasajului Băneasa

Pasajul subteran de la Băneasa va fi finalizat în toamna acestui an, după o întârziere de aproape doi ani, de care sunt vinovate instituţii precum Primăria Bucureşti, Ministerul Mediului şi Poliţia Capitalei, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.

Băncile au început să plătească în avans dobânzile la depozite

Emporiki Bank a anunţat în luna ianuarie că acordă dobânda aferentă depozitelor în ziua constituirii acestora de către persoane fizice, iar marţi au anunţat şi grecii de la Piraeus Bank lansarea unui produs de economisire de acelaşi tip.

Linia de cale ferată Gara de Nord-Otopeni va fi dată în funcţiune în câteva zile

Linia de cale ferată Gara de Nord-Otopeni va fi dată în funcţiune în câteva zile, iar un bilet va costa 6 lei, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.

România ar putea fi sancţionată de CE pentru deficit excesiv

Guvernul speră că România nu va fi sancţionată de către Comisia Europeană (CE) pentru deficit excesiv în 2008, deşi datele disponibile în prezent indică posibilitatea declanşării acestei proceduri, a declarat, marţi, premierul Emil Boc.

China a devenit în luna ianuarie cea mai mare piaţa auto la nivel mondial

China a devenit în luna ianuarie cea mai mare piaţa de automobile la nivel mondial, devansând SUA, unde vânzările auto au scăzut cu 37%, la minimul ultimilor 27 de ani, transmite AFP.

Videanu despre evoluţia crizei: Va fi un vârf de sarcină în aprilie-mai

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, marţi, într-o dezbatere organizată de Realitatea TV, că nu se pot defini intervalele critice în anul 2009, el estimând că va fi "un vârf de sarcină" în lunile aprilie-mai, legat de execuţia bugetară.

Boc: România suferă de obezitate birocratică şi risipă

Proiectul de buget pentru 2009, cu o creştere economică de 2,5% şi deficit bugetar de 2% din PIB, este unul realist în condiţiile celei mai mari crize economice din ultimii 60 de ani şi în contextul în care România suferă de "obezitate birocratică şi risipă", a afirmat premierul Emil Boc.

Madoff nu a recunoscut frauda, dar a acceptat judecarea parţială a cazului

Bernard Madoff, fostul preşedinte al bursei Nasdaq, învinuit de o fraudă de 50 de miliarde de dolari, a acceptat judecarea parţială a procesului civil intentat de Comisia americană pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC), dar nu a recunoscut sau respins acuzaţia.

Statul francez va credita Peugeot-Citroen şi Renault cu 6,5 miliarde euro

Staul francez va sprijini constructorii auto Peugeot-Citroen, Renault şi Renault Trucks prin credite însumând 6,5 miliarde de euro, în schimbul angajamentului de a nu închide fabricile din Franţa, a declarat, luni, preşedintele Nicolas Sarkozy.

Guvernul a achitat deja 30% din datoria către agenţi economici

Guvernul a achitat deja 30% din datoria de 2,1 miliarde euro către agenţii economici, pentru facturi restante şi lucrări recepţionate şi nefacturate, iar programul de achitare a datoriilor va continua.

Înmatriculările de automobile au căzut cu peste 50% în ianuarie

Înmatriculările de automobile noi au căzut cu 53,1% în ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, la 13.815 unităţi, iar înregistrările de maşini second-hand de import au coborât cu 52,2% în perioada analizată, la 5.941 unităţi.

Medvedev: Criza economică mondială nu a ajuns încă la apogeu

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a avertizat, luni, că apogeul crizei economice mondiale nu a fost încă atins, urmând ca anul 2010 să fie "foarte dificil", potrivit presei ruse.

Leul s-a apreciat uşor

Moneda naţională s-a apreciat în şedinţa interbancară de luni, însă mai puţin decât valutele din regiune, iar cursul de schimb a coborât la 4,2335 - 4,2345 lei/euro la închiderea pieţei, cu circa 1,5 bani mai jos faţă de nivelul de la finele şedinţei anterioare.

România ar putea evita penalizările CE pentru deficit excesiv

România va putea "ieşi rapid" din procedura de deficit excesiv şi va evita penalizări din partea Comisiei Europene (CE) dacă îşi va respecta angajamentele, printre care un deficit bugetar de 2% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, potrivit Ministerului de Finanţe Publice (MFP).

Gazprom nu renunţă la South Stream

Gazprom nu renunţă la construcţia gazoductului South Stream, prin care vor fi transportate gaze naturale ruseşti către Europa, în pofida anticipării scăderii veniturilor grupului şi a costurilor ridicate implicate de proiect.

Corpul de Control al Guvernului verifică actele privind rezervele din Marea Neagră

Corpul de Control al Guvernului a început, luni, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), verificarea documentelor în baza cărora compania canadiană Sterling Resources poate să extragă ţiţei şi gaze naturale din Marea Neagră.

Isărescu: O anumită stabilitate a cursului este în interesul economiei româneşti

O anumită stabilitate a cursului de schimb şi corelare cu fundamentele macroeconomice sunt în interesul economiei româneşti, al statului şi al băncilor comerciale, a declarat, luni, guvenatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că este nevoie de încrederea populaţiei în moneda naţională.

Trei sferturi din angajaţii combinatului Doljchim care erau în şomaj tehnic au revenit la lucru

Un număr de 450 de angajaţi de la combinatul Doljchim, din cei 609 aflaţi în şomaj tehnic, s-au întors, luni, la serviciu, directorul unităţii, Dumitru Ungureanu, spunând că societatea are comenzi suficiente pentru furnizarea de îngrăşăminte.

Finanţarea deficitului bugetar la costuri rezonabile, esenţială pentru România

Finanţarea deficitului bugetar la costuri rezonabile este vitală pentru România în condiţiile actuale, când este dificil de acoperit şi un nivel redus, de 2% din PIB, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Pogea: Guvernul a plătit facturi restante de 1,2 miliarde de lei

Guvernul a plătit, în perioada 26 ianuarie-5 februarie, facturi restante către sectorul privat de 1,2 miliarde de lei, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, menţionând că decontarea facturilor are încă o viteză redusă şi există blocaje la nivelul ordonatorilor principali de credite.

BNR a vândut un miliard de euro pentru a steriliza valuta preschimbată de Finanţe în lei

Banca Naţională a României a vândut în ultima perioadă un miliard de euro pentru a steriliza definitiv sumele în valută pe care Trezoreria Statului le-a transformat în lei, în vederea acoperirii deficitului de anul trecut, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Bancherii solicită BNR modificarea regulamentului

Bancherii au solicitat Băncii Naţionale a României (BNR) schimbarea regulamentului privind provizioanele, perioada de executare, reeşalonările creditelor şi rezervele minime obligatorii (RMO) la liniile de credit, a declarat, luni, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

Almunia cere miniştrilor de Finanţe o soluţie pentu „tratarea activelor toxice”

Miniştrii de Finanţe ai statelor membre UE trebuie să cadă de acord asupra unei soluţii pentru "tratarea activelor toxice" din sistemele financiare, a declarat, luni, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, Joaquin Almunia.

Nissan va concedia 20.000 de angajaţi

Constructorul auto japonez Nissan va încheia anul fiscal 2008-2009 în pierdere, pentru prima dată în ultimii 14 ani, şi a anunţat, în consecinţă, că va concedia 20.000 de angajaţi până la 31 martie 2010, reprezentând 8,5% din totalul salariaţilor grupului.

Deficitul comercial al României a ajuns la 22,52 miliarde euro în 2008

Deficitul comercial al României a fost anul trecut de 22,52 miliarde euro, cu 3,4% mai mare decât în 2007.

Angajaţii Dacia au revenit la lucru după o întrerupere de două săptămâni a activităţii

Activitatea la uzinele Dacia a fost reluată, luni dimineaţă, după o întrerupere de două săptămâni a producţiei, cauzată de scăderea drastică a cererii atât pe piaţa internă, cât şi la nivel mondial.

UE, presată să asigure un ajutor financiar României

Şase bănci europene, printre care UniCredit, Societe Generale şi Erste, fac presiuni asupra Uniunii Europene (UE) să asigure un ajutor financiar României şi altor state din Europa de Est, transmite Bloomberg.

GM va disponibiliza până la 5.000 de angajaţi

Constructorul american de automobile General Motors (GM), ale cărui vânzări au scăzut cu 50% în luna ianuarie, pregăteşte un program prin care va disponibiliza cel mult 5.000 de angajaţi pentru a reduce cheltuielile, potrivit agenţiei Bloomberg.