Economic

Băsescu: Băncile vor parteneriat cu Guvernul, dar încă nu se întâmplă mare lucru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a cerut recent băncilor din România să facă un parteneriat cu Guvernul, la care acestea au răspuns pozitiv, "dar încă nu se întâmplă mare lucru".

Băsescu, investitorilor: Gândiţi-vă de zece ori înainte de a trece la trimiteri masive în şomaj

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, marţi, un apel către "proprietari şi investitori" să se gândească de zece ori înainte de a trece la trimiteri masive în şomaj, propunându-le un parteneriat cu Guvernul pentru diminuarea efectelor crizei.

Agenţiile de rating ar putea reintroduce România în „investment grade” în 2010

Analiştii BCR consideră că, într-un scenariu optimist, agenţiile de rating ar putea acorda din nou României calificativul de "investment grade" (risc redus pentru investiţii) în 2010, a declarat economistul-şef al băncii, Lucian Anghel.

UE aprobă dublarea fondurilor de urgenţă pentru Europa de Est

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au aprobat, marţi, dublarea fondurilor de urgenţă destinate statelor din Europa de Est care au dificultăţi din cauza crizei economice, la 50 miliarde euro, în urma unui acord de principiu convenit în martie de liderii UE.

Mediafax furnizează analize sectoriale pentru companii

Mediafax furnizează companiilor, începând de marţi, 5 mai, analize sectoriale realizate pe diferite domenii economice de InterBiz ׀ research & consulting, firmă de consultanţă strategică specializată în realizarea de analize sectoriale.

Miniştrii de Finanţe din UE: Economia a atins pragul de jos

Economia UE a atins pragul de jos, iar redresarea ar putea începe de anul viitor, potrivit miniştrilor de Finanţe ai statelor membre, reuniţi marţi la Bruxelles, care au convenit că este necesară revenirea la disciplina fiscală odată ce economia va începe din nou să crească.

România a avut în martie a treia creştere a preţurilor producţiei industriale din UE

România a înregistrat, în luna martie, a treia creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, de 3,8% faţă de martie 2008, în timp ce media celor 27 de state membre a indicat un declin de 2,3%, potrivit datelor prezentate marţi de biroul de statistică al UE, Eurostat.

Cursul de schimb a ajuns la 4,1605 lei/euro

Leul a continuat să se aprecieze în raport cu euro în prima parte a şedinţei interbancare de marţi, urmând tendinţa valutelor emergente din regiune, iar cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 3,15 bani, la 4,1605 lei/euro, la cel mai redus nivel din 14 aprilie.

Jumătate dintre IMM-uri, afectate grav sau foarte grav de criza financiară

Jumătate dintre IMM-uri sunt afectate grav sau foarte grav de criza economică şi financiară, potrivit unui sondaj realizat în luna aprilie de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), care arată că doar 2% dintre firme nu resimt efectele crizei.

Adidas va închide mai multe reprezentanţe regionale din Europa şi Asia

Adidas va închide mai multe reprezentanţe regionale din Europa şi Asia şi ar putea renunţa la unele magazine, pentru a economisi 100 milioane euro, după ce costurile ridicate şi problemele de la divizia Reebok au afectat sever rezultatele din primul trimestru al acestui an.

Experţii CE recomandă Guvernului să orienteze investiţiile şi către dezvoltarea forţei de muncă

Experţii Comisiei Europene prezenţi la Bucureşti pentru o misiune de evaluare şi pregătire a raportului de ţară din luna iulie au participat, marţi, la şedinţa miniştrilor pe tema fondurilor comunitare, recomandând Guvernului să direcţioneze investiţiile şi către dezvoltarea resurselor umane.

Google şi Apple, anchetate de autorităţile americane

Autorităţile americane au demarat o anchetă la Google şi Apple, pentru a determina dacă prezenţa a doi directori în conducerile ambelor companii afectează legislaţia din domeniul concurenţei, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal (WSJ).

Parlamentul Ungariei a acordat avizul preliminar pentru majorarea TVA şi reducerea pensiilor

Parlamentul Ungariei a acordat luni aprobarea preliminară pentru mai multe amendamente la legea taxelor şi cea a pensiilor, printre care se numără majorarea TVA la 25% începând cu luna iulie, de la 20% în prezent, şi reducerea pensiilor, necesare pentru a ţine sub control deficitul bugetar în 2009.

FMI: Salariile vor creşte în perioada 2009-2011 în pas cu inflaţia

Fondul Monetar Internaţional estimează că salariile nominale vor înregistra avansuri de 5,9% în acest an, de 3,9% în 2010 şi de 3,5% în 2011, similare cu ratele medii ale inflaţiei, în contextul unor ritmuri de creştere a câştigurilor în 2009 de 5,1% în sectorul public şi de 6,2% în cel privat.

FMI: Economia României va creşte cu 5% în 2011

Fondul Monetar Internaţional (FMI) anticipează că economia României va scădea cu 4,1% în acest an şi va stagna în 2010, însă va reveni la o creştere robustă în 2011, când avansul PIB ar putea fi de 5%, în contextul în care cererea de pe piaţa locală va urca din nou, după doi ani de scădere.

FMI: Majorarea salariilor din sectorul public va fi foarte redusă, dacă va exista

Majorările salariale din sectorul public vor fi foarte reduse, dacă vor exista, în contextul în care Guvernul a fost de acord cu impunerea anumitor limite în această zonă, a declarat Jeffrey Franks, consilier în Departamentul Europa al FMI.

Pogea: Acordul a fost aprobat în unanimitate de conducerea FMI

Acordul României cu FMI a fost aprobat de toţi membrii Consiliului Executiv al instituţiei şi va fi transmis autorităţilor române, pentru a fi ratificat de Parlament, iar unul dintre efectele înţelegerii va fi redarea încrederii investitorilor, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

FMI a aprobat acordul stand-by cu România

Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, luni, acordul stand-by convenit cu România, pe o perioadă de doi ani, în valoare de 12,95 de miliarde euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Turneu de promovare a tehnologiei nucleare canadiene în România

Ministrul canadian al Comerţului Exterior, Stockwell Day, efectuează un turneu în Europa de Est şi va vizita inclusiv România pentru a promova tehnologia nucleară din Canada, a anunţat luni ministerul său într-un comunicat.

Ministerul Turismului a primit 13 oferte pentru realizarea brandului turistic

Ministerul Turismului a primit un număr de 13 de oferte pentru realizarea viitorului brand turistic al României, în cadrul procedurii de achiziţie publică, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis luni MEDIAFAX.

Băsescu: Bugetul are dificultăţi să asigure cheltuielile, MF se împrumută adesea

Preşedintele Băsescu a declarat, luni, referitor la anunţul CE de declanşare a procedurii de deficit excesiv în cazul României, că bugetul de stat are dificultăţi în momentul de faţă să asigure cheltuielile la care s-a angajat şi că Ministerul de Finanţe se împrumută frecvent pentru a le acoperi.

Udrea participă la târgul de turism din Dubai

Ministrul Turismului, Elena Udrea, va participa în perioada 5-8 mai la târgul internaţional de turism Arabian Travel Market din Dubai, cu scopul de a convinge oamenii de afaceri arabi să investească în turismul românesc, se arată într-un comunicat al Minissterului Turismului.

Rezervele valutare la BNR au scăzut cu 235 milioane euro în aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut în aprilie cu 235 de milioane de euro, de la 25,121 miliarde euro la 24,886 miliarde euro, pe fondul unor ieşiri de 3,782 miliarde euro şi a unor intrări de 3,547 miliarde euro.

Oamenii de afaceri chinezi au investit peste 400 milioane de dolari în România

Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Liu Zengwen, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că până în prezent oamenii de afaceri chinezi au investit, în total, în România, peste 400 milioane de dolari.

BNR va menţine, miercuri, rata dobânzii de politică monetară la 10% – analişti

Banca Naţională a României (BNR) va menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul actual de 10%, consideră majoritatea analiştilor intervievaţi de MEDIAFAX, deşi nu exclud o reducere cu 0,25 puncte procentuale, care nu ar influenţa, însă, foarte mult piaţa.

CE va declanşa procedura de deficit excesiv şi împotriva României

Comisia Europeană (CE) va lua măsuri disciplinare pentru depăşirea pragului de 3% din PIB privind deficitul bugetar, stipulat de legislaţia europeană, împotriva mai multor state, inclusiv România, a declarat, luni, comisarul european pentru economie şi politică monetară, Joaquin Almunia.

Vasile Turcu a vorbit cu Geoană, despre problemele patronatului din industrie

Preşedintele Confederaţiei Patronatelor din Industria României, Vasile Turcu, a discutat, luni, la sediul central al PSD, cu liderul partidului, Mircea Geoană, despre problemele patronatului din industrii.

CE a revizuit în uşoară creştere prognoza de inflaţie pe 2009 pentru România

Comisia Europeană (CE) a revizuit în uşoară creştere prognoza pe 2009 de inflaţie medie anuală pentru România, de la 5,7%, cât estima în ianuarie, la 5,8%, potrivit datelor prezentate luni de Executivul Uniunii Europene.

CE a revizuit în scădere prognoza de deficit bugetar al României pe 2009

Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza privind deficitul bugetar al României în 2009, de la 7,5% la 5,1% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit datelor prezentate luni de Executivul Uniunii Europene.

CE a redus estimările de creştere economică pentru România în 2009 şi 2010

Comisia Europeană a redus estimările de creştere economică a României, anticipând o contracţie a activităţii de 4% anul acesta, respectiv stagnare în 2010, comparativ cu proiecţiile privind avansul PIB de 1,75% şi sub 2,5%, publicate în ianuarie.

România va avea infrastructură rutieră ca în Europa de Vest peste 130 de ani

Infrastructura rutieră de transport din România va ajunge la acelaşi nivel ca în Europa de Vest în aproximativ 130 de ani, dacă va fi păstrat ritmul actual de dezvoltare, arată, într-un studiu, compania de consultanţă A.T. Kearney.

Fiat vrea să creeze o nouă companie auto

Constructorul italian Fiat vrea să creeze o nouă companie auto prin unirea diviziei sale de automobile cu Chrysler şi subsidiarele europene ale General Motors (GM), printre care Opel, Vauxhall şi Saab, potrivit Financial Times.

Bank of America şi Citigroup şi-ar putea majora capitalul cu peste zece miliarde dolari

Bank of America şi Citigroup studiază posibilitatea de a-şi majora capitalul cu mai mult de zece miliarde dolari fiecare, cu toate că încearcă să convingă autorităţile americane că nu au nevoie de resurse financiare suplimentare, potrivit Financial Times.

AIG va vinde sediul din Japonia pentru un miliard de dolari – WSJ

American International Group (AIG) urmează să vândă sediul central al operaţiunilor din Japonia pentru circa un miliard de dolari, către o companie japoneză de asigurări, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de Wall Street Journal (WSJ).

Topul ieftinirii apartamentelor vechi pe cartiere

Apartamentele vechi din cartierul Titan s-au devalorizat cel mai puţin, în vreme ce Berceniul şi Drumul Taberei au ajuns cele mai ieftine cartiere.

Conducerea ArcelorMittal Galaţi cere Guvernului să accelereze lucrările de infrastructură

Conducerea ArcelorMittal Galaţi a cerut Guvernului să accelereze implementarea proiectelor de infrastructură, asigurând astfel o creştere a consumului de oţel, a declarat, duminică, directorul general al societăţii, Augustine Kochuparampil.

Japonia, China, Coreea de Sud şi alte ţări asiatice înfiinţează un fond de criză

Un număr de 13 state din Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia, China şi Coreea de Sud, au convenit înfiinţarea unui fond de până la 120 miliarde de dolari care să furnizeze lichidităţi, la nevoie, în timpul crizei economice.

Citigroup ar putea avea nevoie de o nouă majorare de capital

Citigroup ar putea avea nevoie de o nouă majorare de capital, de până la zece miliarde de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei, în condiţiile în care guvernul american continuă negocierile cu băncile referitoare la rezultatele testelor de stres, relatează Wall Street Journal.

Chrysler va cere în justiţie scoaterea rapidă la licitaţie a activelor

Chrysler va cere, luni, la tribunalul pentru falimente din Manhattan, ca activele sale să fie scoase la licitaţie rapid, în decurs de trei săptămâni, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Bloomberg.

Achiziţia Opel, o oportunitate extraordinată pentru Fiat

Preluarea companiei germane Opel de către Fiat ar fi o oportunitate extraordinată, consideră preşedintele grupului auto italian, Luca Cordero de Montezemolo.