„Sutienul inteligent” cu senzori, inventat de cercetătorii australieni

Un sutien realizat dintr-o "ţesătură inteligentă" dotată cu senzori, care ar putea să le scutească pe femei de disconfort şi chiar de răni provocate de articolele de acest tip, cu un design prost, a fost dezvoltat de o echipă de cercetători din Australia.

SRR scrie conducerii Parlamentului, după ce a fost dată în judecată de PD

Conducerii societăţii publice de radio a semnalat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor faptul că a fost dată în judecată de către PD, SRR solicitând o opinie oficială a conducerii Camerei sau chiar a plenului.

Roma: Un imigrant român şi-a ştrangulat soţia în autoturism

Un imigrant român în vârstă de 40 de ani şi-a ştrangulat soţia de 34 de ani, în autoturismul familiei, pe o stradă din Roma.

Conducerea PDL include preşedintele, doi prim-vicepreşedinţi şi secretarul general

Liderul democrat, Emil Boc, a declarat, luni, că PDL este condus interimar de un preşedinte, doi prim-vicepreşedinţi şi un secretar general, iar, odată cu alegerile din anul 2009, structura de conducere va include şi funcţia de preşedinte executiv.

Dosarul privind fraudarea BIR rămâne la ÎCCJ

Dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) rămâne la instanţa supremă, după ce judecătorii au respins cererea de returnare a cauzei către procurori, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind competenţa procurorilor militari privind anchetarea civililor.

Meleşcanu ar putea asigura interimatul la Justiţie

Ministrul Apărării Teodor Meleşcanu ar putea prelua interimatul la Justiţie, în cazul în care în următoarele zile conducerea liberală nu ajunge la un acord privind persoana pe care o va nominaliza ca succesor al demisionarului Tudor Chiuariu, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

Fiul lui Hildegard Puwak, trimis în judecată

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Puwak, fiul lui Hildegard Puwak, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, deturnare de fonduri şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.

CFR încearcă să obţină minim 31 mil. euro din vânzarea unor terenuri

CFR încearcă să obţină cel puţin 32,6 milioane de euro, inclusiv TVA, în urma vânzării prin licitaţie cu strigare la Bursa de Mărfuri a patru terenuri cu o suprafaţă de aproape două hectare din Bucureşti şi a unuia de aproximativ 2.500 metri pătraţi din Ploieşti.

Romanian Film Employees To Keep Their Jobs – Official

The employees with Romania’s film distribution and trading company RomaniaFilm are not in danger of losing their jobs following the transfer of certain movie theaters from the company administration to the administration of local councils, secretary of state with the Ministry of Culture Demeter Andras said Monday.

Românii din Marea Britanie pretind că sunt polonezi pentru a fi angajaţi mai rapid

Numeroşi imigranţi români sau cehi din Marea Britanie pretind că sunt polonezi, pentru a fi recrutaţi mai rapid de angajatorii britanici, care îi consideră pe polonezi mai muncitori şi mai perseverenţi decât britanicii.

Paul McCartney va fi onorat pentru întreaga carieră la Brit Awards 2008

Cântăreţul britanic Paul McCartney, fost membru al trupei Beatles, va fi recompensat cu premiul Outstanding Contribution to Music la gala Brit Awards 2008, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea muzicii pop-rock, informează The Sun.

Expoziţia „Comunismul în România 1945 – 1989”, vernisată la Varşovia

Expoziţia "Comunismul în România 1945 - 1989" va fi vernisată, marţi, la Palatul Culturii şi Ştiinţei din Varşovia, de către Muzeul Naţional de Istorie al României, în colaborare cu Institutul Cultural Român.

Social Democrats Invite Parliament Parties To Talks On 2008 State Budget

Romania’s leftist opposition Social Democratic Party, or PSD, decided Monday to invite all parliament parties for talks this week on the 2008 state budget draft.

Kovesi: Am colaborat bine cu Tudor Chiuariu, am comunicat bine, dar fără eficienţă

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că a avut o colaborare bună cu ministrul demisionar al Justiţiei, Tudor Chiuariu, dar lipsită de eficienţă.

Primarul şi viceprimarul din Râmnicu Vâlcea, rejudecaţi în stare de libertate

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, apelul procurorilor DNA împotriva sentinţei Tribunalului Alba de punere în libertate şi achitare a primarului şi viceprimarului din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, respectiv Nicolae Dicu, astfel că cei doi vor fi rejudecaţi în libertate de Tribunalul Alba.

Rusia consideră că independenţa Kosovo ar putea genera o „reacţie în lanţ”

Rusia a avertizat luni statele occidentale că recunoaşterea unei declaraţii unilaterale a independenţei Kosovo ar putea provoca "o reacţie în lanţ" de probleme în Balcani şi nu numai.

Liderii Kosovo vor demara imediat acţiuni în vederea independenţei – oficial

Liderii albanezi din Kosovo vor începe imediat discuţiile cu susţinătorii lor occidentali pe tema paşilor de urmat în vederea unei declaraţii de independenţă şi a recunoaşterii ei internaţionale, a declarat luni un oficial de rang înalt.

Angelina Jolie şi Cate Blanchett, într-un film despre infirmierele bulgare

Compania Sixth Sense Productions va realiza un film despre infirmierele bulgare condamnate la moarte în Libia şi eliberate în iulie, după opt ani de închisoare, în care ar putea juca actriţele Angelina Jolie şi Cate Blanchett, informează edicom.ch.

PSD invită partidele parlamentare la discuţii pe tema bugetului pe 2008

PSD a decis, luni, să invite, în această săptămână, partidele parlamentare la discuţii privind proiectul bugetului de stat pe anul 2008, pentru a se pune de acord asupra amendamentelor pe care le-ar putea susţine împreună.

Kârgâztan: Vânătoare pentru găsirea casei lui Moş Crăciun

Guvernul din Kârgâztan a ordonat începerea unei anchete pentru a demonstra că Moş Crăciun locuieşte în această mică republică din Asia Centrală, în urma unui raport apărut săptămâna trecută în Suedia, şi pentru a rezolva una dintre marile enigme ale lumii.

Arad: Atelier de confecţionat arme de vânătoare, în casa unui bătrân

Poliţiştii arădeni au descoperit în gospodăria unui arădean un atelier de confecţionat arme de vănâtoare, fiind confiscate cinci puşti artizanale ascunse în diferite locuri din casă.

Karl Lagerfeld spune că Amy Winehouse este noua lui muză

Designerul Karl Lagerfeld spune că turbulenta cântăreaţă britanică Amy Winehouse, care recent a obţinut şase nominalizări la premiile Grammy, este noua lui muză, comparând-o pe aceasta cu simbolul anilor '60 Brigitte Bardot, informează The Sun.

MCC: Angajaţii RADEF nu-şi vor pierde locurile de muncă

Secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC), Demeter Andras, a declarat, luni, în cadrul unui briefing de presă, că angajaţii RomâniaFilm nu-şi vor pierde locurile de muncă în cazul transferului unor săli de cinema din administrarea RADEF în cea a autorităţilor locale.

InfoPro lansează campania „Poţi mai mult de ho-ho-ho? Ţine cont de InfoPro! „

Ascultătorii InfoPro sunt invitaţi să participe, în perioada 6 - 19 decembrie, la campania "Poţi mai mult de ho-ho-ho? Ţine cont de InfoPro!", pentru a demonstra că au calitaţile unui Moş Crăciun vertabil şi îl pot imita fidel, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Boxerul Joe Calzaghe, personalitatea sportivă a anului în clasamentul BBC

Pugilistul galez Joe Calzaghe a fost desemnat de BBC drept personalitatea sportivă a anului, tatăl şi antrenorul său, Enzo Calzaghe, primind trofeul pentru cel mai bun tehnician al anului.

Musharraf respinge o acţiune unilaterală a SUA împotriva militanţilor al-Qaida

Pakistanul ar putea saluta un raid militar sprijinit de Statele Unite împotriva reţelei al-Qaida, a declarat preşedintele Pervez Musharraf într-un interviu, respingând însă ideea unei decizii unilaterale a Washingtonului de a trimite trupe în ţara sa, împotriva militanţilor.

Europarlamentarii PSD au primit sfaturi de la Geoană, Iliescu, Corlăţean

Cei zece europarlamentari PSD au plecat, luni, de la sediul central al partidului, către aeroport, unde se vor îmbarca pentru Strasbourg, înaintea plecării ei primind sfaturi de la preşedintele PSD Mircea Geoană, de la preşedintele de onoare Ion Iliescu şi de la secretarul general Titus Corlăţean.

CE ar putea impune norme de poluare mai dure pentru producătorii de modele auto de mici dimensiuni

Comisia Europeană (CE) ar putea impune standarde mai severe privind emisiile de dioxid de carbon în cazul producătorilor de modele auto de mici dimensiuni decât pentru constructorii de vehicule mari, mai puternice, relatează ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Filmul „Busola de aur”, pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul fantastic "Busola de aur", cu Daniel Craig şi Nicole Kidman, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce a încasat 26 de milioane de dolari de vineri până duminică.

Romanian Ex Pres Suggests Left-Right Tag Team Vs Current President

The honorary president of Romanian leftist opposition party PSD, Ion Iliescu, said that Romanian president Traian Basescu and his supporters are the foes of stability in Romania, and social democrats and liberals should work together to isolate the head of state.

Orban: Norica Nicolai are cele mai mari şanse să-i succeadă lui Chiuariu

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente, că liberalii vor decide în această săptămână asupra succesorului lui Tudor Chiuariu la ministerul Justiţiei, apreciind că senatorul Norica Nicolai are cele mai mari şanse.

Romanian Community In Italy Donates Blood For Rome Hospitals

Romanian immigrants in Italy gathered Sunday near the Coliseum in Rome to take part in an ample blood donation campaign for hospitals in Rome, RomaCitta informed.

Delegaţia Permanentă a PNL s-a reunit la Casa Dante

Delegaţia Permanentă a PNL s-a reunit, luni, la Casa Dante, conform ordinii de zi, urmând să fie analizate rezultatele la euroalegeri, fiind posibil ca, la propunerea unor membri ai DP să fie abordat subiectul titularului de la Justiţie, dar şi cel al remanierii guvernamentale.

Romania’s Rompetrol Cut Pump Prices By RON0.02 Per Liter

Romania’s second-largest oil company Rompetrol Group NV cut Monday gasoline and diesel oil pump prices by 0.02 lei (EUR1=RON3.5121) per liter, for the period December 10-16, the company said in a statement.

Comunitatea românească din Italia donează sânge pentru spitalele din Roma

Imigranţi români în Italia s-au reunit, duminică, la Roma, în apropierea Colosseumului, pentru a participa la prima zi a unei ample campanii de donare de sânge "românesc" pentru spitalele din capitala italiană, relatează publicaţia electronică RomaCitta.

„4,3,2”, desemnat de Asociaţia criticilor din Los Angeles drept cel mai bun film străin

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a primit titlul de cel mai bun film străin, iar Vlad Ivanov a primit titlul de cel mai bun actor în rol secundar din partea Asociaţiei criticilor de film din Los Angeles, informează variety.com.

Gândul: Românii de afară aruncă un miliard de euro pe consum de Sărbători

Românii plecaţi să muncească în străinătate vor trimite în ţară de Sărbători aproximativ un miliard euro, bani care în mare parte vor fi utilizaţi în consum şi mai deloc în investiţii.

Circulaţia autovehiculelor este afectată de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Circulaţia rutieră se desfăşura cu dificultate, luni dimineaţă, din cauza ceţii dense, pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Teleorman, Maramureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Botoşani, Vrancea, Constanţa, Dolj, Olt şi Argeş, transmite Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Reprezentanţii Muncii şi Finanţelor se vor întâlni cu liderii confederaţiilor sindicale

Reprezentanţii ministerelor Muncii şi Finanţelor se vor întâlni, luni după-amiază, cu delegaţii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional pentru a discuta, în special, pe tema stabilirii salariului minim pentru anul viitor.

Taximetriştii protestează din nou în faţa Primăriei Capitalei

Mai mulţi taximetrişti bucureşteni s-au adunat, luni dimineaţă, în faţa Primăriei Capitalei, pentru a cere să le fie eliberate peste trei sute de autorizaţii individuale de funcţionare, ultimul protest de acest fel având loc la sfârşitul săptămânii trecute.