Valentin Ceauşescu cere instanţei tablourile confiscate la revoluţie

Avocatul lui Valentin Ceauşescu a depus, la termenul de marţi, decizia definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus înapoierea tablourilor confiscate la revoluţie.

Băsescu, îngrijorat de scăderea populaţiei României

Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat îngrijorarea, marţi, la Sibiu, faţă de rata natalităţii, avertizând că populaţia României scade drastic.

Ahmadinejad nu ia în serios declaraţiile lui Kouchner

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat marţi că nu ia "în serios declaraţiile" ministrului francez de Externe, Bernard Kouchner, care a evocat riscul unui "război" cu Iranul, în cazul în care sancţiunile impuse pe fondul programului nuclear rămân fără rezultat, relatează AFP.

Patru români, daţi dispăruţi în Spania

Patru români, dintr-un grup de 32 de persoane din Mangalia, aduse ilegal în Spania la cules de măsline, au fost daţi dispăruţi, poliţia din Constanţa şi cea din Sevilla colaborând pentru a-i găsi, declarat pentru MEDIAFAX, consulul general al României la Sevilla, Monica Mihaela Ştirbu.

Gândul: Vanghelie i-a convins pe pesedişti să demisioneze din Consiliul Capitalei

Marian Vanghelie a făcut o mutare surprinzătoare, începând practic campania pentru viitoarele alegeri la Primăria Capitalei. El i-a „convins” pe aproape toţi consilierii municipali pesedişti să demisioneze din funcţia de aleşi, pentru a-i lăsa lui Adriean Videanu un consiliu majoritar favorabil, dar uşor de criticat. „Nu lucrăm pe forţă”, zice Vanghelie (dar îl bufneşte râsul). „Au fost discuţii cu fiecare organizaţie de sector şi cu fiecare consilier în parte, informează cotidianul Gândul.

Belgia, scoasă la licitaţie pe internet

Site-ul de internet eBay a fost nevoit, luni seara, să retragă un anunţ prin care Belgia a fost scoasă la licitaţie, la preţul iniţial de un euro, după ce, la ora 17.30, valoarea ofertei maxime a ajuns la 10 milioane de euro, potrivit AFP.

Gigi Becali însoţeşte delegaţia Stelei la Praga

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a plecat, marţi dimineaţă, împreună cu jucătorii şi cu antrenorul Gheorghe Hagi, la Praga, în vederea partidei cu Slavia, din prima etapă a Grupei H a Ligii Campionilor.

Danny Glover şi Julianne Moore învaţă tango-ul în Uruguay

Starurile hollywoodiene Julianne Moore, nominalizată de patru ori la Oscar, şi Dany Glover au făcut un curs intensiv de tango improvizat la sfârşitul săptămânii trecute cu ocazia turnării unui film în capitala statului Uruguay, Montevideo, transmite AFP.

Taifunul Wipha ameninţă capitala Taiwanului

Taifunul Wipha, însoţit de rafale de vânt de 173 de kilometri pe oră, a afectat marţi nord-estul Taiwanului şi urma să ajungă în capitala Taipei, unde toate zborurile au fost anulate, iar şcolile şi Bursa au fost închise, a anunţat Biroul de meteorologie, citat de AFP.

Moscova: O intervenţie militară în Iran ar fi o „eroare politică”

O eventuală intervenţie militară americană în Iran ar fi "o eroare politică" cu consecinţe "catastrofale", a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Aleksandr Lossiukov, într-un interviu publicat în ediţia de marţi a cotidianului Vremia Novostei, relatează AFP.

Geoană: Marţi Guvernul îşi poate pierde fundamentul şi baza juridică şi legală (VIDEO)

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni, la Ploieşti, că ordonanţa care reglementează organizarea şi funcţionarea Guvernului şi care va fi dezbătută, marţi, în Senat, are toate şansele să nu fie votată şi că, în consecinţă, Executivul nu va mai avea nicio bază juridică şi legală.

Nou raport al CE referitor la regimul de vize în relaţia cu terţe state

Comisia Europeană a adoptat luni al treilea raport referitor la regimul de vize cu terţe state, documentul constatând o serie de progrese, în pofida unor probleme cu statutul României şi Bulgariei, care au aderat de curând la Uniunea Europeană, informează un comunicat oficial.

Mii de protestatari antiguvernamentali, în centrul Budapestei

Circa 4.000 de protestatari antiguvernamentali s-au adunat în centrul Budapestei arborând steagul extremei drepte, relatează MTI.

Vanghelie: Adomniţei este în pom, nu ştie cum s-au cheltuit banii

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, nu cunoaşte situaţia utilizării fondurilor pentru reabilitarea şcolilor, întrucât primăriile pot folosi bani din bugetele proprii, apoi apelează la fondurile special alocate de Guvern.

Circulaţie blocată în centrul staţiunii Sinaia, marţi şi miercuri

Traficul rutier pe DN 1, în zona staţiunii prahovene Sinaia, se va desfăşura cu dificultate în zilele de marţi şi miercuri întrucât circulaţia va fi complet blocată în centrul oraşului ca urmare a construirii unui sens giratoriu, toate maşinile urmând să fie redirecţionate pe şoseaua de centură.

Ajutoare de urgenţă de la Guvern pentru cei afectaţi de explozia de la Zalău

Familiile rămase fără locuinţe în urma exploziei produse, vineri, la un bloc din municipiul Zalău (judeţul Sălaj) vor primi ajutoare de urgenţă de la Guvern, în sumă totală de 40.000 lei.

Braşov: Soţul avocatei dispărute, pe lista suspecţilor (VIDEO)

Anchetatorii braşoveni iau în calcul varianta crimei în cazul avocatei Elodia Ghinescu, dispărută în 30 august, pe lista suspecţilor fiind şi soţul femeii, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

MAp vrea reparaţii morale pentru cadrele îndepărtate din funcţie de comunişti

Ministerul Apărării a elaborat un proiect de lege care prevede acordarea de reparaţii morale şi materiale cadrelor militare îndepărtate abuziv din funcţie în perioada 6 martie 1945 - 31 decembrie 1961, textul aflându-se în dezbatere publică.

Partidele răspund diferit invitaţiei lui Vosganian de a discuta bugetul

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii aşteaptă mai întâi ca Guvernul să prezinte proiectul de buget pentru anul 2008, pentru a decide dacă vor participa sau nu la consultările anunţate de ministrul de Finanţe.

Alegerile europene din România, marcate de o lipsă de candidaţi

România va organiza în această toamnă alegeri pentru Parlamentul European, marcate însă de un număr redus de candidaţi şi de o lipsă de informare a populaţiei cu privire la scrutinul european, comentează un consilier britanic al CNA, citat de publicaţia electronică EUObserver.

Giugula: Demisiile consilierilor municipali PSD, depuse când va decide filiala

Consilierul municipal PSD Doru Giugula a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că decizia consilierilor PSD de a renunţa la mandatele de aleşi este acceptată "în proporţie de 90 la sută" de membrii organizaţiei PSD Bucureşti şi că demisiile vor fi depuse în urma unei decizii politice a filialei.

Sibiu: Cea mai nouă aerogară din ţară

Cea mai nouă aerogară din ţară a fost inaugurată, luni, la Sibiu, în prezenţa Ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, şi poate primi 300 de pasageri pe oră atât pe fluxul de intrare, cât şi pe cel de ieşire.

Tribunal al UE: Microsoft a încălcat legile antitrust (VIDEO)

Un tribunal al Uniunii Europene a decis, luni, să menţină sancţiunile impuse, în 2004, de Comisia Europeană (CE) grupului Microsoft, acuzat că a abuzat de poziţia sa dominantă pentru a înlătura companiile concurente mai mici, transmite Reuters.

Becali aprobă gestul lui Badea de a lovi un suporter rapidist

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a lăudat, luni, pe atacantul Valentin Badea pentru faptul că a lovit un suporter al echipei Rapid care l-a înjurat înaintea derbiului dintre cele două formaţii, încheiat cu scorul de 0-0.

Un nou sarcofag la Cernobîl

Companiile franceze Bouygues şi Vinci au semnat luni, la Kiev, un contract în valoare de 430 de milioane de euro, pentru construirea unui nou sarcofag în jurul reactorului de la Cernobîl, care a explodat în 1986, relatează AFP.

Un film de Radu Gabrea, prezentat la Bruxelles

Cel mai recent film al lui Radu Gabrea, "Cocoşul decapitat", va fi prezentat miercuri la Bruxelles, în faţa membrilor Parlamentului European, sub auspiciile programului "Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007".

Andrei Lugovoi vrea să devină preşedintele Rusiei

Fostul ofiţer rus Andrei Lugovoi, suspectat de Marea Britanie pentru asasinarea fostului spion FSB Aleksandr Litvinenko, a declarat luni că ar vrea să devină preşedintele Rusiei, relatează Reuters.

Becali îl avertizează din nou pe Hagi că-l va da afară

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a avertizat din nou, luni, pe Hagi, că va renunţa la serviciile sale dacă tehnicianul nu îi va respecta indicaţiile în privinţa alcătuirii primului 11, el fiind nemulţumit de faptul că Dorel Zaharia a fost titular în derbiul cu Rapid, încheiat cu scorul de 0-0.

Staţiunile de pe litoral ar putea fi administrate chiar de investitori

Staţiunile de pe litoral vor putea fi administrate chiar de către investitori dacă master-planul turismului românesc va intra în discuţia Guvernului şi va primi răspuns favorabil, a declarat, luni, Nicolae Buzdun, consilier în cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism.

Vosganian invită partidele la discuţii privind proiectul de buget

Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat luni că invită toate partidele şi grupurile parlamentare la discuţii pe tema legii bugetului pentru 2008, înainte ca proiectul să intre în comisiile de specilitate din cele două Camere, pentru analiza solicitărilor formulate de fiecare partid.

„O viaţă cu Karol”,un film despre papa Ioan Paul al II-lea

Stanislaw Dziwisz, arhiepiscopul Cracoviei şi fostul secretar particular al papei Ioan Paul al II-lea, va povesti într-un lungmetraj intitulat "O viaţă cu Karol" amintirile sale alături de fostul suveran pontif, cu care a colaborat aproape 40 de ani, informează AFP.

Apele Române infirmă existenţa vreunei poluări la Porţile de Fier

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a infirmat existenţa vreunei poluări pe Dunăre, după ce specialiştii din Mehedinţi ai instituţiei au verificat "petele" reclamate de cei de la Porţile de Fier şi au stabilit că este vorba doar de alge duse de curent de la maluri către mijlocul fluviului.

Un nou roman de Melania Mazzucco, în „Biblioteca Polirom”

"O zi perfectă", un nou roman de Melania Mazzucco, autoarea cărţii "Numele ei era Viaţa", apare la Polirom săptămâna aceasta.

Secţia pentru procurori a CSM dezaprobă publicarea datelor din Raportul privind DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dezaprobă apariţia în mass-media a unor date "disparate sau trunchiate" din Raportul inspecţiei judiciare efectuate la Direcţia Naţională Anticorupţie şi o apreciază drept o "inflamare" a opiniei publice.

Afganistan: Cel puţin opt persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş

Cel puţin opt pesoane, patru poliţişti şi patru civili, au fost ucise, luni, într-un atentat sinucigaş asupra unei secţii de poliţie din sudul Afganistanului, au declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Zemarai Bashari, şi autorităţile locale, relatează AFP.

Tarifele pe litoral vor creşte cu 5 la sută în 2008

Tarifele la cazare pe litoralul românesc pentru sezonul estival 2008 au fost deja stabilite de majoritatea unităţilor hoteliere, iar preţurile vor fi cu cel mult 5 la sută mai mari faţă de acest an, au anunţat, luni, reprezentanţii patronatelor din turism.

Sindicaliştii, nemulţumiţi de intenţia de eliminare a tichetelor de masă

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a elimina, pentru 2008, tichetele de masă din sectorul public şi spun că demersul va stârni "cu siguranţă" reacţii, în primul rând din partea angajaţilor afectaţi de această măsură.

Fred Durst, condamnat pentru vătămare corporală

Fred Durst, solistul trupei de rock Limp Bizkit, a fost condamnat la 120 de zile de închisoare cu suspendare după ce a lovit intenţionat cu maşina două persoane la sfârşitul anului 2006, informează BBC.

Trabzonspor, amendat de UEFA

Clubul Trabzonspor a fost amendat de UEFA cu suma de 15.000 de franci elveţieni ca urmare a incidentelor de la meciul de pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, disputat la 28 iulie în manşa secundă a finalei Cupei UEFA-Intertoto, informează ajansspor.com.

Cazul avocatei dispărute, trimis la Parchetul General

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Braşov, Ilie Orzea, a anunţat că dosarul cazului avocatei Elodia Ginescu, care a dispărut în 30 august, a fost trimis, luni, la Parchetul General, "dic cauza complexităţii cauzei".