diploma ie

Barack Obama va acorda o atenţie mai mare detaliilor în primul său turneu în străinătate – presă

Consilierii lui Barack Obama acordă o atenţie deosebită cadourilor pe care acesta le pregăteşte pentru oficialii cu care se va întâlni, după ce preşedintele american a fost criticat dur pentru cadoul pe care i l-a oferit premierului britanic la Washington, relatează The Times în ediţia electronică.

Diaconescu: Chişinăul lansează acuzaţii nefundamentate la adresa unui stat membru UE

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a apreciat că faptul că R.Moldova lansează acuzaţii nefundamentate la adresa unui stat membru UE este regretabil şi dovedeşte că nu a înţeles nimic din ceea ce înseamnă o politică de nivel european.

Barack Obama părăseşte Statele Unite pentru a efectua primul său turneu în străinătate

Preşedintele american, Barack Obama, a părăsit marţi Statele Unite pentru a efectua primul său turneu în străinătate în calitate de preşedinte, în timpul căruia va participa în Europa la o serie de summituri importante, după care va face o escală în Turcia, relatează AFP.

Viktor Iuşcenko afirmă că doreşte ameliorarea relaţiilor cu Rusia

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat luni în faţa Parlamentului că doreşte o ameliorare a relaţiilor cu Rusia, care au fost marcate de conflicte în ultimii ani, relatează AFP.

Summitul arab de la Doha s-a încheiat exprimându-şi sprijinul faţă de preşedintele Sudanului

Cel de-al 21-lea summit arab, care s-a încheiat luni seară la Doha, a respins mandatul de arestare al Curţii Penale Internaţionale (CPI) împotriva preşedintelui sudanez Omar el-Bechir, potrivit Declaraţiei finale citite de secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, citate de AFP.

Medvedev: Relaţiile Moscovei cu Londra se ameliorează

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, consideră că relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie se ameliorează, după o serie de tensiuni care au adus legăturile diplomatice dintre cele două ţări la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece.

Barack Obama va fi însoţit la Londra de mai mult de 500 de persoane – presă

Preşedintele american, Barack Obama, va ajunge la Londra pentru summitul G20 însoţit de peste 500 de oficiali şi membri ai personalului, limuzine blindate, elicoptere, agenţi ai Secret Service, o echipă de şase medici şi bucătarii proprii, relatează The Observer, în ediţia electronică.

Iranul salută mesajul lui Obama, însă cere acţiuni concrete

Iranul a salutat mesajul preşedintelui american, Barack Obama, cu ocazia noului an iranian, însă cere acţiuni concrete în vederea reparării erorilor din trecut, a declarat Ali Akbar Javanfekr, consilier de presă al lui Mahmoud Ahmadinejad.

Obama s-a adresat direct Iranului (Video)

Preşedintele american Barack Obama a luat iniţiativa istorică de a se adresa direct liderilor iranieni şi le-a oferit posibilitatea depăşirii anilor de conflict, într-un mesaj difuzat de anul nou iranian, în noaptea de joi spre vineri.

Serghei Lavrov efectuează o vizită în Afganistan

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sosit luni dimineaţă în Afganistan, în cadrul unei vizite efectuate în această ţară, informează agenţia RIA Novosti în pagina electronică.

Bashar al-Assad cere SUA să medieze procesul de pace între Siria şi Israel

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a cerut Statelor Unite să joace rolul de mediator între Siria şi Israel, potrivit unui interviu publicat miercuri de cotidianul japonez Asahi.

Hillary Clinton, ironizată pentru cadoul oferit lui Lavrov (Video)

Presa rusă a ironizat-o pe Hillary Clinton, secretarul de Stat american, pentru o greşeală de traducere scrisă pe un cadou oferit omologului său rus, Serghei Lavrov, relatează BBC News Online.

Vizita lui Hillary Clinton în Europa, marcată de gafe minore (Video)

Vizita efectuată săptămâna aceasta de secretarul de Stat american, Hillary Clinton, în Europa a fost marcată de o serie de gafe minore, relatează The Independent, în ediţia electronică de sâmbătă.

Marocul şi-a întrerupt relaţiile diplomatice cu Iranul

Marocul a decis să întrerupă, începând de vineri, relaţiile sale diplomatice cu Iranul, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării, citat de AFP.

Doi diplomaţi români, expulzaţi de Ucraina – presă

Iustinian Focşa, secretar II la Consulatul General al Românei din Cernăuţi, şi Radu Filip, ataşat militar la Ambasada română din Kiev, vor fi expulzaţi din Ucraina pentru presupuse acţiuni care pun în pericol securitatea ţării, au declarat surse citate de Ucrainskaia Pravda, în ediţia electronică.

Regina Marii Britanii îl va primi pe Obama într-o audienţă privată

Regina Marii Britanii îi va acorda preşedintelui american, Barack Obama, o audienţă privată în aprilie, înaintea summitului G20 de la Londra, lucru foarte neobişnuit întrucât liderul american nu se va afla în vizită de stat.

Boc: Strict juridic, nu este vorba de o expulzare din partea României

Premierul Emil Boc a declarat cotidianului "Gândul", referitor la informaţiile privind expulzarea unor diplomaţi ucraineni, că, "strict juridic, nu este vorba de o expulzare din partea României", menţionând că MAE va difuza un comunicat.

Diaconescu a discutat cu omologul său rus despre Tezaurul României

MAE precizează că în cadrul întrevederii cu Serghei Lavrov, desfăşurată la Moscova, Cristian Diaconescu a solicitat, în numele părţii române, sprijinul părţii ruse în vederea impulsionării organizării unei noi sesiuni a acestei comisii în cel mai scurt timp posibil.

NATO reia relaţiile oficiale cu Rusia

NATO a decis să reia relaţiile oficiale cu Rusia, pe care le-a suspendat în august, după conflictul ruso-georgian, a anunţat joi secretarul general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer.

Marea Britanie, pregătită să stabilească relaţii directe cu Hezbollah

Marea Britanie este dispusă să aibă contacte directe cu aripa politică a mişcării şiite libaneze Hezbollah, în urma intrăii acesteia în Guvernul de uniune naţională în iulie, a declarat miercuri ministrul britanic de Externe, Bill Rammell.

România a recomandat expulzarea ataşatului militar ucrainean

România a recomandat expulzarea ataşatului militar ucrainean la Bucureşti şi a asistentului acestuia, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru securitate şi apărare naţională din Parlamentul ucrainean, Anatoli Gritsenko.

Relaţia dintre SUA şi Marea Britanie rămâne „specială”

Preşedintele american Barack Obama a încercat marţi să calmeze îngrijorarea britanică, afirmând că relaţia dintre Statele Unite şi Marea Britanie rămâne "specială", în timpul vizitei premierului Gordon Brown la Washington.

Gordon Brown: SUA au fost „transformate” de Barack Obama

Statele Unite au fost "transformate" prin alegerea lui Barack Obama, a declarat luni premierul britanic, Gordon Brown, înaintea deplasării sale la Washington, pentru prima întrevedere a unui lider european cu noul preşedinte american.

Kim Jong-Il, invitat în China

China l-a invitat pe liderul nord-coreean Kim Jong-Il la un summit cu preşedintele Hu Jintao, într-un moment în care cei doi aliaţi sărbătoresc 60 de ani de legături diplomatice, a anunţat o agenţie oficială nord-coreeană.

Consulul general al României la Torino, chemată la Bucureşti pentru consultări

Consulul general al României la Torino, Iulia Buje, a fost chemată la consultări la Bucureşti, în legătură cu declaraţii apărute în presă, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.

Preşedintele sirian speră că SUA vor numi un ambasador în ţara sa

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a salutat eforturile omologului său american Barack Obama în vederea dialogului, exprimându-şi totodată dorinţa de a relua relaţiile diplomatice depline şi de a avea un ambasador american în Siria, într-un interviu pentru The Guardian.

Hillary Clinton oferă Phenianului o normalizare a relaţiilor, în cazul denuclearizării

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a oferit din nou Coreei de Nord, marţi, posibilitatea unei normalizări a relaţiilor şi de a încheia un tratat de pace, dacă Phenianul "renunţă complet şi în mod controlabil" la programul său nuclear.

Obama a discutat pentru prima dată, la telefon, cu preşedintele Pakistanului

Preşedintele american, Barack Obama, a discutat pentru prima dată cu omologul său pakistanez, Ali Asif Zardari, în contextul în care noua administraţie americană îşi reevaluează strategia în Pakistan şi în Afganistan.

SUA, îngrijorate de posibilitatea formării unui guvern de dreapta în Israel

Oficialii americani sunt îngrijoraţi de perspectiva formării unui guvern de dreapta în Israel, condus de Benjamin Netanyahu, deşi au adoptat o politică de expectativă faţă de evoluţia viitoare a politicii israeline, relatează Jerusalem Post în ediţia electronică.

Iranul, pregătit de dialog cu SUA, dar de pe o poziţie de egalitate

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a declarat marţi că Iranul este pregătit de dialog cu Statele Unite, dar de pe o poziţie de egalitate şi respect mutual, în cadrul unui discurs susţinut în faţa a zeci de mii de persoane reunite pentru aniversarea a 30 de ani de la Revoluţia Islamică.

Ambasada României la Roma a cerut MAE italian schimbarea limbajului

Ambasada României la Roma a trimis scrisori prefecţilor şi primarilor din zonele unde s-au înregistrat agresiuni asupra românilor şi a semnalat MAE italian violenţele şi atitudinile discriminatorii şi xenofobe faţă de români, cerând schimbarea limbaj inclusiv la nivel politic.

Ministru georgian: NATO va înfiinţa o misiune specială în Georgia

NATO va înfiinţa o misiune specială în Georgia, a declarat vicepremierul georgian Gheorghi Baramidze, care este şi ministru de stat pentru Integrare Europeană şi Euro-atlantică, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

Ahmadinejad: Marile puteri să „înveţe să se adreseze respectuos”

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, sfătuieşte marile puteri "să înveţe să se adreseze respectuos altor popoare" pentru a fi ascultate, a relatat joi agenţia Fars.

Iranul afirmă că SUA trebuie să accepte programul său nuclear

Un consilier de rang înalt al preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat, într-un interviu, că un dialog între Iran şi SUA va avea succes doar dacă administraţia Barack Obama va accepta dreptul Teheranului de a dezvolta un program nuclear, relatează Financial Times, în ediţia electronică.

Curtea de la Haga dă câştig de cauză României

Agentul României la CIJ Bogdan Aurescu a declarat, marţi, că decizia Curţii în cazul procesului cu Ucraina acordă României 9700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută.

Hillary Clinton n-a uitat-o pe Monica Lewinsky (Video)

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a stârnit râsete, luni, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului, mulţumindu-i soţului său pentru "experienţele de tot felul" trăite datorită lui, făcând aluzie la cazul Lewinsky.

China, „profund nemulţumită” după incidentul de la Cambridge

China a anunţat marţi că a informat Guvernul britanic despre profunda sa nemulţumire, după ce un pantof a fost aruncat în direcţia premierului chinez Wen Jiabao, luni, la Cambridge.

Hillary Clinton a început anul cu datorii

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a început noul an cu o datorie de 5,9 milioane de dolari, acumulată în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2008, soldată cu un eşec, potrivit datelor depuse sâmbătă la Comisia electorală federală, relatează CNN.

Blair: Hamas ar trebui inclusă în procesul de pace din Orientul Mijlociu

Gruparea Hamas ar trebui inclusă în procesul de pace din Orientul Mijlociu deoarece politica de izolare a Fâşiei Gaza în încercarea de a ajunge la un armistiţiu nu va funcţiona, a declarat Tony Blair, într-un interviu publicat de cotidianul britanic The Times în ediţia electronică.

Hillary Clinton se consultă cu un fost secretar de Stat republican

Noul secretar de Stat american, Hillary Clinton, s-a întâlnit vineri cu unul dintre predecesorii săi, George Schultz, un republican moderat care a fost şef al diplomaţiei în timpul mandatului lui Ronald Reagan.