marea britanie

Militar britanic, încarcerat pentru că dezertat dintr-o unitate NATO pentru a lupta în Ucraina

Un militar britanic a fost încarcerat pentru că a dezertat dintr-o unitate NATO din Estonia pentru a lupta în Ucraina, potrivit Sky News.

Un trabuc pe jumătate fumat de Winston Churchill şi o pipă deţinută de Harold Wilson, scoase la licitaţie

Un trabuc pe jumătate fumat de Winston Churchill şi o pipă aparţinând lui Harold Wilson vor fi scoase la licitaţie la vânzarea organizată de Catherine Southon Auctioneers and Valuers pe 19 iulie.

Vor să părăsescă Marea Britanie şi să devină parte a Norvegiei. Teritorului pe care Londra l-ar putea pierde

Insulele Orkney ar putea părăsi Regatul Unit pentru a deveni un teritoriu autonom al Norvegiei, după ce consiliul său a ales să exploreze "forme alternative de guvernare".

Joe Biden va merge în Marea Britanie, în Finlanda şi la summitul NATO

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va efectua vizite în Marea Britanie şi în Finlanda şi va participa la summitul NATO din Lituania, în cadrul acţiunilor de consolidare a parteneriatelor cu aliaţii europeni, anunţă Casa Albă.

Harta Europei s-ar putea schimba în curând. Un arhipelag din Scoţia analizează dacă să părăsească Regatul Unit şi să devină teritoriu al Norvegiei

Liderul consiliului, James Stockan, a declarat că Orkney nu beneficiază de o finanţare echitabilă în cadrul relaţiei actuale cu Regatul Unit. El doreşte să analizeze Dependenţele Coroanei Britanice, cum ar fi Insulele Anglo-Normande şi teritoriile de peste mări, cum ar fi Insulele Falkland. El a sugerat că un viitor posibil ar putea fi asemănător Insulelor […]

Marea Britanie şi Italia vor să-şi unească forţele în lupta împotriva migraţiei ilegale

Marea Britanie ia în considerare posibilitatea de a se alia cu Italia pentru a face faţă fluxurilor ilegale de migranţi pe Marea Mediterană, a relatat vineri seara The Telegraph.

Naomi Campbell a devenit mamă pentru a doua oară, la 53 de ani: „Un adevărat dar de la Dumnezeu”

Naomi Cambell, în vârstă de 53 de ani, a anunţat joi pe Instagram că a dat naştere unui băieţel, despre care a scris că este "un adevărat dar de la Dumnezeu".

Expert în securitate: Lumea trebuie să se pregătească pentru o Rusie post-Vladimir Putin „profund periculoasă şi imprevizibilă”

Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru o Rusie post-Vladimir Putin "profund periculoasă şi imprevizibilă", a avertizat un expert în securitate, după ce autoritatea preşedintelui rus a fost slăbită de o tentativă de rebeliune.

Peste 58% dintre britanici vor să reintre în Uniunea Europeană

Peste 58% dintre britanici ar vota pentru reintrarea în Uniunea Europeană, în timp ce respondenţii au spus că au mai multă încredere în Comisia Europeană decât în ​​guvernul Regatului Unit., arată cel mai recent sondaj YouGov Brexit, notează www.theguardian.com.

Turul Franţei: Chris Froome, cvadruplu campion, nu a fost selecţionat de Israel-Premier Tech

Cvadruplul campion al Marii Britanii în Turul Franţei, Chris Froome, a fost exclus din lotul de opt oameni al echipei Israel-Premier Tech pentru cursa de luna viitoare.

SUA salută dialogul cu experţi din China, Franţa, Rusia şi Marea Britanie privind riscurile nucleare

Administraţia SUA a salutat, vineri, dialogul la nivel de experţi în cadrul unei reuniuni cu reprezentanţi ai Chinei, Franţei, Rusiei şi Marii Britanii pe tema reducerii riscurilor strategice în virtutea Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT).

Marea Britanie: Rusia „antrenează delfini de luptă” în Marea Negră

Serviciul britanic de informaţii a precizat, în cea mai recentă actualizare privind conflictul din Ucraina, că Marina rusă a investit masiv în securitatea bazei principale a Flotei Mării Negre de la Sevastopol începând de anul trecut.

Ofertă fabuloasă pentru o dădacă de câine: 127.000 de dolari pe an. Care sunt cerinţele

O familie de miliardari americani din Marea Britanie caută o dădacă pentru câini şi oferă un salariu uriaş de 127.000 de dolari pe an. Care sunt cerinţele.

Zelenski îi cere premierului britanic Rishi Sunak arme cu rază mai lungă de acţiune

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a vorbit cu premierul britanic Rishi Sunak despre nevoia Ucrainei de arme cu rază de acţiune mai lungă, potrivit CNN.

Marea Britanie va ajuta Ucraina să-şi dezvolte apărarea cibernetică. Atacurile hackerilor ruşi pun în pericol infrastructurile critice

Guvernul britanic va aloca suplimentar alte 16 milioane de lire sterline în finanţare, cu potenţialul ca alte 9 milioane de lire sterline să fie livrate de aliaţii internaţionali pentru întărirea cibernetică a Ucrainei. Noul pachet de ajutor va echipa mai bine Ucraina pentru a-şi apăra infrastructura naţională critică de atacurile paralizante ale Rusiei, în timp […]

Boris Johnson s-a întors la meseria sa de bază. Fostul premier s-a angajat ca editorialist la Daily Mail

Daily Mail confirmă că Boris Johnson a devenit editorialistul ziarului.

Recordul anului: peste 600 de migranţi au traversat Canalul Mânecii în 24 de ore

Autorităţile britanice au detectat 616 migranţi care au traversat Canalul Mânecii în ambarcaţiuni mici pe 11 iunie, a anunţat luni guvernul britanic. Nivelul nu a mai fost atins de anul trecut, au precizat britanicii. Premierul Rishi Sunak a făcut din oprirea ambarcaţiunilor cu migranţi una dintre cele cinci priorităţi ale sale. Decizia a fost luată […]

Trei turişti britanici sunt dispăruţi după ce o navă a luat foc în Egipt

Trei turişti britanici sunt daţi dispăruţi în urma unui incendiu la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Roşie egipteană.

O carte pe zi: „Nume de cod: Madeleine”, de Arthur J. Magida

Un capitol impresionant al spionajului din cel de-al Doilea Război Mondial, „Nume de cod: Madeleiene” este o poveste adevărată, palpitantă şi emoţionantă, precum şi un tribut adus lui Noor Inayat Khan, fiica unui indian sufist.

Marea Britanie promite noi ajutoare umanitare Ucrainei după atacul terorist al Rusiei asupra barajului din Herson

Marea Britanie va oferi Ucrainei un ajutor umanitar de 16 milioane de lire sterline după distrugerea barajului Kakhovka.

Julian Assange a pierdut cea mai recentă încercare de a opri extrădarea în SUA pentru acuzaţii de spionaj

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a pierdut o nouă încercare de a bloca extrădarea sa din Marea Britanie în SUA, potrivit unui ordin judecătoresc publicat vineri.

Biden salută discuţiile cu Rishi Sunak şi intensificarea parteneriatului comercial SUA-Marea Britanie

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a salutat, joi, "discuţiile importante" pe care le-a avut la Casa Albă cu premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, cu care a stabilit intensificarea relaţiilor şi a cooperării bilaterale, în principal în domeniile tehnologic şi comercial.

Sunak: Marea Britanie nu a stabilit încă dacă Rusia este responsabilă de atacul asupra barajului

Marea Britanie nu a stabilit încă dacă forţele militare ruse sunt responsabile de atacarea barajului Hidrocentralei Kahovka, a afirmat miercuri premierul Rishi Sunak, în contextul în care Kievul şi Moscova se acuză reciproc de comiterea atacului.

Harry, a doua zi consecutiv la tribunal în procesul cu tabloidele britanice

Prinţul Harry se întoarce miercuri la Înalta Curte din Londra pentru a doua zi de interogatorii cu privire la afirmaţiile sale potrivit cărora tabloidele britanice l-au vizat prin hărţuire telefonică şi alte comportamente ilegale, potrivit Reuters.

Marea Britanie vrea să ofere acces mai facil la medicamente pentru obezitate

Marea Britanie încearcă să găsească o soluţie pentru un acces mai facil la medicamente pentru obezitate în cadrul unui proiect pilot de 50 de milioane de dolari, scrie Reuters.

Charles al III-lea, primul monarh britanic care vizitează România

  UPDATE – Regele Charles al III-lea a sosit în satul său preferat Majestatea Sa a fost întâmpinată de localnicii din Viscri, într-un cadru modest.      UPDATE – Charles: De când am venit aici, am simţit o legătură deplină cu România  „Tatăl meu (Prinţul Filip, Duce de Edinburgh) a fost vărul regelui Mihai”, spune regele. […]

Regele Charles al III-lea a citat din Eminescu: Ţara mea de glorii, ţara mea de dor

Regele Charles al III-lea şi-a început discursul susţinut vineri la Palatul Cotroceni în limba română, iar la un moment dat a rostit şi un vers din Eminescu. „Am ajuns să iubesc România”, a spus Majestatea Sa.

Iohannis, regelui Charles al III-lea: Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi un mare prieten al României

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit regelui Charles al III-lea pentru că a fost şi este un mare prieten al României şi a spus că este onorant faptul că prima vizită externă de la încoronare are loc în ţara noastră.

Scandal în forţele aeriene britanice. O scurgere de informaţii arată că s-au făcut presiuni pentru a limita recruţii de sex masculin alb şi pentru a da prioritate femeilor şi minorităţilor etnice

O scurgerile de e-mailuri în Marea Britanie arată că în cadrul forţelor aeriene s-au făcut presiuni pentru limita recruţii de sex masculin alb şi pentru a da prioritate femeilor şi minorităţilor etnice.

Marea Britanie ar putea avea un nou minister – cel al cerului întunecat. Poluarea luminoasă ar putea face stelele invizibile în 20 ani

Poluarea luminoasă este în creştere şi ar putea face ca majoritatea stelelor să nu mai poată fi văzute de pe Pământ în două decenii, avertizează oamenii de ştiinţă

Ministrul britanic al Sănătăţii spune că nu va negocia salariile cu sindicatul asistentelor medicale

Ministrul britanic al sănătăţii, Steve Barclay, a declarat duminică că guvernul nu va negocia cu sindicatul asistentelor medicale în privinţa salariilor, în contextul în care ameninţă cu noi greve, potrivit Reuters.

MAE: Atenţionare de călătorie în Marea Britanie

MAE a emis o atenţionare de călătorie în Marea Britanie din cauza unor perturbări ale controlului de frontieră, cauzate de erori în sistemul electronic la nivel naţional, împiedicând folosirea porţilor electronice e-Gates.

Donald Trump şi Boris Johnson au discutat despre „importanţa vitală a victoriei ucrainene”

Donald Trump şi Boris Johnson au discutat săptămâna aceasta despre "situaţia din Ucraina şi despre importanţa vitală a victoriei ucrainene", potrivit unui purtător de cuvânt al fostului premier britanic.

Incident de securitate la biroul premierului Marii Britanii / Un individ a fost reţinut

Un individ a fost reţinut, joi după-amiază, după ce a intrat în viteză cu un vehicul, aparent intenţionat, în poarta biroului premierului britanic, Rishi Sunak, în centrul Londrei.

O mutaţie genetică rară îi permite unei britanice de 75 de ani să trăiască fără durere, anxietate sau teamă

O femeie din Highlands din Scoţia este capabilă să trăiască o viaţă aproape fără dureri, iar oamenii de ştiinţă au aflat de ce.

Inflaţia din Marea Britanie a scăzut la 8,7%

Inflaţia din Marea Britanie a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul an după invazia Rusiei în Ucraina.

O mutaţie genetică rară face ca o britanică de 75 de ani să nu simtă nicio durere

Oamenii de ştiinţă au descoperit cum o mutaţie genetică rară la o femeie britanică în vârstă de 75 de ani îi permite acesteia să trăiască o viaţă aproape fără dureri şi să nu simtă niciodată anxietate sau teamă, potrivit Sky News.

Marea Britanie a înregistrat un deficit bugetar mai mare decât se aştepta

Marea Britanie a înregistrat în aprilie un deficit bugetar mai mare decât se aştepta, în condiţiile în care inflaţia ridicată a împins factura dobânzilor la datoria guvernamentală pentru luna respectivă la un nou record, arată datele oficiale publicate marţi, potrivit Reuters.

Un fost militar, cu ambele picioare amputate, a urcat pe Everest: „a făcut istorie”

Un fost membru al brigăzii britanice Gurkha, cu ambele picioare amputate, a urcat pe Everest. A făcut istorie, au spus foştii săi colegi militari.

Boris Johnson şi soţia sa, Carrie, aşteaptă al treilea copil

Carrie Johnson, soţia lui Boris Johnson, aşteaptă al treilea copil, scrie Daily Mail.