mo iune

Boc: Moţiunea de cenzură este, în fapt, o „automoţiune” îndreptată împotriva fostului Guvern

Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie este, în fapt, o "automoţiune" îndreptată chiar împotriva iniţiatorilor, deoarece majoritatea criticilor sunt, practic, formulate la adresa fostului Guvern, care a fost incapabil să promoveze o lege a salarizării bugetare, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Fenechiu: PNL va iniţia moţiune de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, luni, că PNL va iniţia cu siguranţă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc, în condiţiile în care Executivul îşi va asuma răspunderea pentru mai multe legi, inclusiv cele ale educaţiei.

Videanu: Nu cred că PSD depune moţiune de cenzură după asumarea răspunderii

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu crede că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură după ce Guvernul îşi va asuma răspunderea pe mai multe pachete de legi, inclusiv pe cele privind reforma Educaţiei.

Olteanu: PNL pregăteşte o moţiune de cenzură

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a declarat, duminică, la Covasna, că PNL pregăteşte o moţiune de cenzură pe tema asumării răspunderii Guvernului.

Moţiunea simplă a PNL şi UDMR pe tema administraţiei, respinsă de Senat

Moţiunea simplă "Guvernarea PDL-PSD = restaurarea administraţiei autoritare a FSN", iniţiată de PNL şi UDMR, a fost respinsă, luni seară, de Senat.

UDMR nu va susţine o moţiune de cenzură în urma angajării răspunderii Guvernului pe coduri

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că parlamentarii UDMR nu vor adera la vreo moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pentru proiectul Codului civil şi pentru proiectul Codului penal.

Senatul a respins moţiunea simplă pe tema Apărării

Senatorii au repins, luni seară, moţiunea simplă iniţiată de PNL şi UDMR pe tema Apărării, cu 73 de voturi "împotrivă" şi 33 de voturi "pentru".

Tăriceanu către guvernanţi: Aţi bătut câmpii, nu vă rămâne decât să vă daţi demisia

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni seară, la dezbaterea moţiunii simple a PNL-UDMR privind acordul cu FMI, că deputaţii PDL şi PSD, dar şi ministrul Pogea "au bătut câmpii" în discursurile lor, spunând că guvernanţii au o singură soluţie: să-şi dea demisia.

Liberalii au depus moţiunea simplă pe tema cercetării

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a depus, luni, o nouă moţiune simplă, intitulată "Noul FSN a trântit cercetării româneşti uşa în nas", anunţul în acest sens fiind făcut, în plen, de deputatul Alina Gorghiu.

Stănişoară: Antonescu se crede tigru, dar nu reuşeşte să fie decât un amărât de pisoiaş

Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, consideră că depunerea de către PNL a moţiunii simple pe apărare nu este altceva decât "o refulare" a liderului liberal Crin Antonescu, menită să-i mascheze eşecul, adăugând că preşedintele PNL "se crede tigru, dar nu reuşeşte să fie decât un amărât de pisoiaş".

UDMR e de acord să semneze moţiunea PNL pe apărare

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, că Uniunea este în principiu de acord să semneze, alături de parlamentarii liberali, o moţiune simplă privind apărarea, dar şi că vrea să iniţieze împreună cu PNL o moţiune simplă privind administraţia, cu referire la conducerea deconcentratelor.

Moţiunea de cenzură „Marea păcăleală PDL-PSD”, respinsă de Parlament

Gheorghe David, secretarul Senatului, a anunţat, la finalul şedinţei comune a Parlamentului, că din totalul de 402 de voturi exprimate, 130 au fost în favoarea moţiunii de cenzură, iar 272 împotriva acesteia.

Moţiunea simplă a PNL pe tema agriculturii a fost respinsă de deputaţi

Moţiunea simplă a PNL intitulată "Agricultura şi dezvoltarea rurală spre dezastru", prin care liberalii solicitau demiterea ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, a fost respinsă, luni seară, de deputaţi.

PNL şi UDMR au depus moţiunea de cenzură la biroul preşedintelui Senatului

Liderii PNL şi UDMR au depus luni, la biroul preşedintelui Senatului, moţiunea de cenzură "Marea păcăleală – PDL-PSD", semnată de 124 de parlamentari ai Opoziţiei, demers care vizează "sancţionarea a patru luni de eşec în ceea ce priveşte politicile fiscal-bugetare".

Antonescu: Moţiunea de cenzură va fii depusă, probabil, luni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură PNL-UDMR împotriva rectificării bugetare şi a Ordonanţei privind deconcentratele, va fi depusă probabil, luni, la Parlament, menţionând că este finalizată şi are semnăturile necesare.

Adomniţei:PNL nu doreşte schimbarea ministrului Educaţiei

Fostul ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei (PNL) a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că moţiunea liberalilor pe tema învăţământului este "prematură, dar necesară" şi a arătat că PNL nu doreşte schimbarea actualului ministru al Educaţiei, ci respectarea Pactului pentru învăţământ.

Olteanu către Andronescu: Nu demisionaţi, mai avem foarte multe de discutat

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, luni, că opoziţia va avea cuvinte de laudă la adresa MEC dacă ar avea rezultatele Universităţii Politehnice al cărei rector este Ecaterina Andronescu, căreia i-a transmis să nu urmeze exemplul lui Mircea Miclea şi să nu demisioneze.

Moţiunea simplă a PNL pe tema educaţiei a fost respinsă

Moţiunea simplă a PNL pe tema educaţiei a fost respinsă, luni, de deputaţi, demersul liberalilor întrunind 52 de voturi "pentru" şi 137 "împotrivă".

Antonescu: Moţiunea de cenzură a PNL va fi depusă marţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj, că moţiunea de cenzură privind rectificarea bugetară va fi depusă marţi.

Antonescu: PNL va iniţia o moţiune de cenzură împotriva OUG de rectificare bugetară

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la finalul CNEx, că liberalii au luat decizia politică de a iniţia o moţiune de cenzură la adresa proiectului de rectificare bugetară pe care Guvernul Boc l-a adoptat, menţionând că PNL socoteşte impozitul forfetar "un genocid fiscal".

Deputaţii PNL vor depune o moţiune simplă pe sănătate

Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor intenţionează să depună o moţiune simplă pe sănătate, în săptămânile care urmează, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul liberal de Timiş Horia Cristian.

Dezbaterea moţiunii simple a PNL, în funcţie de decizia Comisiei de Regulament a Camerei

Conducerea Camerei Deputaţilor va lua săptămâna viitoare o decizie în legătură cu rediscutarea în plenul Camerei a moţiunii simple a PNL pe tema Educaţiei, a declarat, miercuri, secretarul Camerei, deputatul Dumitru Pardău (PD-L).

Marko: Am putea iniţia, cu PNL o moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe Coduri

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, că Uniunea ar putea iniţia împreună cu PNL o moţiune de cenzură, dacă Guvernul va decide să îşi asume răspunderea pentru cele patru Coduri din domeniul justiţiei.

Liberalii depun moţiune de cenzură, dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe Coduri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că Delegaţia Permanentă a luat, cu unanimitate de voturi, decizia politică de a recomanda parlamentarilor PNL să iniţieze o moţiune de cenzură în cazul în care Guvernul Boc îşi va asuma răspunderea asupra celor patru Coduri juridice.

Moţiunea privind Educaţia, dezbătută luni şi votată marţi

Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a declarat, luni, că votul final asupra moţiunii simple iniţiată de PNL pe tema învăţământului va fi dat marţi de către deputaţi.

Moţiunea privind Educaţia se discută luni, de la ora 20.00

Moţiunea simplă iniţiată de PNL pe tema învăţământului va fi discutată luni în plenul Camera Deputaţilor, la ora 20.00 a declarat viceliderul PNL Eugen Nicolăescu, care a arătat că ora de dezbatere stabilită de conducerea Camerei "aruncă în derizoriu moţiunea".

PNL a depus moţiunea pe educaţie

Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunţat marţi în plenul Camerei Deputaţilor depunerea de către liberali a moţiunii simple intitulate "Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă".

Tăriceanu anunţă o posibilă moţiune simplă pe educaţie

Preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, la finalul BPC, că liberalii ar putea depune o moţiune simplă pe Educaţie, decizia urmând să fie luată în viitoarea şedinţă a BPC.

Olteanu avertizează că moţiunea PDL-PRM ar putea fi discutată după alegeri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că moţiunea de cenzură a PDL-PRM, "Educaţia rămâne. Guvernul pleacă!" va fi discutată de Parlament după alegeri dacă "domnii parlamentari" nu vor veni la Bucureşti pentru reluarea discuţiilor.

PSD ia în calcul o moţiune de cenzură dacă OUG privind salariile este blocată procedural

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că PSD ia în calcul iniţierea unei moţiuni de cenzură dacă dezbaterea OUG privind salariile profesorilor va fi blocată procedural la Camera Deputaţilor.

Vadim Tudor: PNL s-a sinucis politic

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a declarat, luni, amuzat de suspendarea şedinţei Parlamentului pentru dezbăterea moţiunii de cenzură privind învăţământul, el susţinând că "guvernanţii vor vedea adevărata moţiune de cenzură la vot, iar PNL s-a sinucis politic, la fel ca PNŢCD".

Boc: E imbecilitate, prostie, gogomănie şi o minciună că moţiunea are legătură cu amânarea alegerilor

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că, în calitate de "om care ştie ce înseamnă Constituţia", poate spune că este "o imbecilitate, o prostie, o gogomănie şi o minciună" faptul că prin moţiunea de cenzură, PDL ar dori amânarea alegerilor.

Boc: Geoană şi Tăriceanu s-au înţeles să blocheze moţiunea de cenzură

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu s-au înţeles să blocheze moţiunea de cenzură a PSD, umilind astfel Parlamentul şi dovedind adevărul sloganului PDL "Ei cu ei. Noi cu voi".

Boc: La votul moţiunii vom vedea că sunt „ei cu ei”, adică PNL cu PSD

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că, la votul moţiunii de cenzură din Parlament, se va dovedi realitatea sloganului democrat-liberal şi se va vedea că sunt "ei cu ei", adică PNL cu PSD, pe când PDL va fi cu cei care respectă legea.

Parlamentul dezbate luni moţiunea de cenzură privind educaţia

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, pentru a dezbate moţiunea de cenzură intitulată "Educaţia rămâne.Guvernul pleacă", iniţiată de PDL, în aceeaşi zi Senatul având programată dezbaterea Ordonanţei prin care majorarea salariilor din educaţie este amânată până în aprilie 2009.

Flutur: Moţiunea de cenzură are şanse mici de reuşită

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, joi, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că PSD şi PNL au pus la cale un blat ruşinos care durează de 600 de zile şi că, din acest motiv, moţiunea de cenzură depusă de PDL împotriva guvernului are şanse mici de reuşită.

Tăriceanu: Moţiunea este politicianistă, iar asocierea PDL-PRM indică factura democraţilor

Moţiunea de cenzură iniţiată împotriva Guvernului în perioada campaniei electorale este un gest politicianist, iar asocierea PDL cu PRM la susţinerea acestei proceduri caracterizează factura şi stilul formaţiunii liberal-democrate de a face politică, a declarat, marţi, premierul Tăriceanu.

Moţiunea de cenzură „Educaţia rămâne. Guvernul pleacă” a fost depusă

Purtătorul de cuvânt al PDL, Liviu Negoiţă, a anunţat, miercuri, că moţiunea de cenzură intitulată "Educaţia rămâne. Guvernul pleacă" a fost depusă la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi cere demiterea Guvernului, pentru că încalcă în mod flagrant Constituţia.

Geoană: Ideea PSD de respingere a OUG privind salariile în Parlament, mai rapidă decât moţiunea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că varianta PSD, respectiv dezbaterea şi respingerea de către Parlament a OUG de amânare a majorării salariale a profesorilor, este mai rapidă şi mai simplă decât cea a PDL, respectiv moţiunea de cenzură.

PDL iniţiază moţiunea de cenzură şi cere partidelor semnături pentru a o depune

Liderul PDL, Emil Boc, a anunţat, marţi, că formaţiunea sa iniţiază o moţiune de cenzură împotriva Guvernului şi că democrat-liberalii au nevoie de încă 21 de semnături pentru a o depune în Parlament, astfel că vor trimite textul moţiunii tuturor grupurilor parlamentare, pentru a semna documentul.