Politic

Propunere pentru noi zile libere: Un deputat vrea să transforme în realitate dorinţele lui Ion Creangă

"Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă", scria Ion Creangă în "Amintiri din copilărie", fără să ştie că vorbele sale îi vor inspira pe aleşii neamului o sută de ani mai târziu.

Cresc preţurile la sucuri, cafea, ceai şi prăjituri, în Palatul Parlamentului

Preţurile la băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi la produsele de cofetărie-patiserie comercializate la Palatul Parlamentului vor creşte, conducerea Camerei Deputaţilor aprobând ca băuturile nealcoolice să se vândă cu un adaos de 85%, iar produsele de patiserie cu un adaos de 150%.

Tariful pentru vizitarea Palatului Parlamentului va creşte de la 15 la 25 de lei

Tariful de vizitare a Palatului Parlamentului va creşte de la 15 lei la 25 de lei, iar vizitatorii vor putea admira subsolul Parlamentului, dar şi panorama Bucureştiului, de pe acoperişul acestei clădiri.

Geoană, despre blocajul din Senat: Episodul trei sau patru din seria „Die Hard”

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, referindu-se la blocajul din plenul Senatului, că acesta este episodul 3 sau 4 din seria "Die Hard" şi a anunţat că va convoca luni un Birou Permanent pentru aprobarea programului de lucru, cu o zi de plen suplimentară, probabil marţi.

Deputaţii au adoptat OUG care permite modificarea legilor înainte de intrarea în vigoare

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă care dă posibilitatea modificării, completării sau chiar abrogării actelor normative, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial şi data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare.

Şedinţa de plen din Senat, încheiată cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare

Şedinţa de plen a Senatului a fost încheiată, miercuri, fără a se vota ordinea de zi şi cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare, blocajul din această Cameră a Legislativului continuând, de data aceasta pe tema dreptului independenţilor de a activa în comisii.

Geoană: Eu nu primesc sarcini când şi pe ce temă să sesizez Curtea Constituţională

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, în plen, după ce PDL a anunţat că îi oferă un răgaz să sesizeze CC în cazul revocării, că el nu primeşte teme când şi pe ce temă să sesizeze Curtea Constituţională.

Geoană refuză să supună la vot în plen solicitarea independenţilor de a face parte din comisii

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a refuzat, miercuri, să supună votului plenului solicitarea senatorului independent Şerban Mihăilescu de a se vota asupra cererii ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament.

Mihăilescu cere vot în plen pentru ca independenţii să aibă reprezentant în Comisia de regulament

Senatorul independent Şerban Mihăilescu a solicitat, miercuri, în plenul Senatului, introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului independenţilor de a avea un reprezentant în Comisia de regulament, cerere respinsă marţi de Biroul Permanent.

PDL amână demersul de revocare a lui Geoană

Liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş, a anunţat, miercuri, în plen, că PDL dă un răgaz rezonabil preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a se adresa Curţii Constituţionale, astfel încât Senatul să îşi poată continua activitatea de legiferare.

Deputatul Carmen Moldovan a trecut la independenţi şi va fi purtătorul de cuvânt al noului partid

Deputatul de Buzău Carmen Moldovan este, începând de miercuri, membru al grupului parlamentarilor independenţi, condus de Gabriel Oprea, potrivit unei informaţii de presă a grupului.

Ponta: Băsescu a spus că e moral ca parlamentarii care-şi trădează partidul să-şi piardă mandatul

Liderul PSD, Victor Ponta, a precizat, marţi, după consultările de la Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei, că preşedintele Traian Băsescu a afirmat că este moral ca parlamentarii care îşi trădează propriul partid să îşi piardă mandatul, similar aleşilor locali.

Vosganian: I-am spus preşedintelui că susţinem bicameralismul şi restrângerea delegării legislative

Liderul PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, la finalul consultărilor cu preşedintele Băsescu, că liberalii au susţinut, la discuţii, printre altele, bicameralismul, cu separarea atribuţiilor celor două Camere, şi restrângerea delegării legislative pentru Guvern.

Băsescu: Partidele de opoziţie apreciază ca necesară revizuirea Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că partidele de opoziţie apreciză ca necesară revizuirea Constituţiei, el precizând că, în cadrul consultărilor, a reieşit ideea că votul electoratului de la Referendumul din 2009 să fie avut în vedere în ceea ce priveşte revizuirea Legii fundamentale.

Moţiunea PSD îl acuză pe Şeitan că a luat măsuri nelegale, discreţionare şi confuze

Semnatarii moţiunii simple iniţiată de PSD la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Muncii îl acuză pe Mihai Şeitan că a luat măsuri abuzive, prejudiciabile, discreţionare şi ilegale.

Daniel Constantin: PC doreşte reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat marţi, după consultările de la Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei, că partidul său doreşte reducerea numărului de parlamentari, Parlament unicameral, cu respectarea unor condiţii, şi regim parlamentar.

Ponta: Băsescu citeşte Tratatul de la Lisabona şi Constituţia un pic diferit, ţine de mentalitate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după consultările pe tema revizuirii Constituţiei, că ideea PSD legată de Tratatul de la Lisabona a fost înţeleasă de şeful statului, el apreciind că acesta citeşte Tratatul, dar şi Constituţia, "un pic diferit", fapt ce ţine de mentalitate.

Schimb de replici între Băsescu şi Ponta la începutul consultărilor de la Cotroceni

Traian Băsescu şi Victor Ponta au avut înaintea consultărilor de la Cotroceni un schimb de replici, preşedintele PSD afirmând că nu îl are alături pe Crin Antonescu să-i spună ce să facă, în replică şeful statului spunându-i că ar fi putut să-l ia pe Adrian Năstase.

Antonescu: Un preşedinte de partid nu are obligaţia de a sta la dispoziţia lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Realitatea Tv, că a considerat că nu este esenţială prezenţa sa la consultările de la Cotroceni, menţionând că partidul este prezent la discuţii şi adăugând că niciun preşedinte de partid nu are obligaţia de a sta la dispoziţia lui Băsescu.

Băsescu îi întreabă pe social-democraţi, la Cotroceni, dacă ştiu Tratatul de la Lisabona

Preşedintele Traian Băsescu a reclamat, marţi, la consultări, faptul că PSD şi-a argumentat una din ideile de revizuire a Constituţiei invocând un articol din Tratatul de la Lisabona care de fapt nu există, el ironizându-i pe reprezentanţii acestei formaţiuni din această cauză.

Tăriceanu: Cred că nu aveţi simţul ridicolului, Pasajul Băneasa nu e investiţie cu care să vă făliţi

Călin Popescu Tăriceanu i-a spus, marţi, lui Emil Boc că nu are simţul ridicolului atunci când se făleşte cu realizarea Pasajului Băneasa şi cu 42 de km de autostradă făcuţi în 2008, ţinând să citeze o remarcă a unui om de afaceri potrivit căruia Boc ar falimenta, într-o săptămână, şi un butic.

Tăriceanu îl întreabă pe Boc dacă o măsură de modernizare a statului este coruperea parlamentarilor

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat, marţi, pe Emil Boc pentru invocarea modernizării statului în dezbaterea privind locurile de muncă, întrebându-l dacă stimularea dezertării parlamentarilor din grupurile politice reprezintă o măsură de modernizare a statului şi a instituţiilor.

Deputat PSD: Premierul Boc ne-a vorbit despre „nimic”

Deputatul PSD Adrian Solomon a declarat, marţi, că premierul Emil Boc le-a vorbit parlamentarilor "despre nimic", prezentându-le "de cinci ori, în trei luni", acelaşi discurs.

Boc a prezentat Parlamentului, pentru 2010, un set de măsuri anunţate anterior, fără un proiect nou

Premierul Boc a prezentat Parlamentului, ca măsuri de sprijinire în acest an a mediului de afaceri, un set de proiecte anunţate deja de Guvern, fără vreun program nou, precum crearea unui fond de susţinere a investiţiilor, amânarea impozitului anticipat pe profit, unificarea declaraţiilor fiscale.

Băsescu, către PNL şi PSD+PC: Voi vorbi, ca preşedinte, cu toţi parlamentarii, nu fac excepţii

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor PSD+PC şi PNL prezenţi, marţi, la Cotroceni, că va discuta, ca preşedinte, cu toţi parlamentarii, fără deosebire, el spunându-i lui Victor Ponta că îl susţine în interzicerea migraţiei politice, dar nu înţelege de ce stă lângă Liviu Dragnea.

Ponta, înainte de consultări: Când avem Guvern nou, fără Boc şi ai lui, discutăm şi de Constituţie

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, înaintea consultărilor cu preşedintele Traian Băsescu, că îi va solicita demisia premierului Emil Boc, el apreciind că doar atunci când România va avea un nou Guvern se va putea discuta pe tema revizuirii Constituţiei.

Senatorii PSD se tem că PNL ar putea ceda în cazul Geoană, pentru sprijinul lui Meleşcanu la CC

Senatorii PSD au ridicat, marţi, la şedinţa de grup, ipoteza unei cedări a PNL în problema revocării lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului, în schimbul unui sprijin al PDL pentru ca Teodor Meleşcanu să fie numit judecător la Curtea Constituţională.

PSD a depus o moţiune simplă la Cameră împotriva lui Şeitan

PSD a depus, marţi, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat Valeriu Zgonea, în plenul Camerei, înaintea începerii dezbaterii la care participă şi premierul Emil Boc.

PSD l-ar putea nominaliza pe Valer Dorneanu la CC

PSD l-ar putea nominaliza pe Valer Dorneanu pentru unul dintre mandatele de judecător la Curtea Constituţională, în condiţiile în care trei dintre actualele mandate expiră în acest an, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

Funcţionarea sistemului de asigurări, în atenţia Comisiei economice a Camerei

Comisia de politică economică a Camerei Deputaţilor a informat, marţi, Biroul Permanent că va ancheta funcţionarea sistemului de asigurări din România, membrii comisiei urmând să verifice activitatea societăţilor de asigurători şi să facă o analiză a impactului taxelor specifice.

Gheorghe Nichita îl invită pe Boc să participe la şedinţa Consiliului Local Iaşi

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, i-a adresat premierului Emil Boc invitaţia de a participa la şedinţa Consiliului Local, miercuri, când va fi aprobat bugetul local, în aceeaşi zi fiind programate la Iaşi o şedinţă de Guvern şi mai multe întâlniri ale premierului cu autorităţile locale.

Şerban Mihăilescu nu poate face parte din Comisia de Regulament

Biroul Permanent al Senatului a respins, marţi, prin votul PSD şi PNL, cererea formulată de grupul senatorilor independenţi de a fi reprezentaţi în Comisia de Regulament prin Şerban Mihăilescu.

Geoană spune că PDL nu-i mai poate cere revocarea în această sesiune

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la finalul Biroului Permanent, că grupul PDL a solicitat o completare a cererii de săptămâna trecută, privind revocarea sa, la care a ataşat alte semnături, ceea ce reprezintă o nouă cerere de revocare, demers neregulamentar.

Cererea privind încuviinţarea arestării senatorului Cătălin Voicu, trimisă Comisiei juridice

Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi, să trimită Comisiei juridice solicitarea privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Cătălin Voicu.

Ministerul Transporturilor va fi anchetat de o comisie parlamentară

Biroul Permanent al Senatului a aprobat, marţi, înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea desfăşurată de Ministerul Transporturilor în perioada 2005-2009, comisia urmând să aibă 11 membri, faţă de 9 cât fusese propus.

PC: Pentru atitudinea neconstituţională a doi demnitari, solicităm scoaterea UDMR de la guvernare

PC solicită premierului Emil Boc scoaterea UDMR de la guvernare, pentru "atitudinea total neconstituţională" a doi demnitari ai Guvernului, vicepremierul Marko Bela şi ministrul Sănătăţii Attila Cseke, a declarat, marţi, vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu.

Băsescu: Amplasarea Centrului NATO la Oradea, o recunoaştere a valorii militarilor români

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, marţi, la inaugurarea Centrului de Excelenţă NATO pentru culegerea de informaţii din sursă umană (CoE HUMINT), de la Oradea, că amplasarea acestuia în municipiul bihorean reprezintă "o recunoaştere a valorii militarilor" români în teatrele de operaţiuni.

Cererea de revocare a lui Geoană, respinsă din nou de Biroul Permanent al Senatului

Solicitarea PDL de discutare în plen a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, a fost respinsă, marţi, de Biroul Permanent, cu şapte voturi "împotrivă" şi şase "pentru", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Spionii de la răsărit, interesaţi de scutul antirachetă şi de proiectele energetice ale României

Directorul SRI, George Maior, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului "România liberă", că atât baza americană de lângă Constanţa, cât şi discuţiile despre scutul american antirachetă "au suscitat interes din partea unor actori aflaţi la răsăritul graniţei României şi nu numai".

Dezbaterea privind suspendarea lui Geoană de la şefia Senatului ar putea fi reluată, marţi, în BP

Dezbaterea privind suspendarea social-democratului Mircea Geoană de la şefia Senatului ar putea fi reluată, marţi, în şedinţa Biroului Permanent al acestei Camere, în condiţiile în care, săptămâna trecută, demersul iniţiat de PDL nu a fost finalizat.