CELE MAI NOI ARTICOLE

Gândul: Cu cine ţin politicienii români

În afară de PSD, singurul partid de stânga din ţară, care, în mod previzibil, îl susţine deschis pe Barack Obama, senatorul de Illinois mai are în România doi aliaţi nesperaţi – PRM şi UDMR.
Gândul: Cu cine ţin politicienii români

Plângerea lui Adrian Năstase împotriva lui Cezar Preda, trimisă la Parchet

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) va analiza plângerea în care deputatul Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, îl acuză de calomnie pe vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, ca urmare a unei decizii de luni seara a instanţei supreme.
Plângerea lui Adrian Năstase împotriva lui Cezar Preda, trimisă la Parchet

Rămăşiţele umane descoperite în Nevada aparţin lui Steve Fossett

Rămăşiţele umane şi mai multe obiecte descoperite nu departe de epava avionului lui Steve Fossett în munţii Sierra Nevada din California aparţin într-adevăr miliardarului american, potrivit rezultatelor testelor ADN, date publicităţii luni de către poliţie.
Rămăşiţele umane descoperite în Nevada aparţin lui Steve Fossett

Cuba susţine că SUA au nevoie de un preşedinte care „să nu fie nici alcoolic şi nici nebun”

Statele Unite au nevoie de un preşedinte care să aibă un "coeficient de inteligenţă minim" şi care "să nu fie nici alcoolic şi nici nebun", a afirmat luni vicepreşedintele cubanez, Carlos Lage.
Cuba susţine că SUA au nevoie de un preşedinte care

Poliţia avertizează că pe mai multe drumuri din ţară se semnalează ceaţă

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române avertizează că, marţi dimineaţa, pe mai multe drumuri din ţară se semnalează ceaţă, cel mai greu circulându-se în judeţul Alba unde, pe drumurile naţionale 1 şi 7, vizibilitatea scade sub 50 de metri.
Poliţia avertizează că pe mai multe drumuri din ţară se semnalează ceaţă

Sarah Palin nu a comis abuz de putere concediindu-l pe şeful serviciului de securitate

Serviciul de personal al statului Alaska a apreciat luni că Sarah Palin, candidata republicană la funcţia de vicepreşedinte, nu a comis un abuz de putere, în calitate de guvernator al statului, în cazul concedierii directorului serviciului de securitate din Alaska.
Sarah Palin nu a comis abuz de putere concediindu-l pe şeful serviciului de securitate

McCain şi soţia sa îi transmit condoleanţe lui Barack Obama

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, John McCain, împreună cu soţia sa, Cindy, au transmis luni condoleanţe democratului Barack Obama şi familiei lui, după decesul bunicii sale din partea mamei.
McCain şi soţia sa îi transmit condoleanţe lui Barack Obama

Primele secţii de vot pentru prezidenţialele din SUA s-au deschis în mod simbolic

Primele secţii de vot pentru alegerile prezidenţiale americane, care trebuie să îi departajeze pe democratul Barack Obama şi republicanul John McCain, s-au deschis în mod simbolic marţi, la miezul nopţii (07.00, ora României).
Primele secţii de vot pentru prezidenţialele din SUA s-au deschis în mod simbolic

Traian Băsescu împlineşte, marţi, 57 de ani

Preşedintele Traian Băsescu va împlini, marţi, 57 de ani.
Traian Băsescu împlineşte, marţi, 57 de ani

Barack Obama anunţă decesul bunicii sale, cu o zi înaintea alegerilor

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, a anunţat, luni, cu o zi înaintea desfăşurării alegerilor, decesul bunicii sale, în vârstă de 86 de ani, care suferea de cancer.
Barack Obama anunţă decesul bunicii sale, cu o zi înaintea alegerilor

România şi SUA au semnat o declaraţie privind accesul în programul Visa Waiver

Ambasadorul României în SUA, Adrian Vieriţa, şi Michael Chertoff, secretarul american pentru Securitatea Internă, au semnat luni o declaraţie privind programul Visa Waiver, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului pentru Securitatea Internă.
România şi SUA au semnat o declaraţie privind accesul în programul Visa Waiver

Gafe din campania electorală a candidaţilor la preşedinţia SUA (Galerie Video)

Cotidianul Le Figaro face o trecere în revistă a gafelor candidaţilor la preşedinţia Statelor Unite în timpul campaniei electorale, potrivit ediţiei electronice a publicaţiei.
Gafe din campania electorală a candidaţilor la preşedinţia SUA (Galerie Video)

Sorin Boca: Ionuţ Popa se întoarce la echipă

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, luni seara, că a reuşit să-l convingă pe antrenorul Ionuţ Popa să revină la echipă şi că acesta va sta pe bancă la partida cu FC vaslui, din 16-imile de finală ale Cupei României Timişoreana.
Sorin Boca: Ionuţ Popa se întoarce la echipă

Vânzările Ford s-au prăbuşit cu 30% pe piaţa americană în octombrie

Producătorul auto Ford a anunţat, luni, o prăbuşire cu 30,2% a vânzărilor de autovehicule pe piaţa din SUA în luna octombrie, afectate de încetinirea creşterii economice şi lipsa de încredere a consumatorilor.
Vânzările Ford s-au prăbuşit cu 30% pe piaţa americană în octombrie

Sindicaliştii de la CFR intră în grevă vineri

Sindicaliştii de la CFR anunţă că vineri, între 7.00 şi 13.00, se vor afla în grevă de avertisment, preşedintele Federaţiei Mişcare şi Comercial, Ion Molea, informând că circulaţia trenurilor va fi oprită în acest interval.
Sindicaliştii de la CFR intră în grevă vineri

Romania, USA Sign Visa Waiver Interim Declaration

Romanian ambassador in the USA Adrian Vierita and Michael Chertoff Unites States Secretary of Homeland Security, signed Monday a statement on the Visa Waiver program, said a press release posted on the Homeland Security Department website.
Romania, USA Sign Visa Waiver Interim Declaration

First Day Of Talks Between Romanian Govt, Unionists Ends Without Results

Romanian union representatives and the ministers appointed by the Prime Minister failed to reach a result in the meeting held Monday. The only decision made was to continue talks Tuesday and Wednesday together with experts from both parties.
First Day Of Talks Between Romanian Govt, Unionists Ends Without Results

Moldovan: Sper ca băieţii să-şi recapete plăcerea de a juca

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat, luni, că a observat o schimbare de atitudine a jucătorilor săi şi că speră ca aceştia să regăsească plăcerea de a juca fotbal.
Moldovan: Sper ca băieţii să-şi recapete plăcerea de a juca

Întâlnirea dintre sindicate şi miniştri, fără rezultate concrete

Reprezentanţii sindicatelor şi miniştrii, desemnaţi de premier, nu au ajuns la un rezultat în urma întâlnirii de luni, stabilindu-se doar continuarea discuţiilor în zilele de marţi şi miercuri, împreună cu experţii ambelor părţi.
Întâlnirea dintre sindicate şi miniştri, fără rezultate concrete

Romanian Rail Employees To Launch Warning Strike Against Mgmt Friday

The employees of Romanian railway company Caile Ferate Romane SA, or CFR, will launch a six-hour warning strike on Friday to protest against “poor managing decisions” regarding company’s infrastructure, unionist said Monday.
Romanian Rail Employees To Launch Warning Strike Against Mgmt Friday

Scenele erotice de la tv cresc numărul sarcinilor la adolescente

Cercetătorii americani au demonstrat că adolescentele care urmăresc cu regularitate programe de televiziune cu conţinut erotic sunt de două ori mai expuse riscului de a rămâne însărcinate înainte de vârsta de 20 de ani.
Scenele erotice de la tv cresc numărul sarcinilor la adolescente

Romania Ctrl Bker: GDP Growth Below Potential Next Yr, Seen Recovering In 2010

Romania’s gross domestic product growth will stand below its 6% potential next year, and the economy will return to a normal trend towards 2010, central bank deputy governor Cristian Popa said Monday.
Romania Ctrl Bker: GDP Growth Below Potential Next Yr, Seen Recovering In 2010

Mahmoud Abbas Asks For Romanian Support In Middle East Peace Talks

Palestinian Authority President Mahmoud Abbas met Monday with Romanian Senate vice president Norica Nicolai. Abbas asked for Romania’s support in mediating a stable peace process in the Middle East, Nicolai said at the end of talks.
Mahmoud Abbas Asks For Romanian Support In Middle East Peace Talks

Romanian Car Mkr Dacia To Halt Production Between Nov 20, 21

Romanian car maker Dacia announced Monday it will halt production between November 20 and 21, due to the need to adapt production to the auto market evolution. Dacia previously used this measure for another four days, namely October 30-31 and November 13-14.
Romanian Car Mkr Dacia To Halt Production Between Nov 20, 21

Importatorul Volvo lansează vineri în România SUV-ul XC60

Firma EIT-Forum Auto, importatorul autoturismelor Volvo în România, lansează vineri, pe piaţa locală, noul Sport Utility Vehicle (SUV) al mărcii, XC60, la preţuri cuprinse între 33.558 euro şi 46.565 euro cu TVA inclus, ţinta de vânzări fiind de circa 40 de unităţi în acest an.
Importatorul Volvo lansează vineri în România SUV-ul XC60

Spania sub Franco era pregătită să declare război Portugaliei în 1975

Spania din ultimele luni ale dictatorului Francisco Franco era pregătită să declare război Portugaliei în numele luptei împotriva comunismului, potrivit unor documente americane citate luni de cotidianul spaniol El Pais.
Spania sub Franco era pregătită să declare război Portugaliei în 1975

Miting în Franţa pentru legiferarea eutanasiei

Câteva sute de persoane s-au întâlnit, duminică, la Paris cu ocazia primei zile mondiale pentru dreptul de a muri cu demnitate, reclamând totodată legiferarea eutanasierii.
Miting în Franţa pentru legiferarea eutanasiei

Cursul închide şedinţa la 3,69 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat pe parcursul şedinţei interbancare de luni, înregistrând cele mai mari pierderi dintre valutele din regiune, pe fondul cererii comerciale ridicate pentru euro, iar la finalul zilei cotaţiile se situau în jurul nivelului de 3,69 lei/euro.
Cursul închide şedinţa la 3,69 lei/euro

Mahmoud Abbas cere sprijinul României pentru a media procesul de pace

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abas, s-a întâlnit, luni, cu vicepreşedintele Senatului Norica Nicolai, prilej cu care a cerut sprijinul României pentru a media un proces de pace stabil şi îndelungat în Orientul Mijlociu, a declarat, la sfârşitul discuţiilor, senatorul liberal.
Mahmoud Abbas cere sprijinul României pentru a media procesul de pace

Copos neagă că ar fi împrumutat 6,5 milioane de euro de la Taher

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu a împrumutat 6,5 milioane de euro de la omul de afaceri iordanian Fathi Taher, bani care, potrivit unor surse din cadrul clubului, ar fi trebuit transformaţi în acţiuni ale SC FC Rapid SA.
Copos neagă că ar fi împrumutat 6,5 milioane de euro de la Taher

Romania’s UDMR Proposes Voting Rights For 16-Year Olds

The Democratic Union of Magyars in Romania proposed the reduction of the minimum voting age from 18 to 16, and the minimum required age for administration positions from 21 to 20. Both initiatives will be up for public debate during the electoral campaign, said UDMR Executive President Kelemen Hunor
Romania’s UDMR Proposes Voting Rights For 16-Year Olds

Dacia va întrerupe producţia din nou

Dacia a anunţat, luni, că va întrerupe producţia în zilele de 20 şi 21 noiembrie, ca urmare a necesităţii de adaptare a programului de fabricaţie la evoluţia pieţei auto, măsură la care constructorul auto a mai apelat pentru alte patru zile, respectiv 30-31 octombrie şi 13-14 noiembrie.
Dacia va întrerupe producţia din nou

Trombetta: La finalul meciului cu Girondins vom vedea în mare măsură pe ce loc ne vom clasa în grupă

Antrenorul echipei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că la finalul partidei cu Girondins Bordeaux va afla, în mare măsură, pe ce loc va termina gruparea ardeleană în faza grupelor Ligii Campionilor.
Trombetta: La finalul meciului cu Girondins vom vedea în mare măsură pe ce loc ne vom clasa în grupă

Popa: Creşterea PIB îşi va relua evoluţia normală în 2010

România va avea anul viitor un Produs Intern Brut (PIB) sub potenţialul de creştere de 6%, pentru o perioadă scurtă, iar economia îşi va relua evoluţia normală către anul 2010, a declarat, luni, viceguvernatorul BNR Cristian Popa.
Popa: Creşterea PIB îşi va relua evoluţia normală în 2010

Julianne Moore detestă să fie agasată de fani (Video)

Julianne Moore a declarat că nu-i plac fanii care o abordează ca şi cum ar cunoaşte-o şi îşi doreşte ca aceştia să îi respecte intimitatea, potrivit unui anunţ recent făcut de actriţa americană, aflată în turneul de promovare a filmului "Blindness", informează femalefirst.co.uk.
Julianne Moore detestă să fie agasată de fani (Video)

Peste 60% dintre vehiculele verificate în trafic de RAR, neconforme cu siguranţa rutieră

Peste 60% dintre vehiculele verificate de Registrul Auto Român (RAR) şi Direcţia Poliţiei Rutiere în luna octombrie, în urma unor controale efectuate în trafic, au fost neconforme cu securitatea rutieră, având defecţiuni la sistemele de direcţie şi frânare, a anunţat, luni, Registrul.
Peste 60% dintre vehiculele verificate în trafic de RAR, neconforme cu siguranţa rutieră

Cosmin Guşă a câştigat procesul cu Poşta Română, în primă instanţă

Liderul PIN, Cosmin Guşă, a câştigat procesul în care a fost dat în judecată de Poşta Română, pentru afirmaţiile sale în legătură cu mai multe transferuri de terenuri ale Poştei, instanţa respingând acţiunea instituţiei ca nefondată.
Cosmin Guşă a câştigat procesul cu Poşta Română, în primă instanţă

Litiul are efecte benefice asupra pacienţilor atinşi de maladiile neuromotorii

Cercetătorii britanici au descoperit că medicamentele antidepresive pe bază de litiu ar putea fi folosite cu succes în tratarea bolilor neuromotorii, potrivit specialiştilor de la Centrul de cercetare şi tratament pentru maladiile neuromotorii, din cadrul King' s College, Londra.
Litiul are efecte benefice asupra pacienţilor atinşi de maladiile neuromotorii

Greva generală în educaţie, sigur declanşată dacă Guvernul menţine poziţia

Liderii Federaţiei "Spiru Haret" au declarat că în sistemul de învăţământ va fi organizată sigur greva generală, dacă Guvernul îşi menţine opinia în privinţa majorării salariale, şi că discuţia de luni cu premierul Tăriceanu a indicat în mod clar că poziţiile celor două părţi sunt ireconciliabile.
Greva generală în educaţie, sigur declanşată dacă Guvernul menţine poziţia

Dorin Badea, noul director al trezoreriei Unicredit Ţiriac Bank

UniCredit Ţiriac Bank l-a numit luni în funcţia de director al trezoreriei pe Dorin Badea, fost director adjunct al acestui departament, după plecarea din bancă a lui Bogdan Mihoc, a anunţat instituţia.
Dorin Badea, noul director al trezoreriei Unicredit Ţiriac Bank