CELE MAI NOI ARTICOLE

Un şoarece a fost suspectat de spionaj, la reuniunea miniştrilor de Externe din UE – Reuters

Un şoarece s-a strecurat în încăperea în care luau prânzul miniştrii de Externe din UE, reuniţi luni, la Bruxelles, dar şeful diplomaţiei britanice, implicat într-o dispută cu Moscova pe tema uciderii unui fost agent, a insistat că animalul nu lucra sub acoperire pentru ruşi.
Un şoarece a fost suspectat de spionaj, la reuniunea miniştrilor de Externe din UE  - Reuters

Mama lui Tupac se opune vânzării unor melodii nefinalizate ale fiului ei

Mama rapperului Tupac Shakur încearcă să oprească fostul studio de înregistrări al fiului ei să vândă înregistrări nedifuzate ale acestuia, în cadrul unei înţelegeri privind falimentul, informează BBC News online.
Mama lui Tupac se opune vânzării unor melodii nefinalizate ale fiului ei

Avertizarea cod roşu se ridică marţi seara

Avertizarea cu cod roşu va fi ridicată marţi seara, la ora 21.00, iar codul portocaliu va fi restrâns pentru şase judeţe şi municipiul Bucureşti, până miercuri seara ora 21.00, a anunţat, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Avertizarea cod roşu se ridică marţi seara

Pleşu, Manolescu şi Mungiu vorbesc la Festivalul Enescu despre efectele atacurilor din 11 septembrie

Ediţia 2007 a Festivalului "George Enescu" va cuprinde o seară muzicalo-literară, pe 11 septembrie, la care personalităţi precum Andrei Pleşu, Nicolae Manolescu, H.-R. Patapievici, Ana Blandiana şi Cristian Mungiu vor vorbi despre efectele atentatelor teroriste de la New York asupra vieţii lor.
Pleşu, Manolescu şi Mungiu vorbesc la Festivalul Enescu despre efectele atacurilor din 11 septembrie

Economiile în lei ale populaţiei au urcat în iunie cu 46,4%

Economiile în lei ale populaţiei au ajuns, la sfârşitul lunii iunie, la 35,33 miliarde de lei, în urcare cu 46,4% faţă de perioada similară din 2006, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Economiile în lei ale populaţiei au urcat în iunie cu 46,4%

ANAR: Rezervele de apă sunt suficiente

Rezerva de apă este suficientă, chiar dacă nu va ploua în următoarele două luni.
ANAR: Rezervele de apă sunt suficiente

STS: Aproape 8.700 de solicitări ale ambulanţei, la 112, în ultimele 24 de ore

Numărul apelurilor în sistemul naţional unic de urgenţă 112, privind solicitarea ambulanţei, a fost, în ultimele 24 de ore, de aproape 8.700, multe din acestea fiind false, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), colonelul Adrian Fulea.
STS: Aproape 8.700 de solicitări ale ambulanţei, la 112, în ultimele 24 de ore

Adrian Ilie: Zaglebie e echipă bună, dar Steaua este mai puternică

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat că Zaglebie Lubin, adversara din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, este o echipă bună, dar că "roş-albaştirii" sunt mai puternici şi au prima şansă, informează cotidianul polonez Zycie Warszawy.
Adrian Ilie: Zaglebie e echipă bună, dar Steaua este mai puternică

Vosganian nu respinge reducerea TVA la pâine

Reducerea TVA la pâine este o opţiune deschisă, dar trebuie evaluat impactul acestei măsuri şi capacitatea de administrare a sistemului fiscal, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
Vosganian nu respinge reducerea TVA la pâine

Pana de electricitate din Barcelona se menţine de aproape 24 de ore – AFP

Circa 80.000 de locuitori ai Barcelonei erau privaţi în continuare de electricitate, marţi dimineaţă, la circa 24 de ore după întreruperea în furnizarea energiei electrice, care a afectat luni 350.000 de persoane şi a creat haos în oraşul spaniol.
Pana de electricitate din Barcelona se menţine de aproape 24 de ore - AFP

Agenţiile de turism cer cotă zero de TVA pentru turiştii străini

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) solicită introducerea unei cote zero de TVA pentru străinii care achiziţionează servicii turistice în România, pentru a compensa pierderile provocate firmelor din domeniu de aprecierea leului.
Agenţiile de turism cer cotă zero de TVA pentru turiştii străini

Prima schiţă a bugetului pentru 2008, prezentată Guvernului miercuri

Ministerul Economiei şi Finanţelor va prezenta, miercuri, în şedinţa Guvernului, o primă schiţă a proiectului de buget pentru 2008, cu un deficit de 2,5% din PIB, sub ţinta actuală pentru acest an, de 2,8% din PIB, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
Prima schiţă a bugetului pentru 2008, prezentată Guvernului miercuri

Voronin reclamă atitudinea României faţă de acordarea de cetăţenie moldovenilor

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că Bucureştiul a instituit "moda pe care o poartă de 100 de ani, dacă nu de mai mult, ca cetăţenii care vor să nimerească în Europa mai întâi să devină cetăţeni ai României", într-un interviu televizat, relatează BBC News Online.
Voronin reclamă atitudinea României faţă de acordarea de cetăţenie moldovenilor

Infirmierele bulgare şi medicul de origine palestiniană au fost eliberaţi şi au sosit la Sofia

Cele cinci infirmiere bulgare şi medicul de origine palestianiană au fost eliberaţi, marţi, din Libia, după opt ani de detenţie, ei ajungând la Sofia cu un avion pus la dispoziţie de preşedinţia franceză moment în care au fost graţiaţi.
Infirmierele bulgare şi medicul de origine palestiniană au fost eliberaţi şi au sosit la Sofia

Suceava trimite ambulanţe în Ilfov pentru a suplimenta asistenţa de urgenţă

Un număr de cinci autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava - cu echipaje şi dotări corespunzătoare - au fost trimise, în noaptea de luni spre marţi, de Autoritatea de Sănătate Publică Suceava către judeţul Ilfov, pentru o perioadă de trei zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suceava trimite ambulanţe în Ilfov pentru a suplimenta asistenţa de urgenţă

România se topeşte: COD ROŞU în cinci judeţe şi în Capitală (VIDEO)

Meteorologii au emis pentru marţi o avertizare cu cod roşu pentru zonele din sudul judeţelor Teleorman, Olt şi Dolj, precum şi întreaga suparafaţă a judeţelor Giurgiu, Ilfov şi municipiului Bucureşti.
România se topeşte: COD ROŞU în cinci judeţe şi în Capitală (VIDEO)

Autorităţile din Kosovo nu vor proclama unilateral independenţa provinciei – Reuters

Autorităţile provinciei Kosovo au informat, luni, Statele Unite, că nu intenţionează să declare unilateral independenţa de Serbia, au declarat oficiali de rang înalt de la Washington şi Priştina, citaţi de Reuters.
Autorităţile din Kosovo nu vor proclama unilateral independenţa provinciei - Reuters

Marica explică întârzierea transferului la Vfb Stuttgart: Încă sunt probleme cu Şahtior

Atacantul Ciprian Marica a declarat, luni, la sport.ro, că semnarea contractului dintre el şi VfB Stuttgart întârzie din cauza faptului că acordul dintre clubul german şi gruparea la care este legitimat, Şahtior Doneţk, nu este, încă deplin.
Marica explică întârzierea transferului la Vfb Stuttgart: Încă sunt probleme cu Şahtior

Un turist englez a fost muşcat de câini în apropierea cabanei Omu

Un turist englez în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost muşcat, luni, de doi câini în apropierea cabanei de la Vârful Omu, din Masivul Bucegi, el fiind transportat cu un elicopter la Spitalul Judeţean Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un turist englez a fost muşcat de câini în apropierea cabanei Omu

Aproape 60.000 de elevi, admişi la a doua repartizare computerizată

Aproape 60.000 de elevi au fost declaraţi admişi, luni, la a doua repartizare computerizată, dintre care peste 59.000 în şcolile de arte şi meserii şi 326 în licee, iar 1.652 de candidaţi au rămas nerepartizaţi pentru că nu au completat suficiente opţiuni.
Aproape 60.000 de elevi, admişi la a doua repartizare computerizată

Peste 30 de poliţişti de frontieră, cercetaţi administrativ în primele 6 luni ale acestui an

Peste 30 de poliţişti de frontieră au fost cercetaţi de reprezentanţii instituţiei, în primele şase luni ale anului 2007, pentru încălcarea deontologiei profesionale, a informat, luni, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Peste 30 de poliţişti de frontieră, cercetaţi administrativ în primele 6 luni ale acestui an

Măsuri suplimentare pentru combaterea efectelor caniculei

Jandarmii vor fi puşi la dispoziţia autorităţilor locale pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate din judeţele unde s-a transmis atenţionarea cu cod roşu.
Măsuri suplimentare pentru combaterea efectelor caniculei

UPDATE2: Unul dintre cetăţenii germani răpiţi miercuri este în viaţă, anunţă talibanii – AFP

Unul dintre cei doi cetăţeni germani, răpiţi miercuri în Afganistan, este încă în viaţă, a anunţat luni un purtător de cuvânt al talibanilor, la o zi după descoperirea corpului celui de-al doilea ostatic, relatează AFP.
UPDATE2: Unul dintre cetăţenii germani răpiţi miercuri este în viaţă, anunţă talibanii - AFP

Analiştii internaţionali estimează creşterea deficitului de cont curent

Analiştii internaţionali menţin estimările privind creşterea economică şi inflaţia din România, dar prognozează valori mai ridicate pentru deficitul de cont curent şi pentru cel comercial, potrivit celui mai recent raport al Consensus Economics.
Analiştii internaţionali estimează creşterea deficitului de cont curent

CFR Marfă a depus o ofertă neangajantă pentru preluarea firmei ungare MAV Cargo

CFR Marfă a depus, luni, o ofertă neangajantă pentru preluarea integrală a operatorului feroviar de marfă MAV Cargo din Ungaria, eventuala achiziţie a urmând să conducă la dezvoltarea semnificativă a companiei româneşti şi la întărirea poziţiei pe piaţa internă, potrivit reprezentanţilor CFR.
CFR Marfă a depus o ofertă neangajantă pentru preluarea firmei ungare MAV Cargo

Guvernul: Propunerile ministerelor către CSAT, avizate de premier, fără să însemne o aprobare

Orice propunere a ministerelor pentru CSAT trebuie avizată, conform legii, de primul-ministru, fără ca avizul să însemne şi aprobarea documentului, precizează Guvernul, arătând totodată că achiziţionarea aeronavelor pentru Romavia se poate realiza doar dacă disponbilităţile bugetare permit.
Guvernul: Propunerile ministerelor către CSAT, avizate de premier, fără să însemne o aprobare

UPDATE 2: Mai multe zone din Capitală au rămas fără energie electrică

Mai multe zone din Capitală au rămas, luni după-amiază, fără energie electrică, reprezentanţii Electrica afirmând că aceste incidente au avut loc din cauza temperaturilor extrem de mari înregistrate, care au dus la creşterea consumului.
UPDATE 2: Mai multe zone din Capitală au rămas fără energie electrică

Ultimul volum „Harry Potter” – 15 milioane de exemplare vândute de la lansare

Ultimul volum din seria aventurilor lui Harry Potter a devenit cea mai rapid vândută carte din istorie, cu 15 milioane de exemplare vândute de la lansarea sa la nivel mondial pe 21 iulie, estimează site-ul LondonNet.co.uk.
Ultimul volum

Candidaţii PLD pentru PE, verificaţi de Coaliţia pentru un Parlament Curat

Preşedintele PLD, Theodor Stolojan, a declarat, luni, că lista candidaţilor formaţiunii pentru PE va fi trimisă, până la începutul lunii august, Coliţiei pentru un Parlament Curat, care va verifica dacă fiecare persoană îndeplineşte criteriile impuse de această instituţie.
Candidaţii PLD pentru PE, verificaţi de Coaliţia pentru un Parlament Curat

România, în grupă cu SUA, China şi Serbia la turneul final al Ligii Mondiale de polo

Organizatorii turneului final al Ligii Mondiale, de la Berlin (7-12 august) au dat publicităţii, luni, componenţa grupelor şi programul competiţiei, conform cărora naţionala României, calificată în premieră, la doar doi ani de la prima participare, va evolua în grupă cu SUA, China şi Serbia.
România, în grupă cu SUA, China şi Serbia la turneul final al Ligii Mondiale de polo

Constructorul Cathedrala Plaza ameninţă Arhiepiscopia cu pierderi zilnice de 39.000 de euro

Constructorul Cathedral Plaza din Bucureşti, Millennium Building Development, ameninţă Arhiepiscopia Romano-Catolică - cea care a obţinut în instanţă suspendarea lucrărilor imobilului - cu pierderi zilnice de 39.000 de euro şi afirmă că aceasta face presiuni asupra instanţelor şi autorităţilor.
Constructorul Cathedrala Plaza ameninţă Arhiepiscopia cu pierderi zilnice de 39.000 de euro

Companiile trebuie să raporteze, până miercuri, livrările şi achiziţiile din primul semestru

Firmele trebuie să depună la Fisc, până miercuri, o declaraţie informativă privind livrările, achiziţiile de bunuri şi prestările de servicii realizate pe teritoriul României în primul semestru, precum şi o listă în format electronic cu facturile emise în perioada ianuarie-iunie.
Companiile trebuie să raporteze, până miercuri, livrările şi achiziţiile din primul semestru

Adrian Ilie: Aşteptăm răspunsul la ofertele făcute pentru Ivici şi Camus

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea din Bulevardul Ghencea aşteaptă în scurt timp răspunsul la ofertele făcute pentru mijlocaşii Vladan Ivici de la AEK Atena şi Fabien Camus de la Charleroi.
Adrian Ilie: Aşteptăm răspunsul la ofertele făcute pentru Ivici şi Camus

Gordon Brown nu exclude o acţiune militară împotriva Iranului – Reuters

Premierul britanic, Gordon Brown, a declarat luni că nu exclude o acţiune militară împotriva Iranului, dar şi-a exprimat opinia că o politică de sancţiuni ar putea convinge Teheranul să renunţe la programul nuclear, relatează Reuters.
Gordon Brown nu exclude o acţiune militară împotriva Iranului - Reuters

Fostul director general al SMR Balş, deferit justiţiei

Fostul director general al fabricii de material rulant de cale ferată SMR din Balş, Ion Băluţă, a fost trimis în judecată, sub acuzaţiile de delapidare şi fals, în legătură cu achiziţionarea unei cantităţi de motorină prin care societatea a fost păgubită cu 700 de mii de euro.
Fostul director general al SMR Balş, deferit justiţiei

Tăriceanu a semnat pentru avioanele lui Băsescu

Preşedinţia precizează că redotarea Companiei Romavia a fost susţinută în CSAT de MAp, fiind avizată de Guvern, prin semnătura premierului, şi consideră "descalificant" faptul că reprezentanţii PNL care au introdus documentul în CSAT şi cei ai PSD folosesc acum subiectul pentru atacuri politice.
Tăriceanu a semnat pentru avioanele lui Băsescu

Afacerile IAR Ghimbav s-au înjumătăţit în primul semestru, la 50 mil. lei

Constructorul de aeronave uşoare IAR Ghimbav a raportat în primul semestru o cifră de afaceri netă de 49,66 milioane lei, de peste două ori mai redusă faţă de nivelul de 102,03 milioane lei consemnat în intervalul similar al anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei.
Afacerile IAR Ghimbav s-au înjumătăţit în primul semestru, la 50 mil. lei

MCC a acordat granturi în valoare de peste 16.000 euro în domeniul patrimoniului cultural

Circa 30 de specialişti în domeniul patrimoniului cultural naţional au primit 28 de granturi în valoare toatală de 16.518 euro (aproxiamtiv 51.500 lei) de la Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC), în cadrul celei de-a treia sesiuni din acest an a Fondului Naţional de Mobilitate.
MCC a acordat granturi în valoare de peste 16.000 euro în domeniul patrimoniului cultural

Incendiile de pădure continuă să afecteze Bulgaria

Pompierii bulgari continuă să lupte împotriva incendiilor izbucnite în regiunile Haskovo şi Stara Zagora, din sudul Bulgariei, a anunţat postul de radio Darik News, citat de site-ul Novinite.com.
Incendiile de pădure continuă să afecteze Bulgaria

COD ROŞU – PRO TV/MEDIAFAX

Printre măsurile anunţate de autorităţi se numără modificarea programului celor care lucrează în administraţie, reprogramarea examenelor la unele facultăţi, sporirea numărului de ambulanţe, creşterea numărului de puncte de prim ajutor.
COD ROŞU - PRO TV/MEDIAFAX