CELE MAI NOI ARTICOLE

Traficul rutier va fi restricţionat de luni pe DN7 pentru efectuarea unor lucrări

Începând de luni, de la ora 7.00, vor fi instituite restricţii de trafic pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, unde vor avea loc lucrări la podul peste râul Topolog.
Traficul rutier va fi restricţionat de luni pe DN7 pentru efectuarea unor lucrări

Fox News: Pentru că stau prost în sondaje, democraţii apelează la Obama şi Clinton să le facă campanie electorală

Potrivit televiziunii conservatoare Fox News, Biden îi scoate la înaintare pe foştii preşedinti democraţi pentru a salva reputaţia partidului, ştirbită de modul cum au gestionat criza economică şi problemele sociale ale Americii.
Fox News: Pentru că stau prost în sondaje, democraţii apelează la Obama şi Clinton să le facă campanie electorală

Autorităţile din Herson, instalate de Moscova, spun că nu există electricitate şi apă în oraş în urma unui „sabotaj” al ucrainenilor

Administraţia instalată de Rusia în regiunea ucraineană Herson a declarat duminică că o serie de localităţi, inclusiv oraşul Herson, au rămas fără apă şi energie electrică în urma a ceea ce a spus că a fost un act de "sabotaj".
Autorităţile din Herson, instalate de Moscova, spun că nu există electricitate şi apă în oraş în urma unui

Kishida promite să consolideze capacităţile militare ale Japoniei în următorii ani: „Mediul de securitate devine din ce în ce mai sever”

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a declarat duminică, în cadrul unei evaluări a flotei, că ţara sa trebuie să îşi consolideze urgent capacităţile militare, în condiţiile în care riscurile de securitate cresc, inclusiv ameninţările generate de rachetele Coreei de Nord şi de războiul Rusiei în Ucraina.
Kishida promite să consolideze capacităţile militare ale Japoniei în următorii ani:

Barajul ucrainean Nova Kakhovka, aflat sub control rusesc, avariat în urma unui bombardament

Barajul ucrainean Nova Kakhovka, aflat sub control rusesc, a fost avariat de bombardamentele forţelor ucrainene, anunţă duminică agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters.
Barajul ucrainean Nova Kakhovka, aflat sub control rusesc, avariat în urma unui bombardament

Elon Musk, criticat de Biden pentru că Twitter răspândeşte minciuni

Preşedintele american Joe Biden a declarat că Elon Musk a achiziţionat Twitter ca să răspândească minciuni în întreaga lume.
Elon Musk, criticat de Biden pentru că Twitter răspândeşte minciuni

Companiile care „profită” de invazia Rusiei în Ucraina. Veniturile producătorilor de petrol din SUA s-au ridicat la 200 miliarde de dolari

Producătorii de petrol din SUA au obţinut profituri de peste 200 de miliarde de dolari de la invazia Rusiei în Ucraina, profitând de o perioadă de turbulenţe geopolitice care a zguduit piaţa globală a energiei şi a făcut ca preţurile să crească vertiginos.
Companiile care

Poliţiştii au confiscat 74 de arme în ultimele două săptămâni

Poliţiştii au confiscat în ultimele două săptămâni 74 de arme, dintre care 50 erau deţinute legal, iar 24 ilegal, şi peste 3.200 de bucăţi de muniţie.
Poliţiştii au confiscat 74 de arme în ultimele două săptămâni

Joe Biden promite că va „elibera Iranul”

Preşedintele american Joe Biden a promis joi că va „elibera” Iranul şi a spus că protestatarii care se opun regimului ayatollahului vor reuşi în curând să se elibereze. Biden ar lua în considerare şi opţiunea militară în cazul în care apar informaţii că iranienii sunt pe punctul de a fabrica o armă nucleară de rază lungă.
Joe Biden promite că va „elibera Iranul”

Biden face apel la ZOOMERI să meargă la vot: „Aceste alegeri vor decide viitorul Americii în următorii 10 ani!”

Cu câteva zile înainte de alegerile intermediare, preşedintele american Joe Biden i-a îndemnat joi pe tinerii alegători din New Mexico şi California să meargă la vot pentru a proteja democraţia.
Biden face apel la ZOOMERI să meargă la vot:

Braţele bionice care pot imita mişcările mâinilor vor fi disponibile pentru toţi pacienţii din Anglia care au nevoie

Braţele bionice funcţionează prin semnale electrice ale creierului şi au capacităţi de prindere multiple, permiţând o gamă mai largă de mişcări pentru a uşura sarcinile zilnice.   Directorul executiv al serviciului de sănătate, Amanda Pritchard, a declarat: „Aceste incredibile proteze multi-grip au făcut deja o diferenţă uriaşă pentru veterani şi, prin urmare, este fantastic să […]
Braţele bionice care pot imita mişcările mâinilor vor fi disponibile pentru toţi pacienţii din Anglia care au nevoie

Deşi şomajul este în creştere, Biden promite că economia Americii îşi va reveni dacă democraţii vor câştiga alegerile

Preşedintele american Joe Biden se luptă să demonstreze alegătorilor agitaţi şi indecişi că a contribuit la stimularea economiei americane în ultimii doi ani.
Deşi şomajul este în creştere, Biden promite că economia Americii îşi va reveni dacă democraţii vor câştiga alegerile

Coronavirus în România, 6 noiembrie. 180 de noi cazuri de Covid şi două decese

180 de noi cazuri de Covid şi două decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a transmis duminică Ministerul Sănătăţii.
Coronavirus în România, 6 noiembrie. 180 de noi cazuri de Covid şi două decese

Negrescu, despre şansele ca Olanda să susţină aderarea României la Schengen

Europarlamentarul Victor Negrescu spune că sunt şanse tot mai mari ca Olanda să susţină aderarea României la spaţiul Schengen, însă nu există nicio garanţie în acest sens.
Negrescu, despre şansele ca Olanda să susţină aderarea României la Schengen

Reuters: Republicanii care îl acuză pe Joe Biden de fraudarea alegerilor din 2020, nominalizaţi să numere voturile alegerilor prezidenţiale din 2024

Republicanii care susţin afirmaţia falsă a fostului preşedinte Donald Trump că alegerile din 2020 au fost fraudate de Joe Biden au devenit nominalizaţii pentru funcţia de secretari în statele ce pot juca un rol decisiv în alegerea unui preşedinte american.
Reuters: Republicanii care îl acuză pe Joe Biden de fraudarea alegerilor din 2020, nominalizaţi să numere voturile alegerilor prezidenţiale din 2024

COP27: „Moment decisiv” la începutul summitului ONU privind clima

COP27 va începe cu adevărat luni, cu un summit al liderilor mondiali, în cadrul căruia şefii de stat şi de guvern vor rosti discursuri de cinci minute în care vor sublinia ce îşi doresc de la reuniune.   Summitul se va deschide cu discursuri de bun venit din partea noului şef al ONU pentru schimbările […]
COP27:

Liga Profesionistă de Fotbal: FCSB-Rapid, show pe Arena Naţională

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) prefaţează meciul de duminică de pe Arena Naţională, FCSB-Rapid, despre care spune că este unul dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul românesc.
Liga Profesionistă de Fotbal: FCSB-Rapid, show pe Arena Naţională

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA: ”Alături de Mircea Vulcănescu”, apel împotriva unei noi încercări a Institutului ”Elie Wiesel” de a schimba titulatura Liceului Tehnologic din Bucureşti

De ce atîta încrîncenare, în legătură cu memoria unui om care a murit în închisoare? Wikipedia spune despre Mircea Vulcănescu că a murit în decembrie 1952, cînd fiind ”bolnav de plămîni, posibil, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus, şeful temnicerilor de la Aiud l-a pedepsit, mutîndu-l din celula condamnaţilor într-o celulă din cetăţuia închisorii, celulă în care a petrecut o noapte pe un ger de -20 grade. Avea 48 de ani şi a lăsat un îndemn: „Să nu ne răzbunaţi!”. Apoi tot Wikipedia adaugă: ”în anul 2017, s-a încercat schimbarea denumirii Liceului Mircea Vulcănescu din Bucureşti, sectorul 4, în Liceul Traian Popovici (în memoria primarului cernăuţean care a salvat 20.000 de evrei de la moarte). Însă, în urma unor proteste cu tendinţe naţionalist-creştine şi filolegionare, numele liceului va fi păstrat”. Acum, un nou Apel, care e susţinut în majoritate de oameni care nu pot fi socotiţi de ”filolegionarism” protestează, faţă de o nouă încercare de schimbare a numelui Liceului Tehnologic ”Mircea Vulcănescu” din Bucureşti.
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA: ”Alături de Mircea Vulcănescu”, apel împotriva unei noi încercări a Institutului ”Elie Wiesel” de a schimba titulatura Liceului Tehnologic din Bucureşti

Un avion s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania

Un avion al companiei Precision Air s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania în timp ce încerca să aterizeze pe un aeroport din Bukoba, a anunţat compania de stat Tanzania Broadcasting Corporation (TBC), citată de Reuters.
Un avion s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania

Ministerul britanic al Apărării: Încă un comandant militar rus a fost înlocuit

Un general-colonel rus ar fi fost înlocuit în ultima dintr-o „serie de demiteri” de comandanţi militari ruşi de rang înalt de la invazia Rusiei în Ucraina, afirmă Ministerul britanic al Apărării.
Ministerul britanic al Apărării: Încă un comandant militar rus a fost înlocuit

Kievul va evacua toţi civilii în caz de pană totală de curent – New York Times

Muncitorii municipali instalează 1.000 de adăposturi de încălzire care pot fi folosite ca buncăre, în timp ce inginerii încearcă să repare centralele electrice bombardate fără echipamentul necesar.   Compania naţională de energie a Ucrainei a declarat sâmbătă că va continua să impună pene de curent în şapte regiuni pentru a încerca să împiedice căderea totală […]
Kievul va evacua toţi civilii în caz de pană totală de curent - New York Times

Twitter a confirmat: Utilizatorii pot primi în curând bifa albastră dacă vor plăti o taxă lunară

ntr-o actualizare pentru dispozitivele Apple iOS disponibile în SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie, Twitter a precizat că utilizatorii care „se înscriu acum” pentru noul „Twitter Blue cu verificare” pot primi bifa albastră lângă numele lor „la fel ca şi celebrităţile, companiile şi politicienii pe care îi urmăriţi deja”.   Esther Crawford, angajată […]
Twitter a confirmat: Utilizatorii pot primi în curând bifa albastră dacă vor plăti o taxă lunară

COMENTARIU Sorin Avram: K. Iohannis, împiedicat de preşedintele Iohannis să ajungă şeful NATO

Conform unei ştiri ”Mediafax”, care citează The New York Times, următorul şef al NATO ar putea fi o femeie: ”Lupta din culise pentru cine ar trebui să-i succeadă secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a început în mod serios, cu accent pe femei”.
COMENTARIU Sorin Avram: K. Iohannis, împiedicat de preşedintele Iohannis să ajungă şeful NATO

Intervenţii Salvamont: Două persoane au decedat şi alte cinci au fost rănite în zonele montane

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite în cursul zilei de sâmbătă în zonele montane din ţară. În total, salvamontiştii au salvat 19 persoane.
Intervenţii Salvamont: Două persoane au decedat şi alte cinci au fost rănite în zonele montane

Pique, ovaţionat la ultima sa apariţie ca jucător al Barcelonei pe Camp Nou

Gerard Pique, legenda Barcelonei, a fost ovaţionat în picioare la ultima sa apariţie ca jucător pe Camp Nou în victoria cu 2-0 în La Liga cu Almeria.
Pique, ovaţionat la ultima sa apariţie ca jucător al Barcelonei pe Camp Nou

OFF/ON THE RECORD, 6 noiembrie 2022, ora 21.55. Invitat: Adrian Toni Neacşu, avocat

Magistraţii pleacă în masă din sistemul judiciar din cauza unei posibile decizii pe reducerea pensiilor speciale şi creşterea vârstei de pensionare iar efectele acestui exod sunt pe justiţiabili. Cine este de vină că pleacă judecătorii şi procurorii pe capete din Justiţie? Cine rămâne în sistemul judiciar? Care vor fi costurile acestor plecări în masă în […]
OFF/ON THE RECORD, 6 noiembrie 2022, ora 21.55. Invitat: Adrian Toni Neacşu, avocat

Avertisment Infotrafic: Vizibilitate redusă din cauza ceţii pe A1 şi A10

Centrul Infotrafic anunţă că, din cauza, ceţii, duminică dimineaţa, vizibilitatea este redusă pe autostrăzile A1 şi A10.
Avertisment Infotrafic: Vizibilitate redusă din cauza ceţii pe A1 şi A10

Incendiu într-un bloc din Constanţa. 36 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un bloc de pe Bulevardul Mamaia din Constanţa. 36 de persoane au fost evacuate.
Incendiu într-un bloc din Constanţa. 36 de persoane au fost evacuate

Ion Cristoiu: Pentru o Istorie a corupţiei la români. Scandalurile trec, banii rămân!

Oricît ar părea de ciudat, un mijloc de a îngropa investigarea unei afaceri de corupţie a fost dezbaterea în Parlament. Despre rolul inutil al zgomotoaselor dezbateri parlamentare, ne vorbeşte, de exemplu, Stenograma şedinţei Camerei din 22 martie 1933, dominată de intervenţia lui Ni­colae Lupu, şedinţă în care s-a dezbătut Afacerea Skoda. Afacerea Skoda a putut […]
Ion Cristoiu: Pentru o Istorie a corupţiei la români. Scandalurile trec, banii rămân!

Zelenski acuză Iranul că minte în legătură cu sprijinul acordat Rusiei: „Nu va exista ca vreunul dintre complicii lor să rămână nepedepsiţi”

Occidentul crede că Rusia a folosit drone iraniene „kamikaze” pentru a lovi puncte cheie de infrastructură din Ucraina, dar Iranul şi Moscova au negat anterior acest lucru.   Oficialii occidentali au acuzat Iranul că a furnizat drone Rusiei şi că a pus la dispoziţie personal la sol pentru a antrena piloţii ruşi de drone.   […]
Zelenski acuză Iranul că minte în legătură cu sprijinul acordat Rusiei: „Nu va exista ca vreunul dintre complicii lor să rămână nepedepsiţi”

METEO Cod galben de ceaţă, duminică dimineaţa, în două judeţe din ţară

Meteorologii au emis duminică dimineaţa o avertizare Cod galben de ceaţă care vizează două judeţele Arad şi Bihor.
METEO Cod galben de ceaţă, duminică dimineaţa, în două judeţe din ţară

HOROSCOP Duminică, 6 noiembrie. Aceste zodii sunt puse în nişte ipostaze ingrate. Cineva nu le doreşte binele

Venus din Scorpion face o opoziţie cu Uranus retrograd din Taur, astfel că zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) pot fi puse azi în nişte poziţii ingrate pe plan social.
HOROSCOP Duminică, 6 noiembrie. Aceste zodii sunt puse în nişte ipostaze ingrate. Cineva nu le doreşte binele

Washington Post: Statele Unite cer în privat Ucrainei să arate Rusiei că este deschisă la discuţii de pace

Administraţia Biden îi încurajează în privat pe liderii ucraineni să dea un semnal de deschidere pentru a negocia cu Rusia şi să renunţe la refuzul lor public de a se angaja în discuţii de pace dacă preşedintele Vladimir Putin nu este înlăturat de la putere, a relatat sâmbătă Washington Post.
Washington Post: Statele Unite cer în privat Ucrainei să arate Rusiei că este deschisă la discuţii de pace

EXCLUSIV/ InSecuritate. Theodor Livinschi (ACCER): Nu considerăm că este oportun ca întregul consum să fie reglementat şi nici nu credem că acest lucru e posibil

Theodor Livinschi, reprezentant al Asociaţiei Companiilor Consumatoare de Energie din România (ACCER), vorbeşte despre efectele crizei energetice asupra consumatorilor, problemele cu care se confruntă, măsurile luate de autorităţi şi ce ar mai trebui făcut pentru ca aceste companii să rămână competitive. Prezentăm principalele declaraţii ale lui Theodor Livinschi, sâmbătă seara la emisiunea InSecuritate, de la […]
EXCLUSIV/ InSecuritate. Theodor Livinschi (ACCER): Nu considerăm că este oportun ca întregul consum să fie reglementat şi nici nu credem că acest lucru e posibil

Un bucătar de top închide restaurantul cotat Michelin: şi-a pierdut gustul şi mirosul de la COVID

Mark Sebastian Fisher, bucătar de top, închide restaurantul cotat Michelin după ce şi-a pierdut simţul gustului şi al mirosului după ce a făcut COVID-19, potrivit Daily Mail.
Un bucătar de top închide restaurantul cotat Michelin: şi-a pierdut gustul şi mirosul de la COVID

Cântăreţul Aaron Carter, fratele lui Nick Carter de la Backstreet Boys, a murit la 34 de ani

Aaron Carter, cântăreţul şi fratele lui Nick Carter, membru al trupei Backstreet Boys, a murit la vârsta de 34 de ani, au confirmat reprezentanţii acestuia.
Cântăreţul Aaron Carter, fratele lui Nick Carter de la Backstreet Boys, a murit la 34 de ani

Etnicii sârbi din Kosovo protestează. Aceştia demisionează în masă din instituţiile publice

Reprezentanţi ai minorităţii etnice sârbe din Kosovo au demisionat sâmbătă din funcţiile lor în semn de protest faţă de concedierea unui ofiţer de poliţie care nu a respectat decizia guvernului privind plăcuţele de înmatriculare a vehiculelor.
Etnicii sârbi din Kosovo protestează. Aceştia demisionează în masă din instituţiile publice

Războiul din Ucraina, ziua 255. Zelenski: Suntem pregătiţi pentru pace. Putin susţine deschis evacuarea civililor din Herson. Iranul recunoaşte că a trimis drone în Rusia

UPDATE 22:30 28 de nave cu produse agricole au părăsit porturile ucrainene în ultima săptămână Navele au transportat peste 800.000 de tone de produse alimentare din porturile din Odesa, Chornomorsk şi Pivdenny, a declarat Zelenski în timpul discursului său nocturn. „Destinaţiile sunt Egipt, Libia, Maroc, Algeria, Oman, Turcia, China şi Etiopia. În plus, nava către Etiopia […]
Războiul din Ucraina, ziua 255. Zelenski: Suntem pregătiţi pentru pace. Putin susţine deschis evacuarea civililor din Herson. Iranul recunoaşte că a trimis drone în Rusia

Următorul şef al NATO ar putea fi o femeie. Ce nume sunt prefigurate

Lupta din culise pentru cine ar trebui să-i succeadă secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a început în mod serios, cu accent pe femei, scrie The News York Times, care publică cele mai des întâlnite nume pentru această funcţie.
Următorul şef al NATO ar putea fi o femeie. Ce nume sunt prefigurate

28 de nave cu produse agricole au părăsit porturile ucrainene în ultima săptămână

Douăzeci şi opt de nave care transportau diverse produse agricole au părăsit porturile ucrainene în ultima săptămână, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
28 de nave cu produse agricole au părăsit porturile ucrainene în ultima săptămână