Mediafax Echipa

Alegeri Afganistan: Buletinele de vot de la 10 la sută din secţii vor fi renumărate

Buletinele de vot de la circa 10 la sută din secţiile de votare vor fi analizate şi renumărate, din cauza suspiciunilor de fraude la alegerile prezidenţiale şi provinciale din Afganistan, a declarat un oficial marţi.

Numărul populaţiei a crescut, în iulie, pentru prima oară în ultimele şase luni

Numărul populaţiei a crescut, în luna iulie 2009, pentru prima oară în ultimele şase luni, ca urmare a înregistrării unui spor natural pozitiv, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Mutu va juca în meciul cu Olympique Lyon – presă

Atacantul Adrian Mutu va evolua în meciul pe care Fiorentina îl va disputa, miercuri, în compania formaţiei Olympique Lyon, în deplasare, în prima etapă a grupei E a Ligii Campionilor, informează site-ul violanews.com, citând Gazzetta dello Sport.

Mai puţini milionari, în 2008, la nivel mondial

Numărul milionarilor la nivel mondial a scăzut în 2008 cu 17,8%, la nouă milioane, ca urmare a efectelor recesiunii, iar valoarea activelor acestora, aflate în administrarea unor instituţii financiare, a înregistrat un declin de 11,7%, la 92.400 miliarde de dolari.

Piaţa auto românească se află pe locul 14 în UE

Piaţa auto românească a coborât trei poziţii în UE în primele opt luni ale acestui an, până pe locul al 14-lea, cu o scădere mult mai abruptă a numărului de înmatriculări de autoturisme noi decât media blocului comunitar, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Tinerii forţează uşa Primei Case de frică să nu piardă avansul

Teama de a nu pierde avansul dat proprietarului, dacă dosarele nu le sunt aprobate în timp util. Aceasta este starea de spirit prezentă la sediul Fondului de garantare pentru IMM, printre potenţialii clienţi ai Programului Prima Casă, informează Gândul.

Patrick Swayze a murit – VIDEO

Actorul american Patrick Swayze, devenit celebru cu rolul instructorului de dans din filmul "Dirty Dancing", a murit luni, după o lungă luptă cu un cancer la pancreas, la vârsta de 57 de ani.

Serena Williams şi-a cerut scuze pentru comportamentul din jocul cu Clijsters

Jucătoarea americană Seren Williams, care face obiectul unei anchete pentru comportamentul său din semifinala de la US Open, de sâmbătă, cu Kim Clijsters, şi-a prezentat luni scuze pentru cuvintele pe care le-a adresat unui arbitru de linie.

Juan Martin Del Potro l-a învins pe Roger Federer şi a câştigat US Open – GALERIE FOTO

Argentinianul Juan Martin Del Potro, cap de serie numărul 6, a câştigat primul său titlu de Grand Slam, după ce l-a învins, luni, la New York, în finala de la US Open, pe cvintuplul deţinător al titlului şi numărul 1 mondial, Roger Federer, cu scorul de 3-6, 7-6 (7/5), 4-6, 7-6 (7/4), 6-2.

EU Gen Affairs Council Votes To Spare Romania Of Safeguard Clause

The European Union’s general affairs council CAGRE adopted Monday the European Commission’s recommendation to spare Romania of a safeguard clause under the Cooperation and Verification Mechanism, Romanian Foreign Minister Cristian Diaconescu told MEDIAFAX.

Barack Obama a prelungit cu un an legea privind embargoul împotriva Cubei

Preşedintele american, Barack Obama, a prelungit cu un an "legea privind comerţul cu inamicul", care interzice orice schimb cu ţările considerate o ameninţare pentru Statele Unite şi care afectează numai Cuba, a anunţat luni Casa Albă.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a înregistrat în nordul Toscanei

Un cutremur puternic, cu o magnitudine de 4,2 pe scara Richter, s-a produs luni seară, la ora locală 22.04 (23.04, ora României), în nordul Toscanei, a anunţat, pe site-ul său de Internet, Institutul italian de Geofizică şi Vulcanologie.

Premieră de gală pentru serialului tv „Aniela”

Loredana, Nicoleta Luciu, Gheorghe Dinică şi Andreea Esca s-au numărat printre vedetele care au păşit pe covorul roşu la premiera de gală a primului serial de epocă românesc, "Aniela" - produs de Promance, o companie a MediaPro Pictures -, care a avut loc luni seară, la CinemaPro din Capitală.

Codul spărgătorilor de bancomate

În limbajul secret al spărgătorilor, "varză 1, 2 sau 3" arată cât de greu se poate goli aparatul, iar "manevră" este semnalul că infractorii ar putea fi depistaţi. Liderul celei mai mari bande de spărgători de bancomate, taximetristul Ciprian Anoca, a câştigat un milion de lei în urma a cel puţin şapte spargeri, susţin procurorii, potrivit cotidianului Adevărul.

Probele pentru bacalaureat şi modul de organizare, publicate în 15 zile

Lista cuprinzând probele pentru bacalaureat, conţinutul programelor şi modul de organizare a examenului pentru anul şcolar 2009-2010 va fi publicată în termen de 15 zile.

Semnificaţii istorice pentru data de 15 septembrie

1521 - A încetat din viaţă Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti (1512-1521), autor al cunoscutelor "Învăţături ale bunului şi credinciosului domn al Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, către fiul său Theodosie voievod". A construit biserica mănăstirii "Curtea de Argeş"

Echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat în semifinale la CE

Echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat, luni seară, în semifinalele Campionatului European de la Stuttgart, după ce a învins, cu scorul de 3-2, reprezentativa Croaţiei, informează site-ul oficial al competiţiei.

La Repubblica: Fraţii Becali au înaintat recursul în cazul Mutu

Internaţionalul român Adrian Mutu a înaintat, luni, la Tribunalul Federal Elveţian, recursul la decizia TAS, prin care este obligat să achite 17 milioane de euro daune clubului Chelsea, cu ajutorul fraţilor Victor şi Ioan Becali, a anunţat cotidianul La Repubblica.

Poli Iaşi – Universitatea Craiova, scor 1-0, în Liga I

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Poli Iaşi, în ultimul meci al etapei a VI-a a Ligii I.

Guvernul a acceptat circa 50 de amendamente la legea educaţiei

Guvernul a acceptat peste 50 de amendamente dintr-un total de aproximativ 1.600 de propuneri depuse la proiectul legii educaţiei naţionale, pentru care îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului.

Jaf armat la un magazin de bijuterii din Călăraşi

Patru indivizi mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu pistoale şi săbii au atacat, luni, personalul unui magazin de bijuterii şi unei case de amanet din centrul municipiului Călăraşi, furând peste opt kilograme de bijuterii.

Diaconescu: CAGRE a validat recomandarea CE de a nu se aplica României clauza de salvgardare

Statele membre UE, reunite în format CAGRE, la Bruxelles, au adoptat, luni, recomandările CE privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Consiliul validând astfel recomandarea Comisiei de a nu se aplica României clauza de salvgardare, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Cristian Diaconescu.

Directorii de şcoli, obligaţi să opteze în 45 zile între funcţia de partid şi cea din educaţie

Directorii de şcoli care sunt membri ai unui partid trebuie să opteze în termen de 45 zile între funcţia politică şi postul din sistemul de învăţământ, principiu care va fi aplicat şi la nivelul universităţilor, a decis Guvernul în şedinţa de luni seara.

Elton John nu poate să adopte copii din Ucraina

Elton John, care a recunoscut public că este homosexual, nu-l va putea adopta pe Lev, un copil ucrainean în vârstă de 14 luni, pentru că legislaţia din această ţară nu permite adopţiile internaţionale decât în cazul unor cupluri heterosexuale, potrivit Ministerului Familiei.

Republica Moldova se pregăteşte pentru o orientare proocidentală

Republica Moldova ar putea avea un Guvern proocidental după şase luni de criză politică, după alegerile legislative contestate din aprilie, care să încurajeze investiţiile străine şi relaţiile cu ţările vecine, comentează Financial Times în ediţia electronică.

Franţa sprijină România pentru obţinerea portofoliului Agriculturii în CE

Franţa susţine România în vederea ocupării funcţiei de comisar pentru Agricultură în cadrul viitoarei Comisii Europene, a reiterat, luni, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.

Alegeri Afganistan: Abdullah Abdullah cere organizarea unui al doilea tur de scrutin

Fostul ministru Abdullah Abdullah, clasat pe locul al doilea în primului tur al alegerilor prezidenţiale din Afganistan, potrivit rezultatelor parţiale, i-a cerut luni opozantului său, preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai, considerat favorit, organizarea unui al doilea tur.

Daniel Niculae, ales în echipa etapei a V-a din Franţa

Atacantul român al echipei AJ Auxerre, Daniel Niculae, marcatorul celui de-al doilea gol în partida câştigată de formaţia sa, duminică, scor 2-0, în faţa grupării OGC Nice, a fost ales în echipa etapei a V-a a campionatului francez, de către site-ul goal.com.

Echipa feminină de tenis de masă a României, locul 1 în grupa de la CE

Echipa feminină de tenis de masă a României a terminat pe primul loc în grupa D de la Campionatul European de la Stuttgart, după ce a învins, luni, cu scorul de 3-1, reprezentativa Rusiei, în ultimul meci din grupă, informează site-ul oficial al competiţiei.

Un autoturism de lux a luat foc pe Autostrada Bucureşti – Piteşti – VIDEO

Un autoturism de lux, în valoare de peste 100.000 de euro, a fost distrus în totalitate, după ce a luat foc, luni, la kilometrul 91 al Autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti, din motive rămase deocamdată necunoscute.

Romania’s Rompetrol Cuts Fuel Prices By RON0.04/Liter

Romania’s second-largest oil group Rompetrol, owned by Kazakhstan's KazMunayGaz, will cut Tuesday its gasoline and diesel oil pump prices by 0.04 lei (EUR1-RON4.2747) per liter.

Media Sat a donat Poliţiei zece computere performante

Media Sat a donat Poliţiei zece computere performante, după ce reprezentanţii Poliţiei Capitalei au fost de acord să implementeze serviciul de messenger Alonia, dezvoltat de companie, donaţia ajungând, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, la IPJ Mehedinţi.

Scriitorul şi muzicianul american Jim Carroll a murit

Scriitorul şi muzicianul american Jim Carroll, celebru mai ales pentru romanul autobiografic "Jurnalul unui baschetbalist/ The Basketball Diaries", adaptat pentru marile ecrane într-un film cu Leonardo DiCaprio, a murit la vârsta de 60 de ani, potrivit soţiei acestuia, citată de New York Times.

Americanii care au eludat fiscul au o săptămână pentru a intra într-un program de amnistie

Americanii bogaţi care au eludat fiscul prin intermediul unor conturi secrete în străinătate au la dispoziţie circa o săptămână pentru a intra într-un program de amnistie condus de serviciul pentru colectarea impozitelor, Internal Revenue Service (IRS).

Un motociclist s-a filmat mergând cu aproape 300 km/h – VIDEO

Un motociclist s-a filmat în timp ce "zboară" pe şosea, fără să ţină cont de vreo regulă de circulaţie şi care îşi pune în pericol viaţa sa şi pe a altora.

Mr. Big din „Totul despre sex” s-a logodit

Actorul Chris Noth, care interpretează personajul Mr. Big din serialul şi filmul "Totul despre sex", s-a logodit cu iubita lui, actriţa canadiană Tara Lynn Wilson, cu care are o relaţie din 2004, potrivit femalefirst.co.uk.

Angelina Jolie şi Johnny Depp, incluşi în Guinness World Records 2010 – GALERIE FOTO

Angelina Jolie şi Johnny Depp se numără printre numele celebre de la Hollywood care au fost incluse în Guinness World Records 2010, editorii hotărând ca ediţia de anul viitor să celebreze astfel primul deceniu al secolului XXI, informează prnewswire.com.

Eli Lilly va concedia 5.500 de angajaţi

Eli Lilly va concedia 13,5% din forţa de muncă, respectiv 5.500 de angajaţi, într-un proces de restructurare menit să pregătească grupul farmaceutic american pentru concurenţa medicamentelor generice, până în 2011, în condiţiile expirării unor patente.

Prima zi de şcoală şi emoţiile ei, pe Twitter

Prima zi de şcoală, cu emoţii sau sentimente amestecate, cu întâmplări amuzante sau lacrimi, a trezit amintiri şi în rândul comunităţii autohtone din cadrul reţelei de microblogging Twitter.

Romanians Believe The Government Pays Insufficient Attention To Their Econ Issues – Poll

Romanians believe their government is not paying enough attention to their economic situations, are not convinced their lives are better in a market economy, look favorably on the EU and the energy cooperation with Russia and are eager to pull the military from Afghanistan, according to a GMF poll.