Cultură-Media

Anul Händel, sărbătorit la Teatrul Act

Anul Händel, care se sărbătoreşte în 2009, marcând 250 de ani de la decesul faimosului compozitor german, va fi marcat şi în România, unde Teatrul Act din Bucureşti va prezenta un program de vioară şi pian.

Mălăele şi Rebengiuc, la Festivalul Filmului Românesc de la Londra

Horaţiu Mălăele şi Victor Rebengiuc se numără printre invitaţii la Festivalul Filmului Românesc de la Londra, organizat de Centrul Cultural Român al Fundaţiei Raţiu din capitala Marii Britanii, în perioada 1 - 4 mai, potrivit organizatorilor.

Bugetul MCCPN pe 2009, redus la 892,363 milioane de lei

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) are, pe 2009, un buget de 892,363 milioane de lei, după o reducere de circa 28 de milioane de lei prin rectificare bugetară, a anunţat ministrul Culturii, Theodor Paleologu.

Kanal D renunţă la „Vacanţa Mare”

Contractul dintre Kanal D şi Vacanţa Mare va expira la sfârşitul lunii aprilie, ultimele emisiuni ale grupului fiind difuzate până la mijlocul lunii mai, urmând să fie purtate negocieri cu artiştii pentru o nouă producţie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Kanal D.

Mihaela Rădulescu, somată de CNA

CNA a somat public, marţi, postul Antena 1, pentru emisiunea "Duminica în familie" din 8 martie, în care moderatoarea Mihaela Rădulescu a făcut "publicitate în favoarea sponsorului emisiunii", fără a respecta legislaţia audiovizuală, şi a încălcat prevederile legii privind protecţia minorilor.

Marioara Murărescu, premiatã cu Steaua României

Preşedintele Traian Băsescu a decorat-o, marţi, la Cotroceni, cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, pe realizarea emisiunii Tezaur Folcloric, Marioara Murărescu.

Reality show-urile cu conţinut violent, sexual trebuie mutate după ora 23.00

Posturile de televiziune trebuie să difuzeze, începând cu 1 iunie, reality show-urile care prezintă în mod repetat scene de violenţă fizică, psihică sau de limbaj şi scene cu conotaţie sexuală ori limbaj obscen numai în intervalul orar 23.00 - 6.00 a declarat marţi preşedintele CNA, Răsvan Popescu.

Reţeaua Twitter, atacată de un virus creat de un tânăr de 17 ani

Site-ul de mini-bloguri, Twitter, a anunţat că a fost atacat de un vierme informatic la sfârşitul săptămânii, care ar fi fost creat de un tânăr din New York, în vârstă de 17 ani, dar fără consecinţe grave, potrivit presei de specialitate.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 aprilie

La data de 14 aprilie 1865 este asasinat preşedintele american Abraham Lincoln. Abraham Lincoln a fost cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1861 - 1865) şi primul preşedinte republican.

Băsescu: Voiculescu şi Vântu fac presiuni prin trusturi pentru oprirea funcţionării instituţiilor

Preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat, luni, pe Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu că fac presiuni prin trusturile de presă pe care le deţin pentru oprirea funcţionării instituţiilor statului.

Televiziunea Publică a avut în 2008 o cifră de afaceri de 544,5 milioane de lei

SRTv a avut în 2008 o cifră de afaceri de 544.510.281 lei, mai mare cu circa 30 de milioane de lei faţă de 2007, însă deficitul TVR a depăşit 8,4 milioane de euro, suma raportată ca pierdere în 2007, a declarat pentru MEDIAFAX Cipriana Voicu, directorul Direcţiei Economice a Televiziunii Publice.

„Cioran naiv şi sentimental”, prezentat de Ziua Mondială a Cărţii, la Madrid

Volumul "Cioran naiv şi sentimental", de Ion Vartic, va fi prezentat, pe 23 aprilie, la Circulo de Lectores din Madrid, de Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, unde peste 200 de librării, biblioteci şi centre culturale din capitala Spaniei susţin un program-maraton de opt ore.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 13 aprilie

La data de 13 aprilie 1886 s-a născut pictorul Nicolae Tonitza. Tonitza a fost un pictor şi grafician român, interpret al "tristeţelor luxuriant colorate" şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa.

Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna trec prin momente dificile în căsnicie

Relaţiile dintre soprana Angela Gheorghiu şi soţul ei, tenorul Roberto Alagna, sunt tensionate, potrivit unui interviu acordat, recent, de renumitul cântăreţ francez de origine italiană, informează telegraph.co.uk.

Alexandru Sassu: TVR Info ar putea să difuzeze, câteva ore pe zi, lucrările Parlamentului

TVR Info ar putea să retransmită, câteva ore pe zi, lucrările Parlamentului, Televiziunea Publică demarând deja discuţiile, în acest sens, cu ambele Camere, a declarat Alexandru Sassu, preşedintele-director general al TVR, duminică, în emisiunea "Zig-Zag cu Ion Cristoiu" de la Antena 3.

Programul teatrelor bucureştene în perioada 13-19 aprilie

Programul principalelor instituţii de spectacole din Bucureşti în perioada 13-19 aprilie:

Manuscris de Saint-Exupéry scos la licitaţie de casa Sotheby’s

Celebra casă de licitaţii Sotheby's din Paris va scoate la vânzare un manuscris conţinând texte originale scrise de Antoine de Sainte-Exupéry, despre cunoscutul "accident din Libia", informează lefigaro.fr.

Mediafax lansează un nou serviciu pentru companii, Bursa Live

Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, lansează un nou serviciu pentru companii, Bursa Live, prin deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare de luni, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 aprilie

La data de 12 aprilie 1961 are loc primul zbor în Cosmos, realizat de Iuri Gagarin la bordul navei''Vostok''. Zborul a durat 180 de minute. Iuri Gagarin a rămas în istorie ca fiind primul om care a ajuns în spaţiu.

RSF: Stigmatizarea României şi a ziariştilor români, o strategie periculoasă în R.Moldova

Autorităţile de la Chişinău au datoria să îi elibereze imediat pe ziariştii reţinuţi şi să se asigure că presa îşi poate desfăşura liber activitatea, afirmă organizaţia Reporters sans frontieres (RSF), apreciind că "stigmatizarea României şi a ziariştilor români este o strategie periculoasă".

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 aprilie

La data de 11 aprilie 1814 a avut loc abdicarea lui Napoleon I, care a fost exilat pe insula Elba. Cariera sa a început în rândurile armatei revoluţionare, ajunge general la doar 24 de ani şi devine unul dintre comandanţii cei mai renumiţi ai epocii. Înlăturând în 1800 Directoratul printr-o lovitură de stat, devine Prim Consul al Republicii Franceze. Apoi, în urma unui plebiscit, devine Consul unic pe viaţă, cu dreptul de a-şi alege succesorul. În 1804 este proclamat Împărat al francezilor (1804-1814, 1815), printr-un senatus-consultus din 18 mai. În 1805 devine rege al Italiei iar în 1806, Protector al Confederaţiei Rinului. După o dezastruasă campanie în Rusia, naţiunile Europei se coalizează împotriva sa, silindu-l să abdice în 1814 la Fontainebleau .

Două tablouri de Tonitza vor fi scoase la licitaţie

Două tablouri de Nicolae Tonitza, evaluate la 75.000, respectiv 68.000 de euro, vor fi scoase la vânzare joi, la un hotel din Bucureşti, potrivit casei de licitaţii Artmark.

EUROPAfest, între 7 şi 13 mai, la Bucureşti

Festivalul EUROPAfest revine la Bucureşti, între 7 şi 13 mai, urmând să prezinte publicului larg o serie de concerte blues, jazz şi muzică clasică, adunând peste 300 de muzicieni din 40 de ţări, au declarat vineri organizatorii.

CRP cere autorităţilor moldovene să nu-i pună în pericol pe jurnalişti

Clubul Român de Presă (CRP) a cerut, vineri, autorităţilor R. Moldova să dea dovadă "de maxim discernământ" şi să acţioneze astfel încât "integritatea fizică a jurnaliştilor români aflaţi la Chişinău să fie asigurată şi să nu fie puşi în pericol, având în vedere că sunt în exercitarea meseriei".

Semnificaţii istorice pentru ziua de 10 aprilie

Pe data de 10 aprilie 1839 s-a născut Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor al Principatelor Române, din 1866, iar din 1881 Rege al României.

Spectacole de Horaţiu Mălăele şi Felix Alexa, în premieră la TNB

Spectacole în regia lui Andrei Belgrader, Horaţiu Mălăele, Felix Alexa şi Dan Tudor vor avea premiera la Teatrul Naţional Bucureşti până la finalul acestei stagiuni, informează instituţia de spectacole.

Casting pentru o producţie despre cuplul Ceauşescu, la Odeon

Teatrul Odeon găzduieşte, între 27 şi 29 aprilie, un casting pentru producţia de teatru şi televiziune "The Last Hour of Elena and Nicolae Ceauşescu", o colaborare între instituţii germane şi româneşti.

Cea mai mare bibliotecă digitală din lume, la Paris

Cea mai mare bibliotecă digitală din lume, considerată "o catedrală a intelectualităţii", reunind de la manuscrise antice chinezeşti, primele hărţi ale Lumii Noi, ziare irakiene sau texte originale semnate de Rabelais, va fi lansată la Paris, în luna aprilie, informează The Guardian.

Facebook a lansat „Facebook for Good”

Site-ul de socializare Facebook a lansat "Facebook for Good", o pagină unde utilizatorii pot scrie în ce fel au fost ajutaţi de platforma socială să restabilească prietenii mai vechi, cu ocazia atingerii pragului de 200 de milioane de utilizatori.

Fotoreporter român, sechestrat la Chişinău

Fotoreporterul „Adevărul” Horia Călăceanu s-a îmbarcat la bordul unei aeronave din Budapesta cu destinaţia Chişinău, marţi seară, la ora 21.55, ora Ungariei.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 9 aprilie

Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, organ legislativ al Republicii Democratice Moldoveneşti, proclamă unirea Basarabiei cu România.

Record pentru site-ul Gândul, adus de Revoluţia online de la Chişinău

Site-ul Gândul a înregistrat, marţi, un nou record de vizitatori unici, pe fondul interesului manifestat de cititori faţă de evenimentele petrecute în capitala Republicii Moldova.

Descoperă.ro prezintă vinovaţii crizei economice mondiale

Cu toţii vorbim despre criza economică în care ne aflăm. Descoperă.ro face încă un pas: vorbeşte despre vinovaţii şi potenţialele comploturi care au generat-o. Prin intermediul intrebării “Cine a meşterit criza economică?” userii sunt invitaţi să îi analizeze pe toţi suspecţii crizei încercând să afle în ce măsură recesiunea poate fi socotită drept un complot manevrat de oamenii din umbră.

YouTube pe hârtie

Pentru a publica o revistă folosind acest serviciu, utilizatorii trebuie să creeze un document în format PDF care cuprinde conţinutul revistei şi să aibă un cont PayPal pentru a putea face şi încasa plăţi, urmând ca de restul (tipărire, comenzi, administrarea livrărilor - deocamdată livrările se fac doar în SUA, Canada si Marea Britanie) să se ocupe MagCloud.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 8 aprilie

La data de 8 aprilie Papa Ioan Paul al II-lea a fost înmormântat la Bazilica Sfântul Petru. Papa Ioan Paul al II–lea (n. 18 mai 1920 - m. 2 aprilie 2005) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei - şi suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978.

Prima revoluţie transmisă online

Pe 7 aprilie 2009, o pagină din istoria Republicii Moldova a fost scrisă de pe tastele dispozitivelor mobile cu fraze de maximum 140 de caractere şi a putut fi citită pe twitter.

Un nou câştigător al concursului de dramaturgie UNITER

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2008, acordat în urma concursului UNITER, săptămâna trecută, lui Ion Sapdaru, pentru "Natură moartă cu nepot obez", a fost retras, noul câştigător fiind Antoaneta Zaharia, cu "Ziua perfectă", potrivit Uniunii Teatrale din România (UNITER).

CNA sesizează CRP, AJR şi COM cu privire la mediatizarea cazului Becali

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, în urma monitorizării mediatizării cazului Gigi Becali, să sesizeze Clubul Român de Presă (CRP), Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR) şi Convenţia Organizaţiilor Media (COM) cu privire la aspectele deontologice.

Semnificaţii istorice pentru 7 aprilie

Pe 7 aprilie 1931 s-a născut Amza Pellea, unul dintre cei mai mari actori români. A fost interpretul celebrului Nea Mărin, binecunoscut personaj de origine populară, care i–a scos în lumină cel mai bine harul pentru comedie.

Garcia Marquez a infirmat speculaţiile potrivit cărora ar renunţa la scris

Cunoscutul scriitor Gabriel Garcia Marquez, în vârstă de 82 de ani, laureat al premiului Nobel, a infirmat, duminică, speculaţiile apărute săptămâna trecută în presa internaţională, potrivit cărora ar renunţa la scris.