Social

România aproape să aibă al patrulea cel mai mare preț la energie electrică din UE pentru populație

Liberalizarea pieței energiei de la 1 iulie și creșterea TVA ar putea urca prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România pe locul patru în Uniunea Europeană, peste toate țările est-europene și de până la trei ori mai mare decât în Ungaria, avertizează Blocul Național Sindical.

5 state membre ale UE, printre care și România, se opun noului acord comercial cu Ucraina. Care este motivul

România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat opoziția față de acordul comercial revizuit propus între UE și Ucraina.

Complexul Nordis din Mamaia, verificat de Piedone: ce amenzi au dat inspectorii ANPC

Cristian Popescu Piedone, împreună cu inspectorii ANPC, au trecut marți „în vizită” la controversatul complex Nordis.

Dezbateri aprinse între politicienii israelieni: Nu există un plan concret pentru „orașul umanitar” al Israelului

 Un plan israelian de a muta sute de mii de palestinieni deja dezrădăcinați într-un așa-numit „oraș umanitar” din Gaza a determinat politicienii să se certe cu instituțiile de apărare, dar oficialii spun că încă nu a fost elaborat un plan concret, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1238. Casa Albă admite că Trump l-a întrebat pe Zelenski dacă poate lovi Moscova / Câteva țări europene s-au oferit să cumpere arme americane pentru Ucraina, dar cer detalii

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni noi arme pentru Ucraina și a amenințat cu sancțiuni cumpărătorii de exporturi rusești, cu excepția cazului în care Rusia acceptă un acord de pace.

Un cetățean american care a ajutat Rusia din interiorul Ucrainei a primit pașaport rusesc de la Putin

Daniel Martindale, un cetățean american care a ajutat Kremlinul să țintească trupele ucrainene și care a fost apoi scos din estul Ucrainei de forțele speciale ruse, a primit un pașaport rus la Moscova, scrie Reuters.

Trenurile au întârzieri între 20 și 150 de minute după incidentul dintre Racoș și Rupea, jud. Brașov

Circulația feroviară a fost reluată pe ruta Racoș - Rupea, după ce au fost îndepărtați copacii prăbușiți și a fost repusă sub tensiune linia de contact. Trenurile care au staționat din cauza incidentului au întârzieri cuprinse între 20 și 150 de minute.

Furtunile de iarnă se intensifică în lume. Clima le face mai rare, dar mai distructive

Furtunile de iarnă devin tot mai rare, dar mult mai violente, din cauza schimbărilor climatice, crescând riscul de dezastre în zonele dens populate ale emisferei nordice.

Cutremur în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter s-a produs marți seara în zona seismică Vrancea.

Radu Marinescu, despre criminalul din Mureș: Violența împotriva femeilor trebuie ferm condamnată

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a comentat, marți, cazul lui Emil Gânj, principalul suspect în crima din județul Mureș.

Institutul „Matei Balș” este cercetat pentru distrugere după incendiul din pandemie, cu 26 de morți

În dosarul disjuns din cazul incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” se fac cercetări față de Institut și societatea cu care avea contract pentru situații de urgență, precum și față de administratorul acesteia, precum și șefa Biroului Achiziții de la Balș.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Orăștie: Un mort și un rănit grav

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit, marți, la Orăștie, județul Hunedoara. Cauzele exacte ale producerii evenimentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Ce pot păți cei care nu achită amenzile de circulație în decurs de un an? Anunțul Ministerului Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a avut o întâlnire, marți, cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru a discuta despre pachetul de reformă administrativă, care oferă soluții pentru situația financiară a autorităților locale și garantează mai multă descentralizare.

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Un bistrițean a fost plasat sub control judiciar de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, județul Arad, după ce a vânat și capturat ilegal doi pui de urs pe care i-a dus acasă, în localitatea Pilu, din Arad, unde i-a ținut într-un grajd.

Navigație îngreunată în Delta Dunării: Avertisment asupra cotelor scăzute ale apei

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) avertizează conducătorii de nave și ambarcațiuni că, din cauza nivelului scăzut al Dunării, navigația este dificilă pe majoritatea lacurilor și canalelor din perimetrul rezervației. Sunt recomandate măsuri sporite de precauție.

Mii de afgani care au lucrat alături de forțele britanice au fost relocați în secret în Regatul Unit

Guvernul britanic a recunoscut marți existența unui program secret de relocare a mii de cetățeni afgani, după ce o scurgere de date din 2022 a expus identitățile a aproape 19.000 de persoane și a ridicat temeri că aceștia ar putea fi vizați de talibani.

O nouă analiză relevă o creștere a „greșelilor periculoase” în trafic, în timpul vacanțelor de vară. Avertisment adresat șoferilor

Șoferii sunt îndemnați să facă opriri regulate în timpul călătoriilor lungi, deoarece o nouă analiză relevă o creștere semnificativă a accidentelor cauzate de oboseală în timpul lunilor de vară.

România, campioana migrației în UE: 3,1 milioane de români trăiesc în afara țării

România conduce clasamentul UE al migrației, cu peste 3 milioane de cetățeni stabiliți în alte state membre, adică 16,3% din populație, exod echivalent cu golirea completă a marilor orașe.

Restructurări masive la Guvern. Ilie Bolojan vrea reducerea cu 30-40% a personalului administrativ și, pentru asta, organizează concursuri pe post

Primele vizate sunt Cancelaria Prim-Ministrului și Secretariatul General al Guvernului

Hotelurile All Inclusive sunt la mare căutare pe litoralul românesc. Unde sunt cele mai populare, inclusiv cu plajă privată

Conceptul All Inclusive a devenit foarte popular printre turiștii de pe litoralul românesc. Aceștia caută vacanțe fără griji, cu mese complete, băuturi și servicii suplimentare incluse. Peste 30% dintre rezervările de pe litoral sunt la hoteluri cu regim All Inclusive.

Sondaj INSCOP. Românii se tem pentru siguranța țării: două treimi cred că România e în pericol

Un sondaj recent INSCOP arată că majoritatea românilor (aproape două treimi) au perceput în ultimele șase luni că România se află într-un pericol major. Această stare de anxietate este generalizată, indiferent de categoria socială sau opțiunea politică.

ANSVSA a dat amenzi de peste 1 milion de lei pe litoral. Controalele vor continua

În primele două săptămâni ale sezonului estival, inspectorii ANSVSA au verificat aproape 550 de unități de alimentație publică de pe litoral și au aplicat sancțiuni de peste un milion de lei.

Crima din Mureș. O tânără a fost reținută pentru că a creat cont fals pe numele criminalului din Mureș și a amenințat familia victimei

Între timp, Emil Gînj, presupusul autor al crimei din Mureș, este de negăsit

Învățământ: 40 de profesori au luat nota 10 la Definitivat. Peste 600 au primi note sub 5

Au fost publicate rezultatele la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. 40 de cadre didactice au obținut nota10, dar peste 600 au primit note sub 5. Nota la această probă are o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a promova, un candidat trebuie să obțină minimum media 8.

Franța avertizează asupra unui război în „inima Europei” și susține că Rusia este „amenințarea directă”

Franța a numit Rusia drept „cea mai directă” amenințare la adresa intereselor țării și a stabilității continentului european în noua sa Revizuire strategică națională, publicată pe 14 iulie.

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Aproximativ 2.000 de salariați din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură protestează marți în Piața Victoriei față de măsurile legislative recente.

Patru medalii câștigate de elevii români la Olimpiada Internațională de Chimie din Dubai

Lotul României a câștigat patru medalii la Olimpiada Internațională de Chimie – IChO 2025: una de aur, două de argint și una de bronz. Olimpiada s-a desfășurat în Dubai, unde au participat concurenți din 92 de țări.

Experții au descoperit o nouă abordare care ar putea „transforma” tratamentul cancerului de sân

Mii de femei care urmează radioterapie pentru cancerul de sân cu risc scăzut ar putea fi scutite de efectele secundare debilitante datorită unui tratament nou, mai țintit și mai puțin agresiv, adoptat acum de NHS.

Incendiu mare de vegetație în Tulcea. Echipajele continuă stingerea

Echipajele terestre continuă stingerea incendiului de vegetație și pădure de conifere care a cuprins ieri 80 de hectare în localitatea Greci din județul Tulcea. Intervenția aeriană cu elicopterul Black Hawk urmează să fie reluată în cursul dimineții de marți.

Criză în educația preșcolară din Marea Britanie, pe măsură ce decalajul de performanță se adâncește – raport

Un raport a relevat că a apărut o criză în educația preșcolară din Marea Britanie, pe măsură ce decalajul de performanță între elevi s-a adâncit de la începutul pandemiei.

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, cu proba scrisă, care va debuta la ora 9:00 și se va desfășura în 121 de centre din 41 de județe și municipiul București, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.

Insomnia, posibil factor-cheie în scăderea satisfacției vieții la adulții cu trăsături ADHD, arată un nou studiu

Insomnia ar putea explica de ce adulții cu trăsături ale tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) raportează o calitate mai scăzută a vieții, relevă un studiu realizat de Universitatea Southampton și Institutul Olandez de Neuroștiințe.

Raport ONU: 14 milioane de copii nu au primit niciun vaccin în 2024

Peste 14 milioane de copii nu au primit niciun vaccin anul trecut, un număr similar cu cel din anul precedent, potrivit oficialilor ONU. Nouă țări au înregistrat mai mult de jumătate dintre acești copii nevaccinați, arată datele publicate marți de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF.

Curtea Supremă a SUA permite administrației Trump să continue desființarea Departamentului Educației

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a aprobat luni continuarea planului președintelui Donald Trump de a reduce drastic Departamentul Educației, oferind Casei Albe o nouă victorie în eforturile de diminuare a rolului federal în educație, potrivit Reuters.

„Spitale” pe șine. O țară europeană analizează ideea transformării vagoanelor de tren în spitale mobile pentru soldații răniți

Ministerul olandez al Apărării analizează posibilitatea de a transforma trenuri vechi în vehicule spitalicești mobile de urgență, capabile să transporte soldați răniți.

Sorin Grindeanu afirmă că reducerea pensiilor speciale va face parte din următorul pachet fiscal: Aceste lucruri trebuie corectate

Sorin Grindeanu, președintele interimar al Partidului Social Democrat, a declarat luni, la România TV, că reducerea pensiilor speciale va face parte din următorul pachet fiscal subliniind că este o măsură ce ține de principiile justiției sociale.

Amenzi de peste 160.000 de lei după un control la un centru pentru vârstnici din Sectorul 1

Autorităţile au dat amenzi în valoare de 162.000 de lei după un control făcut la un centru pentru vârstnici din Sectorul 1, București, informează luni Poliția Capitalei.

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2025, se va desfășura marți, 15 iulie.