Life-Inedit

„Tongue”-ul celor de la Rolling Stones, cumpărat de Victoria&Albert Museum (Galerie Video)

Lucrarea originală care prezintă faimosul logo al trupei Rolling Stones, "Tongue and Lips" ("Limbă şi buze"), a fost cumpărată de către Victoria & Albert Museum din Londra contra sumei de 92.500 de dolari, informează New Musical Express.

Bărbat arestat în cazul furtului unor fotografii cu prinţul William şi Kate Middleton

Un bărbat a fost arestat în cazul furtului unui aparat foto care conţinea fotografii cu prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi cu prietena sa, Kate Middleton, în timpul vacanţei acestora din Caraibe, informează poliţia britanică.

Bălănescu Quartet se alătură lui Damian & Brothers, la Cerbul de Aur (Video)

Bălănescu Quartet, condus de violonistul de origine română Alexander Bălănescu, se alătură lui Damian & Brothers la recitalul pe care îl vor susţine pe 8 septembrie, în ultima zi a Festivalului Cerbul de Aur, organizat la Braşov.

Helen Mirren a recunoscut că a consumat droguri

Actriţa britanică Helen Mirren, câştigătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din filmul "Regina" (2006), a recunoscut că în tinereţe îi plăcea să consume droguri, printre acestea numărându-se cocaină, LSD şi marijuana, informează BBC News Online.

Un nigerian divorţează de 82 dintre soţiile sale pentru a respecta legea islamică

Un nigerian, în vârstă de 84 de ani, a acceptat să divorţeze de 82 din cele 86 de soţii ale sale pentru a se conforma legii islamice care permite ca un bărbat să aibă doar patru soţii, relatează agenţia locală NAN.

RBD au cerut sushi, salate, peşte şi pâine pe vatră, la concertul de la Bucureşti (Video)

Organizatorii concertului pe care trupa RBD îl va susţine, sâmbătă, la Sala Polivalentă din Bucureşti, vor pune la dispoziţia celor şapte artişti mexicani un meniu ce cuprinde mai multe feluri de salate, peşte, file de vită, sushi, precum şi pâine pe vatră.

Au început primele repetiţii la festivalul „Cerbul de Aur”

Scena festivalului "Cerbul de Aur", care se va desfăşura în perioada 3-8 septembrie, la Braşov, a fost terminată după aproape două săptămâni de muncă, în cursul zilei de duminică având loc primele repetiţii.

Angelina Jolie ar vrea să joace în producţii europene

Actriţa americană Angelina Jolie a declarat că i-ar plăcea să joace într-un film european, dar încă nu a primit o propunere în acest sens.

Noul album al trupei The Cure, lansat în octombrie (Galerie video)

Un nou album al trupei The Cure, îndelung aşteptat de fanii formaţiei, va fi lansat pe 14 octombrie sub titlul "4:13 Dream".

Winehouse, dată în judecată din cauza anulării unui concert

Organizatorii festivalului de muzică Rock en Seine, de la Paris, au hotărât să o dea în judecată pe cântăreaţa britanică Amy Winehouse, care a anulat concertul pe care trebuia să îl susţină, vineri, în cadrul evenimentului.

Nicole Kidman, copleşită de îndatoririle de mamă

Actriţa australiană Nicole Kidman, care în luna iulie a născut primul său copil biologic, o fetiţă care a primit numele de Sunday Rose, este copleşită de îndatoririle de mamă, mai ales în condiţiile în care s-a întors la lucru la câteva săptămâni de la naştere, informează femalefirst.co.uk.

James Gandolfini s-a căsătorit în Hawai

Actorul american James Gandolfini, starul serialului de televiziune de succes "Clanul Soprano", s-a căsătorit sâmbătă, în Hawai, cu iubita sa, Deborah Lin.

Aproximativ o mie de persoane la concertul lui Shaggy de la Mamaia (Video)

Aproximativ o mie de persoane au participat, vineri seară, la concertul cântăreţului jamaican Shaggy, susţinut pe plaja din dreptul unui hotel din staţiunea Mamaia, printre cei prezenţi la spectacol fiind şi fostul lider sindical al minerilor, Miron Cosma.

Elena Băsescu şi Tolea Ciumac, atracţiile serii într-o discotecă din Costineşti

Fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu, a petrecut, vineri noaptea, alături de membrii OT PDL, într-o discotecă din Costineşti, fără să danseze, dar înconjurată de admiratori care îi solicitau să se fotografieze cu ei, în club fiind şi luptătorul Tolea Ciumac, şi el asaltat de curioşi.

Tinerii liberali au dansat toată noaptea, într-o discotecă din Costineşti

Tinerii liberali s-au distrat, vineri seară, în discoteca Tineretului din Costineşti, împreună cu o parte din liderii PNL prezenţi pe litoral, printre care ministrul Transporturilor Ludovic Orban şi preşedintele AVAS Teodor Atanasiu, dar şi candidaţii tineri la alegerile parlamentare.

Amy Winehouse, votată vedeta cu cel mai urât ten

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost votată vedeta cu cel mai urât ten, într-un sondaj realizat, pe un număr de 3.000 de persoane din Marea Britanie, de o companie de cosmetice.

Povestea lui John Lennon, în curând pe marile ecrane (Galerie Video)

Povestea lui John Lennon va apărea pe marile ecrane sub numele de "Nowhere Boy", filmul având ca subiect adolescenţa tulburată a fostului membru Beatles.

Michael Jackson, la 50 de ani: „Mă simt foarte tânăr”

A devenit vedetă pe când era doar un copil, apoi a îndurat povara celebrităţii, a scandalurilor şi proceselor, iar în prezent, la vârsta de 50 de ani, Michael Jackson declară că se simte foarte tânăr şi că se bucură de momentele de relaxare.

Stolojan a înotat împreună cu nepoţii

Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, a venit, vineri dimineaţă, la Şcoala vară a OT PDL, el făcând, împreună cu nepoţii săi, adevărate demonstraţii de înot în faţa tinerilor democrat-liberali, care l-au fotografiat, amuzaţi şi uimiţi de apariţia sa dezinvoltă.

Julia Roberts, designer la Armani, pentru a strânge fonduri împotriva maladiei SIDA

Actriţa americană Julia Roberts a revenit în postura inedită de designer al casei de modă Armani, pentru care a creat un tricou ce va fi vândut sub labelul "Red", pentru strângerea de fonduri necesare campaniei împotriva maladiei SIDA din Africa.

David Duchovny, internat pentru dependenţă de sex (Video)

David Duchovny, starul serialului de succes "Dosarele X", care, în prezent, joacă în seria de televiziune "Californication" rolul unui scriitor afemeiat, s-a internat, joi, într-o clinică din Statele Unite pentru a-şi trata dependenţa de sex.

Gândul: Un ieşean a reclamat la poliţie că nu-i face nevasta mâncare

La secţiile de poliţie din Iaşi sosesc zilnic recla­maţii, care mai de care mai ciudate.”Poliţiştii de la Secţia 2 primesc în fiecare săptămână telefon de la o femeie care spune următorul lucru: «Vreau să depun o sesizare la dumneavoastră pentru că acum, în timp ce vorbesc la telefon, sunt filmată şi violată».

Naomi Campbell a primit cadou un apartament de 18,5 mil $

Celebrul supermodel Naomi Campbell a primit cadou de la iubitul său, miliardarul rus Vladislav Doronin, un apartament în Sao Paolo, Brazilia, în valoare de 10 milioane de lire sterline (18,5 milioane de dolari).

O felie din tortul de nuntă al prinţesei Diana, vândută la licitaţie

O felie din tortul de la nunta prinţesei Diana cu prinţul Charles, care a avut loc în urmă cu 27 de ani, a fost adjudecată miercuri, la o licitaţie, contra unei sume de 1.500 de euro.

Clooney şi Pitt, în roluri de idioţi (Video şi Galerie Foto)

Mostra veneţiană a debutat miercuri într-o notă relaxată, cu proiecţia celei mai recente realizări a fraţilor Coen, "Burn After Reading", o comedie delirantă ce distruge aerul de glamour al lui Brad Pitt şi George Clooney, care interpretează, în film, roluri ridicole.

Mel B ar putea poza în Playboy (Galerie Foto)

Melanie Brown, fostă membră a trupei Spice Girls, a declarat că, deşi a refuzat deja două oferte de a poza în publicaţia pentru adulţi Playboy, ea nu a exclus complet ideea de a apărea nud în revistă.

Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume

Cancelarul german Angela Merkel rămâne, pentru al treilea an consecutiv, cea mai puternică femeie din lume, potrivit unui clasament anual publicat miercuri de revista americană Forbes.

Mamaia: Shaggy a cerut mâncare jamaicană, thailandeză şi chinezească (Video)

Cântăreţul jamaican Shaggy, care va concerta, vineri, pe o plajă din Mamaia, a cerut să-i fie asigurate, lui şi echipei sale, preparate culinare jamaicane, thailandeze şi chinezeşti foarte picante, informează organizatorii evenimentului, compania Events.

Cleopatra Stratan va susţine un concert pe stadionul Cotroceni (Video)

Cleopatra Stratan va susţine un concert pe stadionul Cotroceni, pe 27 septembrie, cu ocazia lansării noului său album, "La vârsta de 5 ani".

Carnea de şobolan, la mare preţ în Cambodgia

Carnea de şobolan se vinde în Cambodgia la un preţ de patru ori mai mare faţă de anul trecut, din cauza inflaţiei, iar majoritatea persoanelor sărace nu îşi mai permit să cumpere alt tip de carne, potrivit unor oficiali ai ţării.

O pisică a supravieţuit şapte săptămâni zidită sub o cadă

O pisică în vârstă de patru ani, din Germania, pe nume Bonny, a supravieţuit timp de şapte săpătămâni zidită sub o cadă, potrivit declaraţiilor stăpânei ei.

Fiul lui Dr. Dre a fost găsit mort (Video)

Fiul în vârstă de 20 de ani al rapper-ului şi producătorului muzical Dr. Dre a fost găsit mort, în locuinţa sa din Woodland Hills, California, sâmbătă dimineaţă, au anunţat autorităţile din Los Angeles.

Nicollette Sheridan şi Michael Bolton s-au despărţit

Actriţa americană Nicollette Sheridan, cunoscută pentru rolul său din serialul "Neveste disperate", şi cântăreţul pop Michael Bolton şi-au anulat logodna, conform declaraţiilor făcute, marţi, de purtătorul de cuvânt al actriţei.

Muse a compus piese pentru cel de-al cincilea album al său (Galerie Video)

Formaţia britanică Muse a compus deja o serie de piese pentru următorul său album, cel de-al cincilea.

Expoziţie inedită cu obiecte personale ale Madonnei, la Londra (Video)

Aproximativ 300 de obiecte personale ale Madonnei vor fi incluse într-o expoziţie inedită, care va fi deschisă anul viitor, la Londra.

The X-Files: I Want to Believe, pe primul loc în box office-ul românesc

"Dosarele X: Vreau să cred/ The X-Files: I Want to Believe" s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, încă de la premieră, în perioada 18 - 24 august, cu încasări de 85.535 de lei, informează Agenţia Champions.

MTV s-a întâlnit cu Alina Plugaru la bibliotecă (Galerie Foto)

"MTV News" a invitat-o pe Alina Plugaru într-o locaţie inedită pentru nonconformista actriţă de filme interzise minorilor, la bibliotecă, pentru a discuta despre cărţile ei preferate, informează televiziunea.

Indiggo, în semifinala de la America’s got talent (Video)

Mihaela şi Gabriela Modorcea, cele două gemene românce ce formează trupa Indiggo, s-au calificat în semifinala concursului emisiunii "America's Got Talent".

Noul album The Killers se va numi „Day And Age” (Galerie Video)

Brandon Flowers, vocalul trupei americane The Killers, a dezvăluit, în exclusivitate pentru revista britanică New Musical Express, titlul noului album al formaţiei, care se va numi "Day And Age" şi va fi lansat în luna noiembrie a acestui an.

Woody Harrelson va juca în comedia horror „Zombieland” (Video)

Actorul american Woody Harrelson va juca în comedia horror "Zombieland", în regia lui Ruben Fleischer, lungmetrajul fiind produs de studiourile Columbia Pictures.