Life-Inedit

Un tablou de Leonardo da Vinci furat în 2003, descoperit de poliţia britanică

Un tablou de Leonardo da Vinci, "Madonna cu fusul", furat în 2003, a fost descoperit în regiunea Glasgow, Scoţia, de poliţia britanică, informează AFP.

Sonda japoneză Kaguya, plasată cu succes pe orbita Lunii

Sonda spaţială japoneză Kaguya s-a plasat cu succes pe orbita Lunii, pe care o va explora timp de un an, aceasta fiind prima etapă din cel mai ambiţios program de cucerire a Lunii de la misiunea americană Apollo, din 1969, a anunţat Agenţia japoneză de explorare spaţială (JAXA), transmite AFP.

„Mademoiselle Pogany”, obiect de dispută între proprietarii români şi un norvegian

O versiune în bronz a sculpturii "Mademoiselle Pogany" realizată de Constantin Brâncuşi constituie în prezent obiectul unei aprige dispute judiciare între proprietarii săi români şi un om de afaceri norvegian, informează aftenposten.no.

Halo 3, printre cele mai bine vândute jocuri ale anului

Jocul video Halo 3, dezvoltat de Microsoft, a înregistrat vânzări de 300 mil. dolari la nivel mondial, în prima săptămână de la lansare, devenind astfel unul dintre cele mai bine vândute produse ale anului şi determinând dublarea încasărilor la consola Xbox 360, lansată în 2005, transmite Reuters.

Cercetător al efectelor secundare ale înghiţirii săbiilor, „premiat” la Harvard

Universitatea Harvard, din Statele Unite, a decernat, joi, premiile IgNobel, distincţii acordate în mod tradiţional celor mai trăznite, ciudate sau inutile studii şi descoperiri ştiinţifice de pe cinci continente, o alternativă amuzantă a premiilor Nobel adevărate, transmite AFP.

Peste 2 milioane de e-mailuri, trimise de un server al administraţiei SUA

O defecţiune în reţeaua informatică a Departamentului american pentru Securitate Internă a condus la trimiterea a peste două milioane de mesaje electronice, inclusiv cu previziuni astrologice, în conturile a sute de experţi de pe teritoriul SUA, relatează New York Times în ediţia online.

Kaka va deveni pentru prima dată tată

Agenţia Sports a anunţat, joi, citând revista Novella Duemila, că mijlocaşul brazilian al echipei AC Milan, Kaka, va deveni tată, soţia sa Caroline fiind însărcinată.

Pregătirile pentru concertul Muse, pe ultima sută de metri

Grupul britanic Muse aduce la Bucureşti, pentru concertul pe care îl va susţine sâmbătă, pe stadionul "Arcul de Triumf", 15 tone de echipament, încărcate în şapte tiruri, show-ul fiind pregătit cu ajutorul a 60 de membri din echipa de producţie proprie, informează organizatorii.

„California Dreamin’ (nesfârşit)” – premieră în Turcia

"California Dreamin’ (nesfârşit)" de Cristian Nemescu va avea premiera în Turcia, în cadrul primei ediţii a Zilelor Filmului Românesc la Istanbul, organizată între 5 şi 21 octombrie.

După-amiază muzicală Pavarotti, la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti

Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, împreună cu celelalte institute italiane de cultură din lume, dedică tenorului Luciano Pavarotti o după-amiază muzicală, pe 8 octombrie, la o lună de la dispariţia muzicianului.

Un diamant albastru ar putea fi vândut pentru 6 milioane de euro

Una dintre cele mai rare pietre preţioase din lume, un diamant albastru, care va fi scos la licitaţie la Hong Kong pe 8 octombrie şi evaluat de specialişti la o sumă de 6 milioane de dolari, ar putea stabili recordul de preţ pe carat pentru acest tip de gemă, informează Reuters.

Dosarul privind extrădarea scriitorului Céline, publicat după 60 de ani

Publicarea, după 60 de ani, a documentelor de arhivă aparţinând ambasadei Franţei la Copenhaga (1945 - 1951) a scos la iveală motivul pentru care scriitorul francez Louis-Ferdinand Céline nu a fost extrădat din Danemarca, unde se refugiase după Eliberarea Parisului, evitând astfel o moarte sigură.

Test ADN pentru depistarea cancerului de col uterin

Un test ADN care poate depista virusul responsabil de apariţia cancerului de col uterin mai rapid decât testele tradiţionale a fost dezvoltat de cercetătorii olandezi, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista The Lancet, transmite Reuters.

Gaura din stratul de ozon s-a micşorat cu 30% faţă de 2006

Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii s-a redus cu 30% faţă de anul trecut, potrivit unui raport al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), informează AFP.

S-a descoperit perna care combate sforăitul

O pernă împotriva sforăitului, computerizată, care schimbă poziţia capului în timpul somnului până când zgomotele încetează, a fost concepută de un cercetător de la Universitatea din Rostock, Germania, potrivit Reuters.

Producătorii serialului „Neveste disperate” şi-au cerut scuze pentru o replică rasistă

Producătorii serialului de televiziune de succes "Neveste disperate" şi-au cerut scuze după ce o replică dintr-un episod, care făcea referire la medicii din Filipine, a provocat mânia guvernului filipinez, care a calificat-o drept "rasistă", transmite AFP.

Jennifer Aniston, cel mai profitabil star pentru presă

Actriţa americană Jennifer Aniston, protagonista serialului de televiziune de succes "Prietenii tăi", este cea mai bună alegere pentru coperta unei reviste mondene în ceea ce priveşte numărul de copii vândute, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Forbes, informează AFP.

O nouă specie de dinozaur descoperită în SUA

O specie necunoscută de dinozaur, cu cioc asemănător celui de raţă şi cu maxilar puternic dotat cu mai multe sute de dinţi, care a primit numele de Gryposaurus monumentensis, a fost descoperită de cercetători în Utah, Statele Unite, potrivit Zoological Journal al The Linnean Society, transmite AFP.

Irina Lăzăreanu s-a logodit cu Pete Doherty, fostul iubit al lui Kate Moss

Top modelul Irina Lăzăreanu a declarat că s-a logodit recent cu cântăreţul britanic Pete Doherty, solistul trupei de rock Babyshambles şi turbulentul fost prieten al lui Kate Moss.

Britney Spears a obţinut dreptul de a-şi vizita copiii

Cântăreaţa americană Britney Spears a obţinut dreptul de a-şi vizita copiii, a căror custodie a fost încredinţată, luni, fostului său soţ, Kevin Federline, potrivit avocatului acestuia, informează AFP.

Un hoţ a vrut să fugă cu maşina poliţiei după ce a jefuit o bancă

Un german care a spart o bancă, marţi dimineaţa, a fost arestat după 20 de minute, când a încercat să fugă apelând la o maşină de poliţie, relatează Spiegel Online.

Fire de mătase produse de viermi în spaţiu, pe un satelit rusesc

Cercetătorii ruşi au obţinut fire de mătase de la un grup de viermi care a fost instalat la bordul unui satelit rusesc Foton-M, care a zburat recent în spaţiu, parte a unui program ştiinţific organizat de un institut din Moscova, informează rian.ru.

Spears, într-o înregistrare video XXX, postată pe internet

O înregistrare video cu conţinut explicit sexual care îi are ca protagonişti pe Britney Spears şi pe unul dintre foştii săi iubiţi, realizată într-un hotel din Hawai în luna iunie, a fost postată pe internet.

Nikita Mihalkov reprezintă Rusia la Oscaruri pentru a patra oară

Rusia a înscris în cursa pentru premiul Oscar pentru film străin lungmetrajul "12", în regia lui Nikita Mihalkov, care îşi va reprezenta ţara pentru a patra oară la premiile Academiei americane.

Renunţarea la zahăr şi suplimente vitaminice – cheia longevităţii

Renunţarea la zahăr şi suplimente vitaminice poate contribui la prelungirea duratei vieţii, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii germani şi publicat în revista Cell Metabolism, transmite Reuters.

În curând, a patra parte a seriei „Fast and Furious”

Actorii americani Vin Diesel şi Paul Walker se vor reuni pentru a patra parte a seriei "Furios şi iute/ Fast and Furious", care va fi realizată de studiourile Universal.

Fotografie a adolescentului John Lennon, dată publicităţii după 50 de ani

O fotografie a lui John Lennon, membrul legendarei trupe Beatles, realizată pe când acesta avea 17 ani, în 1958, a fost făcută publică pentru prima dată în ultimii 50 de ani, informează BBC.

Supraveghere video a oraşului New York

Proiectul de supraveghere prin camere video a oraşului New York contravine dreptului la intimitate al locuitorilor metropolei americane, dar va spori securitatea acestora, a declarat primarul Michael Bloomberg, citat de Reuters.

Trupa Sarmalele Reci săbătoreşte 14 ani de muzică

Formaţia Sarmalele Reci sărbătoreşte 14 ani de activitate muzicală printr-un concert aniversar care va avea loc pe 7 decembrie, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului.

Spaniolii, în căutare de versuri pentru imnul naţional

Societatea generală spaniolă a autorilor şi editorilor (SGAE) a organizat un concurs care vizează găsirea celor mai inspirate versuri pentru imnul naţional spaniol, care nu are, în prezent, decât melodie, transmite RIA Novosti, citând un reprezentant al SGAE.

Nicoleta Luciu şi Zsolt în ultimul număr al The ONE

Nicoleta Luciu şi iubitul său, Zsolt, vorbesc, în numărul din luna octombrie al revistei The ONE, despre infidelitate şi pasiuni, ambiţii şi reuşite şi despre relaţia lor, care durează de doi ani şi trei luni, se arată într-un comunicat al publicaţiei.

Nicolas Cage a surprins un hoţ în locuinţa sa

Actorul american Nicolas Cage a surprins un hoţ, în plină noapte, în locuinţa sa, iar acesta a fost pus sub acuzare pentru jaf şi încarcerat, potrivit autorităţilor din California, transmite AFP.

Defilare în pielea goală pentru drepturile animalelor

Patru militanţi din cadrul PETA, fundaţia americană pentru protecţia animalelor, au defilat goi, cu corpurile pictate reprezentând o vulpe, un raton, un iepure şi un râs, marţi, la Paris, cu ocazia prezentărilor colecţiilor prêt-à-porter care includ ţinute realizate din blănuri, transmite AFP.

„Regina”, în regia lui Stephen Frears, va avea o continuare

Peter Morgan a început să lucreze la scenariul unei continuări a filmului "Regina/ The Queen", în regia lui Stephen Frears, care va trata relaţiile dintre fostul premier britanic Tony Blair şi preşedinţii americani Bill Clinton şi George W. Bush, informează variety.com.

Copil britanic, alergic la aproape toate felurile de mâncare

Un băiat în vârstă de 12 ani, din Anglia, are alergie la mai multe alimente, astfel încât nu poate mânca decât cinci tipuri de mâncare .

Prezentare de modă în zbor, semnată Botezatu

Creatorul de modă Cătălin Botezatu va face o prezentare de modă într-un avion, pe ruta Bucureşti – Paris, pe 19 octombrie.

Aniversarea trupei Kumm, sărbătorită cu rock alternativ la Opera Naţională

Trupa de rock alternativ Kumm va concerta pentru prima dată la Opera Naţională Română, pe 29 octombrie, împreună cu Timpuri Noi, Luna Amară, Zob, Travka, Ada Milea şi The Mood, pentru aniversarea a zece ani de la înfiinţarea grupului.

Corina Moise, eleva lui Pintea, joacă în „Roming”

Corina Moise debutează, la 22 de ani de ani, pe marile ecrane, în comedia "Roming", un road-movie veritabil care va avea premiera în cinematografele din România pe 5 octombrie, informează MediaPro Distribution.

Hugo Chavez s-a lansat în muzică

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a lansat primul său album cu muzică tradiţională venezuelană şi mexicană, "Canciones de Siempre", potrivit presei locale, citată de RIA Novosti.

Un asteroid ar putea lovi Pământul în 2029

Un asteroid, descoperit în 2004, ar putea reprezenta o ameninţare pentru Pământ în 2029, când ar putea să lovească planeta, potrivit directorului Institutului de astronomie din Moscova, Rusia, informează RIA Novosti.