MAI ar putea închiria locuinţe, compensând astfel plata chiriei pentru angajaţi

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) ar putea închiria spaţii de locuit pe care să le pună la dispoziţie gratuit poliţiştilor care au beneficiat până acum de plata chiriei, instituţia estimând o economie anuală de 319.000 de lei în următorii cinci ani, conform unui proiect de hotărâre.

Un şofer a doborât recordul la condus în stare de ebrietate pe Autostrada Soarelui

Un şofer care mergea de la Bucureşti către Constanţa, pe autostradă, a fost depistat de poliţişti conducând cu o alcoolemie record de 1,66 miligrame de alcool în aerul expirat, acesta fiind oprit de poliţişti întrucât maşina mergea sinuos, în zig-zag.

Elveţia va furniza SUA date despre 4.450 de conturi bancare la UBS

Elveţia va furniza Statelor Unite date despre deţinătorii a 4.450 de conturi bancare, ca parte a unui acord încheiat de grupul financiar UBS cu autorităţile americane în urma unei investigaţii privind evaziunea fiscală, a anunţat, miercuri executivul elveţian.

Peste 200 de hoteluri de pe litoralul bulgăresc, scoase la vânzare

Proprietarii de hoteluri din Bulgaria au scos la vânzare 204 de unităţi de cazare de pe litoralul Mării Negre, 85 dintre acestea la preţuri de peste un milion de euro, potrivit agenţiilor imobiliare din oraşul Burgas, citate de Novinite.

Probele ADN pot fi falsificate

Probele ADN pot fi falsificate, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii israelieni, descoperire care poate submina credibilitatea acestei proceduri, considerată o metodă de investigare standard în anchetele organelor de poliţie, informează nytimes.com.

Porumboiu, sancţionat în premieră de către Comisia de Disciplină a LPF

Finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a fost sancţionat, în premieră, de către Comisia de Disciplină a LPF, cu patru etape de suspendare şi amendă 2.400 de lei, pentru că a intrat în vestiarul arbitrilor la meciul cu FC Braşov, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei, Ion Neagu.

Moldovan: Universitatea e o echipă bună, dar are şi puncte slabe

Antrenorul FC Braşov, Viorel Moldovan, este convins că meciul cu Universitatea Craiova, pe care echipa sa îl va juca vineri, la Braşov, nu va fi unul uşor, dar consideră că gruparea olteană are şi puncte slabe de care elevii săi pot profita.

Şumudică a fost suspendat două etape

Antrenorul echipei Farul Constanţa, Marius Şumudică, a fost suspendat, miercuri, pentru două etape şi amendat cu suma de 2.300 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF, deoarece la partida cu Dunărea Giurgiu a aruncat o minge pe terenul de joc pentru a întârzia reluarea partidei, potrivit frf.ro.

Argăseală: Va fi foarte greu cu St.Patrick’s

Preşedintele FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, miercuri, că meciul cu St.Patrick's Athletic, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, este unul extrem de greu pentru stelişti, mai ales că miza este calificarea în grupele competiţiei.

Traficul în zona Parcului Izvor, închis temporar în ziua concertului Madonnei

Circulaţia rutieră va fi închisă, în 26 august, între orele 17.00 şi 01.00, pe mai multe artere din zona Parcului Izvor din Capitală, pentru concertul susţinut de Madonna.

Preoţi ortodocşi bulgari cer anularea concertului Madonnei

Un grup de preoţi ortodocşi bulgari cere anularea concertului pe care Madonna îl va susţine, pe 29 august, la Sofia, în cadrul turneului "Sticky & Sweet", pe motiv că data show-ului coincide cu sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, marcată prin post, potrivit novinite.com.

Realitatea-Caţavencu se reorganizează; Sergiu Toader, project manager pe cinci ani

Sergiu Toader se alătură trustului Realitatea-Caţavencu, pentru o perioadă de 5 ani, şi va coordona din funcţia de project manager reorganizarea şi restructurarea întregului grup, dar şi lansarea unui canal de televiziune naţional în R. Moldova şi a 3 staţii TV locale, la Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

OTP Bank România va majora salariile angajaţilor cu 4,5%

OTP Bank România va majora, în luna septembrie, salariile angajaţilor în medie cu 4,5%, respectiv cu nivelul inflaţiei prognozate pentru acest an, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei de credit, Laszlo Diosi.

Una dintre cele mai mari plante carnivore din lume, descoperită în sud-estul Asiei

Una dintre cele mai mari plante carnivore din lume - Nepenthes northiana -, care consumă şi şobolani, a fost descoperită în sud-estul Asiei, în Filipine, de o echipă de cercetători condusă de Stewart McPherson, din Marea Britanie, potrivit cnn.com.

Colin Farrell, tată pentru a doua oară

Iubita lui Colin Farrell, modelul polonez Alicja Bachleda, cu care actorul irlandez are o relaţie de la începutul anului, este însărcinată, potrivit unor fotografii realizate acesteia, duminică, în aeroportul din Los Angeles, informează femalefirst.co.uk.

Studenţii ameninţă cu proteste în cazul asumării răspunderii pe legile Miclea

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) şi Uniunea Studenţilor din România (USR) ameninţă cu proteste de la 1 octombrie, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legile din pachetul Miclea, subliniind că astfel li s-ar încălca nişte drepturi câştigate deja.

Compuşii canabisului, benefici împotriva cancerului la prostată

Mai mulţi compuşi ai canabisului au oprit dezvoltarea în laborator a celulelor responsabile cu declanşarea cancerului la prostată, fapt care sugerează că un medicament bazat pe canabis ar putea să fie eficient împotriva acestei maladii, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Cancer.

Expoziţie itinerantă dedicată lui Michael Jackson

Compania spaniolă Musealia, care a organizat în trecut expoziţia dedicată Titanicului, a anunţat că se află în negocieri cu administratorii averii lui Michael Jackson pentru organizarea unei expoziţii cu obiecte ce i-au aparţinut starului, ce va face înconjurul lumii.

Şedinţa BP al Camerei pe tema Comisiei Udrea s-a amânat din lipsă de cvorum

Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pe tema suspendării activităţii Comisiei Udrea s-a amânat din lipsă de cvorum, deputaţii PSD, PNL şi UDMR nefiind prezenţi.

Issues On Romanian Side Further Delay President Basescu’s Visit To Ukraine – Ambassador

Markiyan Kulyk, Ukraine’s ambassador to Bucharest, told MEDIAFAX in an interview that the main reasons for the delay of the Romanian president’s visit to Ukraine endure because of the Romanian side.

IKEA ar putea anunţa, anul acesta, deschiderea unui nou magazin în România

Directorul general al IKEA România, Cornel Oprişan, a declarat, miercuri, după o conferinţă de presă pentru lansarea catalogului de produse IKEA 2009-2010, că este posibil ca până la finele anului să anunţe deschiderea unui nou magazin IKEA.

Jaf armat la o casă de schimb valutar din Constanţa – VIDEO

Două persoane mascate şi înarmate au pătruns, miercuri dimineaţă, într-o casă de schimb valutar din apropierea gării din municipiul Constanţa, de unde, sub ameninţare, au obligat-o pe casieră să le dea 40.000 de lei, după care au fugit.

Un portret al lui Michael Jackson, vândut pentru „mai multe milioane” de dolari

Un portret al lui Michael Jackson, realizat în 1984 de Andy Warhol, scos la vânzare de o galerie de artă din New York, a fost vândut la licitaţie, marţi seară, pentru "mai multe milioane" de dolari, unei persoane care a dorit să rămână anonimă.

Au început pregătirile pentru concertul Madonnei – VIDEO

Madonna va sosi în România săptămâna viitoare, cu cea mai impresionantă producţie de spectacol a momentului, iar pregătirile au început deja în Parcul Izvor din Capitală, unde va fi ridicat un adevărat "orăşel" dedicat în întregime concertului celebrei artiste, ce va avea loc pe 26 august.

Secretele Americii, dezvăluite într-un documentar regizat de Oliver Stone

Regizorul american Oliver Stone va realiza un documentar de televiziune în zece episoade despre secretele Americii, intitulat "Secret History of America" şi care va fi lansat în 2010.

Document al Finanţelor depus şi retras de la Comisia Udrea

Ministerul Finanţelor a trimis, miercuri, Comisiei parlamentare Udrea un document potrivit căruia "are bază legală cuprinderea în bugetul Ministerului Turismului a cheltuielilor aferente programului anual de dezvoltare a produselor turistice şi programul anual de marketing şi promovare".

Udrea: Mă voi prezenta la Comisia de anchetă când va avea altă componenţă

Ministrul Turismului a transmis, miercuri, conducerii Camerei şi Comisiei parlamentare de anchetă privind cheltuielile de la MT, că se va prezenta la audieri când din comisie nu vor mai face parte parlamentarii participanţi la discuţia a cătrei înregistrare a fost difuzată în presă.

Ministerul Comunicaţiilor a reluat licitaţia pentru portalul e-România

Ministerul Comunicaţiilor a reluat licitaţia pentru dezvoltarea portalului e-România, estimat la 42,02 milioane de lei, fără TVA, după ce, în luna iulie, prima procedură a fost anulată, pe motiv că documentaţia necesită modificări majore de conţinut fără de care licitaţia ar fi fost afectată.

Bergodi: Dayro Moreno va sta mult la echipa a doua

Tehnicianul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat, miercuri, că atacantul columbian Dayro Moreno, care a refuzat să participe la cantonamentele efectuate de formaţia "roş-albastră" în această vară, se va antrena "mult timp" cu echipa a doua, pentru că nu este pregătit fizic.

Surdu: Cu Saint Patrick’s îmi doresc să jucăm ca în meciul tur cu Motherwell

Atacantul echipei Steaua, Romeo Surdu, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca formaţia "roş-albastră" să repete evoluţia din meciul tur cu Motherwell, câştigat de români cu scorul de 3-0, în partida din play-off-ul Ligii Europa cu gruparea irlandeză Saint Patrick's Athletic.

Reprezentanţii poliţiştilor, invitaţi de Băsescu duminică la negocieri

Preşedintele Traian Băsescu a invitat zece reprezentanţi ai sidicatului poliţiştilor la negocieri pentru duminică, la ora 12.00, şeful statului oprindu-se, miercuri, în Piaţa Victoriei unde are loc, pentru a treia zi consecutiv, pichetul poliţiştilor.

Parteneriat între FRF şi Primăria Buftea pentru construirea unei baze sportive

Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Primăria Municipiului Buftea au parafat, miercuri, la sediu primăriei din oraşul ilfovean, un parteneriat în urma căruia se va construi o bază sportivă de pregătire în această localitate, valoarea investiţiei fiind de 3,5 milioane de euro.

Bergodi: Este cel mai important meci al nostru de până acum

Antrenorul echipei Steaua, Cristiano Bergodi, a declarat, miercuri, că meciul cu formaţia Saint Patrick's Athletic, contând pentru play-off-ul Ligii Europa, este cea mai importantă partidă pentru "roş-albaştri" de când el se află pe banca tehnică a grupării din Bulevardul Ghencea.

Kulyk: Motivele amânării vizitei preşedintelui Băsescu la Kiev persistă din vina României

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Markiyan Kulyk, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că principalele motive pentru care vizita preşedintelui Traian Băsescu în Ucraina a fost amânată se menţin, din cauza părţii române.

Ocnele Mari: Nivelul saramurii a crescut cu un metru, inundând grădinile

Nivelul saramurii evacuate din caverna prăbuşită a fostei mine de sare de la Ocnele Mari a crescut cu mai bine de un metru şi a inundat grădinile oamenilor, autorităţile locale urmând să decidă, dacă va fi cazul, mutarea persoanelor din cele şapte case aflate în zona bazinului de retenţie.

Romanian Communications Min Holds Auction For e-Romania Portal

The Romanian Ministry of Communications resumed the auction for the development of the e-Romania portal, a contract estimated at 42.02 million lei (EUR1=RON4.2246), VAT excluded.

Site-uri de memoriale, afaceri care scot bani din doliu

Site-urile de memoriale online, o afacere prin care memoria celor decedaţi este onorată contra cost, au apărut acum şi pe piaţa din România, cu tot scenariul necesar, mergând de la lumânări şi flori virtuale până la discounturi şi promoţii.

Ten Police Officers’ Representatives To Meet Romanian President On Sunday For Talks

Romanian President Traian Basescu on Wednesday invited ten representatives of the police officers for talks on Sunday at 12 local time, amid protests of the unionists in Bucharest.

Alertă falsă cu bombă în centrul municipiului Timişoara

Jandarmii au stabilit că alarma cu bombă declanşată, miercuri, după un apel telefonic care anunţa că în centrul municipiului Timişoara ar exista două maşini-capcană care urmau să explodeze a fost falsă.

Cele mai populare diete

O mulţime de diete au fost inventate de-a lungul timpului, fiecare pretinzând că aduce cele mai multe beneficii pentru cei ce le urmează, informează csid.ro.