cehia

Vaclav Havel a suferit o intervenţie chirurgicală

Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, în vârstă de 72 de ani, confruntat cu numeroase probleme de sănătate provocate de anii petrecuţi în închisorile comuniste, a suferit o operaţie minoră, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al spitalului Motol din Praga, Eva Jurinova.

Un comunicat al preşedinţiei cehe a UE preciza că Putin este preşedintele Rusiei

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene l-a calificat joi, într-un comunicat, pe premierul rus Vladimir Putin drept "preşedinte rus", o eroare care a determinat difuzarea unei noi versiuni a comunicatului, doar parţial corectată.

Livrările de gaz rusesc spre Cehia au fost oprite de marţi seara

Livrările de gaz rusesc spre Cehia au încetat de marţi seara, a anunţat importatorul RWE Transgaz.

Hyundai reduce săptămâna de lucru la patru zile, la uzina din Cehia

Hyundai Motor va reduce producţia la uzina din Cehia prin limitarea săptămânii de lucru la patru zile în următoarele trei luni, ca urmare a scăderii vânzărilor la nivel mondial, a anunţat, marţi, cotidianul local E15.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe a UE prezintă scuze pentru declaraţiile de sâmbătă

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe a Uniunii Europene a prezentat duminică scuze pentru faptul că a apreciat operaţiunea terestră israeliană din Gaza drept "mai mult defensivă decât ofensivă".

Cehia susţine că declaraţia privind caracterul defensiv al operaţiunii din Gaza a fost o eroare

Ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, a recunoscut duminică, la Praga, o "gravă eroare" a unui purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a Uniunii Europene, care calificase sâmbătă drept "defensivă" operaţiunea terestră a Israelului în fâşia Gaza.

Preşedinţia cehă a UE, confruntată deja cu două situaţii de urgenţă

Cehia, care a preluat miercuri noaptea preşedinţia semestrială a UE, se confruntă deja cu două situaţii de urgenţă - operaţiunile israeliene din Fâşia Gaza şi criza gazelor, agravată după ce Rusia a anunţat suspendarea livrărilor către Ucraina.

Preşedintele ceh vine la Bucureşti

Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, se va întâlni la un mic dejun de lucru cu preşedintele Băsescu şi la un dejun cu principalii investitori cehi şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în timpul unei scurte vizite pe care o va efectua în România în perioada 10-11 decembrie.

Manifestaţie violentă a militanţilor de extremă-dreapta în nordul Cehiei

Zeci de manifestanţi de extremă-dreapta au provocat incidente violente luni seara într-un oraş din nordul Republicii Cehe, unde au organizat o demonstraţie împotriva comunităţii rome, relatează AFP.

Steinmeier îi cere lui Obama să discute cu Rusia despre scutul antirachetă

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, i-a cerut preşedintelui american ales, Barack Obama, să discute cu Moscova despre problema spinoasă a scutului antirachetă pe care Statele Unite vor să îl amplaseze în estul Europei.

Opoziţia social-democrată s-a impus în primul tur al alegerilor senatoriale cehe

Partidul social-democrat (CSSD) de opoziţie s-a impus în primul tur al alegerilor senatoriale cehe, menite să înnoiască 27 dintre cele 81 de mandate din Camera superioară a Parlamentului, a anunţat sâmbătă Biroul naţional de statistici (CSU).

George W. Bush anunţă anularea obligativităţii vizelor pentru şapte ţări

Preşedintele american George W. Bush a anunţat vineri anularea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii din şase ţări din Europa de Est şi Coreea de Sud care vor să intre în Statele Unite, relatează AFP.

Palatul industrial din Praga, distrus parţial de un incendiu

Aripa stângă a Palatului industrial din Praga, unul dintre marile monumente de artă ale capitalei cehe, a fost distrusă în întregime de un incendiu soldat cu doi răniţi în rândul pompierilor.

Infrastructura precară, principala barieră pentru investiţiile cehe în România

Infrastructura precară a României este principala barieră pentru investiţiile cehe în România, însă fiscalitatea şi reforma justiţiei sunt şi ele în atenţia oficialilor de la Praga, a declarat, miercuri, la Arad, ambasadorul Cehiei la Bucureşti, Petr Dokladal.

Morandi concertează în Cehia, în noiembrie (Video)

Trupa Morandi va susţine, pe 5 noiembrie, la Praga, un concert de promovare cu ocazia lansării în Cehia a albumului "N3XT", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii casei de discuri Universal Music România.

AAA Auto vrea să vândă 49% din subsidiara din România

Dealerul ceh de maşini rulate AAA Auto vrea să vândă 49% din subsidiara din România unei companii auto locale, pentru a obţine stocuri de maşini second-hand de bună calitate, cu istoric cunoscut, aceasta fiind principala dificultate întâmpinată de firma cehă în România.

Băiat de naţionalitate română, dispărut în Cehia

Un copil în vârstă de 11 ani, de naţionalitate română, a dispărut duminică seara din apropierea oraşului cehesc Neratovice, fugind de acasă cu maşina tatălui său, transmite corespondentul MEDIAFAX în Cehia.

Trupul ambasadorului ceh ucis în atentatul de la Islamabad a fost repatriat (Galerie Foto)

Trupul ambasadorului ceh în Pakistan, Ivo Zdarek, ucis, sâmbătă, în atentatul sinucigaş care a vizat hotelul Marriot din Islamabad, a fost repatriat, luni seară, pe aeroportul Ruzyne din Praga, a relatat presa cehă.

Ambasadorul Cehiei în Pakistan a murit în timp ce ajuta persoane rănite

Ambasadorul ceh în Pakistan, Ivo Zdarek, ucis în atentatul-sinucigaş comis sâmbătă la hotelul Marriott din Islamabad, a murit în timp ce îi ajuta pe răniţi, a relatat cotidianul ceh Hospodarske Noviny citând un martor ocular.

Ambasadorul ceh, ucis în atentatul din Islamabad

Ambasadorul ceh în Pakistan, Ivo Zdarek, a fost ucis în atentatul sinucigaş de la Hotelul Marriott din Islamabad, a anunţat duminică premierul pakistanez.

Moscova: Polonia şi Cehia ar putea deveni ţintele rachetelor ruse

Locurile care vor găzdui elemente ale scutului antirachetă american din Polonia, Cehia sau alte ţări ar putea deveni ţinta rachetelor intercontinentale ruse, a adeclarat miercuri comandantul forţelor strategice ruse, citat de Interfax şi Itar-Tass.

Cehia: Cel puţin şase morţi şi 41 răniţi în urma unui accident feroviar

Cel puţin şase morţi şi 41 răniţi, după ce un tren internaţional EuroCity s-a lovit vineri de fragmentele unui pod care s-a prăbuşit peste linia de cale ferată, la Studenka, în nord-estul Cehiei, a anunţat poliţia.

Cehia recurge la rezervele strategice de petrol

Unipetrol, cea mai mare rafinărie din Cehia, a recurs la rezervele de petrol ale statului, precum şi la alimentarea cu ţiţei printr-o conductă alternativă, după ce Rusia a redus livrările către statul ceh prin oleodcutul Drujba, justificând măsura prin probleme tehnice.

Rusia a redus livrările de petrol către Cehia

Rusia a redus livrările de petrol către Cehia, prin conducta Druzhba, invocând raţiuni tehnice, au anunţat, vineri, oficiali cehi.

Cehia: Un român, mort într-un accident rutier

Şoferul unui camion românesc a murit, joi dimineaţă, în Cehia, iar însoţitorul acestuia a fost uşor rănit, într-un accident produs pe autostrada D5, care asigură legătura între Praga şi Plsen.

Praga: Circa 2.000 de persoane protestează faţă de acordul privind scutul american antirachetă

Cel puţin 2.000 de persoane au protestat marţi în centrul capitalei cehe, Praga, faţă de semnarea acordului cu Statele Unite privind apărarea antirachetă, care prevede instalarea unui radar american pe teritoriul ceh, potrivit organizatorilor.

Milan Baros, Tomas Ujfalusi, Radoslav Kovac şi Martin Fenin, implicaţi într-o altercaţie într-un bar

Patru internaţionali cehi, Milan Baros, Tomas Ujfalusi, Radoslav Kovac şi Martin Fenin, au fost implicaţi într-o altercaţie într-un bar din Praga, în noaptea de luni spre marţi.

Numirea noului selecţioner al Cehiei, amânată

Federaţia Cehă de Fotbal (CMFS) a amânat până la mijlocul lunii iulie numirea noului selecţioner al naţionalei, după ce Karel Bruckner a demisionat în urma eliminării în faza grupelor de la turneul final al Campionatului European.

Turistul ceh rănit în Munţii Făgăraş a fost externat (video)

Turistul ceh rănit în Munţii Făgăraş şi a cărui soţie şi-a pierdut viaţa în urma aceluiaşi accident a fost externat, luni dimineaţă, din Spitalul Judeţean Sibiu, starea sa de sănătate fiind bună.

Fatih Terim: Europa fotbalistică îşi va aminti de această echipă

Selecţionerul naţionalei Turciei, Fatih Terim, fericit după victoria cu scorul de 3-2 obţinută în faţa Cehiei, succes ce a calificat echipa sa în sferturile turneului final al Campionatului European, a anunţat că reprezentativa turcă nu se va opri aici.

Karel Bruckner: Jucătorii mei nu au făcut faţă presiunii

Selecţionerul naţionalei Cehiei, Karel Bruckner, şi-a acuzat jucătorii, după înfrângerea cu scorul de 2-3 în faţa Turciei, în grupa A a turneului final al Campionatului European, că nu au reuşit să facă faţă presiunii, lăudând în acelaşi timp revenirea "incredibilă" a turcilor.

Mediafax se lansează în Cehia

Bucureşti, 11 iunie 2008 - Mediafax se lansează, miercuri, 11 iunie, pe piaţa media din Cehia, unde funcţionează ca singura agenţie de presă privată care transmite informaţii în timp real din toate domeniile.

Elveţia – Cehia, scor 0-1, în grupa A la Euro-2008

Reprezentativa Cehiei a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0, echipa naţională a Elveţiei, într-un meci disputat la Basel, pe stadionul St. Jakob-Park, primul din grupa A şi de la turneul final al Campionatului European, în care unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Vaclav Sverkos.

Lotul Cehiei pentru Euro-2008

Selecţionerul Cehiei, Karel Bruckner, a dezvăluit, marţi, la Praga, lista definitivă a celor 23 de jucători reţinuţi pentru Campionatul European (7-29 iunie în Austria şi Elveţia).

Trupele sovietice aveau arme nucleare în Cehoslovacia începând din 1969

Uniunea Sovietică deţinea arme nucleare în Cehoslovacia în 1969, a declarat fostul general comunist Miroslav Vacek, unul dintre principalii comandanţi militari din perioada respectică, relatează CTK în pagina electronică.

Condoleezza Rice va semna la Praga un tratat între Cehia şi SUA privind scutul antirachetă

Secretarul de Stat american Condoleezza Rice va semna pincipalul tratat între Statele Unite şi Cehia referitor la instalarea unei baze radar americane pe teritoriul ceh, la începutul lui mai, la Praga, a declarat o purtătoare de cuvânt a ambasadei SUA, citată de CTK în pagina electronică.

Câţiva manifestanţi anti-NATO au manifestat la Ambasada Cehiei

Aproape 20 manifestanţi anti-NATO au plecat, vineri, în jurul orei 18.15, spre Ambasada Cehiei, unde vor să afişeze un banner pe care scrie un mesaj de dezaprobare faţă de decizia Cehiei de a accepta amplasarea pe teritoriul său a unor elemente ale scutului antirachetă.

Delegaţii participante la summit-ul au continuat, joi, să sosească la Bucureşti

Mai multe delegaţii ale statelor participante la summitul NATO au continuat, joi, să sosească la Bucureşti.

SUA şi Cehia anunţă încheierea unui acord privind apărarea antirachetă

Statele Unite şi Cehia au anunţat, la Bucureşti, că au încheiat un acord privind amplasarea pe teritoriul ceh a unor elemente ale scutului antirachetă american.

SUA şi Cehia ar putea anunţa la Bucureşti semnarea tratatului principal privind scutul antirachetă

Ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, şi omologul său american, Condoleezza Rice, ar putea anunţa în cursul summitului de la Bucureşti semnarea tratatului principal privind amplasarea unei staţii radar în Cehia, relatează CTK în pagina electronică.