concert

Glenn Hughes va concerta la Sibiu

Artistul Glenn Hughes, basist şi solist al unor formaţii celebre, precum "Deep Purple" şi "Black Sabbath", va concerta, marţi seara, pe scena din Piaţa Mare a Sibiului, organizatorii aşteptându-se ca mii de oameni să fie prezenţi la concert.

Biletele la concertul Metallica s-au epuizat

Biletele pentru concertul pe care trupa rock Metallica îl va susţine la Bucureşti, pe 23 iulie, s-au epuizat la mai puţin de două luni după ce au fost puse în vânzare, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Costel Busuioc concertează pe 29 iunie la Bucureşti

Românii care l-au urmărit şi susţinut în marea finală a concursului muzical "Hijos de Babel", şi au sărbătorit triumful acestei voci extraordinare, au şansa de a-l vedea într-un concert senzaţional, pe data de 29 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Costel Busuioc participă la un concert caritabil

Costel Busuioc, românul care a reuşit să câştige un celebru concurs muzical difuzat de televiziunea spaniolă, "Hijos de Babel", supranumit "Pavarotti din Banat", va participa, în 12 iunie, la Timişoara, la un concert caritabil dedicat elevilor olimpici, susţinut alături de Filarmonica Banatul.

Parade alegorice, spectacole, concerte în aer liber, la prima ediţie a B-FIT in the Street!

Un număr de 13 companii de teatru de stradă participă la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!, care are loc între 29 mai şi 1 iunie şi care va aduce multe evenimente artistice, precum parade alegorice, spectacole sau instalaţii suspendate.

Red Hot Chili Peppers anunţă o pauză de cel puţin un an

Membrii trupei americane Red Hot Chili Peppers au anunţat că vor sta departe de scenă cel puţin un an pentru a se ocupa de vieţile şi proiectele lor personale, informează Corriere della Sera.

Maeştrii ai jazzului, în „Five Peace Band”, la Bucureşti

Chick Corea, John McLaughlin, Christian McBride, Kenny Garrett şi Vinnie Colaiuta vor susţine un concert la Bucureşti, pe 26 octombrie.

FOCUS: Extravaganţa KylieX2008, la Bucureşti

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a prezentat, sâmbătă seara, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, cel mai nou show al său, din turneul KylieX2008, în faţa unui public de aproximativ 20.000 de persoane, impresionând prin punerea în scenă strălucitoare şi extravagantă.

Concertul Sugababes va avea loc la Complexul Sportiv „Iolanda Balaş-Soter”

Concertul trupei pop britanice Sugababes, care va avea loc la Bucureşti, pe 3 iunie, se va desfăşura în Complexul Sportiv "Iolanda Balaş-Soter", situat lângă Stadionul Arcul de Triumf, informrează Universal Music.

Amy Winehouse, plătită pentru un concert cu 1 milion de lire sterline

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a primit o ofertă de 1 milion de lire sterline (1,25 milioane de euro) pentru a susţine un concert la Moscova pentru iubita lui Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea, informează The Sun.

Bucureşti: Sală arhiplină la concertul lui John McLaughlin

Chitaristul John McLaughlin a susţinut, joi seară, un concert la Sala Palatului din Bucureşti, aducând jazz fusion-ul în faţa a mai bine de 4.500 de spectatori, care au fost cuceriţi de talentul artistului.

Roberto Fonseca a prezentat la Bucureşti noul ritm al Cubei

Pianistul cubanez Roberto Fonseca a prezentat, la Palatul Copiilor din Bucureşti, miercuri seara, un concert care a adus pe scenă noul spirit latin şi noul ritm al Cubei, depăşind graniţele stabilite de Buena Vista şi marcând noi registre armonice, inovative şi proaspete.

Kylie vrea şapte camere de garderobă

Echipa de producţie a lui Kylie a cerut, pentru concertul care va avea loc sâmbătă, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, şapte cabine bine luminate, cu pereţii îmbrăcaţi în oglinzi şi nu mai puţin de 250 de prosoape negre, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Rona Hartner, în concert, la Paris, cu „Nationalité Vagabonde”

Actriţa şi cântăreaţa româncă Rona Hartner a început un turneu de promovare a noului său album, "Nationalité Vagabonde", ea aflându-se, marţi seara, la Café de la danse, din Paris, urmând să susţină concerte şi în alte oraşe franceze, precum Lyon (30 mai), Grenoble (14 iunie) sau Nisa (5 iulie).

Police va susţine ultimul concert din cariera trupei

Trupa Police va susţine ultimul concert din cariera trupei, ce va avea loc la New York, la o dată ce va fi anunţată în august, au declarat membrii formaţiei, marţi, informează The Hollywood Reporter.

Sugababes concertează la Bucureşti, pe 3 iunie

Trupa britanică pop Sugababes va susţine un concert la Bucureşti, pe 3 iunie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai companiei Orange, organizatori ai evenimentului.

Pete Doherty a fost eliberat din închisoare

Cântăreţul de rock Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, a fost eliberat din închisoare, marţi, după ce a executat doar 29 de zile din pedeapsa de 14 săptămâni primită pentru că nu a respectat condiţiile eliberării sub supraveghere judiciară, informează thisislondon.co.uk.

Lacrimosa revine în România

Formaţia Lacrimosa va susţine, pe 18 iulie, un concert în cadrul Festivalului Artmania de la Sibiu, completând astfel line up-ul evenimentului, care-i mai cuprinde pe cei de la Agua de Annique şi Tiamat - 18 iulie şi Leveas Eyes, Atrocity, Gamma Ray - 19 iulie.

Trupa Oliver lansează albumul „Poetry Pop”

Trupa Oliver lansează, joi, 8 mai, de la ora 21.00, printr-un concert live în Studio Martin, albumul "Poetry Pop", ce aduce muzica şi poezia aproape de public prin combinaţia sa de energie, romantism şi subtilitate.

Lauren Harris şi Trooper, în deschiderea concertului Iron Maiden de la Bucureşti

Concertul legendarei trupe Iron Maiden, care va avea loc pe 4 august, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, va fi deschis de două recitaluri, susţinute de trupa autohtonă Trooper şi de Lauren Harris, fiica lui Steve Harris, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Amy Winehouse şi Leona Lewis vor cânta la un concert dedicat lui Nelson Mandela

Amy Winehouse, Leona Lewis, precum şi Eminem şi trupa Razorlight vor susţine, pe 27 iunie, alături de alţi artişti, un concert organizat cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a lui Nelson Mandela, informează New Musical Express.

Goldfrapp concerteză la Bucureşti într-un nou festival de muzică – Beck’Sperience

Beck'Sperience - un nou festival de muzică organizat de Emag!c Entertainment şi Beck's - va avea loc la Bucureşti, pe 5 iunie, la Sala Polivalentă, până în prezent organizatorii confirmând pe afişul evenimentului trupele Goldfrapp, Vive la Fete şi Addictive TV.

Patrice concertează la Bucureşti, pe 23 iunie

Cântăreţul reggae de origine afro-germană Patrice va concerta pe 23 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului, compania Events şi Jiji Event.

Trupa E.M.I.L revine pe scena bucureşteană

Trupa E.M.I.L va susţine un concert vineri, 25 aprilie, la ora 20.00, în clubul Fabrica din Bucureşti, potrivit site-ului formaţiei.

Maria Răducanu concertează la Varşovia

Cântăreaţa de jazz Maria Răducanu va susţine, joi, un concert la Varşovia, alături de chitaristul suedez Krister Jonsson şi contrabasistul german Chris Dahlgren.

Madonna, plătită cu 83.333 de lire sterline pe minut pentru a concerta în Dubai

Madonna va primi suma de 12,5 milioane de lire sterline (15,49 milioane de euro) pentru a susţine două concerte în Dubai, în noiembrie, aceasta fiind cea mai profitabilă afacere din cariera sa de cântăreaţă.

Gamma Ray concertează la Artmania Festival 2008

Formaţia de metal Gamma Ray (Germania) şi-a confirmat prezenţa la Artmania Festival 2008, care va avea loc la Sibiu, între 18 şi 20 iulie, germanii urmând să cânte pentru prima dată în România, informează organizatorii evenimentului.

Silent Bass cântă în deschiderea concertului Amon Tobin de pe 27 aprilie

Silent Bass, cel mai recent proiect al lui Silent Strike (Ioan Titu) şi Dan Basu, va susţine un concert în deschiderea show-ului pe care Amon Tobin îl va avea la Bucureşti, pe 27 aprilie, în Clubul Session, informează organizatorii evenimentului, Fundaţia Phoenix.

DVD cu concertul susţinut de Muse pe Wembley, disponibil şi în România

Pachetul "HAARP", ce cuprinde DVD-ul concertului pe care trupa britanică Muse l-a susţinut în vara anului trecut pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a peste 60.000 de oameni, a fost lansat şi în România, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai A&A Records, licenţiaţi Warner Music.

Alanis Morissette vine la B’estfest, pe 4 iulie

Cântăreaţa canadiană Alanis Morissette va susţine un concert în prima zi a festivalului B'estfest, care se desfăşoară în aer liber, în complexul Romexpo din Bucureşti, pe 4, 5, 6 şi 11 iulie, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Analia Selis lansează cel de-al treilea album al său

Cântăreţa Analia Selis îşi lansează cel de-al treilea album din carieră în cadrul unui concert care va avea loc marţi, într-un club din Bucureşti, informează casa de discuri producătoare Cat Music.

Alphaville a deschis sezonul de concerte în aer liber la Bucureşti

Formaţia germană Alphaville a deschis, sâmbătă seara, seria de concerte în aer liber pe 2008, de la Bucureşti, într-un spectacol susţinut la Arenele Romane, în faţa a peste 4.000 de spectatori.

Membrii trupei Alphaville, bucuroşi de revenirea în România

Membrii trupei Alphaville, care vor concerta sâmbătă seara, la Arenele Romane din Bucureşti, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat show-ul, că sunt bucuroşi să revină în România, sperând să aibă mai mult timp să viziteze Capitala.

Biletele în faţa scenei la concertul Metallica – sold out

Peste 10.000 de bilete au fost vândute la concertul pe care trupa Metallica îl susţine, pe 23 iulie, la Bucureşti, categoria gazon A, care oferă locuri în faţa scenei, fiind sold out, la fel ca şi alte două sectoare din tribunele 1 şi 2, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Nouvelle Vague – un nou nume confirmat la B’estfest

Formaţia Nouvelle Vague este cel mai nou nume confirmat pe afişul festivalului B'estfest, care va avea loc pe 4, 5, 6 şi 11 iulie, la Bucureşti, trupa alăturându-se astfel unor artişti deja anunţaţi, precum Manu Chao, Kaiser Chiefs, Nelly Furtado, Roisin Murphy, Manic Street Preachers şi alţii.

Trupa Kumm va cânta, pe 13 aprilie, la GepGenc (Youthful) FeSTiVaL, de la Istanbul

Trupa românească de rock alternativ Kumm va susţine un concert, în 13 aprilie, la festivalul internaţional pentru organizaţiile non-profit de tineret GepGenc (Youthful) FeSTiVaL de la Istanbul, spectacolul fiind sprijinit de Institutul Cultural Român (ICR) Dimitrie Cantemir din Istanbul.

Over 6,000 Near Stage Tickets To Metallica Sold In Less Than 48 Hrs

Over 6,000 near-stage tickets to the Metallica concert in Bucharest were sold in less than 48 hours, and less than 100 tickets are still available in that area, organizers told MEDIAFAX Tuesday.

Peste 6.000 de bilete vândute la concertul Metallica, în doar 48 de ore

Peste 6.000 de bilete pentru concertul Metallica, ce va avea loc la Bucureşti, pe 23 iulie, au fost cumpărate în doar 48 de ore de la punerea lor în vânzare, la categoria gazon A, care oferă locuri în faţa scenei, mai fiind disponibile mai puţin de 100, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii.

Manu Chao concertează la Bucureşti, în cadrul B’estfest

Manu Chao va concerta la Bucureşti, pe 6 iulie, în ultima zi a festivalului B'estfest, artistul alăturându-se astfel unor nume ca Nelly Furtado, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers, Cypress Hill, Roisin Murphy etc, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Concert Brazzaville, pe 9 mai, la Bucureşti

Trupa americană de indie rock Brazzaville va susţine un concert pe 9 mai, într-un club din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii concertului, IndieHours.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da