fotbal

Chivu: Mutu le va provoca insomnii fundaşilor italieni, înaintea meciului

Căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, s-a declarat convins de faptul că fundaşii reprezentativei Italiei vor avea insomnie înaintea partidei cu România de la Euro-2008, din cauza atacantului Adrian Mutu, unul dintre cei mai buni marcatori din Il Calcio.

Mutu: Nu vrem să pierdem cu campionii mondiali

Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport şi preluat de site-ul violanews.com, că echipa naţională a României îşi doreşte să nu piardă meciul cu reprezentativa Italiei, din grupa C de la Campionatul European.

Adam Ledwon a fost găsit spânzurat

Internaţionalul polonez Adam Ledwon, care nu a fost convocat de selecţionerul olandez Leo Beenhhaker pentru turneul final al Campionatului European, a fost găsit spânzurat, miercuri seară, în domiciliul său din Klagenfurt.

Norvegianul Tom Henning Ovrebo va arbitra partida Italia – România

Partida Italia - România, care va avea loc, vineri, de la ora 19.00, la Zurich, în etapa a doua a grupei C a Campionatului European, va fi arbitrată de o brigadă din Norvegia avându-l la centru pe Tom Henning Ovrebo, informează site-ul oficial al UEFA.

Mutu: Inima îmi spune să rămân la Fiorentina

Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport şi preluat de site-ul violanews.com, că inima îi spune să rămână la AC Fiorentina, adaugând că oficialii clubului italian vor trebui să-l determine să nu plece.

Gazzetta dello Sport: Italia înfruntă infernul din Transilvania

Cotidianul Gazzetta dello Sport a scris, joi, că naţionala Italiei va înfrunta, în etapa a doua a grupei C a Campionatului European, "infernul din Transilvania" reprezentat de echipa României, la Zurich urmând să se dea "o adevărată bătălie".

Luiz Felipe Scolari este noul antrenor al echipei Chelsea

Selecţionerul Portugaliei, Luiz Felipe Scolari, va prelua echipa Chelsea Londra începând cu data de 1 iulie, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al grupării engleze.

El Dia de Cordoba: Arthuro este la un pas de Steaua

Cotidianul spaniol El Dia de Cordoba a scris, joi, că FC Steaua are un acord verbal cu atacantul brazilian Arthuro, împrumutat în acest sezon de Deportivo Alaves la Cordoba, negociindu-se cu gruparea spaniolă condiiţile rezilierii contractului jucătorului.

Portugalia, prima echipă calificată în sferturi la Euro-2008, Elveţia eliminată

Reprezentativa Portugaliei este prima echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal, iar Elveţia este eliminată din competiţie în urma rezultatelor înregistrate, miercuri, în grupa A.

Elveţia – Turcia, scor 1-2, în grupa A la Euro-2008

Reprezentativa Turciei a învins, miercuri, la Basel, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa naţională a Elveţiei, într-un meci din grupa A de la Campionatul European de fotbal, în care a marcat golul victoriei în minutele de prelungire.

Cehia – Portugalia, scor 1-3, în grupa A la Euro-2008

Reprezentativa Portugaliei a învins, miercuri, la Geneva, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa naţională a Cehiei, într-un meci din etapa a doua a grupei A de la Campionatul European din Austria şi Elveţia, transmite trimisul MEDIAFAX.

Mutu: Am o misiune importantă, aceea de a face fericit un popor întreg

Atacantul Adrian Mutu i-a transmis fetiţei sale Adriana, care a împlinit doi ani, că o iubeşte mult şi regretă că nu poate fi alături de ea, dar a subliniat că are o misiune importantă, aceea de a face fericit un popor întreg prin intermediul echipei naţionale, informează site-ul jucătorului.

Lobonţ: Cu Italia va fi mai dificil decât se anunţa

Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Bogdan Lobonţ, a declarat, miercuri, pentru site-ul său personal, că meciul de vineri cu Italia va fi mai greu decât se anunţa înaintea de începerea turneului final, întrucât campioana mondială "suferă" după înfrângerea în faţa Olandei.

UEFA a felicitat jucătorii de la Euro-2008 pentru fair-play-ul din primele meciuri

UEFA a felicitat jucătorii pentru fair-play-ul de care au dat dovadă în primele meciuri ale turneului final al Campionatului European, în cursul cărora nu a fost arătat niciun cartonaş roşu, dar nu a uitat să menţioneze şi comportamentul admirabil al suporterilor.

Presa franceză: Steaua, interesată de Frederic Mendy de la Bastia

Cotidianul Ouest France a scris, miercuri, că gruparea FC Steaua este interesată de mijlocaşul ofensiv senegalez Frederic Mendy de la SC Bastia, echipă din liga a doua franceză.

Site-ul lui Marica anunţă că atacantul este refăcut

Site-ul jucătorului Ciprian Marica a anunţat că atacantul se simte bine după accidentarea suferită la antrenamentul de marţi şi va fi apt de joc pentru partida cu Italia, din etapa a doua a grupei C a Campionatului European din Austria şi Elveţia.

Moggi: Mutu va rămâne la Fiorentina

Procuratorul Alessandro Moggi, a declarat că atacantul Adrian Mutu va rămâne la AC Fiorentina, informează site-ul violanews.com, citând cotidianul La Repubblica.

Dinu: Mărgăritescu şi Munteanu nu intră în vederile echipei tehnice

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, miercuri, la reunirea echipei pentru noul sezon, că mijlocaşii Andrei Mărgăritescu şi Cătălin Munteanu nu intră în vederile staff-ului tehnic, ei fiind puşi pe lista de transferări.

Contra se află pe lista de achiziţii a Fiorentinei

Site-ul violanews.com, citând cotidianul Corriere dello Sport, a scris, miercuri, că fundaşul echipei Getafe, Cosmin Contra, se află pe lista de achiziţii a clubului AC Fiorentina, la care este legitimat Adrian Mutu.

Grecia – Suedia, scor 0-2, în grupa D la Euro-2008 (Galerie foto)

Selecţionata Greciei, campioana europeană en-titre, a debutat cu un eşec la Campionatul European de fotbal, după ce a fost învinsă, marţi, la Salzburg, cu scorul de 2-0 (0-0), de reprezentativa Suediei, în grupa D.

Spania – Rusia, scor 4-1, în grupa D la Euro-2008 (Galerie foto)

Reprezentativa Spaniei a învins, marţi, la Innsbruck, cu scorul de 4-1 (2-0), selecţionata Rusiei, în primul meci al grupei D de la Campionatul European de fotbal, în care trei din golurile spaniolilor au fost marcate de atacantul David Villa.

Mureşan: România seamănă cu Grecia din 2004

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că reprezentativa României a jucat mai bine decât Franţa în întâlnirea de luni, din grupa C a Campionatului European, scor 0-0, şi a precizat că jocul echipei antrenate de Victor Piţurcă se aseamănă cu cel al Greciei din urmă cu patru ani.

FRF: Problema lui Marica nu e gravă

Directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu, şi directorul Departamentului Relaţii internaţionale, Florin Prunea, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că din informaţiile lor, situaţia atacantului Ciprian Marica, accidentat la antrenament, nu este chiar atât de gravă.

Bugetul pentru transferuri al Rapidului ar putea depăşi 10 milioane de euro

Acţionarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce va cheltui în această vară zece milioane de euro pentru achiziţii, precizând că este dispus să suplimenteze această sumă în situaţia în care antrenorul Jose Peseiro afirmă că nu este suficientă.

Kaka a devenit tată pentru prima oară

Mijlocaşul brazilian al echipei AC Milan, Kaka, a devenit tată pentru prima oară, soţia sa, Caroline Celico, născând luni noaptea un băieţel la un spital din Milano.

Sergiu Radu şi Vlad Munteanu ar putea reveni la Energie Cottbus

Atacantul Sergiu Radu şi mijlocaşul Vlad Munteanu, aflaţi sub contract cu gruparea VfL Wolfsburg, ar putea reveni în această vară la formaţia la care s-au lansat în fotbalul german, Energie Cottbus.

Copos: Fernandes şi Spadacio sunt jucători buni, probabil o să facem transferurile

Acţionarul FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorii echipei Nacional Madeira, Ricardo Fernandes şi Juliano Spadacio sunt fotbalişti buni, şi că probabil gruparea giuleşteană va realiza transferurile lor în zilele următoare.

Fotbalul face victime dincolo de ecrane!

Două femei şi doi bărbaţi din Iaşi au ajuns, în ultimele trei zile, la Spitalul "Sfântul Ioan" din Iaşi, după ce au încercat să se sinucidă din cauza unor discuţii în familie legate de meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal, au anunţat, marţi, reprezentanţii acestei unităţi medicale.

Donadoni: Meciul cu România va fi decisiv

Selecţionerul Italiei, Roberto Donadoni, a declarat că jucătorii săi trebuie să uite eşecul din meciul cu Olanda, scor 0-3, luni, în grupa C a Campionatului European, şi să se concentreze pe meciul cu România, despre care spune că va fi unul "decisiv", părere împărtăşită şi de elevii săi.

Van Basten: Este o victorie fantastică şi istorică

Selecţionerul Olandei, Marco van Basten, a declarat, luni seară, că victoria obţinută în faţa campioanei mondiale Italia, scor 3-0, în grupa C de la Campionatul European este una "fantastică şi istorică".

Olanda – Italia, scor 3-0, în grupa C la Euro-2008 (Galerie foto)

Reprezentativa Olandei a învins, luni, cu scorul de 3-0 (2-0), campioana mondială Italia, în al doilea meci al grupei C de la Euro-2008, din care face parte şi România, golurile batavilor fiind marcate de Ruud van Nistelrooy, Wesley Sneijder şi Giovanni van Bronckhorst.

Boloni a fost numit oficial antrenor al echipei Standard Liege

Tehnicianul Ladislau Boloni a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Standard Liege, în locul lui Michel Preud'homme, românul semnând un contract pentru un sezon cu gruparea belgiană.

România – Franţa, scor 0-0 (Galerie foto)

Reprezentativa României a remizat, luni, scor 0-0, cu Franţa, în primul meci din grupa C de la Euro-2008, acest prim rezultat de egalitate de la turneul final din Austria şi Elveţia înregistrându-se după un meci în care s-a expediat un singur şut pe spaţiul porţii, transmite trimisul MEDIAFAX.

Piţurcă: Francezii s-au plictisit să joace şi ne mai lasă şi pe noi să câştigăm un punct

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, după remiza cu Franţa, scor 0-0, din grupa C de la Euro-2008, că jucătorii vicecampioanei mondiale "s-au plictisit să joace la cel mai înalt nivel" şi de aceea "tricolorii" au reuşit să obţină un punct în faţa lor, transmite trimisul MEDIAFAX.

Taher: Stelios Manolas se va ocupa de imaginea Rapidului în străinătate

Acţionarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că fostul fotbalist grec Stylianos "Stelios" Manolas se va ocupa de imaginea clubului giuleştean pe plan internaţional, însă nu va face parte din conducerea grupării "alb-vişinii".

Manchester United a depus plângere la FIFA împotriva Real Madrid

Manchester United a depus o "plângere oficială" la FIFA referitoare la atitudinea clubului Real Madrid în privinţa jucătorului Cristiano Ronaldo pe care clubul spaniol vrea să-l transfere, a anunţat, luni, gruparea engleză.

Mutu, locul 9 în topul jucătorilor decisivi de la Euro-2008

Atacantul român Adrian Mutu ocupă locul 9 în clasamentul jucătorilor decisivi de la Campionatul European din Elveţia şi Austria, prezentat de cotidianul The Sun, în ediţia de luni, şi în care pe prima poziţie se află portughezul Cristiano Ronaldo.

Vieira rămâne în echipa Franţei, dar nu va juca în seara aceasta

Căpitanul Patrick Vieira va rămâne în lotul de 23 de jucători al echipei Franţei pentru Euro-2008, staff-ul tehnic francez apreciind că fotbalistul s-a refăcut suficient în urma rupturii la coapsa stângă.

FC Braşov îl vrea pe Mugurel Buga

FC Braşov intenţionează să-l trasfere pe atacantul Rapidului, Mugurel Buga, oficialii grupării braşovene trimiţind în Giuleşti o ofertă scrisă în valoare de 230.000 de euro plus TVA.

FRF: Echipa de start pentru meciul cu Franţa, publicată dintr-o eroare

Ofiţerul de presă al FRF şi al naţionalei, Paul Zaharia, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că ştirea referitoare la componenţa echipei de start a României pentru meciul cu Franţa a apărut pe site-ul oficial al federaţiei dintr-o eroare a firmei care administrează pagina web.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da