premii

„Poliţist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu – distins cu Premiul FIPRESCI la Cannes

Filmul "Poliţist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu a primit, sâmbătă, premiul FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) pentru secţiunea Un Certain Regard, informează corespondentul MEDIAFAX la Cannes.

Maria Băsescu a premiat câştigătorii unor probe ale concursului de echitaţie

Maria Băsescu, soţia preşedintelui Traian Băsescu, i-a premiat pe cei 10 câştigători ai primelor două probe ale concursului de echitaţie organizat, sâmbătă, în Parcul Crângaşi.

Nassim Amaouche şi Caroline Strubbe, premiaţi la Cannes

Nassim Amaouche şi Caroline Strubbe au fost marii premianţi ai secţiunii Semaine de la Critique a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (13-24 mai), fiind distinşi pentru peliculele "Goodbye Gary", respectiv "Lost Person's Area", informează Variety.com.

Filmul cehesc „Baba”, câştigător al secţiunii Cinéfondation de la Cannes

Filmul "Baba" (Cehia), realizat de Zuzana Kirchnerova-Spidlova, a câştigat marele premiu al secţiunii Cinéfondation de la Festivalul Internaţional de la Cannes (13-24 mai), informează Variety.com.

„J’ai tue ma mère”, marele câştigător al secţiunii Quinzaine des Réalisateurs

Pelicula "J'ai tue ma mère" a canadianului Xavier Dolan a câştigat trei dintre cele patru premii ale secţiunii Quinzaine des Réalisateurs din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (13-24 mai), informează Variety.com

Duffy şi Massive Attack, printre câştigătorii premiilor Ivor Novello

Cântăreaţa galeză Duffy, formaţiile britanice Tings Tings, Coldplay şi Elbow, precum şi pionierii muzicii trip hop Massive Atack s-au numărat printre câştigătorii celei de-a 54-a ediţii a premiilor Ivor Novello, care au fost decernate joi seară, la Londra, informează Billboard.

„Buzunarul cu pâine”, cel mai bun spectacol la Gala festCO – GALERIE FOTO

Spectacolul "Buzunarul cu pâine", cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, produs de Asociaţia Erudio şi jucat pe scena Teatrului Metropolis, a fost desemnat cel mai bun spectacol în cadrul Galei ediţiei a VII-a a Festivalului Comediei Româneşti - festCO, organizată miercuri, la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Mediafax va premia cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF

Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, va acorda premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurtmetraj la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ce va avea loc între 29 mai şi 7 iunie, la Cluj-Napoca, informează un comunicat.

Câştigătorii Webby Awards 2009

BBC, New York Times, The Guardian, The Economist şi Huffington Post au fost marii câştigători la ediţia de anul acesta a premiilor Webby, supranumite şi Oscarurile internetului, informează The Guardian, în ediţia online.

Premiile UNITER, dominate de numele mari ale teatrului românesc – GALERIE FOTO

Gala UNITER 2009 a fost un spectacol "de criză", organizat în premieră într-un studio TVR, în locul Teatrului Naţional Bucureşti - bugetul evenimentului fiind înjumătăţit -, astfel că discursurile s-au împărţit între momente emoţionante cu nume mari ale teatrului şi mulţumiri adresate sponsorilor.

Premiul preşedintelui UNITER, acordat postum actorului Ştefan Iordache

Premiul preşedintelui UNITER i-a fost acordat postum actorului Ştefan Iordache, la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), care a avut loc luni seară, într-un platou al Televiziunii Publice şi care a fost difuzată în direct la TVR 1.

„Mad Men”- premiul BAFTA pentru cel mai bun serial TV internaţional

Producţia "Mad Men" a fost recompensată cu premiul BAFTA pentru cel mai bun serial de televiziune internaţional pe 2009, în cadrul unei gale care a avut loc duminică seară, la Royal Festival Hall din Londra, informează site-ul Variety.com.

Rafael Nadal a câştigat turneul de la Barcelona – GALERIE FOTO

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul unu, a câştigat, duminică, turneul de la Barcelona (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 1.995.000 de euro, informează site-ul atptennis.com.

„Katalin Varga”, premiat la Copenhagen International Film Festival

Lungmetrajul "Katalin Varga", o coproducţie româno-britanică-maghiară, a fost distins, sâmbătă seara, cu "New Talent Grand Pix" la Copenhagen International Film Festival, care s-a desfăşurat în perioada 16 - 26 aprilie la Copenhaga, în Danemarca, potrivit site-ului festivalului.

Scriitorul António Lobo Antunes, în vizită în România

Scriitorul portughez António Lobo Antunes îşi va lansa volumul "Ordinea naturală a lucrurilor" la Bucureşti, în cadrul unei serii de evenimente care se vor desfăşura între 5 şi 8 mai, informează reprezentanţi ai editurii Humanitas Fiction.

Filme selecţionate la Cannes – secţiunea Semaine de la Critique

A 48-a ediţie a Semaine Internationale de la Critique, ce va avea loc între 14 şi 22 mai, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, va prezenta în special filme de debut, produse în America Latină, Franţa şi Irak.

Roberta Anastase, desemnată „Politicianul anului”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase, a fost desemnată, joi seară, "Politicianul anului", la Gala Business Woman, la care a fost prezentă şi fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu.

Gala UNITER va avea loc, în premieră, într-un studio de televiziune

Ediţia de anul acesta a Galei Premiilor UNITER va avea loc, în premieră, într-un studio al Televiziunii Române, spectacolul fiind difuzat în direct la TVR 1, luni, începând cu ora 21.10, a anunţat preşedintele UNITER, Ion Caramitru.

Câştigătorii turneului de la Wimbledon vor primi aproape un milion de euro

Învingătorii ediţiei 2009 a turneului de tenis de la Wimbledon în probele de simplu vor primi aproximativ 960.000 de euro fiecare, au anunţat, marţi, organizatorii, citaţi de AFP.

Un nou câştigător al concursului de dramaturgie UNITER

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2008, acordat în urma concursului UNITER, săptămâna trecută, lui Ion Sapdaru, pentru "Natură moartă cu nepot obez", a fost retras, noul câştigător fiind Antoaneta Zaharia, cu "Ziua perfectă", potrivit Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Trofeul NexT, decernat filmului „Imn / Anthem”

Scurtmetrajul "Imn / Anthem", semnat de regizorul israelian Elad Keidan, a obţinut, sâmbătă seară, Trofeul NexT pentru cel mai bun film, în cadrul Galei de premiere a celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Scurt şi Mediumetraj NexT.

Muzicieni în filme – GALERIE FOTO

Pentru o mare parte a muzicienilor, cinematografia s-a dovedit a fi o adevărată provocare pe care au încercat-o fără frică.

Morandi şi Akcent, pe aceeaşi scenă cu Lady Gaga şi Rihanna

Trupele Morandi şi Akcent vor susţine câte un recital la premiile muzicale Eska, care se vor desfăşura între 23 şi 24 aprilie la Varşovia, la care Inna, cu piesa "Hot", este nominalizată la categoria "cea mai bună melodie internaţională în Polonia".

Norman Manea, Eugen Negrici şi Ion Iovan, premiaţi de revista Observator cultural

Norman Manea, Eugen Negrici şi Ion Iovan s-au numărat printre scriitorii premiaţi, luni seară, la Gala Observator Cultural, care a avut loc la Teatrul Odeon din Bucureşti.

„Eldorado”, al belgianului Bouli Lanners, marele câştigător al Festivalului B-EST

Filmul "Eldorado" a fost marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film B-EST, acesta adjudecând, duminică seară, în cadrul galei de încheiere a evenimentului, atât Marele Trofeu, cât şi premiul pentru regie, care i-a revenit belgianului Bouli Lanners.

Marcel Iureş şi Nae Caranfil, printre câştigătorii Premiilor Radio România Cultural

Actorul Marcel Iureş şi regizorul Nae Caranfil s-au numărat printre câştigătorii Premiilor Radio România Cultural, care au fost acordate luni seară, în cadrul unei gale ce s-a desfăşurat la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Matt Damon critică modul de acordare a premiilor Oscar (Video)

Actorul american Matt Damon a pus sub semnul întrebării capacitatea membrilor cu drept de vot din cadrul Academiei americane de film de a desemna cel mai bun film, sugerând că aceştia nu fac întotdeauna cea mai bună alegere.

Anca Parghel – „Artistul anului 2008” la Premiile Muzicale RRA

Anca Parghel a primit trofeul "Artistul anului 2008" la cea de-a VII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi(RRA), eveniment care s-a desfăşurat duminică seara, la Sala Radio din Bucureşti, publicul ţinând un moment de reculegere în amintirea artistei.

Nominalizările la Premiile Radio România Cultural

Cei ce au excelat în domenii culturale şi artistice în anul 2008 vor fi premiaţi, luni, 23 martie, la Gala Premiilor Radio România Cultural, care se va desfăşura la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Nominalizările la Premiile UNITER (Galerie Foto)

Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) urmează să fie decernate pe 13 aprilie.

Gala Premiilor Gopo, marcată „de criză”

A treia ediţie a Premiilor Gopo, la care filmul "Restul e tăcere" şi-a adjudecat nouă trofee şi care a onorat două legende ale cinematografiei româneşti, regizoarea Elisabeta Bostan şi actorul Marin Moraru, a fost una marcată de efectele crizei financiare.

Filmul „Séraphine”, marele câştigător al Premiilor César (Video)

Filmul "Séraphine" a fost marele câştigător şi marea surpriză a celei de-a 34-a ediţii a Premiilor César, acordate în cadrul unei gale derulată vineri noapte, pelicula adjudecându-şi şapte premii, inclusiv pe cele pentru cel mai bun film francez şi pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

Oasis – cea mai bună trupă britanică la gala NME (Video)

Oasis a fost desemnată cea mai bună trupă britanică, iar The Killers a primit premiul pentru cel mai bun grup internaţional la gala NME Awards, care a avut loc miercuri seară, la Londra, informează bbc.co.uk.

Marin Moraru, premiat cu Gopo pentru întreaga carieră

Actorul Marin Moraru va fi distins cu premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo, care va avea loc pe 2 martie, la Studio Fratelli din Bucureşti, informează organizatorii.

Oscar 2009: Vedete prost îmbrăcate

Cel mai important eveniment de la Hollywood, decernarea Oscarurilor, şi-a desemnat şi câştigătorii unui trofeu deloc râvnit: cele mai prost îmbrăcate staruri.

Oscar 2009: Vedete bine îmbrăcate

Moda a fost întotdeauna un aspect important la ceremonia de decernare a premiilor Oscar, iar anul acesta nu a făcut excepţie.

Galerie Foto şi Video – Gala Premiilor Oscar

Vezi GALERIE FOTO de la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film, care au fost decernate duminică, la Kodak Theatre din Los Angeles.

Lista completă a câştigătorilor celei de-a 81-a ediţii a premiilor Oscar

Lungmetrajul "Slumdog Millionaire", de Danny Boyle, a dominat cea de-a 81-a ediţie a distincţiilor acordate de Academia americană de film, cu opt premii Oscar, printre care cele pentru cea mai bună regie şi cel mai bun film, potrivit imaginilor difuzate de HBO.

Filmul „Slumdog Millionaire”, favorit la Oscaruri (Video)

Producţia "Slumdog Millionaire", de Danny Boyle, este marea favorită la premiile Oscar, la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor", cu câteva ore înainte de cea de-a 81-a ediţie a distincţiilor decernate de Academia de film americană.

Scurt istoric al premiilor Oscar

Cu doar câteva zile înainte de cea de-a 81-a ediţie a premiilor Oscar, ce va avea loc duminică, la Los Angeles, specialiştii din cinematografie au dat publicităţii date statistice oficiale despre galele anterioare.