CELE MAI NOI ARTICOLE

Persoanele de la bordul ambarcaţiunii care plutea în derivă în zona Mamaia au fost salvate

Cele şase persoane aflate la bordul ambarcaţiunii care plutea în derivă, marţi seară, la câteva sute de ţărm în zona staţiunii Mamaia au fost salvate de către echipajul navei Topaz aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.
Persoanele de la bordul ambarcaţiunii care plutea în derivă în zona Mamaia au fost salvate

Hănescu s-a calificat în turul doi la Montreal

Tenismanul Victor Hănescu s-a calificat, marţi, în turul doi al truneului Masters de la Montreal, dotat cu premii în valoare totală de trei milioane de dolari, după ce l-a învins pe austriacul Jurgen Melzer, cu scorul de 6-4, 6-3.
Hănescu s-a calificat în turul doi la Montreal

MAE: Cele 55 de posturi, reduse de la 26 de misiuni din 25 de ţări europene

MAE a comunicat, marţi, la solicitarea MEDIAFAX, că reducerea celor 55 de posturi anunţate de ministrul Diaconescu s-a făcut în 26 de misiuni diplomatice ale României din 25 de ţări europene, printre ele figurând reprezentanţa României la UE şi ambasadele de la Roma, Londra, Paris şi Madrid.
MAE: Cele 55 de posturi, reduse de la 26 de misiuni din 25 de ţări europene

Petrom majorează miercuri preţurile carburanţilor

Petrom va majora, miercuri, preţurile de referinţă ale benzinelor şi motorinelor comercializate prin reţeaua proprie, cu trei bani pe litru, a anunţat compania.
Petrom majorează miercuri preţurile carburanţilor

Iran: 69 de persoane au murit în timpul protestelor postelectorale, potrivit opoziţiei

Un consilier al fostului candidat la preşedinţia Iranului Mir Hossein Moussavi a afirmat, într-un raport adresat Parlamentului, că 69 de persoane au murit în timpul violenţelor care au urmat realegerii controversate a lui Mahmoud Ahmadinejad, relatează un ziar reformator.
Iran: 69 de persoane au murit în timpul protestelor postelectorale, potrivit opoziţiei

Romanian Airline Co Tarom To Launch Two New Bucharest – Satu Mare Flights

Romanian airline company Tarom will introduce, starting with next week, two new round trip flights from Satu Mare to Bucharest, operating Mondays and Wednesdays.
Romanian Airline Co Tarom To Launch Two New Bucharest – Satu Mare Flights

Romania Pledges ‘Drastic’ Spending Cuts By Yearend

The Romanian government has pledged “drastic” spending cuts on goods and services in the public sector, by 0.5% of the gross domestic product, according to the additional letter to a EUR12.95 billion standby agreement with the International Monetary Fund.
Romania Pledges ‘Drastic’ Spending Cuts By Yearend

Somalia: Activişti umanitari europeni şi doi piloţi ţinuţi ostatici au fost eliberaţi

Patru membri ai organizaţiei neguvernamentale franceze "Acţiune contra Foametei" (ACF), două franţuzoaice, un belgian şi un bulgar, precum şi cei doi piloţi kenyeni care îi însoţeau, ţinuţi ostatici în Somalia de nouă luni, au fost eliberaţi, a anunţat, marţi, Preşedinţia franceză.
Somalia: Activişti umanitari europeni şi doi piloţi ţinuţi ostatici au fost eliberaţi

Tarom va introduce săptămâna viitoare două curse noi Satu Mare – Bucureşti şi retur

Compania Tarom va introduce, săptămâna viitoare, două curse noi de pe aeroportul din Satu Mare din şi spre Bucureşti, în zilele de luni şi miercuri.
Tarom va introduce săptămâna viitoare două curse noi Satu Mare - Bucureşti şi retur

Ministerul Mediului: DNA ne-a cerut „în regim de urgenţă” documente

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, în 17 iulie, Ministerului Mediului, în regim de urgenţă, copii după dosarele de achizţie publică pentru încheierea contractului cu Ars Advertising, documente transmise procurorilor anticorupţie în 30 iulie, informează Ministerul.
Ministerul Mediului: DNA ne-a cerut

Iranul propune o măsură de eliberare condiţionată pentru franţuzoaica deţinută – VIDEO

Iranul a propus ca tânăra franţuzoaică Clotilde Reiss să beneficieze de o măsură de eliberare condiţionată, prin care ea să locuiască la ambasada Franţei din Teheran până la sfârşitul procesului său, dar Parisul nu a răspuns la propunere, a declarat marţi ambasadorul Iranului la Paris.
Iranul propune o măsură de eliberare condiţionată pentru franţuzoaica deţinută - VIDEO

CFR şi RADET au datorii de peste 700 de milioane de euro la furnizorii de energie şi căldură

CFR şi RADET Bucureşti, principalii datornici ai producătorilor de electricitate şi căldură, au creanţe de 2,95 miliarde lei (peste 700 mil. euro), şi profită de statutul lor de clienţi neîntreruptibili pentru a nu le achita, potrivit datelor Ministerului Economiei transmise la solicitarea MEDIAFAX.
CFR şi RADET au datorii de peste 700 de milioane de euro la furnizorii de energie şi căldură

Un decolteu al Angelei Merkel agită campania electorală germană

Un afiş al Uniunii Creştin-Democrate conduse de cancelarul german, prezentând-o pe Angela Merkel şi pe o candidată a formaţiunii în ţinute cu decolteuri largi, a agitat campania electorală, în contextul apropierii alegerilor legislative germane.
Un decolteu al Angelei Merkel agită campania electorală germană

Orban: Activitatea Comisiei Udrea este marcată de „mici răutăţi”

Preşedintele comisiei de anchetă în cazul Elenei Udrea, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că activitatea comisiei este marcată de "mici răutăţi şi mici frecuşuri" din partea conducerii Camerei Deputaţilor, dar că aceste lucruri vor fi "depăşite".
Orban: Activitatea Comisiei Udrea este marcată de

China demarează manevre militare de o amploare fără precedent

China a început, marţi, manevre militare de o amploare fără precedent, în care sunt implicaţi 50.000 de soldaţi, relatează agenţia China Nouă.
China demarează manevre militare de o amploare fără precedent

Guvernul s-a angajat cu FMI să reducă „drastic” cheltuielile cu bunuri şi servicii

Cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi reduse "drastic" în a doua jumătate a anului, cu o sumă reprezentând 0,5% din Produsul Intern Brut, potrivit scrisorii suplimentare la acordul stand-by pe care România o va trimite la FMI.
Guvernul s-a angajat cu FMI să reducă

Producătorul de televiziune Valeriu Lazarov a murit

Producătorul de televiziune român Valeriu Lazarov a murit marţi dimineaţă, la Madrid, la vârsta de 73 de ani, din cauze naturale, potrivit informaţiilor oferite de fiul acestuia, Valerio, citat de publico.es.
Producătorul de televiziune Valeriu Lazarov a murit

O navă dispărută în Atlantic a fost atacată de piraţi în Marea Baltică

Paza britanică de coastă este ultima care a comunicat, la 29 iulie, cu nava malteză Arctic Sea, aparţinând Letoniei şi având la bord 15 marinari ruşi, înainte ca aceasta să dispară în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Portugaliei, relatează The Independent în pagina electronică.
O navă dispărută în Atlantic a fost atacată de piraţi în Marea Baltică

Avancronica partidei Ungaria – România

Avancronica partidei amicale Ungaria - România, care se va disputa miercuri, de la ora 21.00, pe Stadionul Puskas Ferenc din Budapesta.
Avancronica partidei Ungaria - România

Perseidele – ploaia de stele vizibilă şi din România

O ploaie de stele căzătoare (Perseidele), vizibilă şi din România, poate fi observată în perioada 11 - 13 august, punctul maxim de vizibilitate fiind atins în noaptea de miercuri spre joi.
Perseidele - ploaia de stele vizibilă şi din România

Liderul opoziţiei din Myanmar, condamnată la 18 luni de arest la domiciliu – VIDEO

Liderul opoziţiei din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a fost condamnată marţi la trei ani de închisoare şi muncă forţată pentru încălcarea regulilor privind arestul său la domiciliu, însă comandantul juntei, Than Shwe, a comutat pedeapsa în 18 luni de arest la domiciliu.
Liderul opoziţiei din Myanmar, condamnată la 18 luni de arest la domiciliu - VIDEO

PNL: Guvernul se bazează pe principiul „După noi, potopul”

Liberalii critică Executivul pentru intenţia de a impune zece zile de concediu fără plată pentru toţi bugetarii şi susţine că singurul scop urmărit de Guvern este de a păstra România pe linia de plutire până după alegerile prezidenţiale, atunci când, susţine PNL, vor urma măsurile dure.
PNL: Guvernul se bazează pe principiul

Peste 19.600 de şomeri în Capitală, în iulie

Rata şomajului în Capitală, la sfârşitul lunii iulie, a fost de 1,82 la sută, fiind înregistrate 19.628 de persoane fără loc de muncă, cu 105 mai puţine decât în luna iunie, informează, marţi, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.
Peste 19.600 de şomeri în Capitală, în iulie

Poliţiştii care protestează în Craiova: O „clonă” a Elenei Udrea să fie numită la Interne

Cei circa 100 de poliţişti din judeţele Dolj şi Olt care protestează, marţi, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova au cerut ca o "clonă" a Elenei Udrea să fie numită ministru de Interne, spunând că ministrul Turismului a ştiut să aducă bani pentru salvamari şi tabere, în timp ce Poliţia e în "colaps".
Poliţiştii care protestează în Craiova: O

Peste o sută de răniţi, în urma unui cutremur puternic în centrul Japoniei

Peste o sută de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,4 grade care s-a produs, marţi dimineaţă, în centrul Japoniei, provocând importante pagube materiale şi declanşând o alertă de tsunami, care s-a dovedit în cele din urmă a fi de mică amploare.
Peste o sută de răniţi, în urma unui cutremur puternic în centrul Japoniei

UniCredit Ţiriac acordă, de miercuri, credite pentru „Prima Casă”

UniCredit Ţiriac Bank va începe să acorde, de miercuri, credite pentru achiziţia de locuinţe în cadrul programului "Prima Casă", în limita unui plafon maxim alocat de aproximativ 17 milioane de euro, a anunţat, marţi, instituţia de credit.
UniCredit Ţiriac acordă, de miercuri, credite pentru

Ford’s Stake In Automobile Craiova Up At 97.07% In Takeover Offer

US automaker Ford Motor Company, the majority shareholder of Romania’s auto assembly plant Automobile Craiova (AUCS.RO), bought a 0.34% stake in the plant following the takeover offer, hiking its stake at 97.07%, and will start the delisting procedures.
Ford's Stake In Automobile Craiova Up At 97.07% In Takeover Offer

Studentul din Timişoara acuzat de crimă a cerut-o în căsătorie pe complicea sa

Avocata studentei arestate în cazul uciderii unui bărbat din Timişoara, Claudia Cândea, a declarat, marţi, că tânăra i-a spus că studentul arestat în acelaşi caz i-ar fi propus fetei să se căsătorească, cu condiţia ca ea să îşi schimbe declaraţiile şi să admită că a comis crima, însă fata a refuzat.
Studentul din Timişoara acuzat de crimă a cerut-o în căsătorie pe complicea sa

Elevii vor avea dreptul de a contesta notele primite

În statutul elevilor va fi cuprins şi dreptul acestora de a contesta notele primite, evaluarea urmând să fie făcută de o comisie formată din doi profesori, a declarat, marţi, reprezentanta Consiliului Naţional al Elevilor, Patricia Couţi.
Elevii vor avea dreptul de a contesta notele primite

Cerşetoria devine o a doua sursă de venit pentru oamenii loviţi de criza financiară

Publicaţia britanică Daily Mail relatează că cerşetoria a devenit un fenomen răspândit chiar şi în rândul oamenilor cu slujbă stabilă şi locuinţă, care, potrivit poliţiei, îşi rotunjesc veniturile cu banii obţinuţi de la trecătorii cărora le inspiră milă.
Cerşetoria devine o a doua sursă de venit pentru oamenii loviţi de criza financiară

„Mona Lisa”, atacată cu o cană din ceramică

O femeie din Rusia, supărată că nu i s-a aprobat cererea de obţinere a cetăţeniei franceze, a aruncat o cană din ceramică spre "Mona Lisa", fără, însă, a provoca vreo pagubă celebrului tablou pictat de Leonardo Da Vinci, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al muzeului Luvru, citat de Reuters.

Daniel Ghiţă a câştigat turneul piramidal de la Tokyo

Luptătorul român de K1, Daniel Ghiţă, a câştigat, marţi, la Tokyo, turneul piramidal, după ce şi-a învins toţi adversarii prin knock-out, într-o competiţie în care celălalt sportiv român prezent, Sebastian Ciobanu, a fost eliminat încă din primul tur.
Daniel Ghiţă a câştigat turneul piramidal de la Tokyo

Contractul de consultanţă pentru autostrada Medgidia-Constanţa, anulat de justiţie

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, anularea procedurii de atribuire a contractului de consultanţă de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru construirea autostrăzii Medgidia-Constanţa.
Contractul de consultanţă pentru autostrada Medgidia-Constanţa, anulat de justiţie

Romanian Liberals To Present New Law Pack On Education, September 1

Romanian National Liberal Party will present in Parliament on September 1, at the beginning of the parliamentary session, its own law pack on education, which was rejected in March, Horea Uireanu, liberal vice-president in the Chamber of Deputies, said Tuesday.
Romanian Liberals To Present New Law Pack On Education, September 1

Participaţia Ford la Automobile Craiova a urcat la 97%

Ford Motor Company a cumpărat numai 0,34% din acţiunile Automobile Craiova (AUCS) în urma ofertei de preluare, majorându-şi paticipaţia la 97,07%, şi va începe operaţiunile pentru delistarea companiei de la Bursă.
Participaţia Ford la Automobile Craiova a urcat la 97%

Nouă declaraţii privind taxele şi impozitele pot fi depuse online, din 7 august

Toţi contribuabilii pot depune online, începând cu 7 august, prin intermediul paginii www.e-guvernare.ro, un număr de nouă declaraţii către instituţiile publice, cum ar fi cea privind impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi bugetul asigurărilor sociale, de şomaj şi de sănătate.
Nouă declaraţii privind taxele şi impozitele pot fi depuse online, din 7 august

Romanian Budget To Lose RON140M On Tax-Free Reinvested Pft – Fin Min

The tax exemption on reinvested profit will deprive Romania’s budget of 140 million lei (EUR1- RON4.2143) starting with October, Finance Minister Gheorghe Pogea said Tuesday.
Romanian Budget To Lose RON140M On Tax-Free Reinvested Pft – Fin Min

Oradea: O femeie a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste ea – VIDEO

O femeie în vârstă de 49 de ani a murit, marţi, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ea, în timp ce făcea săpături pentru a lua bucăţi de fier vechi din incinta unei fabrici dezafectate din Oradea.
Oradea: O femeie a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste ea - VIDEO

Femeile optimiste trăiesc mai mult

Femeile care sunt optimiste prezintă un risc mai mic de a dezvolta maladii cardiace sau de a deceda prematur, potrivit unui studiu american recent, publicat în revista medicală Circulation, informează bbc.co.uk.
Femeile optimiste trăiesc mai mult

FRF a cerut control pirotehnic la hotelul în care sunt cazaţi jucătorii români

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal (FRF) au solicitat autorităţilor maghiare, marţi, din motive de siguranţă, un control pirotehnic la hotelul din Budapesta în care este cazat lotul "tricolorilor" în vederea partidei amicale cu Ungaria.
FRF a cerut control pirotehnic la hotelul în care sunt cazaţi jucătorii români